Să ne bucurăm de fiecare clipă a vieții

Cu multă seninătate și firesc, Preasfințitul Siluan ne vorbește despre pocăință și taina mântuirii noastre. Lucrurile simple, firești ale vieții în Hristos se împletesc în cuvântul său cu îndemnul de a urma calea sfinților, mai ales a sfântului al cărui nume îl poartă. De fapt, pentru a ne mântui trebuie să plecăm de la cele mai simple lucruri, pentru a urca pas cu pas până la înălțimile unde sfinții se unesc cu îngerii în slavoslovirea lui Dumnezeu. (Virgiliu Gheorghe)

− Preasfinția Voastră, în perioada pascală vorbim mult despre Învierea Domnului. În ce măsură putem vorbi însă și despre o „înviere” a omului încă din această viață?

− Cred că este foarte importantă tema învierii omului sub două aspecte. În primul rând Postul Mare și pregătirea pentru Învierea Domnului presupun mai multe lucruri: postirea, adică renunțarea la alimentele sau la mâncărurile de dulce, renunțarea la păcate, o retragere a omului mai mult în lumea sa lăuntrică, în sufletul său, prin regăsirea sinelui profund sau a chipului lui Dumnezeu din om, prin participarea la sfintele slujbe, prin spovedanie, prin cuminecarea cu Sfintele Taine. Și toate acestea duc, să spunem, la o schimbare a minții, o schimbare a vieții, o schimbare a stării sufletești, o înviere lăuntrică, dacă doriți, și o creștere în credință. Pentru că, în relația omului cu Dumnezeu, încă de la creație, credința, ca și mijloc de comunicare între om și Dumnezeu, este un lucru esențial. Și tocmai în timpul Postului Mare, prin accesarea tuturor acestor, să spunem, mijloace de care am vorbit, și a altora, metaniile, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Canonul cel mare de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul, fiecare duminică din Post care are o anumită temă care se leagă în mod concret de sufletul omului. Toate acestea constituie aspectul foarte important al trezirii sau al învierii duhovnicești a omului, și în același timp, putem să spunem că este și o pregătire pentru a înțelege și pentru a gusta mai bine sărbătoarea Învierii Domnului, care este, cu adevărat, un fapt istoric, un fapt real.

Ajungem astfel la al doilea aspect a ceea ce înseamnă învierea omului și întărirea în credință, și anume, învierea din morți. Pentru că ce este sigur în lumea acesta este că dacă ne-am născut, mai devreme sau mai târziu, o să și plecăm din această viață și bineînțeles că, pentru un creștin care este botezat în numele Preasfintei Treimi și care crede în Învierea lui Hristos, el va ajunge să se întărească și în această credință, în propria sa înviere, și toate în timpul vieții sale să le trăiască din această perspectivă, că nu se termină totul cu moartea, că toate lucrurile pe care le face în viața aceasta trebuie să aibă o legătură și o relație cu Dumnezeu și cu semenii. Căci, chiar dacă murim nu se presupune că există o încetare a existenței umane nici măcar o secundă, căci sufletul încă din momentul despărțirii sale de trup prin moarte își continuă existența.

Viața noastră este o pregătire pentru viața veșnică

− Sfântul Iosif Vatopedinul aștepta cu nerăbdare clipa morții, nu se temea de moarte. Cum să trăim ca să nu ne mai temem de moarte?

− Trebuie să ne comportăm în conformitate cu modelele pe care le avem în viața noastră, pe măsura puterilor, bineînțeles, și pe măsura evoluției stării sufletești, pentru că ar fi de dorit să ajungem și noi la măsurile Sfântului Iosif Vatopedinul, la măsurile Sfântului Iosif Isihastul, la măsurile oricărui sfânt. Dar este o cale lungă, este nevoie de străduință. Vedeți și la Sfânta Maria Egipteanca a durat ani de zile până a ajuns să conștientizeze păcatul și să înceapă acel moment al schimbării, care nu a avut loc dintr-odată și nu a fost ușor. Șaptesprezece ani a trăit cu asiduitate în păcate. Și singurul scop al vieții ei era să își împlinească patimile. După ce a intrat în Biserica Învierii Domnului de la Ierusalim, a fugit în pustie și s-a schimbat viața, alți șaptesprezece ani în pustie s-a luptat cu patimile ca și cu niște fiare sălbatice.

