Prăznuiri

Părintele Lazăr din Congo (II)

de

În fața simplității, credinței și smereniei Părintelui Lazăr Waseng, orice cuvânt de laudă pălește, și orice slovă frumos împodobită tace. Căci viața lui, redusă la: „Hristos mă iubește, dar și eu Îl iubesc mult!”, a reșit să cuprindă esența Evangheliei, de aceea povestea sa ne mângâie, ne odihnește și ne hrănește sufletește.

Chemat în chip minunat la credință, printr-un sfânt trimis de Dumnezeu să-i îndrepte pașii către Biserica Ortodoxă, Părintele Lazăr se face un bun ostaș al lui Hristos cf. II Timotei 2:3, făcând ascultare în toate cu osârdie, dar și cu bucurie. Astfel, ajunge sălaș al Duhului Sfânt cf. I Corinteni 3:16, răspândind bună-mireasmă și săvârșind minuni mari ca pe ceva firesc. Ascultându-i povestea, spusă de prietenul său, Părintele Damaschin Grigoriatul, nu putem decât să strigăm și noi, laolaltă cu cei adormiți: „Nu vrem ceai! Vrem să te rogi pentru noi, de asta avem nevoie!”. (A.S.)

După multe lupte duhovni­ceşti, Dumnezeu i-a dăruit din belşug Părintelui Lazăr harul Duhului Sfânt. Şi oricine îl întâlneşte este imediat impresionat de el, deoarece vede în persoana lui un altfel de congolez, care te atrage prin dulceaţa chipului său ars de soare. Simplitatea lui este dincolo de cuvinte, credinţa lui deschide porţile cerului, iar smerenia lui înalță până la tronul lui Dumnezeu toate cererile şi rugăciunile sale fierbinţi. Dumnezeu îl iubeşte și-l ascultă pe Părintele Lazăr, pentru că şi Părintele Lazăr Îl iubeşte și-L ascultă pe Dumnezeu, slujindu-I cu jertfă şi lepădare de sine. În virtute, răbdare şi dragoste pentru Casa lui Dumnezeu îi seamănă Sfântului Atenei, Părintele Nicolae Planas. A fost un bun slujitor al Bisericii lui Hristos.

Așa cum am spus deja, Episcopul Timotei al Africii Centrale nu voia să-l hirotonească preot. Diaconul Lazăr însă continua să-şi împlinească toate slujirile zilnice fără de cârtire. Se apropia de 55 de ani, dar nu avusese niciodată dorința să devină preot. Îi spusese de multe ori şi Părintelui Cosma Grigoriatul, cu cea mai adâncă smerenie, că nu se simte vrednic. În cele din urmă, după multe stăruinţe ale Părintelui Meletie, urmaşul Episcopului Timotei, a încuviințat, primind hirotonia în anul 2002. I-a fost încredințată o parohie la 20 de kilometri distanță de Kolwezi. Uneori mergea pe jos, alteori parcurgea cu bicicleta tot drumul acesta, iar în fiecare sâmbătă pornea la amiază ca să ajungă la parohia lui, pentru a sluji şi a învăţa mica turmă.

Adesea, mai-marele său îl trimitea să slujească şi la alte parohii, mai îndepărtate, iar Părintele Lazăr nu rostea nici un cuvânt de împotrivire. Credea că este soldatul lui Hristos, dăruindu-se pe de-a-ntregul lucrării Sale şi fiind hotărât chiar să meargă până la moarte pentru El.

