„Numai împreună putem răzbi!” (II)
Doamne, strigat-am!
Om al lui Dumnezeu este cel care devine asemănător cu El, în care putem vedea roada Duhului cf. Galateni 5:22: dragostea, bucuria, pacea… Om al lui Dumnezeu este cel care iubește întreaga lume și se roagă pentru toți, dar care nu acceptă compromisuri de la adevărul Bisericii de dragul unor părelnice apropieri omenești. Omul lui Dumnezeu este ferm în rostirea adevărului, dar fără să insulte pe nimeni, fără zelotismul sângelui înfierbântat. Om al lui Dumnezeu este cel care știe că lupta omului este de a birui, prin harul lui Dumnezeu, frica de moarte, și nu se înspăimântă de virusuri, crize economice sau războaie.
Contemporani cu noi, acești oameni ne vor fi judecători în Ziua Judecății, căci au trăit printre noi, și nu vom mai putea pretexta că „am trăit în veacul necredinței”, ori că am fost căsătoriți sau nu, bogați sau săraci… (Părintele Ciprian Grădinaru)
– Părinte Jozef, cum putem ieși din criza profundă prin care trece omenirea astăzi?
– Cred că lumea se îndreaptă într-o direcție din care numai Dumnezeu o mai poate salva. Dar cred că ne va salva ca pe Noe în Arcă. Noe a fost salvat în Arcă doar el cu familia lui și toate animalele, dar omenirea a fost distrusă. Acum, Arca lui Noe este Biserica. Trebuie să o facem adevărată, adică oamenii de lângă noi să simtă ce e Biserica, să înțeleagă că Biserica este vie, și pentru asta e nevoie ca fiecare dintre noi să devenim „actori” în „piesa” Lui, adică să fim mădulare vii ale Bisericii.
Dumnezeu știe foarte bine ce are să se întâmple, așa că trebuie să ofere, celor ce vor vrea, o ieșire. Atunci când am simțit chemarea de-a lăsa totul și a mă face monah m-am simțit, de fapt, ca un tânăr care primește o scrisoare de mobilizare. Țara e în război, iar el este chemat să devină soldat, însă soldatul e mobilizat să lupte pentru copiii săi, pentru familia sa, nu luptă pentru sine însuși. Atunci când Dumnezeu îl cheamă pe un om să-și lase familia ca să se facă monah, acest lucru este pentru însăși familia lui. Niciodată nu e ceva doar între mine și Dumnezeu: „O, cât Îl iubesc pe Dumnezeu! Gata, nu mai am nevoie de familia mea!”. Nu! Dacă Îl urmezi pe Dumnezeu, o faci pentru întreaga omenire.
Vedeți, în acest moment al istoriei poate că nu mai există nici o soluție omenească. Cine poate să rezolve situația din lume? Ea nu poate decât să se agraveze. Nu mai putem face nimic prin discuții sau negocieri. Însă dacă ne smerim, Dumnezeu poate interveni, poate face ceva. Sfântul Siluan a zis: „Dacă harul nu mai poate rămâne în oameni, atunci se vor întâmpla lucruri cumplite”. Deci „lucruri cumplite” ‒ și nimeni nu poate preveni asta, nimeni, nici o armată, nici o avere, nici o putere, nimeni nu poate, pentru că vrăjmașul are drepturi asupra noastră. Prin mândria noastră, prin patimile noastre L-am părăsit pe Dumnezeu și i-am dat diavolului putere asupra noastră. Dar Dumnezeu este Dragostea adevărată, Adevărul și Libertatea – acestea sunt armele lui Dumnezeu.
Am încredințarea că Dumnezeu are un plan pentru toată omenirea. Cred că va face ca dintr-odată să apară unele lucruri pe care nu ni le putem imagina, doar că El chiar va fi acolo, cum a fost și în cabina mea de actor. Eu sunt un om mic, desigur, și voi fi întotdeauna mic, dar eram în cabina mea când am scris acele cuvinte: „De ce nu poți înțelege că nu pot veni, pentru că sunt deja aici?” ‒ și, în timp ce scriam asta, El m-a atins: „Jozef!”, „Doamne!”. A folosit întrebarea din piesa mea pentru mine, s-a folosit de tot acel context pentru a-mi putea spune: „Jozef, Eu sunt Ziditorul tău. Tu ai păpușile tale, dar tu ești actor în piesa Mea”. A venit la mine și m-a chemat: „Jozef, vino! Tot ce ai tu mai scump trebuie să dai înapoi mării”. Și atunci am plecat pe stradă cu cufărul. E ca un basm, jucat cu tot felul de cadre: „Vino, Jozef! Acum poți să faci de-adevăratelea ceea ce ai jucat!”. E incredibil!
