„Să trăim timp de calitate!”
„De la Darwinism la transhumanism”
În continuarea dialogului cu Mihai Vladu despre felul în care L-a cunoscut pe Dumnezeu, pătrundem ȋn culisele serviciilor antitero și vedem că și acolo Domnul este prezent, și l-a ajutat pe plan personal, dar și profesional. Aflând despre transformarea lui Mihai nu poți decât să exclami că, într-adevăr, „Domnul voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” 1 Timotei 2:4.(I.M.)
– Așadar, vă aflați în Bahrain și aveați o stare sufletească de pregustare a iadului, de aceea lucrați foarte mult, ca să vă distrageți atenția către altceva. În timp, ați simțit vreo îmbunătățire?
– Nu, nici vorbă, pentru că eu mă mișcam între cele materiale. Simțeam de la zi la zi o îngreunare sufletească tot mai mare, pentru că, firește, soluția nu era să lucrez tot mai mult. Pentru mine moartea avea ultimul cuvânt, atâta tot! Nu înțelegeam ce este aceea veșnicie, nu înțelegeam ce înseamnă pocăință, nu înțelegeam ce înseamnă Înviere, nu înțelegeam nimic. Mintea mea era deja concentrată, dracul mă dusese într-o ispită de-a dreapta și mă înșelase să cred că păcatul, căderea și moartea sunt coordonatele cele mai importante ale existenței noastre. Pe când, ceea ce contează cu adevărat este ridicarea, învierea.
În Bahrain L-am somat pe Hristos să-mi arate că există. Adică, atunci când am început să caut și să înțeleg ce spunea Părintele Arsenie Papacioc, mintea mea de intelectual s-a lovit de o următoarea problemă: „Măi, dar chiar așa stau lucrurile?” Și atunci L-am supus pe Domnul la un test. I-am cerut ceva. I-am spus: „O să mă rog la Tine, iar dacă exiști, să mă sune frate-meu!”, pentru că eu știam că la ora aceea el doarme.
Fratele meu este mai mare cu zece ani decât mine. Nu aveam o relație foarte bună la vremea respectivă și încercam să ne evităm. Aveam mai mult de patru luni de când nu vorbiserăm. După ce am terminat rugăciunea, când m-am ridicat în picioare, în zece secunde a sunat telefonul și am văzut un număr de releu de România, pentru că așa sunau telefoanele, nu vedeai numărul direct al persoanei, ci vedeai un număr de releu. Și pot să vă spun că am simțit o transpirație rece pe spate, așa cum n-am simțit niciodată, în nici o luptă fizică, chiar cu oameni în ai căror ochi vedeam că vor să mă omoare, pentru că am știut că, odată ce voi răspunde la acel telefon, va trebui să-mi schimb viața. Am răspuns la telefon și era chiar fratele meu. A urmat un dialog simplu și foarte scurt. El a zis:
– Dormeam și m-am trezit și am simțit să te sun să văd ce faci.
– Fac bine. Tu ce faci?
– Și eu sunt bine. Poate ne vedem când vii în țară.
– Bine, poate ne vedem. Hai noroc!
– Hai noroc!
Și a închis telefonul. În momentul acela am știut că nu se mai poate să trăiesc altfel decât cu Hristos și până la final cu Hristos.
„De ce n-am căutat în Ortodoxie?”
– Erați în Bahrain și n-aveați posibilitatea să vorbiți cu un preot…
– Nu am avut această posibilitate la început! Dar mai târziu, după schimbarea mea, am avut-o. Am început să caut, să aprofundez din ce în ce mai mult, pentru că am realizat un lucru: la 14 ani am avut anumite căutări în viața mea, întrebări fundamentale. Numai că nimeni n-a fost să mă îndrume. De fapt a fost chiar pe dos: a existat o persoană care m-a îndrumat pe un drum greșit, dar Dumnezeu le transfigurează pe toate. Iar pe acel drum greșit, între 14 și 30 de ani, deja cunoșteam în detaliu tot ce însemna filosofie, de la Socrate la Hegel, și toată partea de dogmatică teologică din toate celelalte așa-zise religii, mai puțin din Ortodoxie. Nu știam nimic despre Ortodoxie. Și am realizat că, probabil, o să fiu printre cei mai deștepți din cimitir, dar atât.