Noi să încercăm să ne apropiem de Dumnezeu și să încercăm să punem în practică atât cât se poate poruncile lui Dumnezeu. Și subliniez cele două porunci din Decalog pe care Mântuitorul le consideră ca fiind cele mai importante: iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele. Prima poruncă este: „Să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău, din tot cugetul tău, din toată puterea ta!” Adică să te raportezi la Dumnezeu, dacă se poate, în fiecare clipă a vieții tale, să te gândești că în lumea aceasta nu ești doar tu, este și Dumnezeu deasupra ta, și, bineînțeles, să îl iubești pe aproapele. Să avem convingerea că viața noastră nu este doar pentru a se realiza omul din punct de vedere material sau social, la nivelul cel mai înalt, ci este doar un preludiu, o pregătire pentru viața veșnică, să ne comportăm în acest fel față de semenii noștri, și, bineînțeles, pentru a putea face aceasta, avem nevoie de întărirea legăturii noastre personale cu Dumnezeu. Pentru aceasta, să spunem, este nevoie de mersul la biserică și de rugăciune particulară pe care să o putem face, măcar în mică măsură acasă, de Rugăciunea inimii, pe care putem să o facem și în alte împrejurări și, bineînțeles,  este nevoie și de Taina Sfintei Spovedanii și a Împărtășaniei.

Dumneavoastră ați pornit de la teama de moarte, de la starea omului în fața morții. La cei care o viață întreagă L-au căutat pe Dumnezeu și au avut o relație personală evidentă și clară cu Dumnezeu, cred că această teamă se micșorează, se împuținează. Pe când la ceilalți oameni sau la noi cei care suntem, să spunem, câteodată căldicei, altădată cădem și ne ridicăm, mă rog, suntem cu multe neputințe, această teamă față de durere, față de boală, față de moarte, este firească, pentru că încă nu am ajuns la acea măsură în care sufletul nostru să simtă că moartea nu este decât un prag, un moment, o trecere. Contează foarte mult cum trăim până în momentul morții și cum înțelegem viața aceasta și cum ne pregătim, dar să simțim că în fiecare clipă a vieții noastre aici, pe pământ, această relație personală cu Hristos, să spunem, le covârșește pe toate și ne dă sensul vieții noastre care nu se termină cu cei 60, 80, 90 de ani, cât îngăduie Domnul. Mă gândesc la Sfântul Siluan Athonitul. Nu întotdeauna a avut aceste momente, și nu în prima parte a vieții sale, în care își dorea în modul cel mai fierbinte să fie cu Hristos, dar atunci când a avut experiența trăirii harului la nivelul cel mai înalt, își dorea să le părăsească pe toate și să fie împreună cu Hristos. Și Sfântul Apostol Pavel spune la fel: „Pe de-o parte sunt aprins de dorul de a fi împreună cu Hristos, pe de altă parte mă macină și grija pentru voi, pentru biserici.”

Revenind la întrebarea Dumneavoastră: Cum să trăim ca să nu ne mai temem de moarte? Să se străduiască fiecare să Îl găsească pe Dumnezeu și să împlinească poruncile Sale. Restul este dar de la Dumnezeu.

(fragment)

Interviu realizat de Mihaela Raluca Tănăseanu

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 207 (aprilie 2026)

Revista poate fi achiziționată din:

• Platforma digitală – în format digital online
• Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
• Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

la revista în format digital online, de AICI

în format tipărit, cu livrare în România, de AICI