Noi, ca omenire, am ajuns într-un impas. Nu mai suntem la început. Începutul a fost Adam, dar adevăratul început este Cincizecimea. Dacă creștinismul are acum două mii de ani, câți ani va mai dura, oare?
„Pe Cruce Îl întâlnim pe Hristos”
– Cu toate acestea, oamenii aleg în continuare egoismul, minciuna și robia…
– De aceea, Hristos vine în lume ‒ și vedem unde vine: El vine la Cruce. Eu I-am spus Domnului: „Dumnezeul meu, Tu, pe Cruce? Nu se poate!” „Ba da, Jozef, așa se cuvine!” „Nu!” „Ba da. E nevoie de Cruce, pentru că Crucea este întâlnirea dintre Dragoste și Adevăr”. Pe Cruce Îl întâlnim pe Hristos, și așa ne mântuiește.
În ce mă privește, cred că va veni un moment în care și copiii mei vor înțelege că este adevărat ceea ce am făcut. Pentru mine ar fi minunat să înțeleagă că ceea ce am făcut eu a fost și pentru ei. Dar acum ei nu pot înțelege, iar eu nu le pot explica. Am încercat de câteva ori, dar nu am reușit. E ca și cu Avraam – nu că m-aș compara eu cu el! Trebuia să-și jertfească fiul, dar, pentru că el a fost hotărât să-l jertfească, Dumnezeu i-a socotit deja gândul ca pe o faptă și i-a zis: „Tu vei deveni părintele multor oameni” cf. Facere 17:5. Același lucru este prezent și aici, în alt mod ‒ căci Jertfa este Hristos. Unii și-ar fi dorit un Hristos Care să nu Se fi jertfit, care să fi venit ca Împărat și să conducă lumea, dar faptul că a murit pentru noi e un lucru incredibil!
Și chiar S-a rugat Tatălui: „Tată, depărtează paharul acesta de la Mine. Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voiești Tu” Marcu 14:36. Putem să ne întrebăm de ce a făcut-o, pentru că El știa că oricum avea să Se urce pe Cruce. Am înțeles acest lucru de la Cuviosul Sofronie, care se întreabă de ce s-a temut Hristos atât de mult, încât sudoarea Lui Îi era ca sângele – doar El era Împăratul! Înțeleg de aici că întunericul este o adevărată amenințare, nu ne putem juca cu el; vrăjmașul e cât se poate de real. Părintele Iustin din Germania spunea că, atunci când întâlnești diavolul pe stradă și-l privești, imediat îți trage una drept în față, cât de tare poate. Și tu cazi și nu știi ce ți s-a întâmplat, te ridici și te întrebi de ce. Fără nici un avertisment, fără nici o regulă! Și Hristos a simțit asta, că vrăjmașul își punea asupra Lui toată forța întunericului ca să-L facă să refuze Crucea. Și, dacă Hristos a trebuit să treacă prin asta, atunci și noi trebuie să trecem prin asta. Acesta este iadul. Dar El a fost singur. A făcut asta pentru noi. A trebuit să simtă și părăsirea lui Dumnezeu. Este incredibil!
Sfântul Serafim din Sarov a spus că, la sfârșitul vremurilor, toți creștinii vor simți această părăsire, la fel cum a simțit-o Hristos în Ghetsimani. Toți o vor simți, nimeni nu poate scăpa. E ca și cum soarele va apune de tot și vei spune: „Nu mai văd nimic!”. Nu mai ai nimic în tine în care să te poți încrede. Vei fi complet singur și, în această singurătate, El te va cuprinde în brațe pe neașteptate, iar tu vei ști: „Eu exist doar prin Tine!”. E ca și cum vezi soarele pe cer și apoi soarele dispare cu totul, se face noapte, și chiar mai întuneric decât noaptea și, în acest întuneric, El apare. Așa încât nu avem nimic în noi în care să ne putem încrede. Pentru că tu ești zidire, trebuie să pricepi că tot ce ai este pentru că El îți dăruiește.
„Trebuie să fim în Rai încă de aici”
– Cum să ne pregătim pentru moarte, pentru plecarea la Domnul?
– Pentru plecarea adevărată? Trebuie să fim în Rai încă de aici! Nu poți spune: „Acum nu sunt în Rai, nu sunt cu Dumnezeu, dar când voi muri voi fi cu Dumnezeu”. E cam ciudat, pentru că Hristos a spus: „Împărăția Cerurilor este înlăuntrul vostru” Luca 17:21. Deci Dumnezeu știe ce ne dă acum și ce ne va da mai târziu, dar trebuie să fim cu Dumnezeu deja înainte de moarte. Trebuie să simți cumva că El te-a iertat, să ai o liniște, să nu-ți fie teamă. După cum spunea Sfântul Sofronie: „Nu mă lua din viață pe neașteptate, ci dă-mi vreme de pregătire pentru întâlnirea cu Tine”. Nu putem decât să ne rugăm și să căutăm smerenia și pocăința, iar Dumnezeu se va îngriji de asta. Noi trebuie să fim în Biserică, dar nu oricum, ci să fim mădulare vii.
Eram catolic, dar Dumnezeu mi-a spus, prin Sfântul Porfirie: „Trebuie să devii ortodox”. De aici înțeleg că, dacă Dumnezeu mi-a spus mie asta, atunci acesta este gândul lui Dumnezeu pentru toți catolicii: să devină ortodocși. Și cred că acesta va fi mesajul Lui în anii care vin. Vrea să spună lumii: „Deveniți ortodocși!” ‒ nu doar eterodocșilor, ci și celor care au primit botezul ortodox: trebuie să devenim ortodocși adevărați! Pentru că e foarte greu să fii cu adevărat ortodox. Dacă nu trăiești în Biserică, dacă nu ai cugetul ei, dacă crezi că există mai multe adevăruri, atunci nu ești ortodox. Chiar cred că Dumnezeu va descoperi că ecumenismul nu este de la El.
Noi ar trebui să fim așa de bucuroși, de recunoscători că suntem în Biserică și avem Adevărul! Desigur, va deveni tot mai greu de văzut unde este Adevărul, pentru că sunt atâtea „biserici” și atâtea credințe! Dar Adevărul este unul singur. Celelalte sunt doar păreri, iar adevărurile nu pot trăi împreună cu părerile. Părerea poate spune: „Bine, tu ești adevărul. Dar și eu voi deveni adevăr”. Dacă Adevărul spune: „Bine, așa este!” ‒ atunci, dacă primești părerea, devii părere. E foarte simplu. Și cred că tot Dumnezeu va găsi o cale nouă, ca dintr-odată să-Și cheme copiii. Sunt optimist. Dumnezeu nu ne va lăsa. Sfânta Împărtășanie e singurul medicament de care avem nevoie. Dacă ai totul afară de asta, nu ai nimic. Dar dacă ai doar asta și nimic altceva, atunci ai totul. Este adevărul adevărat.
O să vă mai povestesc ceva din viața mea: al treilea spectacol pe care l-am scris a fost „Mama și nebunul”. Este vorba despre o mămică ce trăia într-un copac, care era copacul vieții, și avea niște păpușele pe care le hrănea. Primele cuvinte ale mamei sunt: „Micuților, e timpul! A sosit vremea ca mama să vă cântărească! Trebuie să știu dacă ați mâncat bine!”. Asta e prima frază și chiar cred că acest moment va veni pentru lume, când Mama-Biserică va zice: „Micuților, e timpul! Să vedem dacă ați mâncat bine!”. Orice va spune ea, va vorbi în așa fel încât toți vor înțelege.
Și cred că Sfântul Siluan va primi răspuns de la Dumnezeu pentru rugăciunea sa: „Doamne, dă Duhul Sfânt pe pământ ca toate noroadele să Te cunoască şi să înveţe iubirea Ta”. El s-a rugat pentru ziua de astăzi, s-a rugat pentru întregul Adam cu atât de multă dragoste și lacrimi, așa cum tu, pentru tine însuți, nu te poți ruga. Și tot el a zis: „Dacă Dumnezeu vrea să mă ajute pe mine, El te însuflă pe tine ca să te rogi pentru mine”. Așa lucrează Dumnezeu: are nevoie de „cablu”, ca la electricitate. Are nevoie de unitatea noastră, are nevoie „să fim una” cf. Ioan 17:21, așa cum Sfânta Treime este Una. Nu poți să fii tată pur și simplu, îți trebuie un fiu. La fel, nu poți spune: „Sunt fiu!” fără să ai un tată. Aceasta e dragostea. E ca un sărut: nu te poți săruta singur.
„Dacă părăsești dragostea, părăsești crucea”
– Ați personificat foarte inspirat întâlnirea dintre adevăr și părere. Părerea spune: „Așa cred eu” ‒ iar dacă adevărul răspunde: „Poate că ai dreptate”, atunci el însuși devine o părere. Pentru mine, aceasta este esența dialogului ecumenist. Ieșim din Adevărul Bisericii dacă începem să primim părerile non-ortodocșilor drept un posibil „alt adevăr”.
