„Cultura îți educă partea sufletească”

Dialogul cu fratele și prietenul nostru Ciprian Voicilă despre biruința sa în lupta cu alcoolismul este mai mult decât povestea unui învingător. Este și despre formarea sa ca om, prin metode care astăzi par anacronice: citirea a numeroase cărți și raportarea la adevăratele repere morale. Ușurința cu care Ciprian se raportează la autorii pe care i-a citit din adolescență, unii dificili chiar pentru un adult, este o invitație indirectă de a înlocui pasiunea pentru ecrane, care ne fură atât de mult timp, cu pasiunea pentru lectura de calitate. (R.T.)

– Ciprian, ne-ai povestit despre lupta ta cu patima băuturii. Cum se manifesta pocăința ta față de această patimă?

– Era o părere de rău, dar nu pot să zic că plângeam, că stăteam în genunchi, dar intenția de a mă lăsa de băutură era aproape regulată după fiecare episod de beție mai strașnică. În jurnalele mele din acea vreme notam des decizia de a nu mai bea și numărul zilelor de abstinență. Dacă îmi propuneam să nu beau, se întâmpla să nu mai beau în aceeași săptămână, dar reușeam să mă îmbăt peste o săptămână sau peste două.

– Ce te-a ajutat cel mai mult în această luptă a ta?

– Terapia responsabilizării, descoperită în cărțile Părintelui Filóteos Fáros. Părintele Filoteos, care mi-e foarte drag, are o perspectivă dublă: perspectiva Sfinților Părinți, dar și o experiență de psiholog. El vorbește, în prima carte apărută la Egumenița, Mitul bolii psihice, despre terapia prin responsabilizare. Cred că m-a ajutat și faptul că am cunoscut-o pe viitoarea mea soție. Acest lucru m-a responsabilizat, eu m-am lăsat de patima beției înainte să mă căsătoresc. Au mai fost mici momente de cădere și după ce m-am căsătorit, dar n-au fost dese. După aceea mi s-a născut fetița și gradul de responsabilitate a crescut. Probabil m-am mai maturizat și eu, dar vezi că eu văd maturizarea și în relație cu responsabilitățile pe care le ai sau ți le asumi. De asemenea, am căpătat evlavie la Sfântul Nectarie și înainte să mă căsătoresc, timp de doi ani mă duceam în fiecare vineri la Sfântul Maslu la Mănăstirea Radu Vodă și mă rugam Sfântului Nectarie să mă izbăvească de această patimă.

„O patimă stigmatizată social”

– Ai zis că ai avut momente de cădere și după căsătorie. Cum a reacționat soția în acele momente?

– Ea știa din poveștile mele despre această problemă. Dar nu au fost multe momente de cădere. Angela, soția mea, a reacționat cu înțelegere. Nu mi-a reproșat ceva. Multe soții sau multe partenere de viață, cum vrei să le numim, când vine bărbatul beat acasă, sar cu gura pe el, cu reproșurile. Și nu este bine. Pe lângă faptul că aceasta este o patimă stigmatizată social, adică societatea te stigmatizează „Ești un bețiv!”… Dar dacă ești curvar, nu e același lucru? Dar dacă ești lacom? Dar dacă ești hoț? Nu este nici o problemă! În schimb, beția are un stigmat al ei. De ce? Pentru că omul beat are un comportament manifest. Toți îl văd. Pe când, dacă furi, nu te văd toți. Dacă suferi de curvie, te duci și curvești undeva, în spațiu intim, nu te văd toți. Ei, și alcoolicul, pe lângă problemele pe care le are, se confruntă și cu reproșul. Și de ce este o greșeală? Pentru că alcoolicul are o stimă de sine scăzută, o imagine de sine făcută praf.

Tu, din moment ce-i reproșezi, îi distrugi imaginea de sine și mai tare. Acesta este un aspect. Dar mai este un alt aspect. În multe cazuri alcoolismul este un simptom, este un efect. De pildă, poate să fie un efect al unei relații toxice pe care o ai. Ești căsătorit cu o persoană cu care nu te potrivești, tot timpul sunt frecușuri între parteneri. Ea, prin felul ei de a fi – zic ea, din postura mea de bărbat, dar poate să fie și el; partenerul sau partenera de viață îți dă tot timpul feedback negativ: nu e nimic bun din ce faci, nu o mulțumești în niciun fel, și mulți bărbați își găsesc refugiul în băutură. Sunt bărbați pe care partenera de viață îi înstrăinează de vechii prieteni și astfel ajung izolați și își găsesc refugiul în băutură. Dar am auzit și de cazuri în care – acuma o dăm un pic pe partea psihologică – nu mai există atracție fizică între cei doi. El, de pildă, ar mai vrea să continue relația din punctul acesta de vedere, dar femeia îl respinge – că e gras, că e nu știu cum. Astfel bărbatul își găsește refugiul în băutură. De aceea nu este bine să judeci, niciodată. Pentru că tendința este să-l învinovățești pe cel împricinat: „Uite, nenorocitul ăla își bea toți banii, nu se gândește la familie!”

Ce este patima?

– Ți s-a întâmplat să gândești: „Da, mă spovedesc, dar oricum voi repeta acest păcat”?

– Da, gândul mi-a venit, și-n legătură cu patima asta, și-n legătură cu alte patimi. Dar mi-am dat seama că dacă renunț la spovedanie, de unul singur, prin propriile puteri, n-o să ajung să scap de patimă. Pentru că e, într-adevăr, o înlănțuire acolo. Ești o ființă supusă acelui obicei, pe care ți l-ai întărit prin repetiție, că asta e diferența între păcat și patimă. În liceu, după episoadele de beție, citeam și reciteam „Ascetica și Mistica” Părintelui Dumitru Stăniloae. Și mi-aduc aminte cum descria Părintele Stăniloae ce este patima. Pe scurt, după căderea proto-părinților, Adam și Eva, energia sufletească a omului, care nu e doar sufletească, fiind împletirea asta foarte subtilă între suflet și trup, în loc să fie orientată total spre Dumnezeu, cum era înainte de cădere în Rai, în grădina Edenului, datorită căderii, toată energia asta s-a îndreptat spre creație. În sufletul omului a rămas același dor de veșnicie, de Dumnezeu, de Ființă cu F mare, dar, rupându-se legătura între mine, om, și Dumnezeu, tot dorul ăsta eu încerc să mi-l satisfac cu ceea ce-mi oferă lumea. Și așa se explică, spune Sfântul Dumitru Stăniloae, dar de fapt toți sfinții care s-au ocupat de ascetică și mistică, așa se explică de ce patimile sunt nesățioase, sunt insațiabile. Și eu simțeam lucrul acesta. Nu beam o săptămână, dar când începeam să beau, puteam să beau cinci litri de vin – bine, în opt ore, în zece ore. Da, era ca o fântână care se deschidea, pur și simplu, în mine.

– După ce te-ai lăsat, cât timp ai resimțit efectele nefaste ale consumului de alcool?

– După ce m-am lăsat, nu am simțit depresie, n-am intrat în sevraj, dar recunosc faptul că de multe ori, când mă mai întâlneam accidental cu prietenii sau chiar cu prieteni din biserică, dacă era praznic, dacă era o zi în care era dezlegare la vin și ulei, ei mai beau un vin, mai beau o bere, iar eu ani de zile am refuzat să fac treaba asta și aveam aerul că fac o notă aparte de ei, adică nu mă simțeam integrat.

– Te temi ca nu cumva băiatul tău să-ți moștenească patima, căci ai spus la începutul interviului că ereditarea contează foarte mult?

– Nu mă tem, pentru că am credinţa că dacă Doamne, ferește!, se va întâmpla lucrul acesta, Dumnezeu, așa cum m-a salvat pe mine, îl va salva și pe el, nu am nici cea mai mică îndoială din punctul acesta de vedere. În plus, ca orice părinte, mă rog zi de zi pentru ca Dumnezeu să-l ocrotească și să-l păzească de rele.

(fragment)

Interviu realizat

de Mihaela Raluca Tănăseanu

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 196 (mai 2025)

Revista poate fi achiziționată din:

• Platforma digitală – în format digital online
• Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
• Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

la revista în format digital online, de AICI

în format tipărit, cu livrare în România, de AICI