„Cât de mic sunt eu și ce mare este El!”

Continuăm dialogul nostru cu Sebastian Olar, fost director de creaţie pentru Festivalul Untold, despre lupta sa cu patimile şi cu demonii care voiau să-l tragă ȋnapoi ȋn iadul din care ieșise. Relaţia strȃnsă cu duhovnicul, precum şi ajutorul unui specialist psihoterapeut au fost armele cu care a luptat pentru a omorȋ omul cel vechi şi a da viaţă unui nou Sebastian, după asemănarea lui Hristos. (I.M.)

– Sebastian, ai spus că te-ai botezat la Piatra Neamț, în biserica „Sfântul Ioan Domnesc”, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, de la 1498. De ce ai ales această biserică şi nu o biserică din Bucureşti?

– În primul rând, pentru că această bisericuță de piatră m-a atins prin simplitatea ei. Apoi mi-a plăcut foarte mult preotul slujitor. Am ajuns prima oară acolo pentru a participa la nunta unor prieteni, dar care au întârziat cincisprezece minute. Părintele se pregătise cu un program bilingv, căci era o nuntă româno-olandeză, dar nu a mai putut să-și țină programul, căci după aceea mai avea o nuntă. Dar le-a explicat mirilor că nu se cuvine să nu te ții de cuvânt. Părintele mi s-a părut un om onest şi ferm. A oficiat cununia și a făcut-o, bineînțeles, cu toată dăruirea. A zis ce a avut de zis și totodată și-a făcut lucrarea fără niciun resentiment.

– Sebastian, te-ai botezat la 33 ani ca să-ți ții făgăduința în fața Domnului. După botez, ai luat în serios credința?

 – Am luat–o în serios, deși, cine a trecut prin ce am trecut eu știe că nu este așa de ușor să te lepezi de toate patimile și obiceiurile rele care îmi făceau plăcere, nu se întâmplă cât ai pocni din degete. Nu puteam să gândesc: „Gata. Nu mai trebuie să fac nimic, eu acum sunt un sfânt!” Au fost lupte, pentru că omul vechi nu moare. În primul rând, a fost smulgerea din anturajele în care eram. A fost foarte greu să mă rup de prieteni. Nu înțelegea nimeni ce se întâmplă cu mine. Toți mă întrebau: „Ce s-a întâmplat? Ce-i cu tine? Ai luat-o razna?” Inclusiv tatăl meu, care pe vremea aceea nu era credincios, m-a întrebat dacă mi-am pierdut mințile.

– Ce i-ai răspuns?

– I-am spus: „Mai întâi află de ce am făcut lucrul acesta. Nu este logic să tragi o concluzie fără să știi, fără să mă întrebi care-s motivele.”

„Ziceam că sunt liber, dar de fapt eram sclav”

– Au fost momente în care ai regretat că ai făcut pasul acesta?

– M-am speriat când am avut prima conștientizare că mi se cere din partea noii căi pe care pășeam să nu fac anumite lucruri. Nu fă aia, nu fă ailaltă! Când am realizat acest lucru, am avut un moment de „panică”, îmi amintesc că m-am speriat foarte tare și am zis: „Înseamnă că eu nu o să mai trăiesc de acum? Deci toate lucrurile care îmi provocau mie plăcere, de acum nu mai am voie să le fac? O să fie o viață plictisitoare și lipsită de orice bucurie? Vai de capul meu! În ce m-am băgat?” După un timp, am văzut că este un paradox, că eu în viața petrecută până atunci ziceam: „Dom’le, sunt liber, fac ce vreau, sunt liber!” Da, eram liber, dar până când simțeam că nu mai pot fără acele substanțe. „Ăăăăă, păi, faci ce vrei, dar după aceea, a doua zi când te trezești și tu nu mai poți fără substanțe, ehee, mai faci ce vrei? Nu mai faci ce vrei, faci ce vor substanțele.” Zic, ia uite că este un paradox, eu ziceam că sunt liber, dar de fapt eram sclavul propriului meu viciu.

