Liturgica

„Intri aievea într-un alt spațiu, înțesat de har”

de

După ce a parcurs și a explorat în profunzime tainele muzicii apusene, fiind preocupat cu precădere de muzica barocă, Domnul Ion Minoiu a fost cucerit de un alt fel de cântare. Una care cuprinde, dar depășește cu mult nivelul pur estetic și, atunci când este săvârșită în duhul Bisericii, îți poate însufla o adiere a Împărăției. (T.P.)

Domnule Ion Minoiu, zilele trecute discutam cu un cunoscut, nepracticant, care se plângea că atmosfera liturgică este prea sobră, muzica tristă”, biserica întunecată, credincioșii prea serioși”, slujbele prea ceremonioase. Ce i-ați răspunde?

– Primul gând care îmi vine în minte, este cel al unui Cuvios al veacului trecut. Spunea acela: ,,Nu cunosc creștinism nedogmatic, neliturgic și fără asceză”. Cuvântul ,,nepracticant” e cel ce a adus în mintea mea această maximă, însă, cugetările pe care aș dori să le dezvolt acum pe marginea ei, înainte de a încerca un răspuns, nu știu dacă vor fi de folos pentru cunoscutul dumneavoastră, cel puțin pentru moment. În lumina apoftegmei citate, însăși ideea unui creștinism neslujitor sau nelucrător, se dovedește a fi contradictorie în sine și lipsită de sens mântuitor. Ideea rămâne la fel de golită de sens, chiar și dacă trebuie să recunoaștem că trădează, din varii motive, o realitate tristă a acestei lumi. Mie, din interiorul Bisericii, formula credincios nepracticant îmi sună ca și cum aș spune că sunt soț sau tată nepracticant ori soție sau mamă nepracticantă. Dacă m-aș pune, imaginar, în locul unui nepracticant, m-aș vedea pus neapărat și în situația de a-i răspunde Mirelui, care iată, vine ca un fur în miezul nopții: ,,Pardon, Doamne! Eu? Rob al Tău sunt, nu al altcuiva, doar că… nepracticant”. Pentru a mă apropia de tema noastră, aș mai putea adăuga și: ,,E prea trist, sobru, întunecat și ceremonios la slujbele Bisericii Tale. Din acest motiv nu mă aflu acum acolo”. Cât de nepotrivit ar suna un astfel de răspuns la ceas de cumpănă și cercare, din perspectiva veșniciei…

Închei însă repede șirul acestor prime idei, țesute pe marginea expresiei extra-bisericești care le-a provocat. Ele au aici doar valoare de cugetare personală, chiar dacă au fost împănate spre final și cu elemente preluate din întrebare. Nu doresc nicidecum să le articulez în vreun răspuns tăios, lansat împotriva unei persoane pe care probabil că nici nu o cunosc. Vă mărturisesc că, de obicei, evit să vorbesc la modul general sau să dau sfaturi, mai ales atunci când discutăm despre păsurile cuiva, fără a avea la îndemână mai multe detalii ale problemei sau date ale persoanei. În cazul nostru, important este ca la acel om să ajungă un cuvânt ziditor, care să-i fie spre folos, iar nu spre inhibare sau spre îndârjire și mai mare împotriva celor de care deja se plânge. Din întrebare nu reiese limpede dacă acesta a aflat vreodată gustul adevăratelor slujbe. Spun așa, deoarece reacția celor care au gustat din slujbele Bisericii cu credință este, de obicei, una radical opusă. Haideți să abordăm puțin reacțiile unor credincioși în sânul Bisericii, pornind dintr-o perspectivă, să-i spunem, psiho-somatică și duhovnicească.

„Acum, toate sunt pline de lumină. Și cerul și pământul și cele de dedesubt”.

Cei ce flămânzesc și însetoșează de slujbele săvârșite după toată rânduiala, își hrănesc, își tămăduiesc și își sfințesc duhul și trupul din ele. Pot trăi în acel răstimp și veritabile revelații, la diferite măsuri. Unii ca aceștia îmi mărturiseau – încă de pe vremea când cântam la catedrala Aghia Sofia din cartierul Bayswater al Londrei – că parcă plutesc, că toate în jurul lor s-au sfințit, până și molecula de aer. Vorba Canonului Paștelui: ,,Acum, toate sunt pline de lumină. Și cerul și pământul și cele de dedesubt”. Toți, dar absolut toți mă întrebau apoi: – Când e următoarea priveghere? Era ceva cu adevărat minunat, săltător de la pământ, și e interesant că exact aceleași gânduri îmi treceau și mie prin minte în timp ce cântam la strană. Ca să fiu mai precis, nu erau doar gânduri, ci trăiri ale întregii tale ființe. Intrai aievea într-un alt spațiu, înțesat de har, într-un alt timp, adiat de veșnicia spre care se deschidea. Prin acele slujbe simțeai efectiv că timpul liniar și stricăcios al acestei lumi se preschimba în timpul istoriei mântuirii. Nimic nu mai amintea de curgerea trepidantă a timpului metropolei. Nimic nu mai amintea de lumea și de grijile din afara Bisericii. Parcă toate cele ,,din afară” se șterseseră, se topiseră…

Mai târziu, un monah aghiorit mi-a spus ceva asemănător. După privegherile lor – care durau cu mult mai mult decât privegherile noastre, ale celor din lume – simțea că ar mai fi făcut încă una imediat, deși era stors de oboseală. Mărturisesc că în Sfântul Munte Athos am trecut și eu prin astfel de experiențe, de mai multe ori. Să aduc însă și o mărturie a zilelor noastre, chiar din urbea noastră. Anul acesta, în Săptămâna Luminată, o doamnă foarte simțitoare și atentă la cuvintele imnografiei, la rânduielile tipiconale și la vibrația liturgică, mi-a scris că slujbele Săptămânii Mari și privegherea din noaptea Paștelui – la care a participat în Biserica Sfântului Grigorie Palama din București – au fost de-a dreptul înălțătoare. A adăugat că, după ce a trecut prin această experiență liturgică ,,live”, nu se mai sătura să asculte acele slujbe, postate pe net. Retrăia deci, cu nesaț, experiențele ei vii, la simpla ascultare a înregistrărilor audio. Aceasta este, de fapt, pecetea pe care slujbele canonice și-o pun asupra ta, odată ce le-ai gustat. Nu te mai saturi de ele! De ce? Pentru că prin ele preguști ceva ce această lume nu-ți poate da. Precum icoanele, slujbele au și ele putere tămăduitoare, putere sfințitoare, putere de a te pregăti pentru o împărtășire cu Dumnezeu de care nu poți avea parte altundeva decât în Biserică.

(fragment)

Interviu realizat de Tatiana Petrache


Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 179 (decembrie 2023)

Revista poate fi achiziționată din:

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

  • la revista în format digital online, de AICI
  • în format tipărit, cu livrare în România, de AICI
  • în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trackbacks and Pingbacks