Totul este strategie. Nimic nu este întâmplător

     Că totul este strategie și că nimic nu este întâmplător am mai spus și vom mai spune. Orice strategie include, printre altele, două lucruri esențiale – un obiectiv principal și un calendar de acțiuni. Iar dacă mai există sceptici care se îndoiesc de faptul că tot ceea ce se întâmplă astăzi este doar o filă dintr-un calendar meta-existențialist, atunci să ne reîntoarcem la Sfânta Scriptură și să comparăm dacă nu cumva vremurile descrise în Evanghelii sunt cele pe care le vedem astăzi pe fereastră. La propriu și la figurat. Le vedem ascunși de după perdea, din liniștea caselor noastre, le vedem pe „fereastra” digitală care ne aduce crâmpeie de realități din întreaga lume și le vedem în „fereastra” sufletului, când ne uităm în adâncul sinelui și ne întrebăm de ce o fi ales Dumnezeu să ne trimită pe Pământ chiar acum, în vremurile cele de pe urmă. (L.B.)

Suntem parte din Strategia Mântuitorului de a ne mântui

Dacă ne întoarcem la ideea de strategie, nu avem cum să nu vedem, chiar și cu cei mai neîncrezători ochi, că suntem parte din Strategia Mântuitorului de a ne mântui. El, pe noi. O structură minimală, dar declinabilă în toate domeniile, a unei strategii cuprinde următoarele: o analiză a contextului, un obiectiv clar definit, obiective adiacente, un mesaj convingător, declinat pentru un public-țintă, tehnici și tactici specifice, diverse canale de comunicare, un calendar de activități și câteva metode de evaluare a rezultatelor.

Luând Sfânta Scriptură la răsfoit, din această perspectivă analitică, nu avem cum să nu remarcăm eleganța cu care Mântuitorul ne-a construit, strategic, scenariul, decorul și regia pentru ca toți să ieșim de pe scena vieții direct în culisele eternității. Așa cum spunea și scriitorul francez Stendhal, „păstorul încearcă întotdeauna să convingă oile că interesul lor și interesul lui sunt unul și același”. În sens biblic, „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale.” ^{Ioan 10:11}

Iar dacă „interesul” sau „obiectivul” este mântuirea, atunci totul capătă sens. Pornind de la analiza contextului, și anume păcatul originar, din Epistola lui Pavel către Romani 5:12, așadar de la neascultarea primilor oameni, Adam și Eva, care au încălcat interdicția dumnezeiască de a gusta din pomul cunoașterii Binelui și al Răului, atrăgând alungarea lor din Rai, pierderea stării paradisiace și intrarea morții în lume, ajungem, în mod firesc, la obiectivul principal – mântuirea –, Dumnezeu ne dă o a doua șansă de a ajunge în Împărăția Sa, după ce vom fi parcurs ritualul vieții pe pământ. Mântuirea, ca obiectiv principal, nu se poate înfăptui, însă, fără manifestarea în plan pământesc a obiectivelor adiacente: primirea Sfintelor Taine, pocăința, smerenia, milostenia, curăția trupului și a sufletului, înmulțirea talanților ș.a.m.d.

Mântuitorul a formulat clar și mesajul: „Căci Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” ^{Ioan 3:16}.„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” ^{Ioan 14:6}. Acest mesaj-cheie, cum s-ar numi în termeni moderni de marketing, transcende limitările înțelegerii umane, fiind ușor de înțeles de modernul public-țintă al zilelor noastre, precum era înțeles de către apostolii Mântuitorului Hristos, acum două mii de ani. Iar declinarea mesajului pentru acest public-țintă al creștinilor este mărturisită de Prorocul Isaia care spune: „Și a zis Domnul către mine: ia o carte mare și scrie deasupra ei cu slove omenești” ^{Isaia 8:1}. Cu alte cuvinte, „scrie pentru oameni, scrie pe înțelesul muritorilor de rând!”.

Strategia întru mântuire abundă și în tactici – Dumnezeu ne-a dat Sfintele Taine necesare vieții duhovnicești și sfințirii creștinului, cât și Decalogul, ca îndrumar al vieții pe pământ. Prin cinstirea acestora, obiectivul mântuirii se poate îndeplini, iar porțile Raiului se vor deschide. De două milenii, învățătura ortodoxă este propovăduită prin canale de comunicare specifice fiecărei epoci: prin viu grai; prin ucenici și apostoli – liderii de opinie, vectorii de imagine sau influencer-ii de altădată; prin Sfânta Scriptură; prin cele două lespezi înmânate lui Moise pe muntele Sinai; prin viețile sfinților; prin mărturiile credincioșilor; prin cărți și, mai nou, prin mijloace moderne tehnologizate.

Iar pentru faptul că totul se desfășoară conform calendarului de acțiuni pe care Însuși Mântuitorul l-a plănuit întru a noastră mântuire stau dovadă Apocalipsa Sfântului Ioan și proorociile atâtor Sfinți Părinți văzători cu duhul, care au conturat cu precizie vremurile cele de pe urmă, vremuri pe care le traversăm astăzi, lucid sau orbește, după putința de înțelegere a fiecăruia.

La final de strategie, metodele de evaluare a eficienței se vor cuantifica în suflete mântuite. Câți dintre noi, cei aleși a fi astăzi pe pământ, în vremurile ce preced anii de domnie ai Antihristului și cea de-a doua venire a lui Iisus, vor fi în stare să se salveze de la pieire? Și câți dintre noi, părinții de astăzi, sunt în stare să își educe copiii întru Hristos, pregătindu-i pentru un nou martiriu Brâncovenesc?

Lui Dumnezeu îi plac strategiile. Diavolului îi place haosul

Că lui Dumnezeu îi plac strategiile, este ușor de văzut. Sfintele Taine au o rânduială anume în viața omului, Sfintele slujbe au o rânduială liturgică, precisă, structurată și unitară, numită Tipic. Sfânta Scriptură are o utilitate clară:„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură” ^{II Timotei 3:16}. Totul este înfăptuit strategic, și cu un obiectiv clar – să ne fie nouă de folos, întru mântuirea sufletului.

În antiteză, Diavolul propagă haosul – un melanj de nepăsare, indolență, nesupunere, îndoială, frică, lene și deznădejde. Căci pe un teren mlăștinos, cu suflete dezrădăcinate din credință, confuze și vulnerabile, poți „sădi” păcate și „culege” patimi. Și atunci, pentru că este făcut „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, pentru a intra în rezonanță cu logica creației Mântuitorului, „precum în Cer, așa și pe Pământ”, omul trebuie să apeleze tot la strategii.

Abandonând traiul din inerție, împotmolirea în haosul existențial și descătușându-se din prizonieratul propriilor patimi, omul lui Dumnezeu trebuie să iasă către lumină precum bine îndemna Platon în celebra sa alegorie filosofică „Mitul Peșterii”.

Această trezire spirituală este, astăzi, vizibilă cu ochiul liber. Tot mai mulți oameni aleg să își mărturisească „la scenă deschisă” credința în Dumnezeu, chiar dacă acest act de curaj nesăbuit îi poate costa, pe unii, viața. Sunt vremurile în care cei credincioși se recunosc din priviri, printr-o complicitate timidă, în timp ce slujitorii vrăjmașului se înhăitează gălăgios. În cei în care a fost plantată sămânță cu rod bun, precum în Pilda Semănătorului – „Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată și bună, aud cuvântul, îl păstrează și rodesc întru răbdare” ^{Luca 5:5-15} – vor fi cei care în vremurile cele de pe urmă, în al căror capitol am intrat deja, vor avea curajul să lupte împotriva înrobirii sufletești cu strategie, nădejde și luciditate.

O astfel de strategie, în raport cu contextul actual al prăbușirii întru păcat, ar putea însemna pentru părinții din ziua de astăzi o șansă de a ghida copiii acestor vremuri printre molimele sufletești tot mai contagioase ale secolului nostru. Plecând de la cunoașterea cât mai aprofundată a mediului în care copilul crește (analiza contextului), părintele trebuie să își formuleze obiective clare pe care să și le dorească pentru al său copil, cât și obiective adiacente care pot completa desăvârșirea spirituală a acestuia. Fie că vorbim de o viață împlinită duhovnicește, fie de înmulțirea talanților, fie de întemeierea unei familii creștinești sau altele, fiecare părinte trebuie să își dedice timpul pământesc formulării constante a acelor mesaje-cheie care vor trezi în copil dorința de a urma calea lui Dumnezeu. Aceste mesaje vor fi declinate pentru nivelul de înțelegere al fiecărei vârste, iar tacticile și tehnicile folosite în familie vor fi, în primul rând, puterea exemplului personal.

Așa cum spunea și mult-iubitul Părinte Iustin Pârvu, copiii învață cu ochii mai mult decât cu urechile. Văzând acasă rugăciunea în familie, comportamentul creștin, smerenia, iertarea, iubirea de aproapele, îndelung-răbdarea și nădejdea în Dumnezeu, copiii vor „rodi rod însutit”. Mersul la Biserică regulat, primirea Sfintelor Taine, mărturisirea păcatelor în fața duhovnicului, citirea din Sfânta Scriptură și alte cărți bisericești, învățarea rugăciunilor, lectura Vieților Sfinților sau vizionarea documentarelor închinate acestora, toate reprezintă canale de comunicare prin intermediul cărora învățătura creștină se poate transmite din generație în generație, ținând focul iubirii de Dumnezeu veșnic aprins. Tactica unui părinte vigilent, în ziua de astăzi, înseamnă, însă, și atenție la: materialele care ajung sub ochii copiilor; la videoclipurile vizionate; la cărțile citite; la prietenii din anturaj; la mesajele influencer-ilor; la „trend-urile” pe care le urmărește; la versurile melodiilor pe care le ascultă ș.a.m.d. Pentru că nu este suficient numai să semeni sămânța cea bună, ci trebuie și s-o protejezi de „neghină” – „Strângeți mai întâi neghina și legați-o în snopi pentru a fi arsă, iar grâul adunați-l în hambarul meu!” ^{Matei 13:30}. Sau, cum spunea filosoful francez Denis Diderot: „Nu este suficient să faci bine. Mai trebuie să-l faci și bine!”

În ceea ce privește calendarul de activități, de aici n-ar trebui să lipsească marile sărbători creștine, prilej de bucurie duhovnicească și, totodată, de exemplificare a practicilor ortodoxe pentru mai tinerele generații.

Evaluarea sau „Judecata de Apoi”

La final de strategie, ne uităm la rezultate. La final de viață, ne uităm la judecată. Așa cum a spus și Sfântul Teofan Zăvorâtul, „dreptatea lui Dumnezeu va învinge și, în lumina acestei dreptăți, omul se va judeca pe sine însuși pentru păcatele, greșelile și căderile păcătoase și pentru tot ceea ce nu a fost îndreptat”.

Ca indivizi, vom fi judecați pentru toate cele ce am făcut și n-ar fi trebuit făcute, și pentru toate cele nefăcute, pe care ar fi trebuit să le facem. Ca părinți, vom fi judecați pentru tot ce am știut, dar n-am transmis mai departe copiilor noștri; pentru tot ce am primit, dar n-am fost în stare să înmulțim în ei; pentru tot ce am văzut, dar n-am avut răbdare să explicăm; pentru tot ce am rostit, fără să cântărim urmările ce le-ar putea avea; pentru tot ce am hulit, când ochii lor erau de față; pentru tot ce am agonisit material, pe când ne iroseam spiritual. „Pentru toate acestea, și altele asemenea acestora, știute și neștiute, Doamne, iubitorule de oameni, miluiește pe noi și ne iartă nouă toate!”.

Lavinia Bădeanu – strateg în comunicare

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 206 (martie 2026)

Revista poate fi achiziționată din:

• Platforma digitală – în format digital online
• Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
• Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

la revista în format digital online, de AICI

în format tipărit, cu livrare în România, de AICI