Cauzele bolilor

Metalele grele în cancer și boli cronice (I)

de

Terapia de dezintoxicare de metalele grele din organism este extrem de benefică, fiind utilizată într-un lung șir de afecțiuni de care sunt responsabile metalele grele cu care ne intoxicăm zilnic din mediul înconjurător, din alimente, cosmetice sau de la diferitele produse industriale pe care le folosim. Astfel, dezintoxicarea sau chelarea de metale grele este aplicată cu succes în intoxicații cu metale, afecțiuni cardiovasculare, plăci de aterom, stenoză carotidiană, sindromul de oboseală cronică, fibromialgie, boală vasculară periferică, osteoporoză, degenerescență maculară, maladia Alzheimer, cancer, precum și în ameliorarea efectelor îmbătrânirii. (A.G.)

În anii 1950, în Japonia, o fabrică industrială din apropierea satului pescăresc Minamata folosea sulfatul de mercur anorganic pe post de catalizator industrial pentru sinteza acetaldehidei, pe care ulterior îl arunca în mare chiar lângă satul amintit, iar mai târziu, în anii 1960, și în râul Agano din Niigata. Mercurul anorganic ajungea în sedimentele acvatice, iar apoi, intrând în lanțul trofic acvatic, se regăsea în țesuturile musculare ale peștilor răpitori, care, într-o formă sau alta, erau consumați de populație. Această intoxicație alimentară a provocat simptome neurologice, care în Japonia au primit numele de „boala Minamata”, de la numele satului infestat. Până în prezent au fost documentate mii de cazuri.[1]

Un alt exemplu este consumul de pâine făcută din grâu tratat cu fungicid metilmercuric în Irak în 1971 și 1972, care a provocat mii de cazuri de intoxicație severă și numeroase decese. În 1970, râul Wabigoon din nord-vestul Ontario, Canada, a fost contaminat cu mercur. Ulterior s-a stabilit că sursa punctuală a contaminării era o fabrică de clor, Dryden Chemicals Limited. Între 1962 și 1970, instalația a aruncat în râu ape uzate cu mercur care au contaminat râurile și lacurile din aval, afectând mai multe localități. Harada și colab.[2] a raportat o boală neurologică întrunind criteriile pentru otrăvirea cu metilmercur care afectează aceste populații. Și exemplele pot continua.

Metalele grele în patologiile contemporane

S-a recunoscut științific că metilmercurul provoacă leziuni selective ale sistemului nervos, cu o implicare relativ minoră a altor organe, inclusiv inflamarea tractului gastrointestinal, degenerarea grasă a ficatului și rinichilor, alterarea celulelor insulare pancreatice, hipoplazia măduvei osoase și atrofie a ganglionilor limfatici.[3] Creierul este ținta principală a expunerilor la mercur organic, în timp ce implicarea sistemului nervos periferic este mai frecventă în cazul expunerilor la mercur elementar și anorganic. De altfel, mercurul este supranumit „marele imitator”, pentru că simptomatologia intoxicației cronice cu mercur imită de obicei alte boli cronice.[4]

Se poate afirma că intoxicarea cu metale grele a devenit o componentă importantă a patologiei contemporane. De cele mai multe ori, este greu de recunoscut și de diagnosticat pentru că, pe de o parte, este prea puțin studiată în cursul formării medicale, iar pe de altă parte, puține laboratoare dispun de teste specifice pentru detecția metalelor grele. Un aspect interesant este faptul că intoxicația cronică cu metale grele poate mima multe boli, generând patologii polimorfe, atipice, greu de diagnosticat. Pacienții la care se identifică un spectru larg de metale grele prezintă patologii diverse: boli neurologice, boli endocrine, cancer, boli autoimune. Acești pacienți pun în dificultate numeroși medici, fără să li se găsească o cauză a simptomelor și uneori fără să li se poată stabili un diagnostic anume. Tratarea lor fără testarea și eliminarea metalelor grele conduce la rezultate slabe și, în cazul cancerului, la recidive.[5]

