Mărturii

Spovedania unui adolescent

de
– Părinte, te rog, ascultă cine sunt eu…

Cu bună ştiinţă am urcat pe culmile cunoaşterii. Am păşit în fugă prin văile şi pe culmile ideilor generoase, dar nu m-am oprit la nici una. Erau prea mulţi oameni legaţi de ele, iar calea lor mi se părea prea bătătorită. Eram mândru, pot zice, de nealegerea mea. Priveam, cu ochii ignoranţei, mulţimea celor lipsiți de puterea de-a săpa o cale nouă către o idee măreață. Eu căutam o idee supremă, ceva peste fire. Uneori mă simţeam un ales, un demiurg, ceva deasupra micilor oameni. După o clipă însă venea căderea în negrele tenebre ale urii de sine ‒ mă vedeam în adevărata valoare a făţărniciei mele şi mă mustram cu inima doar, căci gândul din creier mă împingea tot mai sus. Dar, dorind să fiu asemeni vremii în care trăiesc ‒ un om cu inimă tare! ‒, dădeam iarăşi crezare gândului, şi iar mă avântam înainte, spre înălțimi.

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 165 (octombrie 2022)

Revista poate fi achiziționată din:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *