Globalizare și identitate națională

Prezentăm ultima parte a interviului acordat de domnul Virgiliu Gheorghe Vlăescu despre importanța cunoașterii limbii materne și a dobândirii unei identități naționale puternice pentru echilibrul neuropsihologic și pentru succesul social al fiecărui om, chiar și în contextul procesului de globalizare la care asistăm astăzi. (A.G.)

− Domnule Virgiliu Gheorghe, câți ani ați dedicat acestei cercetări despre importanța limbii materne?

− Am studiat o perioadă de un an, doi, și pe urmă m-am adresat Academiei Române, unde am vorbit cu actualul președinte al Academiei. A fost o discuție plină de entuziasm, am făcut poze împreună, dar am rămas doar cu pozele, pentru că nu s-a întâmplat nimic „Luați tot materialul”, le-am spus, „nici nu am pretenția că am făcut ceva, luați tot și faceți o cercetare. Aveți o academie în spate, publicați un material și transmiteți ambasadelor, transmiteți bisericilor din Occident, ca toată lumea să înțeleagă și să le spună emigranților români diasporei că trebuie să-și învețe copiii limba română.” Nu numai pentru de a rămâne români, șase milioane de tineri sau poate mai mult, nu numai pentru asta, ci pentru a se realiza ca oameni în lumea asta, pentru a le proteja identitatea, pentru că, nu-i așa?, scopul principal al Academiei Române este protejarea și promovarea limbii și culturii românești. Dar nu s-a întâmplat nimic.

− Bisericile românești din diaspora au sprijinit efortul?

− Să știți că nu m-am adresat lor, dar cred că mulți l-ar fi sprijinit. Și cred că o să-l sprijine, pentru că eu deja am început această campanie. Am așteptat ani de zile să se întâmple ceva la nivel instituțional. Am intrat în Parlament, ca senator am adresat o interpelare Ministrului Învățământului, întrebând ce strategie are pentru susținerea identității românești în școală. Prima dată mi s-a răspuns vag, cu referire la digitalizare, așa că am adresat o a doua interpelare, în care i-am întrebat dacă știu ce este o strategie, dacă au o strategie de dezvoltare a identității, care în mod normal se face în școală.

Limba maternă și dezvoltarea neurologică

− În alte țări există o asemenea strategie?

− Există cu siguranță, din moment ce în Ungaria se fac cinci ore de istorie pe săptămână, iar în Franța 3-4, și aceasta este media în Europa. În timp ce noi avem una singură, care și aceasta a fost cu totul eliminată de la clasele XI-XII de real. Iar la ora respectivă nu cred că istoria este predată dintr-un punct de vedere al dragostei față de istoria românească și de neamul nostru. Cred că predomină mai degrabă o abordare relativistă, în genul celui a lui Lucian Boia, cu poveștile lui despre mitologizarea istoriei românești. Adică noi nu am fost nimeni aici, ne-am trezit și noi pe lume, nici nu știm de unde am venit. Că de fapt suntem unguri, suntem ruși, suntem chinezi, suntem orice altceva, dar numai români nu suntem, când tracii au fost poate cel mai mare popor din Europa. Nu se mai recunoaște nimic acum. În loc să îmbrățișăm ceea ce ne dădea identitate și ne făcea să fim cineva în istorie, în simfonia aceasta a popoarelor lumii, noi am căpătat o gândire care ne anulează.

Dacă te duci în Franța și faci afirmații în genul celor ale lui Lucian Boia, poți fi aruncat în pușcărie. Sau în America, la fel. E ca și cum ai da foc steagului național în piața publică. Cum să faci așa ceva? Ați văzut în vreo școală românească, în clasele de curs, steagul României? Mergeți în America! Orice instituție îl are peste tot. De ce nu învățăm și noi lucrurile astea?

Bun, ne globalizăm, intrăm într-o relație globală cu alte popoare. Nu e cel mai rău lucru. Dar intru ca nimeni? Nu trebuie să intru ca român? Cine să se ocupe de problema asta? O să fac o interpelare și către Academia Română, ca să ne spună ce măsuri a luat în 35 de ani în sensul protejării și promovării limbii române, pentru românii din România și pentru cei din diaspora. O să vedeți că n-au luat nicio măsură, pentru că nu se vede nimic. Românii nu știu că este importantă limba lor maternă, esențială pentru dezvoltarea lor neurologică. A-ți cunoaște propria limbă și a avea o identitate puternică îți dă o stabilitate în planul valorilor, îți scade nivelul de anxietate, de depresie – toate problemele astea psihologice care sunt legate de anihilarea identității. Când ești un nimeni, n-ai niciun curaj în lume. Ce îți dă ție curaj? Pentru ce să lupți? Ești un nimeni. Tot omul în viața aceasta vrea să fie cineva. Tot omul vrea să fie recunoscut că este cineva. Este cineva; a venit o ființă pe lume, este chipul lui Dumnezeu. Trebuie recunoscut, trebuie respectat. Noi vorbim de respect, dar respectul trebuie să se bazeze pe niște valori pe care acel om le întrupează, cu care se identifică, pe care le promovează. Și aceste valori sunt legate de o ființă, de o fire, de o identitate, de o cultură, de o credință.

Dacă le anulezi, ai desființat omul. Omul nu mai este om, dacă i-ai tăiat toate identitățile acestea. Sfântul Antonie cel Mare spune că nu te deosebești decât prin mădulare de dobitoace, dacă îți pierzi rațiunea. Prin ce este omul rațional? Prin faptul că vine cu o înțelegere, cu o pătrundere a rațiunilor dumnezeiești. Și una dintre cele mai importante este această identitate. Odată cu pierderea limbii materne, nu mai ai cadrele de conștiință pe care să-ți construiești raporturile cu lumea, și practic ești un om mărginit, foarte mărginit – cum spune românul.

Eu cred că românii au trecut printr-un proces de demoralizare și, vorba unui prieten, atât de mult s-a luptat împotriva identității de români în ultimii 35 de ani, că este o minune că mai existăm ca români și că mai credem în România și că mai vrem să facem ceva pentru țara asta. Spuneți-mi și mie ce a făcut intelectualitatea română pentru identitatea de român și pentru a afirma ceva românesc? L-au pus sub semnul întrebării pe Eminescu. Au pus sub semnul întrebării Biserica. Au pus sub semnul întrebării patriotismul. Și ce a mai rămas? Un internaționalism stângist de factură pseudo-franceză. N-a rămas nimic, n-au sădit nimic, după ei n-o să rămână nimic în istoria României, poporul n-o să-i păstreze în memorie. Dimpotrivă, când se rostește numele lui Mircea Vulcănescu, mie îmi vine să mă ridic în picioare.

Comunismul a fost pentru noi o boală care ne-a distrus imunitatea

− Nu se întâmplă la fel și în alte țări?

− Nu în aceeași măsură. Se întâmplă în măsura în care acest freudo-marxism sau neomarxism este promovat, începând cu universitățile. Totuși alte popoare au un sistem imunitar identitar și cultural, noi am fost loviți de comunism foarte puternic, am fost anulați. Comunismul ne-a anulat complet. A anulat instituțiile, structurile, gândirea. Comunismul a fost pentru noi o boală care ne-a distrus imunitatea. Și de aceea, mai târziu, cancerul acesta al culturii consumiste și al dependențelor a săpat foarte puternic la distrugerea conștiinței identității. Cred însă că mulți tineri s-ar putea întoarce. De aceea se luptă și împotriva Bisericii. Este atât de complex subiectul acesta, tocmai pentru că tot ceea ce se întâmplă cu omul este legat de identitate, de valori, de cultură, de idealuri.

− Faptul că românii abandonează mai ușor nu vine din dezamăgire?

− O națiune care nu luptă pentru sine este sortită să se stingă, indiferent câte ar fi motivele de dezamăgire. Identitatea ei este asemenea unui sistem imunitar: dacă slăbește, întregul organism este în pericol. Toate popoarele își apără identitatea, însă unele o fac cu mai multă hotărâre. De pildă, am o profundă admirație pentru poporul polonez, care își apără cu demnitate valorile și conștiința națională.

Am înțeles încă din anii ’90, în perioada implicării mele în ASCOR, că nu poți rămâne spectator, așteptând ca alții să lupte în locul tău. Întrebarea esențială nu este ce fac ceilalți, ci ce facem noi înșine. Este ușor să judecăm, să arătăm cu degetul spre politicieni și să ne limităm la critică. Însă, privind mai atent, înțelegi cât de fragil, cât de limitat și cât de dependent este omul de mecanismele complexe ale lumii în care trăiește, de forțe pe care adesea nici nu le poate identifica limpede.

De aceea, cred că adevărata schimbare începe atunci când fiecare își asumă, cu seriozitate, propria responsabilitate: aceea de a fi român în mod conștient și de a face binele acolo unde se află, în propria comunitate. Dacă fiecare ar fi făcut acest lucru, realitatea noastră ar fi arătat, cu siguranță, altfel.

Există și o responsabilitate colectivă, dincolo de vina unui sistem politic care nu și-a împlinit menirea. O parte din această vină aparține și intelectualității, care, în multe situații, și-a trădat propria misiune față de popor. Dacă ar fi să indic pe cei care au greșit cel mai mult, aș spune că tocmai această elită culturală, chemată să lumineze și să călăuzească, a fost adesea cea care a cedat. Nu pentru că ar fi fost lipsită de cultură, ci pentru că, în loc să rămână fidelă adevărului, s-a lăsat atrasă de avantaje: recunoaștere din exterior, burse, favoruri. Și aici a lucrat aceeași ispită a câștigului și a interesului imediat. Politicienii au greșit, desigur, de multe ori din dorința de câștig material, dar nici intelectualii nu au fost străini de această slăbiciune. Într-o lume în care totul pare a se reduce la puterea banului, iar banul este produs și controlat de cei care dețin mijloacele, tentația devine cu atât mai mare.

Atunci când omul lucrează binele în viața sa, acest lucru nu rămâne fără ecou

Cred că nu ne stă în putere să schimbăm sistemul în mod direct, dar putem schimba viața noastră. Iar dacă ne schimbăm viața, ceva se va schimba și în jurul nostru. Fie că rămâi în sistem, fie că alegi să ieși din el, fie că te situezi critic față de el, esențial este ca viața ta să fie una sănătoasă, autentică. Atunci, în chip firesc, și cei din jur vor începe să respire același aer al unei vieți sănătoase. Vei deveni un reper, chiar fără să-ți propui acest lucru. De altfel, nici nu trebuie să cauți să fii recunoscut ca model; este de ajuns să fii așa cum se cuvine. Orice lucru bun poartă în sine o energie care se răspândește și lucrează tainic. Nu întâmplător Sfântul Serafim de Sarov spunea că, în jurul unui om care se sfințește, mii de oameni se mântuiesc.

În același fel, atunci când omul lucrează binele în viața sa, mai ales în legătura vie cu Dumnezeu, acest lucru nu rămâne fără ecou, ci are un impact profund asupra lumii. Lumea se menține nu pentru că ar merge într-o direcție bună, ci pentru că încă există oameni care se mântuiesc. Dumnezeu mai ține lumea tocmai pentru aceștia. Însă, dacă nu vor mai fi oameni care să răspundă chemării mântuirii, lumea își va pierde temeiul de a continua. Dumnezeu nu este obligat să o susțină la nesfârșit și nu o va mai păstra, dacă existența ei nu mai slujește binelui omului. Nu are sens ca omul să se nască doar pentru a se pierde.

Atunci când viața însăși va fi disprețuită, când moartea va ajunge să fie preferată vieții, sfârșitul va deveni inevitabil. Din păcate, semnele acestei rătăciri sunt deja vizibile: vedem cum totul se destructurează, cum reperele se pierd și cum această realitate se impune tot mai clar înaintea ochilor noștri.

Interviu realizat de Claudiu Catargiu

Materialul complet poate fi urmărit pe canalul de YT Familia Ortodoxă https://www.youtube.com/watch?v=k6IRiOoYGqI&t=3s

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 207 (aprilie 2026)

Revista poate fi achiziționată din:

• Platforma digitală – în format digital online
• Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
• Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

la revista în format digital online, de AICI

în format tipărit, cu livrare în România, de AICI