„Ascultarea este o mișcare a dragostei”
Cum descurajează profesorii cititul?
În această ultimă parte a dialogului nostru, Mihai Vladu ne duce pe un câmp de luptă. Dar nu despre secretele unei lupte cu inamicii văzuți vom afla în cele ce urmează. Domnia sa, ca unul care a cunoscut ce înseamnă să fii robit de patimi, dar și ca unul care știe problemele tinerilor, ne vorbește despre lupta pe care fiecare dintre noi o avem cu patimile și păcatele noastre, despre lupta de a câștiga pentru Hristos sufletele copiilor noștri, toate acestea constituind în fapt lupta pe care trebuie să o dăm neîncetat fiecare pentru a ajunge la sfințenie: „Căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfințirea voastră” 1 Tesaloniceni 1:3. (I.M.)
– Domnule Mihai Vladu, ați spus la un moment dat, că pentru dumneavoastră cel mai mult conta patima. Ați putea să faceți o comparație între bucuriile duhovnicești pe care le trăiți astăzi, cunoscându-L pe Hristos, și bucuriile lumești, din tinerețea dumneavoastră plină de patimi?
– Când am spus că ceea ce conta pentru mine era patima, a nu se înțelege că eu eram conștient de acest lucru și că aș fi căutat patima în mod activ. Vedeți, tocmai aici este diferența, tocmai aici este răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Atât timp cât eram inconștient de starea mea de om pătimaș, practic, mintea mea era o minte lumească. Pe când acum, sunt conștient de natura mea de pătimaș, dar vreau să mă vindec, pentru că de fapt acesta este ortodoxul. Până când Dumnezeu te binecuvântează să poți duce un proces de despătimire până la capăt, să te îndumnezeiești după har, majoritatea dintre noi și mai ales eu, suntem oameni pătimași, dar eu sunt conștient că sunt pătimaș. Din momentul în care sunt conștient de acest lucru, intru deja într-un dialog dumnezeiesc. Omul nu este adus la viață pentru a fi chemat într-un dialog cu lumea. El este adus la viață pentru ca, prin contemplarea lumii, să intre într-un dialog cu Dumnezeu, cu Măicuța Domnului și cu sfinții.
În acest sens, acum câteva luni, vorbeam cu soția mea și o întrebam: „Mami, cum m-o fi răbdat pe mine Dumnezeu atâția ani?” Nu am nici cea mai vagă idee. Pot să vă spun un singur lucru, prin comparație. Oricâte bucurii lumești aveam, sufletul meu era însetat permanent. Era însetat permanent! Acum, sufletul meu este bucuros permanent. De ce permanent? Pentru că deja a intrat într-un raport cu Dumnezeu. Eu nu spun că Dumnezeu locuiește în inima mea, că n-aș îndrăzni să spun acest lucru. Însă, îndrăznesc să spun, cu toată tăria, că sunt într-un raport de comuniune și de comunicare cu Hristos. N-am nici cea mai vagă îndoială, pentru că simt lucrul acesta.
Și atunci înțeleg mult mai bine discuția de la fântâna lui Iacov dintre Hristos și samarineancă: „Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac” Ioan 4:14. Adică aceasta este diferența: înainte eram însetat tot timpul. Simțeam că ceva fundamental în viața mea lipsește. Toate erau bune, toate erau frumoase, mergeau ca pe roate, dar ceva lipsea. Nu eram întreg. Numai că nu știam acest lucru.
– Ce v-a impresionat cel mai mult la cultura din Orientul Mijlociu?
– Pentru un european este, în primul rând, o cultură exotică, din absolut toate punctele de vedere. Natura nu este atât de ofertantă, ca în cazul nostru, și automat ai putea crede că nu constituie un izvor de creație culturală. Dar, din contră, vedem că și într-un asemenea cadru, extrem, extrem de arid, se pot crea lucruri absolut extraordinare din punct de vedere al artei plastice, sau al artei poetice, al artei literare, și așa mai departe. Din această perspectivă, mie mi se pare că Dumnezeu, în marea Lui înțelepciune, ne arată din nou că nu mediul exterior este cel care îl influențează neapărat pe om, ci interiorul omului însuși îl influențează și omul, dacă se ancorează în interiorul său, poate găsi un izvor de idei pentru actul său creator, chiar într-un mediu natural extrem de neprielnic. Dincolo de acest fapt, vă mai spun ceva, bineînțeles, circumscris în punctul nostru de vedere ca ortodocși, la adevărul ontologic, cum că dumnezeii neamurilor sunt demoni. Acești oameni din Orientul Mijlociu, în marea lor majoritate, vă dați seama că sunt născuți sub aceste condițiuni de mediu, inclusiv religios, adică ei sunt circumscriși de la naștere acestor reguli și n-au auzit în viața lor de Iisus Hristos, pentru că este un sistem coercitiv religios extrem de puternic și un mediu foarte închis, dar aș putea spune fără niciun fel de probleme că majoritatea dintre ei sunt credincioși. Credincioși în sensul în care iau foarte în serios actul lor religios.
