Lumea aceasta este însetată de dragoste

− Preasfinția voastră, de ce întâlnim această înstrăinare în relațiile interumane? De ce întâlnim oameni nefericiți? De ce există stres în viața noastră?

−Stresul din viața noastră există pentru că lipsește dragostea sinceră dintre oameni. Și, ca creștini, aceasta este prima poruncă pe care a dat-o Hristos Sfinților Săi Apostoli și, prin aceștia, și nouă, și de-a lungul veacurilor. Există această „a unsprezecea poruncă”, cum o numesc eu, deoarece în Vechiul Testament Dumnezeu a dat zece porunci. În Noul Testament a dat o singură poruncă: să vă iubiți unii pe alții.

Când această relație de dragoste dintre oameni se distruge, atunci apar problemele sociale pe care le întâmpină omul, problemele materiale sau spirituale, între care se află și stresul, despre care pomeniți. Când omul îl iubește pe aproapele său, așa cum spune Hristos, „ca pe sine însuși” – adică așa cum ne iubim pe noi înșine și nu dorim să ne facem rău, să ne vătămăm, să ne jignim sau să ne nedreptățim – la fel suntem datori să-l tratăm pe fiecare om. Suntem datori să-l iubim pe aproapele nostru necondiționat, fără interes, fără egoism. Această dragoste ne este dăruită de Dumnezeu și este asemenea lui Dumnezeu, pentru că și Domnul Hristos a iubit atât de mult lumea, încât a venit pe pământ, a învățat, a făcut minunile Sale pentru a-i convinge pe oameni, iar la final această dragoste L-a urcat pe Cruce. Dar dragostea lui Dumnezeu a biruit lumea, și de aceea Hristos a înviat.

Sensul vieții noastre este dragostea

− Nu este însă ușor să oferi această dragoste nici chiar celor apropiați, rude, prieteni, darmite necunoscuților și chiar vrăjmașilor.

− Aici este greșeala societății, că se limitează – îngăduiți-mi să spun – între niște pereți protectori: casa mea, familia mea, iar lumea de afară „să se înece”, cum se spune în popor. Această abordare nu este creștinească, nici ortodoxă. Atitudinea ortodoxă a dragostei este față de toți, indiferent dacă sunt de același neam, rude sau prieteni. Căci „dacă iubim doar pe cei care ne iubesc, ce răsplată vom avea?”, ne învață Hristos. Și de aceea merge dincolo de legea dragostei familiale și prietenești, până la a ne iubi și vrăjmașii, a-i binecuvânta pe cei care ne blestemă, a-i ajuta pe cei care ne nedreptățesc.

Atunci omul depășește limitele dragostei omenești, care este în acest caz mai mult materială, și intră în dragostea duhovnicească a lui Dumnezeu, care este cerească. De aceea îi vedem pe Sfinți, începând cu Sfinții Mucenici ai Bisericii noastre, care, deși erau supuși la chinuri groaznice, le mulțumeau torționarilor lor și se rugau să devină și ei creștini. Îi îndemnau pe împărați să creadă în Hristos, pentru că iubeau omul și nu căutau interesul personal. Împărații le propuneau, la fel ca în timpul stăpânirii otomane, ca și în cazul noilor mucenici, să-L tăgăduiască pe Hristos în schimbul bunurilor materiale, al funcțiilor, al bogățiilor etc., dar sfinții au depășit aceste limite omenești și îi iubeau chiar și pe cei care îi prigoneau, chiar și pe cei care îi omorau. Nu purtau niciodată răutate nimănui.

Acest lucru lipsește în epoca noastră: sensul esențial al vieții. Pentru că mulți oameni m-au întrebat și mă întreabă: care este scopul vieții noastre? Și răspunsul este unul singur: să ne iubim unii pe alții, pentru ca prin această dragoste sinceră față de aproapele nostru să-L întâlnim și să-L cunoaștem pe Dumnezeu.

