Antidot la zadar

Trăim într-o societate consumeristă, dominată de prost gust și de kitsch, de influenceri care vor să ne „educe” și să ne transforme gusturile. De aceea ne punem firesc întrebarea dacă celebra afirmație a lui Dostoievski, „Frumusețea va salva lumea” mai este valabilă?

Cristina Chirvasie, prin proiectul ei „Revoluția modelelor”, ne arată că Dumnezeu ne trimite oameni frumoși, oameni-călăuză care, precum un GPS, să ne indice calea către adevăratele valori. Acești oameni sunt astăzi vitali pentru tinerii care vor să cunoască lumea, dar nu știu unde să caute. (I.M.)

− Doamna Cristina Chirvasie, într-o lume în care sunt promovate falsele modele, ați lansat un proiect foarte ambițios, „Revoluția Modelelor”. Cui se adresează și ce vă propuneți prin acest demers?

− Am lansat acest proiect dintr-o nevoie a mea, deși nu este un proiect care să țină de o terapie personală. Și nevoia a venit din faptul că am hălăduit, să spun așa, în anumite zone ale televiziunii, și în televiziunea publică și în televiziuni private, și pentru că am ieșit din acele ecuații, am gândit că ar trebui să fac ceva cu cele pe care le-am agonisit. Și lucrurile acestea s-au concretizat într-un proiect pe care l-am numit „Revoluția Modelelor” și pe care l-am gândit ca un proiect dedicat exclusiv tinerilor. Proiectul presupunea să fac niște filme cu anumiți oameni care Îl poartă pe Hristos în inimă, dar care nu ies la rampă și nu își doresc să fie neapărat făcuți publici, în felul în care astăzi se întâmplă lucrurile legate de ceea ce înseamnă apariția în public. Am dorit ca aceste filme să fie un pretext pentru întâlniri cu tinerii din mediul universitar şi din zona liceelor. A venit pandemia și lucrurile nu s-au putut petrece așa cum le-am gândit. Și atunci, după aceste filme am făcut o colecție de cărți numită „Revoluția Modelelor”, cu transcrierea integrală a interviurilor pe care le-am realizat. Ca să ajungă la tineri mesajul și în formă scrisă, pentru că în film nu poți pune mai mult de jumătate de oră de înregistrare, pentru că nu stă nimeni să urmărească. Iar acești oameni pe care Dumnezeu a îngăduit să-i întâlnim în acest proiect aveau mult mai multe de spus decât cele 30 de minute. Așa am început acest proiect „Revoluția Modelelor”.

Credința se trăiește in vivo, nu in vitro.

Este important și țin mult să precizez faptul că acest cuvânt revoluție, pe care atunci când cineva îl aude are senzația că este o chestiune de mișcare socială, nu se referă la aceasta, ci așa cum planetele gravitează în jurul unui ax care este Soarele, o revoluție a modelelor este o revoluție a unor oameni care gravitează în jurul axului care este Hristos. Acesta este temeiul fundamental al proiectului. Și Dumnezeu a rânduit ca începând cu anul 2016 să purced la drum și o să spun și la plural acest verb, pentru că de obicei un lucru este bine făcut, dacă sunt doi sau mai mulți în numele lui Hristos. Și în acest proiect o am alături de mine pe doamna Grațiana Lăzărescu, care este producătoarea și omul care mă ajută să fac aceste filme și cu care public aceste cărți. Am pornit la drum cu un film care se numește „In Vivo”. De la sintagma de care pomenea Părintele Nicolae Steinhardt: „Credința se trăiește in vivo, nu in vitro”. Acest film, „In Vivo”, îl are ca personaj, deși este impropriu de spus astfel, pe domnul doctor Nicolae Constantinescu, care a fost Președintele Fundației Culturale Memoria. Domnul doctor Nicolae Constantinescu a fost medicul care a operat răniții de la Revoluție, pe cei din Piața Universității. Era medic chirurg la Spitalul Colțea și trei zile și trei nopți a stat în spital și a operat acești răniți. Domnul doctor dă mărturie cum L-a mărturisit pe Hristos în chip deslușit, explicit, cum îi plăcea să spună, căci acolo, în spital, în acele zile, el a reușit să aducă un preot ca să îi împărtășească pe cei 72 de răniți. Și 70 dintre aceia au fost împărtășiți, doi dintre ei nu au vrut. Și impresionant este faptul că dintre cei 70, niciunul nu fusese până atunci la Biserică. Deci am pornit la drum în 2016. În 2017 a ieșit primul film, iar în 2019 la Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia a avut loc lansarea proiectului. Au fost prezenți acolo și domnul doctor Nicolae Constantinescu, domnul Dumitru Horia Ionescu, nepotul Părintelui Dumitru Stăniloae, doamna Sabina Ispas, personalități importante despre care făcusem filme până în acel moment și care erau personajele primului volum din colecția intitulată „Antidot la zadar”. Și ce este antidotul la zadar? Nădejdea la Dumnezeu și la Hristos.

 Tinerii trebuie să aibă  cel puțin un reper.

− A ajuns acest proiect la tineri și, dacă a ajuns, cum a fost primit?

− Da, a ajuns la tineri. Prima dată am mers cu domnul doctor Constantinescu care, din păcate, a trecut la Domnul acum un an, în ianuarie 2025. Și am mers cu dânsul la câteva licee din București, apoi am mers la o școală generală din Plătărești, de lângă București. Am mers și la studenți și am avut câteva întâlniri cu tineri absolvenți. Și în afară de faptul că mare parte dintre ei nu știau nimic despre Revoluția din 1989, părinții și bunicii lor nu le spuseseră nimic, ceea ce pentru noi a fost uluitor, am găsit o deschidere a primirii mesajului. Acești copii și tineri au nevoie să știe, dar ei nu știu unde să caute și nu știu ce să caute. Adică, atunci când le dai detalii concrete, percepute evident la nivelul senzaționalului, spre exemplu cum istorisea domnul doctor că a intrat glonțul pe o parte și a ieșit pe partea cealaltă, acestea îi animă pentru că este un limbaj accesibil. Dincolo de aceste lucruri, poți să le inserezi niște adevăruri, pe care ei trebuie să le cunoască. Am fost și la Brașov, de exemplu, la Seminarul Teologic „Dumitru Stăniloae”, cu domnul Dumitru Horia Ionescu, nepotul Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae. După proiecția filmului și după ce domnul Dumitru le-a vorbit, în timpul discuțiilor am constat că ei nu știau nimic nici despre Revoluție, nici despre bisericile translatate din București, nu știau mai nimic. Au reacționat la film, pentru că era o secvență la un moment dat legată de aselenizare și înregistrarea aceea avea un oarecare umor. Și toți au avut cuvinte pozitive. Am vrut să spun lucrul acesta, pentru că la inimile tuturor ajungem prin cuvânt, dar și prin imagine și prin sunet. Suntem ca niște chirurgi care operăm direct pe sufletele celor care ne ascultă.

−Ați văzut că mesajul pătrunde cu adevărat în sufletele tinerilor și că ei chiar au nevoie de astfel de modele…

− Tinerii au cu adevărat nevoie de modele și asta se vede nu doar din faptul că ei caută. Ei caută pe internet, ei caută modele la ceilalți din jur. Dar aceste modele le sunt livrate în mod fals și se confundă a avea un model cu ceea ce înseamnă model în entertainment. Un model nu este un om pe care îl urmezi, pentru că se îmbracă nu știu cum, sau vorbește nu știu cum, sau face ceva anume, are anumite deprinderi, ci un model este cel de la care preiei anumite lucruri și le duci tu mai departe, însușindu-ți-le ca fiind lucruri care te fac pe tine să te manifești, fără să te schimonosești și fără să îți alterezi ființa. Modelul nu este un titlu oferit de cineva altcuiva, ci este un adevăr. Și adevărul acesta ține de ființa umană. Deci, tinerii au nevoie de modele. Au nevoie de modele, pentru că trebuie să aibă un reper, cel puțin un reper. Până la vârsta de șapte ani, reperele lor ar trebui să fie cei din familie. Dar dacă acolo lucrurile nu stau așa cum se cuvine, în sensul în care copilul primește, de exemplu, un device, un telefon care i se dă ca să stea liniștit și mama sau tatăl să-și vadă de ale lor, sau copilul își vede părinții comunicând prin mesaje unul dintr-o cameră, iar altul dintr-o altă cameră, atunci el va prelua acest lucru și și-l va însuși ca pe o a doua natură a lui. Și atunci este mai greu să-l scoți din această paradigmă. Dar și așa se poate. Să vă dau un exemplu de reacție a unui copil. Atunci când am fost cu domnul doctor Nicolae Constantinescu la o întâlnire cu elevi de liceu, bineînțeles că au vrut să știe cum a fost cu tancurile, sau fel de fel de lucruri de genul acesta din momentele Revoluției. Și unul dintre ei l-a întrebat: „V-a murit vreodată un pacient și dacă da, ce ați făcut? Cum v-ați raportat la acel moment?”. Și domnul doctor a spus, da, i-a murit un tânăr, pentru că nu a putut să-l ajute mai mult, dar a rămas atașat de familia acestuia, încercând să îi ajute pe soția și pe copiii lui. Acel tânăr nu putea să supraviețuiască, pentru că nu se putea face absolut nimic din punct de vedere medical. Dar acel elev de la liceu care a pus întrebarea, la sfârșit a spus următorul lucru: „Acum știu ce vreau să mă fac. Vreau să mă fac și eu chirurg”. Deci, a preluat un mesaj pe care domnul doctor l-a transmis, prin puterea exemplului și pe limba lor. Contează foarte mult cum le vorbești. Dacă vii și le ții o pedagogie de catedră, nu o să-i prinzi. Trebuie să faci o pedagogie vie, mai ales să vii la ei prin pedagogia exemplului.

(fragment)

Interviu realizat de Ioana Maxim

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 207 (aprilie 2026)

Revista poate fi achiziționată din:

• Platforma digitală – în format digital online
• Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
• Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

la revista în format digital online, de AICI

în format tipărit, cu livrare în România, de AICI