Mamele și războiul
Curcuminul - suplimentul „de aur” (II)
„Fost-ai aleasă prin dumnezeiască pronie, spre întărirea și înălțarea lumii; îmbrăcat-ai veșmânt de porfiră din voia lui Dumnezeu; Domnul cel Atotputernic te-a binecuvântat și te-a încununat cu Însăși mâna Sa” (din slujba de căsătorie a împărăteselor Bizanțului).[1]
Așa cum atrăgea atenția renumitul bizantinolog Charles Diehl, există adesea o viziune destul de confuză asupra vieții împărăteselor de la curtea bizantină, fie idealizate, fie reduse la percepția de a fi niște persoane retrase în gynaikeion (apartamentul femeilor), păzite îndeaproape de eunuci, neacceptând în preajma lor decât femei și preoți în vârstă, arătându-se în public numai la foarte rare ceremonii. Nimic mai departe de adevăr!
Trebuie spus, mai întâi de toate, că puține state au acordat femeii un rol mai considerabil și i-au asigurat o mai largă influență asupra societății și guvernării decât a făcut-o Imperiul Bizantin. Viața acelor „binecinstitoare și preafericite auguste, de-Hristos-iubitoare basilisse”, împărătesele bizantine, este definitorie pentru înțelegerea marelui Imperiu creștin care a influențat devenirea întregii lumi așa cum o cunoaștem astăzi. Ne vom osteni, așadar, în ceea ce ne dorim să devină o nouă serie de articole, să descoperim aspectele vieții zilnice, purtarea și obiceiurile acestor chipuri istorice de la care avem cu adevărat ce învăța.
O alegere de împărăteasă
În anul 829, murea împăratul Mihail al II-lea de Amorion, supranumit „Gângavul”, lăsând tronul fiului său Theofil. Pentru a găsi o soţie noului basileu, au fost trimiși, după obiceiul palatului bizantin, mesageri pentru a aduce la Constantinopol fete de familie bună și frumoase. După ce au fost alese șase candidate, Theofil le-a cercetat într-o sală a palatului imperial numită „a Mărgăritarelor”, ținând în mână un măr de aur, pe care urma să i-l ofere câștigătoarei. Ochii i s-au oprit asupra uneia dintre pretendente, pe nume Cassia, o fată extrem de frumoasă, dar și foarte inteligentă, pe care a provocat-o cu următoarele cuvinte: „Ἐκ γυναικὸς τὰ χείρω” („Printr-o femeie a venit ce-i mai rău!”), referindu-se la căderea Evei. Îndrăzneață, Cassia nu a pregetat să răspundă: „Kαὶ ἐκ γυναικὸς τὰ κρείττω” („Dar printr-o femeie a venit și ce-i mai bun!”), cu gândul la Născătoarea-de-Dumnezeu. Lui Theofil nu i-a fost pe plac limbuția Cassiei, așa că s-a îndreptat spre următoarea concurentă, pe nume Theodora; Cassia, fiică duhovnicească a Sfântului Theodor Studitul, a ajuns până la urmă monahie și a îmbogățit cu preaplin de măsură patrimoniul imnografic al Bisericii, rămânând până astăzi vestită pentru umilincioasa cântare din Miercurea Mare „Doamne, femeia ce căzuse”.
Theodora, aleasa împăratului, era fiica unei familii de funcționari imperiali din Paflagonia. Tânăra a fost încoronată împărăteasă în paraclisul Sfântului Ștefan din palatul Dafni, după care s-a săvârșit cununia – căci, potrivit tradiției bizantine, împărăteasa nu participa la suveranitate în virtutea soțului său, ci era învestită prin alegerea lui Dumnezeu. La ieșirea din biserică, Theodora, însoțită de Theofil, a parcurs drumul către cămara de nuntă imperială în toiul aclamațiilor populare: „Fii binevenită, augustă de-Dumnezeu-aleasă! Fii binevenită, augustă de-Dumnezeu-păzită! Fii binevenită, tu care împodobești purpura! Fii binevenită, tu pe care toți te doresc!”.
Deși era deosebit de frumoasă, așa cum mărturisesc inclusiv emisari străini la curtea imperială precum poetul arab Al-Ghazal, Theodora, fără să disprețuiască grija de eleganță, prefera să se împodobească cu strălucirea virtuților. Augusta avea averea sa personală, pe care o administra cum voia, fără să-l consulte sau să-l înștiințeze pe împărat, arătând în acest sens o îndemânare financiară remarcabilă. În ciuda somptuozității bizantine, situația Theodorei nu era însă una de invidiat, căci domnia lui Theofil, ultimul împărat iconoclast, a reprezentat cel mai aspru moment al celei de-a doua perioade iconoclaste. În 832, acesta a emis un edict care interzicea cu desăvârșire cinstirea icoanelor, poruncind ca acestea să fie distruse sau acoperite cu var. Atunci au mărturisit pentru Ortodoxie monahul Lazăr, un cunoscut iconar ale cărui palme au fost arse cu fierul înroșit, și frații „Graptoi”Theofan și Theodor, renumiți imnografi, ale căror fețe au fost însemnate cu stihuri iconoclaste batjocoritoare alcătuite de însuși împăratul.
Este evident că poziția noii împărătese, care provenea dintr-o familie ce păzea cu râvnă cinstirea sfintelor icoane, era una cât se poate de dificil de susținut. Închinarea la icoane a Theodorei se săvârșea în ascuns, departe de ochii lui Theofil și ai iscoadelor sale de la palat. În ajutorul ei stătea însăși mama-vitregă a împăratului, Eufrosina, retrasă la o mănăstire din Constantinopol, care le învăța la rându-i pe fetițele basileului să cinstească cu sfințenie icoanele. Și, trebuie spus, în ciuda interdicțiilor și persecuțiilor, în capitală și la curtea imperială existau numeroși iconoduli, printre ei numărându-se și Theoctist, sfetnicul împărătesei.
Theofil a împărățit doar treisprezece ani, pe care i-a petrecut în bună măsură pe câmpul de luptă, conducând oștirile bizantine împotriva expansiunii arabe din Sicilia, Cappadocia și Mesopotamia, dar și a celei slave din Macedonia și Peloponnez, ceea ce i-a zdruncinat grav sănătatea. S-a îmbolnăvit de dizenterie și a murit în patul său din palatul imperial, avându-i alături pe cei doi fii și cele cinci fiice.
Mihail, mezinul familiei imperiale, avea doar trei ani în 842, la moartea tatălui, când a fost proclamat cel de-al treilea împărat cu acest nume. În aceste condiții, regența a fost preluată de mama sa Theodora, având ca ajutoare doi administratori cu experiență, logofătul Theoctist și protomagistrul Manuil, unchiul împărătesei.
Biruința Ortodoxiei
„Cea dintâi virtute este să ai cuget ortodox”, spunea un cronicar din epocă; iar împărăteasa avea din plin această virtute. Theodora era o femeie înțeleaptă, care, deși își dorea nespus de mult restaurarea cinstirii icoanelor, știa că trebuie mai întâi să elimine împotrivirea iconoclaștilor rămași în poziții influente. Unul dintre aceștia era însuși patriarhul de atunci al Constantinopolului, Ioan Grămăticul, fostul preceptor al lui Theofil, un om inteligent și cu voință puternică, care își pusese însă toată energia în slujba iconoclasmului. În nici un an, cu tact și discernământ, Theodora a reușit să întoarcă cursul evenimentelor: iconodulii surghiuniți au fost rechemați din exil, cei întemnițați au fost eliberați și cinstiți public, iar deasupra Porții de Aramă (Halki) a palatului imperial a fost așezată din nou o icoană în mozaic a lui Hristos (lucrată de mult-pătimitorul monah Lazăr). Tot atunci, a reapărut chipul lui Hristos pe monedele imperiale de aur.
În anul 843, la începutul Postului Mare, împărăteasa a convocat la Constantinopol un sinod care să proclame oficial restaurarea cinstirii icoanelor. Patriarhul Ioan Grămăticul, poreclit Lekanomantis („vrăjitorul”), a fost depus, iar în locul lui a fost ales Methodie, unul dintre mărturisitorii cumplit prigoniți de Leon al V-lea Armeanul și Mihail al II-lea. Ceremoniile de final, din 11 martie, au început printr-o priveghere de toată noaptea în biserica Vlahernei, condusă de patriarh, având alături pe împărăteasă, precum și monahi din întregul imperiu, inclusiv Sfântul Munte. A urmat o procesiune triumfală cu icoana Născătoarei-de-Dumnezeu pe străzile cetății, de la Vlaherne la Aghia Sofia, unde s-a săvârșit o rânduială solemnă, cunoscută până astăzi sub numele de Sinodiconul Ortodoxiei (care se ține, de atunci, an de an în cea dintâi Duminică din Postul Mare, proclamată de sinod Duminica Ortodoxiei). Au fost aclamați mărturisitorii dreptei-slăviri, între care un loc de cinste îl aveau Sfântul Theodor Studitul și Patriarhul Nichifor, ale căror sfinte moaște fuseseră aduse spre închinare în biserica Sfinților Apostoli, și au fost anatematizați toți ereticii, în frunte cu inițiatorii iconoclasmului, Leon al III-lea Isaurul și Constantin al V-lea Copronimul.
Regența Theodorei s-a desfășurat pe parcursul a patrusprezece ani. Pe lângă restaurarea cinstirii icoanelor, împărăteasa-regentă a încercat stingerea ereziei pavlicienilor, o sectă antitrinitară provenită din Armenia și a avut inițiativa organizării propovăduirii Evangheliei printre kazari, moravi și bulgari. Tot în timpul ei s-a reluat obiceiul ctitoririi de mănăstiri, Theodora întemeind un așezământ monahal, închinat Sfântului Panteleimon, pe o moșie a sa numită Armamentarias.
Împărăteasa a fost în aceeași măsură și un mare om de stat. Cu inteligența și curajul ei, a oprit o invazie a hanului bulgar, căruia i-a trimis următoarea vorbă: „Dacă biruiești asupra unei femei, slava ta va fi de nimic; dar dacă vei fi înfrânt de o femeie, vei ajunge de râsul lumii”. A reușit și o serie de victorii remarcabile asupra arabilor, fiind recucerite insulele Creta și Cipru. Însă, în acea perioadă dificilă din punct de vedere militar, poate că realizarea cea mai de seamă a Theodorei a fost administrarea cu succes a finanțelor imperiului.
„Cei ce scot sabia, de sabie vor pieri”
Cei care aveau să pună capăt acestei conduceri strălucite a Theodorei au fost, paradoxal, membri ai familiei sale: fratele ei, Vardas, și fiul ei, adolescentul împărat Mihail. Acesta din urmă, care avea o fire dificilă și destrăbălată (rămânând în istorie cu porecla Methysos, „Bețivul”), era nemulțumit de influența logofătului Theoctist și credea că urma să fie ținut departe de putere. Astfel, la instigarea lui Vardas, în noiembrie 855, Mihail a poruncit gărzilor palatului să îl ucidă pe logofăt, chiar sub ochii Theodorei, care sărise plină de curaj în apărarea acestuia.
În lunile ce au urmat, regența a fost dizolvată, iar împărăteasa, alături de fiicele sale Thecla, Anna, Anastasia și Pulheria, a fost trimisă la mănăstirea pe care o ctitorise, fiindu-i retras titlul de augusta și confiscându-i-se averea.
Potrivit cuvântului lui Hristos, toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri cf. Matei 26:52. Așa s-a întâmplat și cu cei doi conspiratori împotriva nevinovatului Theoctist. Împăratul se întovărășise de ani buni, în ciuda avertismentelor mamei sale, cu un membru al gărzii imperiale pe nume Vasile, o personalitate extrem de puternică și ambițioasă, pe care l-a făcut în scurt timp patrician și parachimomen. În 866, acesta l-a asasinat, cu încuviințarea lui Mihail, pe cezarul Vardas, iar un an mai târziu l-a ucis pe însuși Mihail, întronându-se ca împărat cu numele Vasile I Macedoneanul.
Inima de mamă nu se dezminte niciodată. Singura care l-a plâns pe ultimul împărat amorian, în ciuda netrebniciei acestuia, a fost (potrivit mărturiei cubiculariului Pavel, trimis să facă pregătirile pentru înmormântare) Theodora, care s-a întors apoi la mănăstirea Gastria. La nici un an mai târziu, s-a săvârșit cu pace, lăsând împărăția pământească pentru cea cerească, și a fost îngropată în necropola pregătită din vreme. Moaștele sale nestricate, strămutate din Constantinopol după 1453, se păstrează până astăzi în catedrala din orașul Kerkyra, capitala insulei Corfu.
Chiar dacă biografiile care ni s-au păstrat, alcătuite de cronicari ai dinastiei macedonene ostili împărătesei, au adesea un caracter părtinitor, din ele se desprinde chipul unei femei credincioase și virtuoase, puternică și principială, care a făcut tot ce i-a stat în puteri ca să întărească credința binecinstitoare și imperiul ce-i fusese dat spre ocârmuire, motiv pentru care Biserica o cinstește peste veacuri numind-o „de-Dumnezeu-temătoarea și preafericita împărăteasă Theodora, sprijinitoarea Ortodoxiei”.
[1] Constantin Porfirogenetul, Despre ceremoniile curții byzantine 1.39 (ed. J.J. Reiske, Bonn, 1829).
Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 182 (martie 2024)
Revista poate fi achiziționată din:
- Platforma digitală – în format digital online
- Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
- Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate
De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni
Trackbacks and Pingbacks