Majoritatea metalelor grele induc diferite tipuri de cancer și boli cronice.[6], [7] Stresul oxidativ cauzat de speciile reactive de oxigen (ROS) este un mecanism recunoscut ca făcând parte dintre prejudiciile induse de metalele grele.[8] Acestea există peste tot în mediul înconjurător, în aer, în apă, alimente, în produsele cosmetice, chiar și în unele medicamente sau implanturi medicale. În ciuda toxicității atât de mari, sunt utilizate în diferite produse industriale. Spre exemplu, se găsesc în baterii, vopsele și emisiile vehiculelor. Mai mult, sunt folosite în pigmenți, care sunt apoi utilizați în diferite produse de consum.[9] Deșeurile electronice de la bateriile care conțin metale grele sunt o sursă importantă de contaminare cu metale grele în mediu prin eroziunea ploii și pătrunderea în apele subterane, în sol, în râuri și mări. Astfel, formele dizolvate de metale grele toxice pot intra în circulația biosistemului, inclusiv în lanțul trofic și, în cele din urmă, ajung la om în concentrații toxice.

O otrăvire încetul cu încetul

Metalele se acumulează în timp de ani sau zeci de ani în organism și creează o patologie cronică. Intoxicarea fiind în acest caz un proces cvasistatic, efectele de la o zi la alta nu sunt vizibile. Acumularea de metale grele în organism începe chiar înainte de naștere, pentru că fătul este expus la aproximativ 70% din metalele grele care există în organismul mamei, la care se adaugă metalele din vaccinuri, alimentele procesate, aer, apă, implanturi medicale etc. Se apreciază că inhalarea particulelor de sol și consumul de apă reprezintă calea principală de expunere a omului la astfel de metale toxice.[10]

Încă din anul 2007, Organizația Mondiala a Sănătății (OMS) a recunoscut oficial că metalele grele sunt un important factor de risc pentru sănătatea umană. În documentul intitulat „Riscul metalelor grele provenite din poluarea aeriană asupra sănătății” (Health risks of heavy metals from long-range transboundary air pollution[11]) sunt prezentate legăturile dintre diferitele metale grele și bolile pe care le pot genera. Astfel, mercurul este asociat, de regulă, cu boli neurologice; încărcarea cu cadmiu, cu bolile renale și osoase; încărcarea cu plumb, cu hipertensiunea arterială sau tulburările de dezvoltare la copii. Există deja dovezi științifice referitoare la strânsa legătură dintre prezența pe termen lung a metalelor grele în organism și explozia actuală a bolilor autoimune, a sterilității și mai ales a cancerului în rândul populației. Astfel, intoxicarea cu metale grele poate fi responsabilă de afecțiuni cardiovasculare, plăci de aterom, stenoză carotidiană, sindromul de oboseală cronică, fibromialgie, boală vasculară periferică, osteoporoză, degenerescență maculară, maladia Alzheimer, cancer, precum și de îmbătrânirea prematură. De asemenea, Agenția Internațională de Studiu al Cancerului din S.U.A. (International Agency of Research în Cancer), instituție afiliată Societății Naționale Americane de Oncologie (National Cancer Society), a clasificat aluminiul, arsenicul, cadmiul, cromul, nichelul și plutoniul în Grupa 1 de carcinogeni confirmați pentru om, iar plumbul și compușii săi în categoria 2A de carcinogeni (substanțe probabil carcinogene pentru om).[12]

Chelarea de metale grele

Metalele grele pot fi eliminate din organism prin procedura numită chelare. Este un tratament intravenos care utilizează o soluție, numită agent de chelare, care leagă moleculele toxice și le elimină din organism. Cuvântul chelare provine din grecescul χηλή, care înseamnă „gheară”. Agenții de chelare captează metalele grele într-un mod asemănător ghearelor, îndepărtându-le din țesuturi, astfel încât să poată fi filtrate în urină sau eliminate prin scaun. Dovezile științifice au arătat că prin această procedură sunt eliminate metalele toxice înainte ca acestea să poată cauza leziuni în organism.

