„Să aducem la lumină sfințenia lor!”

În aceste momente extrem de grele pentru neamul nostru și pentru lume, în ansamblul ei, avem un motiv foarte important de bucurie: șaisprezece noi sfinți au fost trecuți în calendarul Bisericii noastre, șaisprezece prieteni ai Împăratului ceresc care ne cunosc suferințele și duc cu îndrăzneală rugile noastre înaintea Lui.

Și avem încredințarea că, pentru rugăciunile lor, Dumnezeu încă ne poartă de grijă, ȋncă ține ȋn braţe acest popor. Să le cunoaștem viața, să le cerem ajutorul și să încercăm să le urmăm în jertfa și în dragostea lor pentru Domnul. Proclamarea oficială a canonizării acestor sfinţi a avut loc marți, 4 februarie, la Catedrala Patriarhală, și a coincis cu aniversarea a 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de patriarhie. (I.M.)

Mihai Vladu

„Doamne, vreau să fiu și eu ca ei!”

– Este pentru prima dată când Biserica Ortodoxă Română canonizează un număr atât de mare de sfinți care au trăit aproape de vremurile noastre. Cum să privim acest fapt?

– Sunt absolut convins că nu putem surprinde, încă, importanța covârșitoare a acestui act de canonizare, dar vom înțelege mult mai multe, odată cu trecerea timpului, pe măsura evlaviei ce le-o vom purta sfinților. În mod fundamental, Sfântul Sinod a recunoscut sfințenia acestor oameni, aceasta fiind o lucrare divino-umană, ca tot ceea ce se petrece în Biserică.

În acest sens, canonizarea acestor sfinți reprezintă, indiferent de numărul lor, întâmpinarea nevoilor viitoare ale omului din Biserică. Dumnezeu știe prea bine momentul istoric în care ne găsim și, mai cu seamă, pe cel ce ne stă înainte. Cu siguranță, Hristos a hotărât să avem o lumină călăuzitoare prin viața și lucrarea acestor sfinți, iar Sfântul Sinod nu a făcut decât să ia act de voința lui Hristos. Dacă veți acorda o atenție stăruitoare momentului canonizării acestor sfinți, veți observa că stăm pe pragul unor timpuri aidoma cu cele în care ei și-au sfințit viețile. Nimic nu este întâmplător în Biserică sau în viața omului. Ca să răspund în mod direct întrebării dumneavoastră, trebuie să privim acest fapt într-un mod profund proniator, dar pentru aceasta trebuie să ne raportăm la acești sfinți mai mult decât ca la un număr în plus de sfinți din Sinaxar.

Ar trebui să ne întrebăm care este nevoia noastră acum, ca persoane și ca neam, pentru ca Dumnezeu să îngăduie ceva atât de rar și de sublim, în aceeași măsură?
Eu mă simt privilegiat pentru a fi trăit acest moment deosebit pentru întregul nostru neam românesc și pentru întreaga lume. Sunt foarte fericit căci acum am în casă icoanele unora dintre Părinții pe care îi consideram sfinți, ca și mulți alții, încă dinaintea canonizării. Totodată, este extraordinar de știut, fără urmă de tăgadă, că alți șaisprezece români se află în fața Tronului lui Hristos, de unde ne poartă de grijă, numai să le-o cerem.

– Cum credeti că ne ajută duhovnicește, pe noi, creștinii zilelor noastre, aceste canonizări?

– Cred că, mai cu seamă acești sfinți ne ajută să înțelegem valoarea suferinței asumate în Hristos, căci altfel suferința nici nu poate fi asumată și transfigurată. De asemenea, urmărind viața fiecăruia dintre ei, putem observa rodnicia atât de profundă a vieții în Biserică, accesibilă și nouă, doar să ne raportăm la acești sfinți ca la modele clare de urmat, pentru a putea spune din toată inima noastră: „Doamne, vreau să fiu și eu ca ei!”. Nu în ultimul rând, un candelabru cu șaisprezece brațe, luminate cu Lumină nestricăcioasă, a răsărit atunci când în jurul nostru întunericul se dorea stăpân.

– Dumneavoastră aveți evlavie mai mare față de unul sau altul dintre acești sfinţi?

– Da, am evlavie mai mare față de câțiva dintre acești sfinți, nepunând la îndoială sfințenia celorlalți, dar Hristos îngăduie această taină, anume ca inimile noastre să simtă apartenență personală tainică, față de unii sfinți sau alții. Aceștia sunt Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria și Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria. Îl iubesc pe Sfântul Dumitru Stăniloaie pentru frumusețea mlădioasă a cuvântului său, pentru adâncimea de necuprins a dogmaticii sale. Nu cred să fi scris nimeni altul o dogmatică precum Sfântul Stăniloae, de la Sfântul Maxim Mărturisitorul până în prezent. În acest sens, întotdeauna m-am gândit ce i-o fi fost dat acestui om să știe, să simtă, să vadă în raport cu Dumnezeu, pentru a putea să ne lase un asemenea izvor nesecat de Adevăr și frumusețe teologică? Pe Sfântul Ilie Cleopa îl iubesc pentru smerenia și accesibilitatea totală a cuvântului său, pentru modul în care s-au întrepătruns în inima sa știința acestei lumi cu înțelepciunea lui Dumnezeu. Iar pe Sfântul Paisie Olaru îl iubesc pentru delicatețea inimii sale, pentru sfiiciunea gândului său și pentru marea sa milă față de omul căzut în mrejele păcatului.