Căci dacă nu-l iubim pe fratele nostru pe care îl vedem zilnic – pe omul acesta suferind, nefericit, care nu are nici măcar haine ca să se apere de frig sau nu are pâine – dacă întoarcem spatele acestor oameni, este ca și cum I-am întoarce spatele lui Dumnezeu. Și chiar dacă facem mari semne ale crucii, fără milostenie nu putem fi miluiți. Și aș spune că dintre toate virtuțile creștinismului, cea mai puternică este milostenia, cea mai „zgomotoasă”, pentru că celelalte virtuți sunt tăcute: rugăciunea, neagonisirea, îngenuncherea etc., nu se aud.

Dar milostenia „strigă” la Judecata de Apoi: „Miluiește-l, pentru că și el a miluit.” Și cel care miluiește pe sărac Îl împrumută pe Dumnezeu, spun Sfinții Părinți. Așadar, problema mare a societății este să se trezească și să cunoască și să pună în lucrare dragostea sinceră a lui Hristos.

Dacă vrei ca celălalt să te iubească, iubește-l tu mai întâi!

− Dar ce le spunem acestor oameni care nu sunt aproape de creștinism, de credință? Cum le-ați explicat dumneavoastră în atâția ani de apostolat în Africa, unor oameni care nu aveau idee despre ce înseamnă Ortodoxia și ce i-a făcut să se întoarcă spre ea, dacă s-au întors?

− Da, cu ajutorul lui Dumnezeu am avut multe astfel de experiențe, în care oamenii s-au apropiat de Biserica noastră în Africa, au participat la Sfânta Liturghie, pe care o săvârșeam în greacă, în limbile africane (limba twi, nu swahili), în engleză și în rusă, pentru că erau oameni din multe neamuri. Mulți, ascultând predica, au crezut. Alții, văzând exemplul – că un episcop străin, grec, îi îmbrățișează pe toți, fără discriminare – au fost mișcați. Nu am făcut niciodată diferență între oameni. Îmi amintesc de un tânăr romano-catolic care, după ce a participat la slujbe și predici, m-a întrebat dacă Sfântul Antonie era romano-catolic sau ortodox. Am zâmbit și i-am spus: „Desigur, ortodox”, pentru că atunci nu exista Biserica Romano-Catolică. În primele veacuri era numită Biserica Sobornicească (Catolică). Noi suntem Biserica Ortodoxă Catolică. După Cruciade, din cauza conflictelor dintre Răsărit și Apus, s-a accentuat termenul „ortodox”. Dar în textele oficiale ale Bisericii spunem: „Întru una, sfântă, sobornicească (catolică) și apostolică Biserică”. Acest tânăr a devenit ortodox și este astăzi un ortodox foarte bun, cu harul lui Dumnezeu.

De aceea, dacă vrei ca celălalt să te iubească, iubește-l tu mai întâi. Nu aștepta să îl schimbi. Când eram Mitropolit la Port Said, în Egipt, nu am căutat să îmbrățișăm doar orfanii copți, ci și pe cei musulmani. Și acest lucru a făcut mare vâlvă în Egipt. Chiar și televiziunea a menționat acest lucru, fără să știm, prin directoarea orfelinatului, care a spus că un episcop grec îi iubește pe toți copiii noștri. Lumea aceasta este însetată de iubire adevărată. Vrea să găsească dragoste adevărată.

Pe africani nu încercam să-i schimbăm, să-i facem ortodocși. Ei singuri o cereau. Și pot spune, spre slava lui Dumnezeu mai întâi, și în al doilea rând să exprim o imensă mulțumire tuturor celor care ne-au sprijinit atunci financiar, pentru că, fiind Episcopia din Gana, nu aveam venituri, am trăit în mare sărăcie.