– Da, sunt multe păreri, dar un singur Adevăr. Noi suntem creați din dragoste, dar cu libertatea de a alege. Dumnezeu ne-a dat o poartă către Rai, iar poarta prin care ieșim din Rai este pomul cunoștinței răului și binelui: „Dacă mănânci din acel copac, vei ieși de aici” cf. Facere 2:17. Pomul e o poartă de ieșire și, când ieși din Rai, intri în greutăți, în lumea părerilor. Dacă Papa nu ar fi schimbat dogma, nici protestantismul nu ar mai fi apărut. Dar pentru că Papa a schimbat dogma, cei care l-au urmat au căzut și au devenit locul părerilor, al gândurilor: „Eu cred că…”. Și atunci toți au putut vedea că lucrurile merg prost. Și Luther a văzut că e rău, dar nu s-a întors la Biserica Ortodoxă, pentru că s-a gândit că el vede mai bine ce se întâmplă în jur și că e în stare să schimbe, să reformeze.
Să spunem că în Ortodoxie 1+1=2; Papa a spus că 1+1=3 și apoi au văzut că e greșit, iar Luther a zis: „Știu eu cum e bine: 1+1=4”. Și altul a zis: „Nu, nu, de fapt, 1+1=5”. Și tot așa. Și ei astăzi vor din nou să devină o adunare; iar reprezentanții ortodocșilor, cei care știu ca 1+1=2, stau la aceeași masă cu ei. Credeți că nu-i nici o problemă dacă Adevărul stă la masa cu părerea? Grijă mare! Poți să pierzi! Dacă nu mărturisim adevărul, nu vom avea dragostea. La fel ca Hristos: El a trebuit să dea mărturie că este Fiul lui Dumnezeu. Dacă ar fi spus că nu este, nu L-ar fi omorât. Așa că, dacă părăsești adevărul, părăsești crucea. În egală măsură, dacă părăsești dragostea, părăsești crucea. Căci, dacă păstrezi dragostea, te vor lovi ‒ și tu nu ai nici o armă, pentru că ești dragoste. A accepta că ești dragoste înseamnă să-ți accepți și moartea, pricinuită de cel care nu te iubește.
– Pentru noi, cei care trăim în lume, lucrurile se întâmplă rapid și, de cele mai multe ori, nu luăm cele mai bune decizii și pierdem direcția. Credeți că, dacă avem smerenie, Dumnezeu ne va „reconfigura traseul” pentru a găsi calea cea bună?
– Dumnezeu îți va arăta mereu calea cea bună. Chiar dacă ai un duhovnic care poate nu dă sfaturi bune, dacă tu faci ascultare de el, cu smerenie adevărată, Dumnezeu nu te va lăsa să rătăcești. Cuviosul Sofronie spune asta. Sfântul Porfirie știa, le-a spus prietenilor mei din Grecia că poate vedea că-mi merge rău. Rugându-se pentru mine, știa că nu eram prea bine: „Jozef are mari, mari greutăți. Spuneți-i că sunt mereu în spatele lui, orice s-ar întâmpla”. Asta mă ajuta mult, să știu că era acolo. Dar următoarea zi era și mai greu. Totuși, cred că rugăciunile lui m-au salvat.
Dumnezeu a folosit cea mai grea perioadă din viața mea ca să mă învețe. Și am învățat din greutăți că nu mai am de ce să mă îndoiesc. La fel zice și Sfântul Siluan, că Dumnezeu merge cu tine pe calea grea, ca să-ți arate că e mereu acolo, chiar și când tu nu știi. El nu mi-a dat un scenariu: ziua 1, ziua 2 și apoi, și apoi… Nu. Mi-a dat doar cuvântul: „Tu vei fi actorul Meu și Eu îți voi spune ce ai de făcut”. Așa că a trebui să mă rog, să scriu, să cuget, să caut zi și noapte. Și, când găseam răspunsul: „A, acum am înțeles!”, după aceea, El iar schimba. A fost o căutare zi după zi, acesta este și motivul pentru care am scris așa de mult. Și de fiecare dată când urc tot muntele, la ultimul pas deasupra prăpastiei văd: „A, nu! Alt munte!”. Și trebuie să cobor din nou ca să ajung la celălalt munte. Asta a fost viața mea vreme de treizeci de ani. Așa am învățat că Dumnezeu îți poartă de grijă, chiar și în cele mai grele momente ale vieții tale. Și te privește și știe foarte bine unde ești.
– Dacă ești smerit, Dumnezeu îți poate da totul.
– Chiar și Raiul! … (fragment)
Interviu realizat de Pr. Ciprian Grădinaru
Fragment din articolul publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 169 (februarie 2023)
Revista poate fi achiziționată din:
- Platforma digitală – în format digital online
- Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
- Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate
De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni
Trackbacks and Pingbacks