În decembrie 2005, Părintele Lazăr a fost trimis la parohia „Sfântul Sava” din satul Muzaza, aflat la 200 de kilometri depărtare de casă, pentru a sluji de la praznicul Crăciunului până la Bobotează. Când a ajuns în Muzaza și se îndrepta spre biserică ‒ care era, de fapt, o căsuță din chirpici ‒, Părintele a fost oprit de o femeie necunoscută, care ţinea în brațe un copilaş de vreo şase ani. Când l-a lăsat jos, copilul a început să meargă în patru labe, pentru că era bolnav. Femeia i-a spus: „Părinte, vreau să-mi faci bine copilul!” „Nu te cunosc, doamna mea”, i-a spus Părintele, „nu eşti din Biserica noastră”. „Da, nu sunt din Biserica voastră, dar noi știm că preoții ortodocși sunt vrăjitori foarte puternici. Numai voi îmi puteți ajuta copilul, care a rămas paralizat din cauză că i s-au făcut vrăji”. „Măicuță, să nu mai spui că noi suntem vrăjitori! Suntem slujitorii lui Hristos, și numai prin harul Lui săvârșim toate rugăciunile și slujbele”. „Eu nu știu nimic. Dar nu plec de-aici până nu-mi faci bine copilul!”.

După mai multe stăruinţe ale femeii şi pentru că nu ştia să spună „nu” oricui îi cerea ajutorul, Părintele Lazăr s-a oprit în faţa ei. Și-a deschis valiza, a scos epitrahilul şi molitfelnicul și a început să citească exorcismele Sfântului Vasilie cel Mare şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Înlăuntrul său era mistuit de iubirea pentru făptura lui Dumnezeu greu încercată de suferință, copilaşul paralizat care stătea în praful drumului, la picioarele lui. Pe măsură ce rugăciunea înainta, inima Părintelui Lazăr ardea tot mai tare. Deodată s-a oprit din citit şi i-a spus copilului, cu o putere dumnezeiască: „În numele lui Iisus Hristos, eu, nevrednicul şi pă­cătosul rob al lui Dumnezeu, Părintele Lazăr, îți poruncesc să te ridici şi să mergi!”.

Cuvintele omenești nu pot descrie măreţia credinţei noastre şi a iubirii Creatorului faţă de făptura Sa! Copilaşul a început să se sprijine pe picioarele sale, apoi s-a ridicat și a început să meargă. Minunea devenise realitate! Şi astăzi copilul se bucură de o sănătate deplină, merge la şcoală şi își urmează mama la catehezele Bisericii noastre. În satul Muzaza, vestea minunată a vindecării sale s-a răspândit pretutindeni. Oamenii îl caută ca să-l întrebe cum l-a făcut bine acest preot ortodox.

„S-a răsturnat Sfântul Potir!”

– Părinte Lazăr, vă mai amintiți vreo întâmplare din viaţa sfinției voastre pe care să ne-o povestiți?

– Odată, Episcopul Meletie m-a trimis să slujesc la o parohie unde era o biserică improvizată. Am ajuns acolo într-o după-amiază și primul lucru pe care l-am făcut a fost să pun un cearşaf peste masa care slujea drept Sfântă Masă, ca să nu cadă de sus paie şi gândaci. Apoi m-am străduit să fac și o catapeteasmă din patru-cinci ţăruşi şi câteva icoane de hârtie. La sfârșit, am pus aco­perămintele pe care le adusesem pe Sfânta Ma­să şi pe proscomidiar, după care am în­ceput Vecernia.

După Vecernie, creş­tinii, împreună cu mulți alţi locuitori ai satului, dar şi cu cei din alte bi­serici, au obiceiul să se adune în fața bisericii, în jurul unui foc, pentru a asculta catehezele misio­narului. Se întorc târziu la casele lor, ca să se odihnească, iar a doua zi dimineaţă, la ora şapte, aproape toată lumea este în bise­rică.

Părintele Lazăr şi-a continuat povestirea:

– În ziua următoare, m-am pregătit să slujesc. Am în­ce­put Sfânta Liturghie, dar afară a izbucnit o ploaie torențială. Pereţii bisericii improvizate erau construiţi din chirpici nears, care s-a îmbibat de apă din pricina ploii. Şi răul n-a întârziat să apară: pe­retele din răsărit s-a prăbuşit, iar peste Sfânta Masă a căzut mult chirpici, chiar în timpul prefacerii darurilor. Și, vai, s-a răsturnat şi Sfântul Potir cu Sfânta Împărtășanie!

Părintele Lazăr era îngrozit de răul ce s-a petre­cut. A început să plângă. Se gândea că aceasta este, fără îndoială, lucrarea satanei. Şi ce mai putea face acum, când Trupul şi Sângele lui Hristos se amestecase deja cu chirpiciul căzut? S-a gândit puţin şi a luat o hotărâre neclintită. A adunat cu mâna sa pământul ud, cam 2 kilograme, şi l-a mâncat. El însuşi ne-a povestit lucrul acesta. Bineînţeles că nu a păţit ni­mic, pentru că în pământul noroios se afla Trupul şi Sângele lui Hristos, Cel ce dă viaţă sufletelor noastre.

Altădată a fost chemat să slujească la biserica „Sfântul Dimitrie” din satul Tsiamudenze, aflat la 17 kilometri distanţă de Kolwezi. La momentul împărtăşirii, mulţi creştini, îndeosebi copii mici, s-au aşezat la rând. Un adolescent, fiind bolnav, după ce s-a împărtășit, a vomat în mijlocul bisericii. Când Părintele Lazăr a văzut, s-a cutremurat și a început să plângă. A pus Sfântul Potir pe Sfânta Masă, dând poruncă să nu se apropie nimeni de locul acela. Iar după ce s-a terminat Sfânta Liturghie şi a consumat Sfintele, a alergat şi a adunat cu limba toate resturile, curățind podeaua bisericii. Creştinii care erau de față, văzându-l, s-au spăimântat.

În acele locuri, din pricina sărăciei şi a deprinderilor rele, furtul era pretutindeni răspândit. Vecinul se temea de vecin, iar şeful se temea de angajat, ca să nu-l fure. Tot aşa şi Părintele Lazăr, ca să nu-i fie furată mica sa agoniseală, s-a gândit ca peste noapte să ţină cele douăsprezece căpriţe pe care le avea în casă, unde podeaua era de pământ. Mi-a spus că hrănise căpriţele pe câmpurile vecinilor şi le crescuse nu ca să le taie, ci ca să le vândă, iar cu banii repectivi să poată plăti cheltuielile de şcolarizare ale nepoţilor săi.

Într-o dimineaţă, s-a dus să slujească la Mănăstirea „Sfântul Nectarie” din apropiere, iar soţia sa a plecat la 5 dimineaţa să muncească pe câmp, la o distanță de 15 kilometri de satul lor. Cum nimeni nu era acasă, un hoţ, pesemne dintre vecini, i-a furat căpriţele. După Sfânta Liturghie, când Părintele s-a întors, nu a mai găsit căpriţele. Atunci a îngenuncheat şi a început să se roage cu lacrimi. După-amiază s-a dus să facă Vecernia, iar când s-a întors acasă, a fost uimit peste măsură: toate căpriţele erau înăuntru! Nu a aflat nici cine i le-a luat, nici cine i le-a adus înapoi. Se pare că Sfântul Nectarie, ocrotitorul mănăstirii, s-a dovedit a fi şi ocrotitorul casei lor.

Preoteasa lui, Maria, suferea de multă vreme de hipertensiune. Cu cei 120 de dolari din salariul său lunar, Părintele Lazăr trebuia să cumpere zilnic şi medicamentele pentru soția sa. Într-o după-amiază însă tensiunea ei ajunsese la 24. Părintele Lazăr, cu o credință neclintită în Dumnezeu, a luat-o pe preoteasă şi au mers la Mănăstirea „Sfântul Nectarie”. Au îngenuncheat în faţa icoanei Sfântului și l-au implorat cu lacrimi să o facă bine pe preoteasă. S-au rugat întreaga noapte, iar Sfântul nu a întârziat să răspundă. Dimineaţa, preoteasa era perfect sănătoasă. S-a întors acasă, și-a luat sapa şi s-a dus direct la câmp. Însă, cu voia lui Dumnezeu, într-o bună zi, boala de care suferea a dus-o pe preoteasă la veşnica odihnă.

Părintele Lazăr şi-a continuat slujirea. A rămas singur din 2007, însă niciodată nu s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Copiii și nepoţii săi îi cer bani pentru şcoală, pentru haine, pentru mâncare, iar el le spune: „Vom trăi cu acești bani pe care ni-i dă Dumnezeu lună de lună”.

„Înmiresmat de har”

– Părinte Lazăr, spuneți-mi ceva mai nou din cele ce vi s-au întâmplat.

– Părinte, ce să vă spun? În fiecare zi mă rog mult pentru cei adormiţi. Mi se înfățișează adesea în vis preoţi care au adormit întru Domnul, dintre cei cunoscuţi: Părintele Gherasim, Părintele Fotie, Părintele Nectarie, diaconul Zenovie – pe care vrăjitorii l-au tăiat în bucăţi –, diaconul Daniil şi alţi creştinii adormiţi pe care i-am cunoscut, şi-mi cer ajutorul.

Într-o noapte, au venit în visul meu toți preoţii adormiţi şi mi-au cerut de mâncare. Le-am spus că nu am decât ceai şi nimic altceva. „Nu vrem ceai! Vrem să te rogi pentru noi, de asta avem nevoie!”, mi‑au spus ei.

– Povestiți-mi ceva și despre duhovnicul sfinției voastre, Părintele Cosma Grigoriatul.

– Părintele Cosma a fost cel care m-a primit, atunci când sfântul lui Dumnezeu, după ce m-a împiedicat să merg la penticostali, m-a trimis la Biserica Ortodoxă, ca să-mi mântuiesc sufletul. Părintele Cosma era omul jertfei, omul dragostei. Nu se dădea în lături de la nici o greutate pe care o îngăduia de Dumnezeu. În ziua în care m-am botezat, la Boboteaza anului 1984, stăteam la rând, fiind ultimul înscris pe listă. Toţi catehumenii pentru botez eram în jur de 350, dar, la porunca Părintelui Cosma, m-am botezat primul.

Iarăşi, la îndemnul Părintelui Cosma, am fost făcut ipodiacon ‒ eu, cel neînvăţat, ticălosul de mine! Părintele Cosma m-a ţinut aproape de el şi mi-a rânduit slujirea de bucătar la orfelinat. Aveam pe atunci 55 de băieţi la orfelinat, pe care îi creșteam cu o disciplină de fier. Conducătorul tuturor era Părintele Cosma, care-i vi­zita destul de des. În fiecare sâmbătă seară venea şi le ţinea un cuvânt sau le vorbea despre Evanghelia de a doua zi, explicându-le învățătura care urma să se citească la Apostol.

Ca ipodiacon am slujit doi ani, apoi am fost hirotonit diacon şi am rămas aproape zece ani în această slujire. În anul 1995, a venit la Kolwezi feri­citul nostru Mitropolit Timotei şi i‑a spus Părintelui Meletie, care pe atunci era ieromo­nah: „Am venit să-l hirotonesc pe diaconul Lazăr. M‑a trimis Dumnezeu. Pregăteşte-i veșmintele preoţeşti!”.

Părintele Cosma m-a iubit tare mult. Mă sfătuia ca un tată și arareori mă certa. Alerga zi și noapte, cu un jeep, pentru a-și face lucrarea. Dacă era obosit sau bolnav, nu spunea nimănui. Îi iubea pe toţi oamenii şi-i ajuta pe cât putea. Iubea ţara noastră şi poporul nostru. De aceea, la înmormântarea lui au participat nu doar ortodocşi, ci şi oficialităţile locale, care l-au cinstit prin prezenţa lor şi prin multe cuvinte de laudă. Într-un cuvânt, Părintele Cosma era omul lui Dumnezeu. Să avem parte de rugăciunile lui! Cred că, acolo unde este, în Rai, în cetele sfinţilor misionari, se roagă pentru noi toţi şi pentru poporul congolez, pe care atât de mult l-a iubit! De aceea, ne-a lăsat, drept veşnică mângâiere, trupul lui uscat de nevoințe, îngropat în faţa bisericii metropolitane „Sfântul Gheorghe” din Kolwezi.

