„Copiii sunt programați genetic să-și iubească părinții”

Lavinia Stan este cunoscută multora pentru „antrenamentul” pe care-l face de ani de zile cu părinții ce și-au propus să descopere și să pună în valoare potențialul copiilor lor, să-i ajute să atingă standarde înalte pe multiplele planuri ale vieții – ca performanță intelectuală, echilibru emoțional și creștere spirituală. Recent a publicat o carte, „Organizatorii de vieți”, pe care, în opinia mea, ar trebui să o citească orice părinte, orice profesor și orice om implicat într-un fel sau altul în educația copiilor.

Pornind de la pretextul noii apariții, vorbim cu autoarea despre iubirea necondiționată și despre felul cum adulții pot redescoperi dragostea crescându-și propriii copii. (T.P.)

₋ Doamna Lavinia Stan, sunteți coach[1] cu mulți ani de practică în zona de relații părinți-copii și recent ați publicat o carte[2] care sintetizează această experiență. Deschideți povestea cu postulatul că orice copil are nevoie de iubirea necondiționată a părinților săi. Dar înainte de a vorbi despre cum se poate atinge acest deziderat, pomeniți despre imposibilitatea unora dintre adulți de a-și manifesta iubirea, uneori chiar și față de copiii lor. Apoi spuneți că șansa multor adulți de a învăța să iubească sunt copiii. Propun să începem din acest punct!

₋ Într-adevăr, suntem foarte determinați de mediul în care am crescut și dacă acolo nu am simțit iubire, ne este greu să o manifestăm. Nu înseamnă că nu a fost iubire. Există foarte mulți copii care au perspectiva lor de care se țin înlănțuiți până când devin adulți, cum că ei nu au fost iubiți. În realitate, acolo a fost iubire, au fost semne de iubire, doar că copilul, din perspectiva lui, nu le-a interpretat ca iubire. Este enigma asta pe care cred că Gary Chapman a rezolvat-o vorbind despre cele cinci limbaje ale iubirii. El spune că pur și simplu noi interpretăm iubirea fiecare în mod diferit și el a formulat cinci categorii mari. Unii interpretează iubirea după serviciile oferite, unii după îmbrățișări și încurajări, alții după timpul pe care îl petreci cu ei, alții prin cadourile pe care le primesc, alții prin comunicare, adică au nevoie efectiv să audă cuvântul „Te iubesc!”.

Prin urmare, și pentru copii este la fel. Adică este posibil ca o mamă să creadă că i-a dat iubire copilului, pentru că i-a făcut lapte cald dimineața, pentru că i-a curățat hăinuțele, pentru că a avut grijă să aibă pachețele în fiecare zi, dar copilul să fi așteptat doar îmbrățișări și, dacă nu a primit îmbrățișări, el să creadă până la 50 de ani că a fost un copil neiubit, și să poarte povara aceasta cu el toată viața. În fapt, este doar o manifestare diferită a aceleiași realități.

De ce spun că adulții care cresc cu sentimentul că nu au fost iubiți pot descoperi prin copiii lor iubirea? Pentru că vor trece ei înșiși prin această provocare de a-și arăta iubirea față de copiii lor. Or, copiii sunt atât de nevinovați, vin neprogramați pe fața pământului, curați, senini, plini de lumină și, dacă noi nici pe ei nu-i iubim, atunci despre ce mai vorbim? Este simplu să iubești un copil. Este cel mai simplu lucru de pe fața pământului să iubești un copil. Este mai ușor să-ți arăți iubirea față de un copil decât față de oricine altcineva.

Este însă posibil ca limbajul de iubire al copilului să fie diferit de limbajul de iubire al părinților, pentru că părinții s-au format în alte medii, copiii se formează și ei în alt mediu, chiar dacă mediul este cel pe care îl organizează părinții. Mama vine deja cu niște condiționări de-o viață. Ea trebuie în mod conștient să transmită iubire copilului, să-i dăruiască iubire pe toate limbajele posibile, ca atunci să fie sigură că a acoperit tot. Să-i și spună „Mama te iubește!”, să-l și ia în brațe seara sau dimineața, să-l mângâie pe căpșor, să-i și pregătească lăpticul cald, hăinuțele și să-i ofere și timp. Și astfel te asiguri că i-ai transmis dragoste, că îi acoperi toate nevoile. Și acest lucru nu este imposibil.

„Este nevoie de enorm de multă educație!”

 ₋ Și ca să continuăm pe aceeași temă, vorbiți-ne despre consecințele lipsei de iubire în copilărie.

₋ Am întâlnit în unsprezece de ani de carieră foarte mulți adulți care n-au primit iubire. Unii, cum spuneam, n-au înțeles că ceea ce au primit a fost iubire și au reinterpretat-o corect mai târziu, pentru că este valoros și acest lucru, să se reinterpreteze copilăria. Este benefic și eliberator să îți dai seama că părinții tăi totuși te-au iubit. Mă confrunt cu multe situații în care copiii, adulți fiind și ei înșiși de-acum părinți, încă trăiesc cu impresia că părinții lor nu i-au iubit, deși aceștia le-au fost alături tot timpul. Părinții nu și-au părăsit avantpostul, deși au parte de reproșuri, și continuă să își ajute copii cu creșterea nepoților, chiar dacă fiul vine și spune: „Nu mi-ai făcut! Nu mi-ai dat! Mi-ai zis!” Ei tac și merg mai departe. Aceasta este dovadă clară că acolo trebuie reinterpretate niște semnale. Și sunt foarte mulți adulți care efectiv își redescoperă părinții, dar privindu-i cu ochiul de adult și părinte, nemaipăstrând la infinit perspectiva aceea a copilului neiubit.