Stavrofora Iustina, Stareța Mănăstirii Paltin Petru Vodă

„Să ne apropiem cât mai mult de jertfa lor!”

– Maica Iustina, Părintele Justin Pârvu îi iubea foarte mult pe mărturisitorii care au pătimit în temnițele comuniste. Cum priviți sfinția-voastră recenta canonizare a unora dintre martirii pe care Părintele Justin îi considera sfinți cu mult ȋnainte de canonizare?

– Evenimentul îl privesc bineînțeles, tot prin prisma Părintelui Justin Pârvu care știa exact care este valoarea acestor mărturisitori. Părintele Justin a fost primul care a început să scoată la iveală memoria sfinților din închisorile comuniste, el a început acest demers oarecum neoficial de canonizare a sfinților din închisori, prin faptul că s-a ocupat să-i facă cunoscuți fie prin diverse publicații, fie prin zugrăvirea chipurilor lor. Sfântul Ilie Lăcătușu era demult pictat, chiar cu aură, pe zidul exterior al bisericii de la mănăstirea Petru Vodă. Părintele Justin a stat patru ani la Periprava împreună cu Sfântul Ilie Lăcătușu. Cei care au stat în temniță cu Părintele Ilie știau că, dacă Părintele va fi cu ei acolo unde erau trimiși să muncească, totul va fi bine. Este foarte cunoscută minunea de la Periprava, petrecută de Praznicul Sfinților Trei Ierarhi, când deținuții au fost puși să intre în apă să taie stuf, deși era un ger groaznic, de -30 grade. Și Părintele Ilie le-a zis să intre în apă, căci Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi îi vor scoate nevătămaţi. Și deținuții au intrat în apă, au lucrat vreo trei ore și după ce au ieșit a apărut un soare puternic și le-a uscat toate hainele lor. Și Părintele Justin spunea: „Nu s-a întâmplat să fie niciun bolnav, niciun internat, n-a fost nimic. Şi aceasta datorită rugăciunilor Părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toţii morţi…”

Durerea Părintelui Iustin era că martirii din temnițele comuniste fuseseră canonizați în Rusia, în Serbia, dar numai în România nu. Atunci când s-a sfințit locul pentru Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor Romȃni” de la Poarta Albă, Părintele Justin a spus: „Acesta a fost visul meu încă de când am ieșit din închisoare, să înalț o mănăstire în cinstea acestor martiri. Iată că văd realizat acest vis. Dar mai am o neliniște, îmi doresc să îi văd canonizați pe acești martiri. Sfintele lor moaște izvorăsc pretutindeni mireasmă și vindecări. Osemintele lor au ajuns la închinare până în Țara Sfântă, în Sfântul Munte Athos și în alte locuri ale pământului. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile noastre la închinare moaștele acestor sfinți mucenici.” Aș fi vrut să-i văd fața Părintelui Justin bucurându-se să-i vadă canonizați pe o parte dintre acești sfinți. Părintele Justin spunea că în această țară lucrurile nu merg bine pentru că nu ne recunoaștem sfinții.

Am observat în ultima perioadă că sunt din ce în ce mai mulți tinerii care vor să afle despre martirii neamului. Au fost la Mănăstirea Paltin tineri care au participat în decembrie la parastasul Părintelui Gheorghe Calciu și în februarie la parastasul lui Valeriu Gafencu.

„Prin ei să avem îndrăznire la Dumnezeu”

– Cum îi privea Părintele Justin pe cei doi sfinți care au viețuit aproape de Petru Vodă: Sfântul Paisie Olaru și Sfântul Cleopa Ilie?

– Părintele Justin zicea despre Sfântul Paisie Olaru: „Un duhovnic este greu de găsit, dar nu-ți trebuie prea multă bătaie de cap ca să recunoști un povățuitor duhovnicesc. Cel care caută cu adevărat un povățuitor duhovnicesc la momentul potrivit îl va simți. Sufletul simte cui trebuie să i se încredințeze, căci Dumnezeu este cel care pune în inimă dragostea față de cel căruia este rânduit să-i urmezi. Eu abia așteptam să ies din temniță numai ca să-l văd pe Părintele Paisie Olaru. Ardea inima în mine să-l văd, astfel încât, după eliberare am mers direct la chilia Părintelui Paisie. Am așteptat două zile la ușă ca să mă primească la spovedit. De aici înainte, timp de opt ani, nu m-am mai despărțit de povățuirea caldă a Părintelui Paisie”. L-a impresionat foarte mult smerenia și dragostea Părintelui Paisie. Dar Părintele Justin recunoștea bineînțeles și valoarea Părintelui Cleopa. Era impresionat de Părintele Cleopa și câteodată chiar spunea după ce a murit Părintele Cleopa: „Oamenii vin la mine, pentru că nu îl mai au pe Părintele Cleopa și vin unde găsesc un bătrân”. Îi iubea pe amândoi și îi cinstea ca sfinți, pentru că îi cunoscuse și îi văzuse în toată valoarea lor duhovnicească. Părintele Justin a avut o legătură duhovnicească şi cu alți Bătrâni cu viață sfântă. De exemplu, Părintele Iustin, deși nu s-a întâlnit niciodată cu Părintele Arsenie Papacioc, nu s-au intersectat nici în închisoare, au vorbit doar la telefon, atunci când a murit Părintele Arsenie, Părintele Iustin ca niciodată, deși erau oameni la ușă, a închis ușa, ne-a pus să tragem clopotul, a plâns toată ziua și zicea că s-a dus un stâlp al Ortodoxiei românești și că: „Acum am rămas singur!”