Și am început să mă gândesc: „Eu am căutat în altă parte, eu am căutat să aflu adevărul, să-L aflu pe Dumnezeu. Bun! Le știu pe toate celelalte, dar tot însetat sunt. Nu L-am aflat. De ce n-am căutat în Ortodoxie?” Când am început să citesc și să văd despre ce e vorba, mi-am dat seama că celelalte așa-zise religii nu că sunt copilării, ba chiar sunt niște umbre de care un copil ar râde. M-am îndrăgostit de Hristos iremediabil, iar pe Măicuța Domnului o simt într-un anumit fel. Și din momentul respectiv a început o lucrare foarte tainică în inima mea.
Ulterior, prin ascultare de duhovnic, am împlinit și restul lucrurilor, în sensul că am terminat la Facultatea de Teologie un master și două specializări: didactică și pastorală și, cu ajutorul lui Dumnezeu, în fiecare zi încerc să înțeleg mai multe lucruri despre Hristos. Dar ce pot să vă spun este că sunt convins că la Judecată n-o să-L intereseze pe Hristos câtă teologie știm sau nu știm.
„Aici spovedește cineva?”
Din seara respectivă, când am început să-l citesc pe Părintele Arsenie, nu a mai trecut nici o zi în care Dumnezeu să nu-mi arate că există, dar cum să vă spun eu, pe măsura îndărătniciei mele, adică în fiecare zi așa de puternic îmi arată că există, mai ales prin ceea ce se întâmplă cu oamenii din jurul meu.
– Cum au fost primele slujbe? V-a fost greu?
– Nu! Acuma mi-e mai greu, câteodată. Adică îmi vin tot felul de idei fantastice în timpul slujbelor: cum să-i îmbogățesc pe alții, cum să mă îmbogățesc eu, tot felul de idei dogmatice extraordinare – mă joacă dracul pe degete cum vrea el. Dar de fiecare dată când îmi dau seama că m-a luat pe sus, încerc să mă rog și imediat se simte o dulceață de la Dumnezeu. Dar eu nu cred că lucrurile astea se vor opri vreodată, în cazul meu, și cred că e foarte bine că nu se vor opri, că așa mă ține Dumnezeu într-o tensiune. Atunci Îl rog pe Dumnezeu să mă țină acolo și cu mintea la El și să mă ierte că m-am gândit la altceva.
– Cum a fost prima spovedanie?
– Am înțeles că trebuie să mă spovedesc, iar eu, când înțeleg un lucru, îl fac, nu stau prea mult pe gânduri. Eram în țară și într-o dimineață am intrat într-o mănăstire aproape de casă. M-am dus la pangar și am întrebat: „Aici spovedește cineva?” Și a venit un Părinte, n-am să-l uit niciodată. Un bărbat foarte frumos, moldovean, mai înalt și mai în vârstă decât mine, blond, cu părul lung. A venit foarte relaxat. S-a așezat în strană, iar eu m-am pus în genunchi. Sunt convins că m-a iubit foarte mult, am simțit acea primă dezlegare cu vârf și îndesat, când am plecat de acolo, era ca și cum pluteam. Nu înțelegeam nimic, n-am înțeles ce s-a întâmplat. Dar Părintele respectiv și-a făcut treaba extraordinar cu mine și pentru asta îl iubesc foarte mult.
„Părintele Vasile m-a scos din iad”
– Cum ați găsit duhovnicul de care aveați nevoie?
– Când am fost cu Lelia să căutam biserica unde să ne cununăm, am ajuns și la Biserica Rusă, Paraclisul Universitar „Sfântul Nicolae”. Părintele Vasile Gavrilă era la sfârșitul vecerniei. Delicatețea Părintelui în raport cu oamenii m-a impresionat mult. Stăteam lângă Lelia și am vrut să mă întorc spre ea să-i spun nu numai că vreau să ne cununăm aici, dar vreau ca Părintele să‑mi fie duhovnic. M-am întors spre ea și ea mi-a spus: „Vreau să ne cununăm aici și vreau ca el să ne fie duhovnic!” După care am intrat la Părintele Vasile, am stabilit data cununiei și i-am spus că am vrea ca sfinția-sa să ne fie duhovnic. Și Părintele a zis: „Dacă vrea Dumnezeu…”.
Neștiind noi cine e Părintele Vasile, cât de ocupat este și așa mai departe. De atunci, ne-a botezat și copiii și am început o foarte, foarte frumoasă relație de dragoste duhovnicească. Noi ne-am găsit un alt Părinte, dacă vreți, din punctul acesta de vedere.
Părintele Vasile m-a scos din iad, la propriu și la figurat. A avut foarte multă răbdare cu mine. Eram în Bahrain și îl sunam – pentru că eu, deși mi-am dat seama că trebuie să plec din locul respectiv, nu puteam să o fac imediat. Iar Părintele Vasile mi-a spus: „Trebuie să ieși ușor, ușor. Trebuie să ieși înțelept”. Ieșirea respectivă a durat aproximativ un an, a fost foarte greu, pentru că știți cum e: când tu te prefaci că ai niște argumente este una, când știi că argumentele nu mai țin este alta, dar aici te acoperă ascultarea, binecuvântarea, lucru pe care nu-l înțelegeam atunci și din cauza asta erau iar niște procese de conștiință. Erau ispite de-a dreapta, dar nu le știam la vremea aceea.
Când eram în Bahrain îl sunam pe Părintele Vasile de pe un telefon securizat pe satelit și vorbeam cu el ore întregi. Îl sunam la 11:00 noaptea și stăteam până la orele 4:00-5”00 dimineața, repet, eu neștiind cine e Părintele Vasile… Și să vedeți cum lucrează vrăjmașul! El, săracul, îmi arăta atâta dragoste și mă ținea pe linia de plutire și discutam cu el probleme grave prin telefonul respectiv și găseam soluții. Și atunci am înțeles cum lucrează harul lui Dumnezeu. Eu aveam, spre exemplu, două soluții, a sau b, și Părintele venea cu câte o soluție extraordinară!
După ce închideam telefonul, gândurile mele erau următoarele: „Ia uite-l pe preotul ăsta cât timp are, cât stă el de vorbă! Ăsta nu face nimic toată ziua! Dacă el are atâta timp să vorbească cu mine noaptea!” Vă dați seama cum lucra vrăjmașul? Or, a fost o luptă foarte grea, în care Părintele Vasile s-a angajat cu tot sufletul lui și am simțit dragostea lui nemărginită, pe care o simt și astăzi. Dar a fost foarte greu! Și a fost foarte greu pentru el, nu pentru mine, pentru că eu sunt foarte încăpățânat! Foarte greu am făcut ascultare. Nici astăzi nu fac ascultare până la capăt, cum ar trebui să fac. Îmi dau seama în ce moment al vieții mele a apărut Părintele Vasile, ca un mare dar de la Dumnezeu. Practic, m-a născut din nou. Apoi, a apărut în viața familiei noastre și Părintele Ilarion Dan, de la Mănăstirea Sfânta Cruce, din județul Constanța. Este foarte greu să imaginezi viața fără ei doi. Sunt darul lui Dumnezeu pentru noi!
(fragment)
Interviu realizat de Ioana Maxim
Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 189 (octombrie 2024)
Revista poate fi achiziționată din:
- Platforma digitală – în format digital online
- Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
- Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate
De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni
Trackbacks and Pingbacks