Din veniturile noastre făceam daruri acelor oameni sărmani, câte o nucă de cocos, o banană. Asemenea lucruri aveam noi ca „daruri”. Și îmi amintesc de o doamnă din misiune, pe care ei o numeau „mama lor”. Am mers într-un sat și uitasem să luăm câteva bomboane pentru a le da copiilor. Ea a găsit în buzunar doar o singură bomboană. Și cu acea bomboană a încercat să-l convingă pe copilul african să o ia și să o mănânce. Vă dați seama ce lipsuri aveau, încât nici măcar nu știa cum să desfacă bomboana. În cele din urmă, după ce doamna respectivă a desfăcut bomboana și a arătat că se poate mânca, a dat-o unui copil. Și știți care a fost surpriza noastră, a tuturor, și marea lecție pe care am învățat-o de la acel copil? Că nu s-a gândit la sine, ci, după ce a lins puțin bomboana, a scos-o și a pus-o în gura copilului de lângă el. Și apoi a altui copil și a altui copil. Douăzeci și doi de copii au gustat dintr-o singură bomboană. Astăzi, noi, grecii, de câte ori facem astfel de fapte – adică să împărțim ceea ce avem cu aproapele nostru? Copiii noștri, tinerii, ar trebui să urmeze acest exemplu și să nu caute interesul personal.

Hrana materială și hrana duhovnicească

− Preasfinția voastră, descrieți-ne o zi, o zi obișnuită în Africa!

− În misiune nu există trai comod, nu există confort. În ultimii ani este adevărat, misiunea ortodoxă în Africa merge foarte bine, prin Patriarhia Alexandriei. Slavă lui Dumnezeu! Dar există și marea problemă a foamei și a sărăciei. Și, după cum spune Hristos, pe săraci îi veți avea întotdeauna printre voi. Astfel, prima grijă pe care aș putea spune că o aveam în Gana, în Africa, pe Coasta de Fildeș, era să ne îngrijim de cele necesare supraviețuirii – o pâine, o haină. Este adevărat că în Gana nu era atât de mare problema foametei, cum este în alte state africane, unde oamenii chiar mor de foame, iar copiii nu au nici măcar un pahar de lapte. În schimb, ceea ce reprezenta o mare nevoie era educarea copiilor. Pentru că, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, mai mare valoare nu este să-i dai o pâine să mănânce, ci să-i dai mijloacele prin care își poate procura acea pâine.

Astfel, scopul meu, smerit fie spus, era să educ copiii. Acolo nu există educație gratuită, totul se plătește, iar noi acopeream prin diferite contribuții venite din Grecia, Cipru și America cheltuielile școlare ale copiilor. Pe unii dintre ei, când au crescut, i-am trimis la Școala Patriarhală din Kenya pentru a studia teologia ortodoxă. Și astăzi, dintre ei, mulți au devenit preoți, cu harul lui Dumnezeu, spre slava lui Dumnezeu. Așadar, nu este vorba doar de hrană materială, ci și de hrana duhovnicească pe care suntem datori să o oferim.

Iar prima mea experiență când am ajuns în Cana, legată de hrană, a fost următoarea: am avut o adunare preoțească unde se strângeau preoții și familiile lor în catedrala centrală. În Vinerea Mare, vine un preot african și spune: „Preasfinția voastră, copilul meu are malarie, este pe moarte și nu am bani să…” Fără nicio ezitare, fără niciun gând de întârziere, tot ce aveam și chiar și ceea ce nu aveam i-am dat. A mers la spital și astăzi acel copil este un tânăr în toată firea, care ar fi murit dacă nu l-am fi ajutat.

− O lecție pe care personal ați primit-o din activitatea dumneavoastră de-a lungul tuturor acestor ani, din relația cu oamenii, din relațiile umane, care a fost?

− Dragostea lor, simplitatea lor, smerenia lor. Aceste trei lucruri sunt cele mai prețioase. Și permiteți-mi să mă refer la un eveniment din primul an când am mers în Gana. Am făcut o vizită prin sate și, la întoarcere, un cuplu de peste 80 de ani mă aștepta de ore întregi sub soarele arzător ca să-mi ofere, ca dar de bun venit, două ouă. Sincer, mi-a fost rușine să le iau, pentru că din acestea ar fi putut trăi o săptămână, cum se spune. Și totuși le-am primit, mulțumindu-le acelor oameni, pentru că ofereau „banul văduvei”, cum spune Evanghelia Acesta este lucrul care lipsește astăzi în societatea noastră: nu vrem să ne lipsim noi înșine de ceva pentru a-l ajuta pe aproapele. Și de atunci îmi amintesc mereu acest fapt.

M-a zguduit literalmente, pentru că am văzut exemplul acestor oameni săraci – erau creștini sau necreștini, nu știu. Nu m-a interesat. Nu am întrebat niciodată, cu excepția Sfintei Împărtășanii, unde spuneam întotdeauna că doar ortodocșii trebuie să se apropie și să se împărtășească.

O singură aspirină

− Ați menționat mai devreme problema foametei din Africa. V-ați confruntat însă și cu bolile din Africa, boli pentru care astăzi există vaccinuri și tratamente, aici în Europa.

− Dar atunci când ne aflăm în Africa, trebuie să încetăm să mai gândim ca niște europeni. Am mers într-un sat foarte îndepărtat, pentru că acolo satele nu sunt apropiate unul de altul, și locuitorii, de la cel mai mic la cel mai mare, erau toți leproși. 85% dintre locuitori aveau lepră. Și mi-am amintit atunci de vindecarea celor zece leproși. Aici vorbim de sute de leproși, printre care era o fată pe care o legaseră de un copac. Săraca, iar mâncarea i-o aruncau părinții ca unui câine, ca să nu se apropie de ea, pentru că știau ce are.

Iar doamna care era responsabilă de sectorul medical și farmaceutic al episcopiei le-a spus preoților să aducă fetița, însă aceștia au obiectat: „Dar are lepră!” „Aduceți-o!” Și a venit biata fată și, în timp ce îi trata rănile cu niște medicamente, a simțit pe mână câteva picături căzând. A crezut că era sânge de la fată. Dar ce erau? Erau lacrimile ei fierbinți, pentru că se emoționase că o străină albă o îmbrățișa cu atâta dragoste.

În privința medicamentelor, am încercat, venind aici în Grecia, să conving medici și episcopii să ne ajute, poate să construim un leprozerie acolo. Dar din păcate, medicii îmi spuneau că nu există lepră în Grecia. „Nu există lepră aici, dar veniți acolo, în Africa, și veți vedea lepra!” Și niște prieteni foarte buni din Florina, medici, au venit în Gana ca să ajute. Dumnezeu să-i binecuvânteze. Și primul caz pe care l-au întâlnit a fost lepră. Și nu știau ce să facă, pentru că nu aveau experiență. Altceva este teoria și altceva experiența, dar când nu ai nici medicamentele potrivite este foarte greu. Făceam ce puteam, pentru că acolo oamenii, nefiind „încărcați” cu medicamente, au organisme mai curate și cu o simplă aspirină pot vedea ameliorări.

Și într-un alt sat, un șef de trib a primit o aspirină de la doamna Evanghelia, i s-au făcut spălături la ochi și i s-au curățat ochii. Și s-a întors la rând ca să mai ia una. Iar eu i-am spus: „Bine, tu, șefule, ești aici, trebuie mai întâi oamenii.” Iar el a spus: „Să-mi dai într-o găleată.” A adus o găleată ca să-i pună soluția în ea, ca să-și spele ochii în fiecare zi.

− Ajutor din partea conducerii politice exista?

− Politica, fie în Africa, fie aici, este la fel peste tot. De exemplu, pentru malarie, știți câte milioane se trimit în Gana? Nu vă spun de alte state. Pentru combaterea malariei, milioane de dolari, dar niciodată nu ajung la popor. Niciodată!

Astăzi noi consumăm tot felul de medicamente, foarte scumpe. Acolo oamenii nu au posibilitatea să cumpere nici măcar o aspirină – nu o cutie, o singură aspirină. Pentru noi nu înseamnă nimic, dar pentru ei poate fi salvatoare…[1]

(va urma)

De pe RiseTV

[1] Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=D6ZzUC3DfDw

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 208 (mai 2026)

Revista poate fi achiziționată din:

• Platforma digitală – în format digital online
• Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
• Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

la revista în format digital online, de AICI

în format tipărit, cu livrare în România, de AICI