– Dumneavoastră la care dintre sfinții noi canonizați aveți mai mare evlavie?

 – La Sfântul Ilie Lăcătușu, pentru că ne-am rugat lui în continuu, i-am făcut parastasele, l-am fi vrut aici. Dar a rămas în București, pentru că Bucureștiul are nevoie de el. Apoi la Sfȃntul Ilarion Felea. Noi am ținut legătura cu familia Sfântului Ilarion Felea, cu rudele și cu fiul lui care ne-a dat manuscrisele sale și am reușit să edităm cartea sa Spre Tabor. Apoi la Părintele Cleopa, de la care am luat binecuvântare de vreo două ori. Apoi la Părintele Paisie Olaru. Prima literatură duhovnicească pe care am citit-o a fost viața Părintele Paisie Olaru, care m-a impresionat foarte mult. De asemenea, Sfântul Constantin Sârbu este extraordinar! Atâta suferință cât a putut îndura de mic, din copilărie rămȃnȃnd orfan, și până în ultima clipă când a devenit mucenic. Pentru că Securitatea i-a zis: „Cum vrei să mori accident de mașină sau operație?” Și el a zis operație și a murit în operație. Părintele Constantin Sârbu știa clar că se duce la moarte. Am simțit mult har și multă dragoste față de el când i-am citit viața. Așa mult m-am bucurat când am aflat că este pus și el pe lista sfinților noi canonizați!

Apoi am evlavie față de Sfântul Dometie de la Râmeți. Când am citit în Patericul românesc viața lui am fost impresionată de sacrificiul, de jertfa şi de dragostea pe care le avea pentru maici și pentru mănăstire, așa cum numai un sfânt putea să aibă. A murit jertfindu-se pentru obște.

– Cum credeți că ne ajută duhovnicește aceste canonizări?

– Am să vă răspund printr-un cuvânt al Părintelui Justin. „Acum, pentru noi, cel mai important este să ne apropiem de jertfa lor cât mai mult, ca să putem avea și noi îndrăznire la Dumnezeu prin ei. Secolul acesta al XX- lea care a rodit acești tineri ce au luat drumul Crucii și s-au jertfit și și-au măcinat tinerețile lor în celule pușcăriilor, dovedește că bunul Dumnezeu mai este încă alături de Ortodoxia românească și totodată este și un îndemn pentru noi, cei de astăzi, să urmăm nevoințele și martirajul lor. Și dacă nu ne-a binecuvântat Dumnezeu prin suferințele lor, măcar să aducem la lumina sfințenia lor și să ne închinăm lor ca unor sfinți care se roagă pentru noi. Cu cât noi vom avea mai mulți sfinți oficial și neoficial, cu atât mila lui Dumnezeu va fi peste noi și vom putea avea îndrăznire înaintea Lui prin sfinții și martirii noștri”.

„Doar o firmitură, doar1 % din cei care ar trebui canonizați”

– Măicuță, mai avem mulți părinți cu viață sfântă pe care îi așteptăm în sinaxare. Credeți că vor urma și alte canonizări în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat?

– Eu, acum câțiva ani, m-am liniștit și am zis: „La urma urmei, sunt convinsă că aceștia sunt sfinți și, dacă sunt sfinți, ei sigur vor găsi calea și momentul în care să apară în sinaxare”. Și așa s-a și întâmplat. Acest mănunchi de sfinți este doar o firmitură, 1 %, din cei care ar trebui canonizați. Şi cum zicea Părintele Iustin: „Toți sfinții comunică între ei și se cheamă între ei”. Cred că după acest periplu de sfinți va urma alt periplu de sfinți, se vor trage unii pe alții în sinaxare. Am simțit acum atâta bucurie și atâta har care s-a revărsat peste noi, încât trebuie mers mai departe. Sunt convinsă de asta, pentru că Dumnezeu și harul Lui este cu ei și cu siguranță vor învinge totul și va fi recunoscută oficial sfinţenia lor.

(va urma)

Material realizat de Ioana Maxim

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 194 (martie 2025)

Revista poate fi achiziționată din:

• Platforma digitală – în format digital online
• Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
• Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

la revista în format digital online, de AICI

în format tipărit, cu livrare în România, de AICI