Agenții de chelare au fost introduși în medicină ca urmare a utilizării gazelor otrăvitoare în timpul Primului Război Mondial. Primul agent de chelare utilizat pe scară largă, compusul ditriol organic dimercaprol (denumit și anti-lewisit sau BAL), a fost administrat ca antidot la intoxicația cu arsenic. Atomii de sulf din grupurile mercaptanului BAL se leagă puternic de arsenic, formând un compus solubil în apă care, odată intrat în sânge, este eliminat pe cale urinară. Din păcate, BAL determină efecte secundare severe.

În anii ʼ50, un mare număr de membri ai personalului marinei americane au suferit otrăviri cu plumb în timpul lucrărilor de reparație a navelor. Agentul de chelare EDTA (acid etilen diamină tetraacetic) a fost introdus pentru a trata intoxicațiile cu plumb ale angajaților fabricilor de baterii și ale marinarilor responsabili cu vopsirea navelor cu vopsea cu plumb. În acea perioadă, tratamentul de chelare a fost studiat și administrat la cel puțin două milioane de oameni și s-a dovedit eficient nu numai pentru legarea metalelor grele, ci și în prevenirea amputărilor sau în intervențiile chirurgicale by-pass coronare.

Terapia de chelare presupune injectarea sau consumul de agenți de chelare în scopul eliminării din organism a substanțelor nedorite, cum ar fi metalele grele, toxinele chimice, depozitele minerale și plăcile de aterom. Food and Drug Administration (FDA) a aprobat utilizarea EDTA ca fiind eficient în eliminarea plăcii arteriale, a colesterolului, dar și în tratamentul toxicității determinate de acumularea metalelor grele în organism, printre care se numără plumbul, mercurul, nichelul, cadmiul, aluminiul, antimoniul, arsenicul, cuprul și calciul. Un alt beneficiu ‒ și, probabil, cel mai important pentru pacienții cu cancer ‒ este faptul că EDTA elimină din organism radicalii liberi în exces care contribuie la apariția și avansarea bolii. Un alt agent de chelare folosit îndeosebi pentru chelarea mercurului, arsenicului, nichelului, cromului este DMPS (dimercaptopropanesulfonatul). Durata administrării depinde de chelatorul ales, în funcție de gradul de intoxicaţie rezultat în urma analizelor.

Cea mai eficientă utilizare a terapiei de chelare, pe parcursul celor 30 de ani de aplicare a acesteia, a fost în mod constant asociată cu acele boli în care depozitele de metale grele sau de calciu au fost factorii declanșatori ai bolii. Prin capacitatea de legare și eliminare a calciului din plăcile de aterom, de exemplu, terapia de chelare cu EDTA este tot mai recomandată de către medici în cazul complicațiilor cardiovasculare, aceasta reprezentând o alternativă mult mai ieftină și mai suportabilă de către pacient față de intervențiile chirurgicale. Se știe că plăcile de aterom determină apariția infarctului și al altor afecțiuni cardiovasculare. Deși terapia nu a fost încă aprobată de FDA pentru a trata arterioscleroza, ea este folosită de unii medici pentru a îmbunătăți circulația și a scădea riscurile aferente, dat fiind faptul că EDTA se leagă de moleculele de calciu din plăci, micșorându-le dimensiunea.

Un studiu realizat în Elveția în 1980 de doctorii Blumer W. și Reich T. a raportat cu 90% mai puține decese cauzate de cancer și cu 86% mai puține evenimente cardiovasculare pe parcursul unei perioade de urmărire de 18 ani la pacienții care au urmat o serie de 20 de tratamente preventive de chelare. Un alt avantaj al terapiei de chelare este creșterea oxigenării celulare, fapt care inhibă creșterea tumorală, făcând posibilă ameliorarea bolii.

