Quercetina și bolile autoimune
„Să uiți de tine de dragul lui Dumnezeu!”
Ar fi putut să aibă o carieră în box, celebritate şi bani. Dar Domnul a hotărât altceva pentru Părintele Constantin Trăistaru. Pe când era pugilist în plină ascensiune s-a rugat să ajungă să-L cunoască pe Domnul. Chiar dacă atunci tânărul sportiv nu a înţeles răspunsul lui Dumnezeu la ruga sa, cu ajutorul duhovnicului şi al soţiei a păşit din ringul unde lupta faţă-n faţă cu un adversar văzut pe un alt ring, unde luptă cu un vrăjmaş nevăzut, şi unde bătălia este mult mai grea şi mai subtilă. Părintele Constantin este astăzi preot în satul său natal, Cezieni, şi se bucură că Domnul l-a învrednicit să fie tată a şapte copii. (R.T.)
– Părinte Constantin, pentru început spuneți-ne, vă rugăm, câteva cuvinte despre familia în care ați crescut.
– Sunt mezinul familiei. Tata a fost militar, un om dur, un spartan, pentru care conta foarte mult disciplina. Corecțiile erau la ordinea zilei. Am dus o viață la țară, în prima parte a copilăriei, aici, la Cezieni, unde am revenit și am ajuns preot, din mila și cu harul lui Dumnezeu.
Am avut o copilărie destul de grea, am cunoscut lipsuri. Pe mine m-a crescut o bunică, pentru că mama trebuia să muncească. Tata, fiind cadru militar, pleca în aplicații. Bunica mi-a oferit dragostea de care aveam nevoie în copilărie. Ea m-a învățat să mă închin, ea m-a învățat să țin mânuțele în semnul crucii, să îngenunchez seara la icoana Maicii Domnului, să spun rugăciunile „Înger, îngerașul meu” și „Doamne, Doamne, ceresc Tată”.
Am urmat școala – ciclul primar și gimnazial – în comuna Cezieni, iar liceul la Caracal. În clasa a noua am început boxul de performanță. Am sechele și pe brațe și pe întregul meu corp. Sportul pe mine m-a definit ca bărbat – m-a învățat să rabd, să îndur și să pierd. M-a învățat ca atunci când câștig să nu trăiesc o bucurie prea mare care să mă ducă în mândrie, ci doar să fiu bucuros că s-a întâmplat să câștig, apoi să mă pregătesc imediat pentru meciul următor. Atunci când câștigam, în secunda în care arbitrul îmi ridica mâna, deja mă gândeam la următorul meci.
– Cum ați ajuns să practicați boxul?
– În satul meu era un fost sportiv, Romulus Cotulbea, pe care îl apreciam pentru ținuta lui morală și pentru disciplină. El m-a dus într-o sală de box, mi-a arătat ringul și mi-a pus mănușile de box în mână. M-am pregătit vreme de câteva luni cu acest sportiv, pentru că apoi a trebuit să plece în Franța și am rămas pe mâinile unui alt antrenor, cu experiență, Radu Gheorghe, care m-a lansat în lumea boxului și alături de dumnealui am cunoscut primele meciuri, primele bucurii, primele lacrimi de fericire sau de durere. Rând pe rând am urcat în categoriile de greutate, până când, în 2004, am avut ultimul meci oficial, când m-am retras și din lumea boxului.
„N-am întâlnit nici un sportiv lipsit de credinţă”
– Care au fost cele mai mari performanțe pe care le-ați obținut?
– Am cucerit titluri de campion județean și campion național. Am fost component al lotului de juniori, am avut meciuri la competiții internaționale. Cea mai mare performanță a fost cucerirea medaliei de bronz la Campionatul Mondial de Box pentru tineret de la Houston, Statele Unite, în anul 1999.
– Colegii și antrenorii sfinției voastre credeau în Dumnezeu?
– În cariera mea n-am întâlnit nici un sportiv lipsit de credință. Mi-aduc aminte o întâmplare. Am boxat la Turneul celor 13 națiuni, la Bologna, în Italia, și am întâlnit acolo un rus, Aleksei Soloviev, care era foarte titrat la vremea respectivă. Avea treizeci și doi de ani, era profesor de matematică. Eu aveam doar nouăsprezece ani, eram la vârsta fiului meu. Mi-era frică, vă dați seama, eram debutant! Era primul turneu internațional la seniori. Soloviev avea treizeci și doi de ani și deja era campion, medaliat la olimpiade. Eu aveam o iconiță cu Maica Domnului pe care o țineam și mă rugam, într-un vestiar comun, foarte mare. M-a văzut din cealaltă parte a sălii că eu țin ceva în mână și mă uit și tot strâng și duc la piept. A venit la mine și a văzut că am o icoană cu Maica Domnului. Mi-a arătat că are și el o icoană. Era ca o nucă. Se desfăcea și, pe o parte, era Pantocrator, Dumnezeu Mântuitorul, iar pe cealaltă parte, Maica Domnului, Împărăteasa, cu Pruncul. Și am făcut schimb de icoane. Mi-a dat și o bluză după meci. Tot meciul a făcut „box cu umbra”, cum se spune în box, adică n-a dat lovituri tari, să mă doboare, doar a pus brațul pe mine, adică m-a punctat așa, ușor. M-a protejat prin felul în care a boxat. Iar la sfârșitul meciului, presa din România a scris: „La numai nouăsprezece ani un boxeur rezistă în fața marelui Aleksei Soloviev.” Dar secretul nostru era faptul că eram amândoi ortodocși și credeam în Mântuitorul Iisus Hristos și Maica Domnului.
– În cantonamente și în turnee vă gândeați la Dumnezeu? – În cantonamente eram închiși în camere și nu ieșeam decât la masă, la toaletă şi pentru ședințele tehnice. Restul timpului îl petreceam în camere, unde citeam. Practic, nu aveam ce face. Ori studiai tehnici de luptă, ori teorie – nu era cu telefoane, cu internet, ca acum – ori aveai Sfânta Scriptură și citeai din Sfânta Scriptură sau viața vreunui Sfânt, pentru că nu aveai ce face. Unii citeau Eminescu, poezie, proză, fiecare ce îi plăcea. Dar să știți că majoritatea sportivilor, pot să spun că într-un procent de 99%, erau oameni care credeau în Dumnezeu. Chiar dacă nu ne rugam corect sau credința nu era direcționată pe drumul cel bun, adică noi ne rugam: „Doamne, ajută-mă să devin campion, să am bani, faimă!”. Nu relaționam cu Dumnezeu așa cum ar fi trebuit să relaționăm. Totuși exista o legătură, pentru că simțeam prezența lui Dumnezeu în tot ceea ce se întâmpla – tragerea la sorți, atitudinea adversarului, a arbitrului…
(fragment)
Interviu realizat de Mihaela Raluca Tănăseanu
Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 184 (mai 2024)
Revista poate fi achiziționată din:
- Platforma digitală – în format digital online
- Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
- Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate
De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni
Trackbacks and Pingbacks