Dar sunt și adulți care într-adevăr nu au primit iubire în copilărie. Sunt cei proveniți din mediile violente, mediile cu abuz de alcool, și sunt foarte multe astfel de situații în România. Eu nu am știut de această realitate până nu m-am apucat de această meserie și am descoperit efectiv șocată că de fapt vorbim despre cifre covârșitoare. Și nu înțeleg de ce lucrurile astea nu se discută și nu sunt studiate. Psihologii, sociologii ar trebui să facă studii și să dea cifre pe baza cărora să vedem de ce a suferit poporul nostru. Să vedem de ce atât de mulți tineri pleacă din România și pentru că vor să se desprindă de cuibul părintesc și să se îndepărteze de el. Sunt tineri care nu știu cum să iasă de sub tutela părinților, care este toxică. Și fug ca prin distanța fizică să diminueze efectul. Sunt cifre pe care cineva ar trebui să înceapă să le scoată la lumină. Sunt studii care ar trebui să fie finanțate, pentru că dacă am avea evidențele acestea, nu mai putem să ne ascundem după deget. Existau multe situații în care, cum se spune, în față era vopsit gardul, iar în spate, leopardul. Foarte multe familii trăiau într-un fel în fața lumii și în cu totul altă realitate în spatele ușilor închise. Acesta este adevărul pe care refuzăm să-l vedem.

Sunt foarte multe familii care au trăit în abuz de multe feluri. Or, un copil care a trăit într-o familie de genul ăsta a cunoscut frica și umilința. Iar ca să ieși din starea aceasta, îți trebuie foarte mulți ani și foarte mult lucru cu tine însuți. S-a întâmplat cu foarte multe familii în România și, din păcate, nu știm care este procentul. Dar eu, dacă ar fi să judec după ce am întâlnit în munca mea, procentele sunt incredibil de mari.

Pentru vremurile în care trăim este nevoie de enorm de multă educație. În fond, totul este o chestiune de educație. Sigur, cred că foarte multe popoare au probleme similare, nu suntem singurii. Deși s-a înaintat mult către deschidere, comunicare, cifrele la nivel european arată îngrijorător. Divorțul e în jur de 60% și sunt state unde a depășit 60%. Ceva se întâmplă, adică sistemele dau niște semnale puternice, că ceva trebuie făcut. Ceva trebuie reinventat cu felul în care oamenii se înțeleg. Pur și simplu, soții aleg calea separării mult prea repede, decât să încerce să dreagă ceva, iar acest lucru are un impact foarte dureros asupra copiilor. Dar nu e simplu. Nu e nimic de judecat.

₋ Sunteți mamă a șase copii. Cum încercați să vă formați copiii, în așa fel încât ei să fie niște adulți capabili să formeze o familie echilibrată?

₋ Sunt foarte multe răspunsuri și în carte. Copilul are nevoie să se simtă iubit, iar acum avem și cheia aceasta a limbajelor emoționale. Spune-i că îl iubești, îmbrățișează-l, poartă-i de grijă. Dragostea în care tandrețea se îmbină cu fermitatea nu dă greș niciodată. Copilul va simți purtarea asta de grijă, care nu înseamnă îngrijorare sau control. Va simți protecția mamei și se va hrăni din ea, adică să nu-i dai sentimentul că e singur pe fața pământului, și atunci nevoia lui de siguranță va fi acoperită.

Are nevoie să crească echilibrat în spațiul emoțional al familiei. Emoțiile în casă să fie cât mai pozitive. Nu sunt tot timpul pozitive, că nu ai cum, dar dacă reușești să aduci în casă un spațiu al înțelegerii, al comunicării, al blândeții și să hrănești casa cu emoțiile acestea, vom putea comunica, ne spunem ofurile, găsim soluții. Orice problemă are o soluție. Nu știm noi, știu alții, nu știm noi, știu experții, știu alți părinți. Rămânem deschiși, lăsăm informația să ajungă la noi. Lucrurile se întâmplă, încet, încet. Mamele capătă și ele încredere că fac ce trebuie, că văd rezultatele. Copilul este sănătos, merge la școală, are rezultate. Adică nu este o filosofie prea grea. Cred că noi o facem să fie grea. Interviu realizat de Tatiana Petrache

(fragment)

[1] https://laviniastan.ro/

[2] Lavinia Stan, „Organizatorii de vieți”, Editura Curtea Veche, 2024.

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 193 (februarie 2025)

Revista poate fi achiziționată din:

• Platforma digitală – în format digital online
• Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
• Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

la revista în format digital online, de AICI

în format tipărit, cu livrare în România, de AICI