– Și ce te-a ajutat să te menții pe cale?

-Am avut un psihoterapeut care m-a ghidat, dar într-un spirit duhovnicesc, pentru că terapeutul era o persoană care merge în Sfântul Munte și are mare evlavie la Sfântul Mina. Se poate o psihoterapie într-un duh creștin, 100%, și eu susțin lucrul acesta. Andrei Găitănaru, psihoterapeutul meu, m-a ajutat.

– Cum ai ajuns la Andrei?

– Eu m-am botezat pe 16 septembrie 2017. În ianuarie, în 2018, o prietenă a organizat o conferință susținută de Andrei şi de soţia sa, Monica, despre iubire, din perspectivă masculină și feminină. Această prietenă a insistat să vin şi eu. Eu ȋncetasem consumul de substanțe, dar mai aveam viziuni demonice, eram ȋnr-o stare foarte proastă și nu aveam chef să ascult pe nimeni vorbind despre iubire: „Măi, omule bun, lasă-mă cu iubirea în pace, eu nu mai știu pe unde să scot cămașa. Nu pot să ascult pe cineva despre iubire.” Dar persoana respectivă a insistat: „Hai că eu am organizat conferinţa, hai fă-o pentru mine!” Și bine a făcut că a insistat, de gura ei am participat la conferinţă și acolo l-am ȋntȃlnit pe Andrei, psihoterapeut cu un masterat în Teologie. Mi-a plăcut foarte mult ce a vorbit acolo și l-am așteptat după conferinţă. I-am devenit pacient, dar cel mai important lucru este faptul că m-a dus să mă spovedesc la părintele lui duhovnic, Părintele Arsenie, starețul de la Schitul Darvari.

Nu o să uit niciodată prima întâlnire cu Părintele Arsenie.Eram în paraclisul din Schitul Darvari, sub o icoană uriașă a Învierii. Și îi spuneam Părintelui în ce hal sunt: „Eu sunt în iad. Am încetat să mai iau substanțe, dar noaptea când mă pun în pat, iar am viziuni demonice!” Și Părintele Arsenie mi-a zis: „Sebastian, uite aici este icoana Învierii. Cine nu știe că prima dată te întâlnești cu Hristos în iad, acela nu-i creștin.” Doamne, nu o să uit niciodată momentul acela! Am continuat discuția cu Părintele Arsenie: „Înseamnă că sunt în locul potrivit, chiar dacă sunt în iad”. Și mi-a răspuns: „Da, de acum, tot ce trebuie să faci este să nu mai faci nimic. Adică ai făcut destule, și acum nu mai facem nimic. Acum Îl lăsăm pe Hristos să lucreze. Și răbdare, că pe Dumnezeu nu-L grăbim! Îl lăsăm pe Dumnezeu în ritmul Lui, nu-L grăbim și de acum El va lucra. Și încetul cu încetul, pas cu pas, o să vezi că va fi tot mai bine în viața ta! Și o să-ți recâștigi iubirea, o să-ţi recâştigi bucuria de a trăi!” Eu ziceam că mi-am pierdut iubirea. M-am observat într-un parc când mă uitam la niște copilași care erau cu bunicul lor și se jucau cu un cățeluș și cu o minge. Era un cadru care poate provoca multă bucurie și am realizat că nu mai pot să am niciun fel de sentiment de bucurie față de nimic. Eram nefiresc. Părintele Arsenie m-a ajutat foarte mult și i-am simțit susținerea și rugăciunile.

(fragment)

Interviu realizat de Ioana Maxim

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 196 (mai 2025)

Revista poate fi achiziționată din:

• Platforma digitală – în format digital online
• Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
• Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

la revista în format digital online, de AICI

în format tipărit, cu livrare în România, de AICI