În ziua Întâmpinării Domnului din anul 2014, Părintele Lazăr a slujit, împreună cu alţi zece preoţi şi trei diaconi, la biserica „Sfântul Gheorghe” din Kolwezi. După Sfânta Litur­ghie, a venit la centrul nostru misionar să bea o ceașcă de ceai, ca de obicei, pentru că era şi foarte bolnăvicios. A stat de vorbă cu Părintele Varnavas, misionarul grec aghiorit care, din 2013, este stareț la mănăstirea din apropierea orașului Kolwezi. După aceea, Părintele Varnavas s-a apropiat de mine şi mi-a spus: „Acest Părinte Lazăr este sfânt!” „Ştiu. Dar cum v-ați dat seama?” „Cu puţin timp înainte, pe când vorbeam cu el, din trupul lui a ieşit o mireasmă foarte, foarte puternică. Apropiați-vă şi sfinția voastră, ca să vedeți cât este de înmiresmat de harul Duhului Sfânt, pe care-l are în inima sa!”.

„Hristos întreg intră în mine”

– Părinte Lazăr, cum vă petreceți zilele acum?

– Acum am 75 de ani. Sunt cuprins de multe boli şi neputinţe trupeşti. Însă am o bucurie foarte mare, pentru că au trecut anii şi se apropie timpul să merg la Hristosul meu, Care m-a iubit încă de când eram păgân. Dar și eu Îl iubesc mult!

Mă rog ziua şi noaptea pentru cunoscuţi şi necunoscuţi, pentru vii şi pentru morţi. Aştept cu nerăbdare să vină duminica, să merg la biserică şi să slujesc şi eu împreună cu alţi preoţi. Acum, din cauza vârstei, nu mai am propria mea parohie. Când slujesc Sfânta Liturghie am o bucurie foarte mare; dar și o tristeţe foarte mare atunci când mai-marele meu nu-mi îngăduie să slujesc. După Sfânta Împărtășanie, simt cum Hristos întreg intră în mine. Simt ca și cum cerul s-ar deschide înaintea mea.

La un moment dat, cu câţiva ani în urmă, m-am îmbolnăvit. M-au dus cu maşina la spitalul centrului misionar. Acolo, pe când zăceam pe pat, am văzut cerul deschizându-se şi am auzit psalmodii. Îngerii cântau „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot!”. Şi deodată, o văd înaintea mea pe soţia mea, Maria, care murise în 2007. Ea m‑a întrebat: „Unde vrei să mergi?” „Acolo unde eşti şi tu!”, i-am răspuns. „Rămâi acolo unde eşti, ca să ai grijă de copiii și nepoții noștri!”. Credeam că e vie, însă apoi mi-am dat seama că murise. Şi eu eram într-un fel de moarte, dar Hristos m-a adus din nou la viaţă. Îi spun lui Hristos: „Hristoase al meu, dacă este voia Ta, ia-mă la Tine, chiar dacă nu sunt bolnav!”.

– Părinte Lazăr, vă este frică de moarte?

– Deloc. Vreau să plec! Îl iubesc mult pe Hristos și aştept să mă cheme la El! Mă gândesc însă la copiii şi nepoţii mei, pe care-i las în urmă. Sunt cu toţii șaisprezece persoane şi locuim împreună în trei ca­mere cu podeaua de pământ și aco­perişul din foi de tablă stricată. Și nici casa aceasta nu este a noastră, ci a Bisericii Ortodoxe. Cred însă că Dum­nezeu, după plecarea mea din lumea aceasta, va avea grijă de familiile copiilor mei.

Părintele Lazăr este primul Sfânt al Bisericii Ortodoxe din Congo. A plecat la Domnul în ziua de 8 martie 2021. Mii de creștini au venit la înmormântarea lui. Veșnica lui pomenire!

Sfinte Părinte Lazăr, prietene al meu, roagă-te lui Hristos pentru noi, păcătoșii!

Prietenul tău,

Monahul Damaschin Grigoriatul

Traducere de Monahia Agatha de la Mănăstirea Dragomirna


Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 171 (aprilie 2023)

Revista poate fi achiziționată din:

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

  • la revista în format digital online, de AICI
  • în format tipărit, cu livrare în România, de AICI
  • în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trackbacks and Pingbacks