Astfel, având în vedere multiplele beneficii ale chelării de metale grele, Dr. Anca Nițulescu, medic cu formare specifică, acreditat de Societatea Clinică pentru Toxicologia Metalelor din Germania, arată că, în condițiile unei poluări extinse a mediului, „monitorizarea diagnosticului și tratamentul încărcării cu metale grele devine o miză atât în terapie, cât și în prevenția bolilor cronice”.[13]

(va urma)

Material realizat de Ana Gheorghiu


Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 163 (august 2022)

Revista poate fi achiziționată din:

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

  • la revista în format digital online, de AICI
  • în format tipărit, cu livrare în România, de AICI
  • în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

Bibliografie

[1] Jackson AC. Chronic Neurological Disease Due to Methylmercury Poisoning. Can J Neurol Sci. 2018 Nov;45(6):620-623. doi: 10.1017/cjn.2018.323. Epub 2018 Oct 3. PMID: 30278852.

[2] Harada M, Fujino T, Oorui T, et al. Followup study of mercury pollution in indigenous tribe reservations in the Province of

Ontario, Canada, 1975-2002. Bull Environ Contam Toxicol. 2005;74:689-97.

[3] Takeuchi T. Pathology of Minamata disease. In: Kutsuma K, editor. Minamata disease. Kumamoto, Japan: Kumamoto Shuhan Publishing Co.; 1968, pp. 141-256.

[4] Jackson AC. Chronic Neurological Disease Due to Methylmercury Poisoning. Can J Neurol Sci. 2018 Nov;45(6):620-623. doi: 10.1017/cjn.2018.323. Epub 2018 Oct 3. PMID: 30278852. Pollard KM, Cauvi DM, Toomey CB, Hultman P, Kono DH. Mercury-induced inflammation and autoimmunity. Biochim Biophys Acta Gen Subj. 2019 Dec;1863(12):129299. doi: 10.1016/j.bbagen.2019.02.001. Epub 2019 Feb 10. PMID: 30742953; PMCID: PMC6689266.

[5] Dr. Anca Nitulescu ne vorbeste despre intoxcatia cu metale grele. https://www.imuno-medica.ro/chelare-metale-grele

[6] Stern BR. Essentiality and toxicity in copper health risk assessment: overview, update and regulatory considerations. J Toxicol Environ Health A. 2010;73:114–27. doi: 10.1080/15287390903337100.

[7]  Tchounwou PB, Yedjou CG, Patlolla AK, Sutton DJ. Heavy metal toxicity and the environment. EXS. 2012;101:133–64.

[8]  Bánfalvi G. Heavy metals, trace elements and their cellular effects. In: Bánfalvi G, editor. Cellular Effects of Heavy Metals. New York: Springer; 2011. pp. 3–28.

[9] Finch LE, Hillyer MM, Leopold MC. Quantitative analysis of heavy metals in children’s toys and jewelry: a multi-instrument multitechnique exercise in analytical chemistry and public health. J Chem Educ. 2015;92:849–54. doi: 10.1021/ed500647w.

[10] Alexander, P., Alloway, B. & Dourado, A. Genotypic variations in the accumulation of Cd, Cu, Pb and Zn exhibited by six commonly grown vegetables. Environ. Pollut. 144, 736–745 (2006). Zhu, F., Fan, W., Wang, X., Qu, L. & Yao, S. Health risk assessment of eight heavy metals in nine varieties of edible vegetable oils consumed in China. Food Chem. Toxicol. 49, 3081–3085 (2011).

[11] https://apps.who.int/iris/handle/10665/107872

[12] https://www.cancer.org/content/dam/CRC/PDF/Public/633.00.pdf

[13] https://www.imuno-medica.ro/chelare-metale-grele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *