„Cine este acest Iisus Hristos?”

Hélène Meyer, cântăreață la strană în corul comunității ortodoxe din Pulversheim, a simțit chemarea Domnului în timp ce frecventa o biserică din Franța din dorința de a cunoaște și aprofunda religia viitorului ei soț. Fire sensibilă, Helen și-a dat seama Cine și unde este Hristos, pe Care L-a căutat încă din copilărie. Acum Hélène este o mamă fericită, a cinci copii, care iubește să cânte la strană, să învețe muzică psaltică, dar și limba și cultura României (I.M.)

– Doamnă Hélène, sunteți căsătorită cu un român. Cum v-ați cunoscut soțul?

– Ne-am cunoscut când eu aveam 15 ani, iar el 17. Soțul meu făcea parte dintr-o trupă de circ din București și era în turneu în Europa, pentru a da spectacole și a întâlni alte persoane din lumea circului. Eu însămi făceam parte dintr-o școală de circ când eram tânără și eram prezentă când el a ajuns cu grupul lui în Franța. Ne-am îndrăgostit la prima vedere. A fost ca o lovitură de fulger. El s-a hotărât foarte repede, a doua zi mi-a spus că speră să se căsătorească cu mine. Cum eu eram franțuzoaică și aveam doar 15 ani, nimeni din familia și din anturajul meu nu era convins că relația noastră va dura. Atunci am petrecut doar trei zile împreună, după care el a trebuit să se întoarcă în România. Mi-a promis că se va întoarce într-o zi și că ne vom căsători. Apoi, trei ani mai târziu, a revenit în Germania, în apropiere de regiunea unde locuiam și ne-am regăsit. Eu i-am spus că trebuie să ne cunoaștem mai bine înainte de a lua o astfel de decizie. La scurt timp, am decis că vom face orice este nevoie pentru a ne căsători, cu timpul și cu ajutorul lui Dumnezeu.

– Cum a decurs relația voastră? El rămas în Franța special pentru această relație?

– Da, deși își dorea să locuiască în România. Își iubește foarte mult țara și familia. Își dorea ca eu să vin să locuiesc în România cu el. Pe atunci eram studentă, făceam studii de pedagogie și de istorie în Franța; era prea complicat pentru mine să învăț rapid limba română la un nivel suficient de înalt care să-mi permită continuarea studiilor universitare în România. Prin urmare, din dragoste, el a acceptat să-și abandoneze țara pentru a putea să avem o relație, să ne căsătorim și să construim o familie împreună. A fost un mare sacrificiu pentru el.

„O căutare personală…”

– Care era relația dumneavoastră cu Hristos până atunci?

– Am fost educată într-o familie mixtă, formată dintr-un catolic și o evreică, foarte toleranți și  îngăduitori amândoi.Părinții noștri ne citeau Vechiul Testament și ne duceau la slujbe evreiești și catolice la sărbătorile mari. Au ales să nu ne boteze în copilărie și să ne lase să alegem singuri când vom fi adulți. Am apreciat acest lucru la ei, ca o formă de dragoste și de delicatețe. Dar când am devenit adultă și am descoperit duhul Ortodoxiei, eu și soțul meu am decis să îi botezăm pe copiii noștri de mici, ca să beneficieze de harul lui Dumnezeu cât mai curând posibil și să îi creștem cu dragoste și în credință. 

În copilărie nu mergeam constant la o singură biserică, pentru că părinții mei aveau religii diferite; în schimb, vizitam biserici și temple de la diferite confesiuni. Personal, aveam o puternică credință în Dumnezeu-Tatăl și aveam, de asemenea, încredere că acest Dumnezeu mă va îndruma în ce direcție să merg.

Doream cu toată puterea ființei mele să descopăr și să înțeleg cine este Iisus Hristos, întrucât Hristos era, de asemenea, și o importantă figură istorică, dar simțeam că nu găsesc răspunsuri. Am purtat discuții pe acest subiect cu mai multe persoane în acea perioadă, mai ales cu ocazia conferințelor și a concertelor la care participam ca muzician. Cântam de când eram tânără. Interpretam și muzică sacră de pe atunci și aveam numeroase discuții pe acest subiect cu persoane din mai multe confesiuni. Primeam răspunsuri care nu mă convingeau deloc, în mod special la întrebarea „Cine este acest Iisus Hristos?”

Subiectul „religie” m-a interesat dintotdeauna. Când eram tânără, studiam mult istoria pentru a înțelege religia ca fenomen. M-a interesat să înțeleg ce aduce religia omului și implicit societății; și în mod special care a fost impactul religiei asupra mentalităților, de-a lungul istoriei. Astfel că mi-am dedicat câțiva ani pentru a studia toate marile sisteme religioase: iudaismul, creștinismul în multiplele lui confesiuni, precum și islamul și budismul.

– Pe cont propriu sau în cadru universitar?

– Pe cont propriu. Era o căutare personală, motivată de dorința de a înțelege și de a fi pe calea cea mai bună cu sufletul, nu de proiecte pentru universitate sau de alți factori externi. De asemenea, îmi doream să ne creștem copiii în credință și într-o comunitate creștină. Soțul meu era de acord; își dorea și el să ne creștem copiii în credință, apreciind ceea ce oferă religia omului și implicit societății, lumii întregi.

– Ce au spus părinții dumneavoastră odată ce ați început să faceți parte din Biserica Ortodoxă?

– Părinții mei sunt foarte deschiși și au considerat că e bine, câtă vreme aceasta decizie ne face fericiți și ne ajută să fim oameni mai buni. Așa că am început să mă simt din ce în ce mai atrasă către Biserica Ortodoxă, pe măsură ce mergeam la Sfintele Liturghii. Cum soțul meu era ortodox, îmi doream să cunosc mai bine religia lui și am început să am gândul că Adevărul ar putea fi acolo unde mă chema Dumnezeu. Am început să frecventăm o biserică românească ortodoxă. Deși nu era foarte departe de noi, cum eram tineri și nu aveam mașină, trebuia să mergem cu trenul, foarte de dimineață, pentru a ajunge la liturghie. Pentru trenul de întoarcere trebuia să așteptăm cinci ore. Odată am hotărât să ne întoarcem pe jos, dar ne-a prins ploaia și am mers astfel, prin ploaie, două ore. În perioada aceea era foarte complicat să ajungem duminica la biserică.

Perspectiva căsătoriei devenea tot mai clară în fiecare an. Astfel, pe când eu aveam 23 de ani și el 25, am decis că este momentul potrivit să facem acest pas. În anul dinainte de căsătorie, ne mutasem în orașe diferite, din cauza locurilor de muncă; eu eram învățătoare în Lyon, el – electrician în Bordeaux. Ne vedeam doar în vacanțe. Am decis să intru într-o biserică ortodoxă românească în Lyon pentru a-mi face pregătirea înainte de botez.

„Am simțit că în Biserica Ortodoxă sunt într-adevăr acasă”

– Cum ați ajuns să decideți să vă botezați?

– Decizia de a mă boteza a venit brusc. Pentru că am mers către acea biserică cu un gând puternic că așa trebuia să fac și simțeam că acolo mă cheamă Dumnezeu. Am zis că voi merge să văd dacă și cum mă voi putea boteza, pentru că simțeam că acolo mă cheamă Dumnezeu. Iar apoi, îmi amintesc acel moment, când am intrat în biserică, deși nu înțelegeam mai nimic din cuvinte, pentru că încă nu vorbeam limba română, și deși liturghia se petrecea într-o cameră micuță, închiriată la subsolul unei clădiri. Nu avea frumusețea tipică bisericilor ortodoxe românești, totuși avea ceva indescriptibil și am simțit foarte puternic că acolo este locul meu, că în Biserica Ortodoxă sunt într-adevăr acasă. (Plânge când povestește aceste lucruri.) Este dificil de explicat, dar așa a fost, pur și simplu. Era ceva puternic și emoționant și în detaliile acelui loc, în cântările din timpul slujbei, în copilașii care se jucau cu mașinuțele în fața clădirii unde era închiriat spațiul pentru biserica respectivă.

– A fost o chemare de la Dumnezeu.

– Așa a fost, o chemare, da. Și ca să mă pregătesc, am cumpărat cărți, pentru că așa mă sfătuise părintele de la acea biserică, și citind să pot să înțeleg ce înseamnă ortodoxia. Parte din procesul de pregătire a fost citirea cărților de catehism recomandate de părintele respectiv, trăirea Liturghiei, precum și câteva discuții cu părintele. Dar simțeam că nu mai am nevoie să fiu convinsă; eram deja. Și muzica și armonia (sonoră) de asemenea… era această muzică omniprezentă care m-a marcat mult și cred că și acest element m-a ajutat să simt că sunt în locul potrivit, că am ajuns acasă.

– Ați discutat cu cineva despre lucrurile pe care nu le înțelegeați despre Ortodoxie?

– Da, cu nașa mea. Era o prietenă a mamei mele, care frecventa Biserica Ortodoxă de mult timp. I-am povestit că și viitorul meu soț era ortodox și că mă interesa și pe mine să descopăr Ortodoxia. Am avut diferite conversații cu ea și am apreciat mult maniera ei de a vedea lucrurile, înțelepciunea ei. Botezul a avut loc în mai 2010, iar în iulie 2010 ne-am căsătorit într-o biserică din România. Și cred că atunci când ne-am căsătorit în România, în aceeași biserică unde soțul meu fusese botezat de copil, acela a fost momentul când am intrat pe deplin în Biserica Ortodoxă, cu soțul meu.

– Cum a fost botezul dumneavoastră?

– Botezul a fost foarte impresionant. Mă simțeam copleșită de emoții, iar când a venit momentul să rostesc Crezul, pe care îl învățasem, abia reușeam să pronunț cuvintele, pentru că plângeam. Mai ales partea cu Iisus Hristos, pentru că nu făcuse deloc parte din educația mea și era un pas foarte mare.

– Părinții ce au spus?

– A venit și familia mea la botez, de departe, patru ore de drum, și s-au bucurat.

– Soțul dumneavoastră s-a schimbat și el? A devenit mai trăitor odată cu convertirea dumneavoastră?

– Da, a început să meargă mai mult la biserică, dar abia când ne-am căsătorit a fost momentul când am simțit că am intrat amândoi pe deplin în Biserică. Nouă luni mai târziu, am fost binecuvântați cu primul nostru copil, fetița noastră Suzanna. Am botezat-o când avea o lună și ceva. Ne-am adus fiica la o biserică din apropierea casei unde locuiam (în Alsacia). De-acum aveam mașină și era mai ușor, decât în tinerețe, cu trenul sau pe jos. Atunci am descoperit Parohia „Sfinții Cosma și Damian” din Pulversheim și am făcut cunoștință cu Părintele paroh Emil Tanca și cu soția lui. Era un părinte tânăr și foarte deosebit. Acolo ne-am pregătit pentru botez și de atunci am început să mergem împreună la biserică, în mod regulat, aproape în fiecare duminică.

(fragment)

Interviu realizat de Ioana Maxim

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 202 (noiembrie 2025)

Revista poate fi achiziționată din:

• Platforma digitală – în format digital online
• Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
• Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

la revista în format digital online, de AICI

în format tipărit, cu livrare în România, de AICI