„Dumnezeu dă câte un har fiecărui om”
Cultura criticii în Biserică
Mii de oameni din toată ţara au ieşit la Marşul pentru Viaţă din acest an. Cu mult mai mult decât cei din ultimii ani. De ce? Pentru că îşi doresc o schimbare, pentru că statisticile privind avorturile din ţara noastră sunt sumbre, pentru că tinerii îşi doresc familii stabile, pentru că le pasă de viitorul copiilor lor şi mai ales pentru că iubesc viaţa. Toţi aceşti tineri înţeleg că nu mai este timp. Că trebuie luptat împotriva culturii morţii care ia cu asalt întregul spaţiu vital al omului zilelor noastre. (N.V.)
„Noi toţi suntem aici”, spune Mihai Iliescu, unul dintre participanţi, „pentru că părinţii noştri au ales viaţa în locul nostru, atunci când noi înşine nu puteam face acest lucru.” Astfel, după sărbătorirea Bunei Vestiri, ca în fiecare an, mii de tineri au ales să îşi petreacă o după-amiază pe străzile oraşelor din care fac parte, pentru a aduce un semnal de alarmă tinerei generaţii şi pentru a susţine dreptul fiecărui copil încă nenăscut să se bucure cu zâmbetul său minunat.
Iată câteva dintre declarațiile tinerilor voluntari participanți la marșul din București:
„Vreau să transmit faptul că tinerii sprijină viaţa şi este foarte important ca ei să facă asta cât mai mult, pentru că noi suntem noua generaţie şi prin noi viitorul se poate schimba!” (Nectaria Marin).
„Sunt aici pentru a celebra viaţa, pentru a arăta femeilor însărcinate că le susţinem şi pentru a ne schimba inimile ca să primim toţi copilaşii în lume şi să facem un loc mai bun pentru ei!” (Maria Mihalache)
„Sunt aici pentru a-i mulţumi mamei mele că m-a născut şi astfel să susţin viaţa la rândul meu, alături de oamenii aceştia frumoși.” (Gabriela Burlacu)
„Pentru că este important să conştientizăm că viaţa este cel mai frumos dar primit de la Dumnezeu.” (Ioana Sânziana)
„Am venit la Marşul pentru Viaţă pentru că mi se pare extrem de important să susţinem viaţa mai ales înainte de naştere, să susţinem mamele care se află în faţa unei decizii de luat, dacă să accepte sau nu să le fie omorât copilul în pântece. Să ştie că au parte de susţinere, să ştie că suntem aici, că au soluţii din care să aleagă şi că nu este o catastrofă dacă au un copil, chiar dacă ele consideră că sunt nepregătite. Mi se pare extrem de frumos când vedem oameni care au fost şi au participat ca voluntari la Marşul pentru Viaţă, iar peste câțiva ani vin cu familia şi copilaşii lor. Mi se pare uimitor şi abia aştept să vin şi eu în viitor cu copilaşii şi să ştiu că am participat, am organizat, am ajutat la Marşul pentru Viaţă şi s-au bucurat foarte mulţi oameni şi foarte mulţi copii se vor bucura în continuare de viaţă.” (Maria Irini)
Tema marşului, „Construim împreună pentru viaţă”, a venit în întâmpinarea dorinţei participanților de a construi o lume în care viaţa are prioritate. „Un proverb spune că este nevoie de un sat pentru a crește un copil. Noi credem cu tărie că este nevoie de o comunitate responsabilă și empatică pentru a ocroti femeia însărcinată, ca să poarte și să nască în cele mai bune condiții copilul cu care este însărcinată. Știm că doar prin implicarea generală putem construi această cultură”, se spune în mesajul transmis de organizatorii Marşului pentru Viaţă.
Fiecare avem posibilitatea de a schimba lumea!
În Bucureşti, au participat în jur de trei mii de oameni, marşul, finalizându-se prin concertul Live for Life, în cadrul căruia am avut prilejul să ne bucurăm de cântecul unor tineri talentaţi, dar şi de mărturiile unor oameni care luptă pentru șansa la viață a cât mai multor români, care să biruiască moartea încă din pântecele mamei lor.
Dacă ar fi să rezumăm în câteva cuvinte, impresionant este cât de mult poate schimba un om sau câţiva omeni lumea din jur, câte vieţi pot fi salvate de la moarte! Această posibilitate o avem fiecare dintre noi. Şi poate că este şansa noastră în lupta cu păcatul, în mărturia pe care o dăm în faţa lui Dumnezeu.
Prima mărturie a fost oferită de Monica Lia, o mamă a trei copii, care în ciuda faptului că fetiţa ei a fost diagnosticată cu Sindrom Down, a ales viaţa pentru ea: „Între realitatea prezentată de medici şi ceea ce am trăit de cincisprezece ani alături de ea este o discrepanţă foarte mare”, mărturiseşte mama. „Un copil cu dizabilități nu este o povară, ci o bucurie. O bucurie pentru că, prin el, ne descoperim sufletul și puteri nebănuite. Da, privind din exterior, este greu, este foarte greu și pare înfricoșător, însă acești copii vorbesc, comunică, iubesc din tot suflețelul lor și vin cu o misiune în lume: a mântuirii noastre, a celor din jur, pentru că mântuiesc nu familii, ci grupuri întregi de oameni. Poate de aceea este și o mare luptă a celui rău pentru diagnosticarea precoce a lor în viața intra-uterină și avortarea, luarea vieții lor de acolo. Am trecut prin aceste presiuni. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că am ieșit învingătoare”, a mai spus Monica Lia. „Primiți-i pe acești copii! Este o minune greu de explicat. Deși sunt multe greutăți, zâmbim și suntem fericiți, cu o bucurie pe care nu o putem explica.”
Vlad Plăcintă, președintele Asociației „Salvează o inimă!”, din Botoșani, desemnat Omul Anului 2023 la gala cu același nume organizată de Televiziunea Română în ianuarie, a fost al doilea vorbitor la Marşul pentru Viaţă. Acesta este implicat în strângerea fondurilor pentru tratarea copiilor şi tinerilor, pentru dotarea spitalelor din ţară, dar şi în susţinerea mamelor care îşi cresc copiii singure şi a mamelor abuzate. „Un alt proiect foarte important pro-viață în cadrul Asociației «Salvează o inimă!» este să sprijinim organizațiile mai mici sau cele care ne cer sprijinul în lupta pentru viață. Nu contează vârsta când trebuie să salvăm viața unui om. Nu contează statutul lui, nu contează studiile lui, doar contează să ne deschidem inima, să-i fim alături, să-i arătăm că-l iubim, iar prin dragostea și susținerea noastră lucrurile se schimbă, devin mai frumoase” a declarat acesta.
În continuare, Manuela Cernat, psihoterapeut de familie, cuplu și copil, a afirmat următoarele: „Printre clientele mele aveam din ce în ce mai des femei aflate în depresie și cu stări de anxietate, atacuri de panică post-avort. Cazurile consiliate de mine sunt de la minore până la femei de peste 40 de ani, de la femei simple până la femei cu funcții de conducere. Ce au în comun, pe lângă sarcina nedorită? Se simt nesusținute și, chiar dacă își doresc să păstreze copilul, li se pare că nu au nici o șansă singure, iar cei din jur le amenință, le șantajează emoțional și ajung să ia în calcul și avortul”. Ea încheie printr-un îndemn faţă de noi toţi, de a lua parte la mişcarea pro viaţă şi a conştientiza pericolul la care sunt supuse tinerele fără sprijin, în criză de sarcină, care au nevoie de susţinerea noastră.
În final, Silvian Covaci, specialist în fonduri europene şi tată a trei copii, a povestit mărturia unei colege de serviciu care a trecut printr-o criză de sarcină şi cum a fost ajutată să îşi nască copilul. „A fost o perioadă dificilă, au fost multe drumuri, dar, prin suportul pe care l-a primit și prin faptul că noul partener de viață a acceptat această situație și a fost alături de ea, ușor-ușor am reușit să o ajutăm să treacă peste. Dar momentele prin care a trecut au fost foarte grele. De aceea, vă îndemn pe toți: susțineți, fiți aproape, implicați-vă!”, a adăugat el.
„Repet, cuvântul de astăzi să fie implicare! La nunta lor, care s-a întâmplat înainte ca ea să nască, părinții ei, care, la început, au vrut să o împingă către avort, au venit la mine și mi-au spus: «Este cel mai frumos lucru care ni s-a întâmplat și știam că e o greșeală, dar o făceam din frică». Dacă ajungeți în astfel de situații, apropiați-vă, arătați-vă prietenia, arătați-vă implicarea și discutați, vorbiți foarte mult”, a încheiat Silvan Covaci.
Unde este omenia de altădată?
De asemenea, tema Marşului pentru Viaţă din acest an a fost inspirată de moartea Alexandrei Ivanov, tânăra din Botoşani care a murit din cauza indiferenţei cadrelor medicale de la maternitate, care nu i-au asigurat îngrijirea medicală corespunzătoare în urma unei sarcini oprite din evoluţie (avort spontan). Tânăra de douăzeci și cinci de ani a murit în chinuri după o noapte în care a cerut, a strigat din răsputeri ajutorul, ultimele ei cuvinte fiind: „Nu mai am aer!”. Cadrele medicale ale spitalului nu au considerat necesar să-i acorde ajutorul uman. Nici măcar nu au venit să o întrebe de sănătate, iar aceasta de-a lungul întregii nopţi. Alexandra a trimis un mesaj doctoriţei de gardă, rugând-o să intervină să-i scoată copilul mort din pântece. Doctoriţa a zis însă că numai a doua zi. Probabil că-i strica confortul unei seri petrecute departe de locul în care avea datoria să vegheze la salvarea vieţii unor oameni precum Alexandra.
Tânăra a fost implicată în mişcarea pro-viaţă, participând la Marşull pentru Viaţă din oraşul ei şi susţinând femeile în criză de sarcină. Tragicul ei sfârşit este o dovadă a dezumanizării, a nepăsării care se amplifică din ce în ce mai mult în societatea noastră. Uităm adesea să privim la aproapele nostru, la pruncul neputincios din pântecul mamei, la cea care are nevoie de ajutorul nostru pentru a aduce pe lume o nouă viaţă, limitându-ne la confortul personal. Unde este omenia de altădată, oare mai există ea în vremurile acestea?
Totuşi, într-o cultură a morţii există încă tineri care militează pentru viaţă, pentru însănătoşirea unei lumi infestate cu morbul morţii şi pentru ca cel încă nenăscut să aibă șansa de a vedea lumina acestei lumi, bucurându-se de aşteptarea plină de emoţii şi dorinţă a propriilor părinţi.
Noi suntem generaţia pentru viaţă care îşi doreşte să curme durerea unei societăţi umbrite de moartea atâtor suflete nevinovate. Suntem aici, ca să arătăm că ne pasă, că viaţa are prioritate în orice context şi că vrem un viitor plin de zâmbetele copiilor fericiţi, pentru că mamele lor au ales viaţa! Acesta este în câteva cuvinte mesajul tinerilor care în acest an au dorit să arate lumii că, în ciuda a ceea ce se crede, tinerii aleg viaţa.
Nectaria Vlăescu
Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 184 (mai 2024)
Revista poate fi achiziționată din:
- Platforma digitală – în format digital online
- Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
- Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate
De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni
Trackbacks and Pingbacks