„Foarte puțini dintre noi vor să fie sfinți!”

Părintele Cezar Axinte ne împărtăşeşte din nou un cuvânt viu pentru tinerii veacului nostru, dar, în aceeaşi măsură, și pentru noi, părinţii lor. Este un cuvânt care ne încurajează să urmăm Calea Vieţii, singura care ne poate călăuzi către Hristos. Jumătăţile de măsură, a fi căldicel, a fi şi cu lumea şi cu Dumnezeu, nu au fost niciodată o soluţie. Cu atât mai mult acum, când s-a înmulţit păcatul, iar duhul lumesc stăpâneşte popoarele, ar trebui să ne problematizăm și să urmăm cu consecvenţă poruncile Evangheliei. Altfel, doar ne amăgim că suntem creştini, iar copiii noştri vor fi atât victimele alegerilor lor, cât mai ales ale noastre. E vremea să ne trezim!, este îndemnul Părintelui Cezar. (V.G.)   

– Părinte Cezar, vă propun să începem dialogul nostru făcând o comparație între tinerii de astăzi și tinerii generației sfinției-voastre, din punct de vedere al idealurilor și al raportării la adevăratele valori.

– Mă tem că am să vă dezamăgesc cu răspunsul, pentru că în generația mea niciodată nimeni, la nici un nivel de educație de învățământ nu ne-a vorbit de Hristos. Nici măcar nu ne-a pomenit numele lui Iisus Hristos. Și de asemenea, în generația mea, și vorbesc de generația numită „decrețeii”, generația anilor ’66-’67, nu am cunoștință ca vreodată, vreun elev de gimnaziu, de liceu sau vreun student să se fi împărtășit cu Sfintele Taine. Sau, de asemenea, n-am auzit vreodată ca cineva să fi pomenit că ar fi fost la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Asta este o realitate și nu vreau s-o mistific sau s-o ascund. Altminteri, dacă este să facem o comparație cu tinerii din zilele noastre, aș putea spune că sunt formidabili, și nu în raport cu idealurile numaidecât, ci în raport cu ispitele la care sunt supuși, pe de o parte, și pe de altă parte pentru faptul că astăzi nu există o clasă de liceu, de gimnaziu în care cel puțin un elev, un tânăr, să nu se fi împărtășit cu Sfintele Taine. De asemenea, sunt multe școli în care copiii și tinerii merg la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, chiar în timpul săptămânii, dacă este o sărbătoare mai mare. Idealurile noastre, cumva, erau subordonate unei discipline morale care de fapt era rezultatul unei frici, induse într-o perioadă de 30-40 ani, iar noi am simțit cumva instinctiv această frică și ne-am supus unui cadru legal și moral care a reușit să obțină câteva performanțe. Dar, după cum spune Mântuitorul Iisus Hristos, „cine adună fără Mine risipește”^Matei12:30, iar noi, sigur că mai toate le-am circumscris valorilor legate de pământ. Aș spune că sunt foarte încrezător, din punctul acesta de vedere, căci nu am cunoștință ca în istoria omenirii vreo generație de tineri să fi fost atât de apăsată, atât de zdrobită de duhul lumii, și totuși foarte mulți dintre ei se luptă eroic, ceea ce este o mare nădejde.

„Un creștinism fără cruce și fără potir”

– Părinte, ce văd tinerii la adulți și ce ar trebui de fapt să vadă, pentru a se forma ca oameni bineplăcuți Domnului?

– Sunt câteva valori uimitoare care erau și în generația mea și anume: iubirea, prietenia și capacitatea de luptă, de adaptare. Sunt valori pe care noi le-am trăit foarte intens și pe care le trăim și astăzi. De aceea, cred că tinerilor nu le place la noi lipsa autenticității, lipsa firescului. Toată lumea în care trăim este scufundată în minciună. Practic, nu mai poți să distingi. Este aproape imposibil să ceri cuiva să distingă adevărul de minciună. Numai un om cu harisma discernământului ar putea s-o facă în epoca în care trăim. De aceea, cred că tinerii ar trebui să vadă la noi întâi de toate capacitatea de a-i înțelege, de a le înțelege suferințele și luptele prin care trec. După mine, una dintre cele mai mari realizări ale unui popor ca, program guvernamental, să spunem, ar fi să se ocupe de sănătatea mintală a tinerilor. E o mare problemă. Următoarea molimă prin care va trece omenirea – și nu-i o molimă care se va vindeca cu aspirină sau cu usturoi – este cea a bolilor mintale, în special la copii și tineri. Or, tinerii, ca să ia un exemplu de la noi, trebuie să vadă dispoziția noastră de a ne pune viața pentru valorile despre care vorbim și, bineînțeles, să reducem diferența, distanța dintre ceea ce vorbim și ceea ce suntem. Și atunci, bineînțeles că ei ne vor lua ca model. Altfel, eu nici n-aș îndrăzni să le cer să ne ia ca modele. La momentul acesta, eu nu cred că sunt un model.