Încă o dată spun: actul lor religios din perspectiva adevărului este complet neautentic, în sensul în care se închină unui idol. Până la urmă Allah este un drac și știm foarte bine acest lucru. Dar se vede sinceritatea căutării lor, la asta mă refer. O dată în plus, cred că la acest demers al lor contribuie și aceste condiții ostile de mediu. Chiar stăteam și mă gândeam că, deși arhitectura contemporană, acei zgârie-nori, acele blocuri de sticlă și așa mai departe, cel puțin pentru noi, nu se mulează sub nicio formă pe etosul nostru răsăritean ortodox, adică nu poate să te odihnească o astfel de arhitectură, totuși este extraordinar să vezi ce au putut să facă acești oameni dintr-un deșert arid.
„Când Hristos te pune în fața cuiva”
– La conferințele pe care le-ați susținut în țară, ați întâlnit tineri care nu credeau în Hristos? Și dacă da, în ce termeni a decurs discuția?
– Eu vorbesc cu tineri foarte des și la taberele pe care le fac – taberele de supraviețuire sunt numai o mică parte. Țin și tabere care se numesc tabere de profilare. Adică plec de la una din specializările mele de profilator, de a-ți da seama foarte repede cine este în fața ta, din perspectivă psiho-somatică, la un nivel de aproape 95% să realizezi ce-i cu omul respectiv, adică puncte forte, puncte slabe, chestiuni de genul acesta.
Toate taberele și toate conferințele pe care le țin eu au ca principal scop de a vorbi despre Hristos, de fapt. Nu mint oamenii, le dau și partea tehnică, adică la taberele de supraviețuire – partea tehnică de supraviețuire, la partea de profilare – partea tehnică de profilare. Dar treaba mea este de la început de a discuta despre aceste subiecte tehnice în concepție hristocentrică.
Dincolo de acest aspect, mă văd cu foarte mulți tineri în licee, în școli și la tot felul de întâlniri propuse de profesori din țară. La aceste întâlniri primele întrebări sunt: „De ce este Catedrala Neamului așa de mare? Ce are Biserica cu homosexualii?”Dacă faci greșeala să nu înțelegi că aceste întrebări sunt o emulație a lipsei de dragoste a noastră față de ei și le răspunzi după mintea adultului și-i pui la punct, atunci ai pierdut copiii, dar nu numai că ai pierdut copiii, dar ai pierdut perspectiva ta despre Hristos. Adică ai toate șansele să te pierzi ca suflet, pentru că Hristos … vedeți cum spunea părintele Arsenie Papacioc? Spunea așa: „Când Hristos te pune în fața cuiva, să vorbești cu el, nu te pune că are nevoie de tine! Te pune pentru păcatele tale și îți dă posibilitatea ca tu, cândva, undeva, pentru cineva să fii un mic Hristos”. Și atunci depinde cum îi răspunzi celui din față. Copiii, dacă treci de întrebările de început, pun niște întrebări atât de adânci, de nu vă puteți imagina.
Să vă dau un exemplu. Am primit o întrebare de la o fetiță de 19 ani: „De ce să-mi păstrez fecioria trupească?” Această discuție s-a dus printr-un terț, n-am cunoscut această fetiță niciodată. Dar pot să vă spun cu certitudine că Dumnezeu S-a milostivit de păcatele mele și mi-a dat un cuvânt care a făcut-o pe fetiță să-și păstreze fecioria. Și i-am zis așa: „Pe mine nici nu mă interesează ce faci tu cu fecioria ta. Eu vreau să-ți vorbesc despre iubire. Pentru că ție nu ți-a vorbit nimeni despre iubire. Dacă ți-ar fi vorbit cineva despre iubire în mod autentic, nici nu mai puneai problema să-ți pierzi fecioria.”
La fel am vorbit cu doi frați, un băiat și o fată, tot așa, despre iubire, despre fecioria trupească, despre fecioria inimii și așa mai departe. Ea venise la mine ca să mă întrebe dacă există reacții adverse la vaccinul HPV. Și i-am spus: „Tu, de fapt, ar trebui să vorbești cu mine despre desfrânare, nu despre HPV.” Zice. „Cum adică?” „De ce vrei să faci vaccinul HPV? Pentru că te temi că prin contact trupesc vei lua acest virus. Deci tu de fapt vrei să tratezi consecințele unui caz. Deci, hai să vorbim despre desfrânare!” Și la final a zis: „Am înțeles. Nu mai fac niciun vaccin!”
Ce vreau să spun? Vedeți dumneavoastră, noi suntem bolnavi de reminiscențele virusului comunist. Dacă nu înțelegem că noi nu am fost repere pentru acești copii, ca ei să nu aibă aceste întrebări fundamentale, să nu ajungă să caute iubirea în orice fel și chip, căzând în diverse patimi de tot soiul, dacă nu vom înțelege că Hristos, din această generație de copii cu belciuge în nas și tatuaje va ridica mucenicii de mâine, noi o să-i privim distant, o să-i privim ca pe niște sataniști, nu hristocentric. Ceea ce am observat eu în discuțiile cu copiii din ultima vreme este că acești copii sunt un dar al Duhului Sfânt pentru noi. Întrebările lor nu sunt întrebări ațâțătoare, sunt întrebări care ne pun pe noi să ne uităm în oglinda patimilor noastre. Interviu realizat de Ioana Maxim
(fragment)
Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 190 (noiembrie 2024)
Revista poate fi achiziționată din:
- Platforma digitală – în format digital online
- Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
- Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate
De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni
Trackbacks and Pingbacks