– Și unde pot găsi modele?

– Sunt modele de viețuire creștină! Sunt convins de asta, pentru că, de asemenea, sunt convins că există în neamul nostru acum, când vorbim, cel puțin de șaptezeci de ori câte șapte de mii de bărbați care și-au plecat inima lui Hristos. Sunt modele, dar sunt ascunse și batjocorite de un duh care este foarte obraznic, duhul acesta al lumii. Și atunci, sigur că modelele acestea, fiind discrete, fiind smerite, nu vor acoperi gălăgia lumii. Noi trebuie să arătăm aceste modele copiilor și tinerilor. Chiar dacă noi nu suntem modele, să le vorbim despre aceste modele, pentru că avem în momentul acesta oameni cu viață sfântă în neamul nostru.

– Pe de altă parte, tinerii au nevoie și de apartenență la grup, însă din păcate, mediul în care cresc este din ce în ce mai  viciat. Cum să trăiască și după Dumnezeu și după lume?

– Sigur, este un paradox. Mediul în care trăiesc copiii și tinerii noștri este însă rezultatul duplicității noastre ca părinți, în primul rând. Noi, părinții, noi, adulții, trăim creștinismul în chip schizoid. Un creștinism fără cruce și fără potir. Cei mai mulți dintre creștinii noștri nu se împărtășesc cu Sfintele Taine. De asemenea, cei mai mulți dintre noi nu am înțeles că este poruncă să ne iubim vrăjmașii. Or, bineînțeles că, de asemenea, repet, între ceea ce spunem și ceea ce suntem este o distanță foarte mare și atunci sigur că mediul acesta este toxic pentru ei. Ei caută o apartenență, o identitate care să se suprapună, să zic, cu nevoia lor de a zbura, cu nevoia lor de a fi eroi, cu încredințarea lor că sunt nemuritori. Tinerii nu cunosc, nu știu ce este moartea, nu au frică de moarte, pentru că n-au învățat încă ce este moartea. Ei vor învăța de la noi ce este moartea și tot de la noi vor prinde frica de moarte.

Și pentru că tot vorbeam de paradox, vă zic că noi înșine, care ne împărtășim cu Sfintele Taine, suntem schizoizi. Vrem să trăim și după duhul lumii – adică așa cum spune Sfântul Apostol Ioan: „pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume” ^{I Ioan 2, 16} – vrem și Sfintele Taine, vrem să trăim și duhovnicește, dar să trăim și ca lumea. Cel mai mult timp îl petrecem trăind după duhul lumii. Avem doar câteva minute, poate câteva zeci de minute, pe care le petrecem cu Hristos. Și este cu neputință să ai o viață duhovnicească – mă gândesc acum la mine – dacă stai ore întregi pe internet. Or, tinerii ce pot să facă altceva decât să copieze până la identitate acest model? Strigăm la copiii noștri să lase telefonul, în timp ce noi dăm scroll pe display. Ei consumă droguri și au tot felul de adic­ții din pricina mediului pe care l-am creat noi, părinții lor. Dar asta e o discuție foarte amplă și foarte dureroasă și repet, ține de duplicitatea noastră și de incapacitatea noastră de a trăi autentic creștinește.

– Sunt părinți care se plâng că, de la o anumită vârstă, copiii lor nu mai vor să-i însoțească la biserică, deși până atunci au trăit frumos, cu spove­danie și cu Sfintele Taine. Ce‑i sfă­tuiți pe părinți?

– Observația dumneavoastră este extrem de corectă și foarte dureroasă, în același timp. În nici un chip să nu-i oblige să meargă la biserică. Părintele Arsenie Papacioc avea un cuvânt care este de la Duhul Sfânt. Spunea așa: „În educație, nuiaua este utilă, dar numai dra­gos­tea este indispensabilă.” Aș spune să ne rugăm Maicii Domnului ca tinerii să nu prindă gustul roșco­velor și să țină minte gustul pâinii. Oricât de mult s-ar îndepărta de Hristos sau de Biserică, să ne rugăm Maicii Domnului să nu se obișnuiască cu gustul roșcovelor.

(fragment)

Interviul poate fi citit integral în revista „Familia Ortodoxă” nr. 185 (iunie 2024), format tipărit sau digital. Detalii mai jos.

Interviu realizat de Mihaela-Raluca Tănăseanu

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 185 (iunie 2024)

Revista poate fi achiziționată din:

• Platforma digitală – în format digital online
• Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
• Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

• la revista în format digital online, de AICI
• în format tipărit, cu livrare în România, de AICI
• în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI