„Biserica lui Hristos trebuie mai întâi construită în inima ta”
Doamne, luminează-mi întunericul!
„Este foarte periculos să trăiești. Cine trăiește moare.”, spunea poetul polonez Stanisław Jerzy Lec, iar noi ar trebui să îi dăm dreptate. Chiar este periculos să trăiești, în zilele noastre, dacă stai bine să te gândești. (L.B.)
Alimentația, „pâinea noastră cea de toate zilele”, este plină de coloranți artificiali, conservanți chimici, aditivi și pesticide. Apa pe care o bem conține clor, fluor, particule microplastice și reziduuri chimice. Aerul pe care îl respirăm este suprasaturat de noxe și alte particule dispersate prin cândva negatele chemtrails, care astăzi sunt recunoscute la nivel global. Trupul ne este „prăjit” de câmpuri electromagnetice din toate direcțiile, și pe toate frecvențele. Depresia este cea mai mare „pandemie” a vremurilor noastre, deși nu este recunoscută de către organizațiile mondiale ale sănătății ca fiind o problemă reală, de care merită să ne preocupăm. Substanțele chimice, metalele grele și perturbatorii endocrini sunt prezente în toate produsele de uz caznic din căminele noastre. Pielea absoarbe polyesterul prin fiecare por, prea puțini dintre noi mai putând să își permită haine din materiale organice, sigure pentru organism. Industria farmeceutică este tot mai efervescentă și creativă când vine vorba de soluții la problemele pe care ea însăși le-a creat. Mințile ne sunt resetate și re-educate prin intermediul ecranelor și a mass-media de propagandă… și până chiar și Soarele, însuși Soarele, dătătorul de viață în sens spiritual și biologic, este prezentat acum ca fiind ucigător.
A trăi în asemenea condiții trebuie să fie cu adevărat o minune a lui Dumnezeu, nu-i așa? Ce alt organism ar mai putea supraviețui unui mediu atât de ostil, în care totul din jur încearcă să-l omoare? Doar omul, singura ființă vie care se poate ruga. Și nu trăiesc doar cei ce se roagă, ci trăim cu toții datorită rugăciunilor unora – pustnici, monahi și monahii, preoți și credincioși anonimi care aruncă vălul rugăciunii lor peste întreg neamul, nu doar peste ale lor capete.

N-ar mai trebui să fie nicio supriză pentru nimeni că am intrat într-o etapă a vieții care ne va pune credința și nădejdea la încercare. Despre acești ani, 2026-2030 s-a tot vorbit anticipativ de ceva vreme, din diferite perspective, și pare că este unul dintre puținele scenarii din istorie în care mesajul transmis este congruent, indiferent de unghiul din care provine. Într-un interviu cu cercetătorul MIT Lex Fridman, Elon Musk a spus:„după 2027, nu va mai fi cale de întoarcere. Nu e o catastrofă, ci o tranziție.” Despre această perioadă găsești referiri în profețiile marilor duhovnici ai lumii, în predicțiile statistice, în convingerile conspiraționiste, în strategiile economice, în viziunile spiritualiste ș.a.m.d. Cumva, cu toții converg către ideea că această perioadă relativ scurtă, în raport cu epoca pe care o trăim, va fi suficient de intensă și zdruncinătoare cât să ne „cearnă” unii de alții. Pentru că la atât ni se va reduce existența – vom fi „unii” pentru „alții”, și „alții” pentru „unii”. Lucru care a devenit ușor vizibil încă de la pandemia de Covid-19 din 2020, când viziunea asupra vieții a fost scindată în două – vaccinați vs nevaccinați. Apoi, pro-europeni vs naționaliști, apoi futuriști vs perimați, iar lista ar putea continua, pentru că pe „agenda” vremurilor noastre este mai importantă scindarea în sine, decât ideile pentru care se produce ea. Este o nouă epocă de „divide et impera”, în care vrajba dintre oameni, ura, dușmania și trădarea sunt, per se, victorii, indiferent de deznodământul războiului.
„Unii” vs „alții”
Și tocmai despre această minunată ruptură ar trebui să vorbim. Pentru că acum se cern, ca într-o sită, „unii” de „alții”. Trăim vremuri paradoxale, care pe cât slăbesc credința și nădejdea unora, pe atât le întăresc altora. Pe tot acest „teren de joc”, pe care urmează să aibă loc meciul final, se formează „echipele”. Atât la nivel individual, cât și la nivel global. Iar lumea începe să își asume public poziția, cu demnitate și curaj, și… cu orice preț. Chiar și al vieții. Trăim un martiriu actual pe care ar fi nedrept să nu-l conștientizăm. De la Charlie Kirk, al cărui sfârșit tragic a însemnat începutul unui curent de asumare globală, până la Barbara O’Neill, australianca de 72 de ani care sfidează giganții industriei farmaceutice, propovăduind în întreaga lume puterea tămăduitoare a plantelor și credința în Dumnezeu. În tot acest timp, tot mai multe nume notorii ies la suprafață, cu mărturisiri cutremurătoare despre care la noi, din păcate, se vorbește prea puțin, fiind mult mai apetisantă industria de entertainment ieftin. Iar ultima jumătate a anului 2025 ne-a oferit suficiente exemple la care putem reflecta:
Lidera partidului german AfD, Alice Weidel, a ieșit public pentru a afirma că pandemia Covid-19 n-a fost altceva decât un experiment social la scară largă cu privire la controlul populației, în special în situații de criză induse, iar că scopul a fost determinarea rapidității cu care societatea se adaptează unui set nou, fără precedent, de restricții impuse. În paralel, fostul vicepreședinte al companiei Pfizer, Michael Yeadon, dezvăluie public agenda programului de vaccinare până în anul 2030, subliniind modificarea ce a avut loc asupra definiției cuvântului „vaccin” în terminologia de specialitate, după luna aprilie 2020. Statele Unite ale Americii au redus schema națională de vaccinare obligatorie de la 72 de vaccinuri, la numai 11, ca urmare a proiectului Secretarului pentru Sănătate și Servicii Umane, Robert F. Kennedy Jr.
Statul Florida a adoptat o lege care interzice activități de geoinginerie și modificare a vremii, prin dispersia de substanțe chimice în atmosferă, cu scopul de a altera temperatura, clima, solul, apa sau spectrul solar. În același timp, în contrapartidă, agenția britanică Advanced Research & Invention Agency (ARIA) a fost finanțată cu peste 11 miliarde de lire sterline pentru programe de geoinginerie care urmăresc, printre altele, blocarea razelor de soare către pământ. Numai pentru acest proiect, ARIA a primit 57 de milioane de lire sterline, bani care vor fi folosiți pentru Solar Radiation Modification (SRM) – reflectarea razelor solare înapoi în spațiu, prin modificarea norilor, sub pretextul atenuării încălzirii globale. În ciuda avertismentelor și a criticilor primite din partea numeroaselor organizații conduse de cercetători din întreaga lume, programul nu va întâmpina nicio opreliște, Soarele fiind acum „la mâna” unora. Oare realizăm, cu adevărat, gravitatea acestei situații și impactul devastator pe care îl poate avea asupra întregii planete această „joacă cu focul”?
Tot în zilele noastre, Mexicul încearcă înlocuirea porumbului modificat genetic și interzicerea glifosatului, un erbicid cancerigen comercializat la scară largă, după ce ani de zile s-a finanțat mușamalizarea relației de cauzalitate dintre substanțele chimice utilizate în agricultură și incidența tot mai mare a cazurilor de cancer. După decenii de genocid alimentar, se reîncearcă acum revenirea la ADN-ul ancestral al grânelor și al altor plante. Tot Kennedy Jr. este cel care a adus, prima dată în discuție la nivel guvernamental, în ultimul secol, problema alimentației nesănătoase și a repercursiunilor acestora în SUA, zdruncinând giganții industriei pe seama cărora a fost clădit imperiul obezității și al diabetului.
Trăim vremuri paradoxale.
Danemarca a aprobat o lege care interzice accesul minorilor sub 15 ani la rețelele de socializare, cu scopul de a proteja sănătatea mintală a acestora, de a combate anxietatea, depresia și dependența digitală. Același lucru l-au făcut și alte țări nordice care au renunțat la sistemul de predare online, în favoarea revenirii la tehnicile clasice de pedagogie, încurajând relația directă între elev și cadru didactic.
China și Rusia au interzis propaganda LGBTQ din mass-media și de pe rețelele de socializare, justificând faptul că măsura urmărește stabilitatea culturală, valorile tradiționale și normele sociale ale statului. Totuși, pe de altă parte, China a devenit prima țară din lume în care spectacolele de muzică au înlocuit dansatorii profesioniști cu roboți, pregătind accepțiunea globală a unui viitor aflat sub imperiul AI-ului. Și cine ar putea ști mai multe despre AI decât China, prima țară din lume care a aplicat sistemul de „rating social” și „Big Brother”?
În ciuda protestelor și a acuzațiilor de discriminare, statul Peru a aprobat o lege care clasifică persoanele transgender, nonbinary sau intersex ca fiind „bolnavi mintal”. La Viena, însă, tradiționalul concert de Crăciun a fost pus sub bagheta lui Yannick Nezer-Seguin, dirijor canadian, recunoscut ca fiind unul dintre homosexualii asumați ai industriei artistice, ca vector de imagine al noilor vremuri pe care le trăim. Cu toate acestea, țări precum Italia, Serbia sau Polonia s-au arătat ferme când vine vorba de propaganda LGBTQ în școli. Conform noilor măsuri susținute de guvernul Giorgiei Meloni, Prim-Ministrul Italiei, profesorilor le este interzis să discute subiecte legate de LGBTQ în clase, în special la ciclul primar. Lecțiile care implică identitatea de gen sau orientarea sexuală sunt fie descurajate, fie permise doar cu consimțământul parental explicit, la nivel gimnazial.
În Franța se organizează parade stradale de mare amploare, avându-i ca figuri centrale pe Lilith și Baal, iar în România, se pare că se va investi peste 1 miliard de euro pentru crearea unui parc de distracții dedicat lui Dracula, care va atrage adepți și simpatizanți ai cúlturilor demonice din întreaga lume.
În Irlanda, Profesorul Enoch Burke a primit 450 de zile după gratii pentru că a refuzat să recunoască alte sexe decât cel femeiesc și bărbătesc, în timp ce primarul Londrei a alocat un efectiv de 900 de ofițeri de poliție pentru depistarea infracțiunilor motivate de ură pe social-media, și a aresta, acolo unde este cazul, persoanele care utilizează în mod eronat sexul/gender-ul miniorităților LGBTQ. În statul Maine, conducerea unei școli de fete a sancționat cu exmatricularea, în mod paradoxal, pe acele eleve care au folosit incorect termenul „transgender” ales de către alte eleve pentru a le reprezenta! În acest timp, guvernul Marii Britanii a făcut publică intenția de a găsi un cadru legal pentru ca nou-născuții să primească un act de identitate digital încă de la naștere, cu mențiunea că părinții care se vor opune vor fi sancționați, cele mai grave dintre sancțiuni însemnând pierderea libertății sau încredințarea copilului organelor statului.
La Universitatea din Washington, un model al platformei pornografice OnlyFans, cu peste 3 milioane de abonați, Ari Kytsya, a fost invitată pentru a le vorbi studenților despre oportunitățile financiare pe care le oferă stilul său de viață, în timp ce tot în Statele Unite, Samantha Fulnecky, o studentă la medicină la Universitatea din Oklahoma a fost picată la examen cu nota 0 (!!) pentru faptul că și-a expus părerea personală cu privire la trend-ul LGBTQ, invocând pasaje biblice.
„100% Jesus”
Și, totuși, în aceleași State Unite ale Americii, Texas-ul a decretat ca toate școlile publice să afișeze Cele Zece Porunci, ca îndrumar pentru fiecare elev. După asasinarea lui Chalie Kirk, numărul tinerilor creștini care s-au reîntors către credință a crescut considerabil, fapt recunoscut de însuși Președintele American.
În același Hollywood în care s-au filmat atâtea producții care au promovat homosexualitatea și desfrâul, Elon Musk, împreună cu actorii Mark Wahlberg și Mel Gibson, va înființa primul studio de film „non-woke”, dedicat promovării valorilor tradiționale, a familiei formate din bărbat și femeie, a principiilor de modă veche. Tot la Hollywood, tot mai multe nume ale industriei de entertainment ies public pentru a-și face cunoscută poziția creștină și recunoștința față de Dumnezeu, printre cei mai cunoscuți aflându-se scriitoarea J.K. Rowling, actorii Denzel Washington, Russel Brand, Chris Pratt, Mel Gibson și alții. Iar studiourile Disney, care au contribuit semnificativ la dispersia mesajelor LGBTQ în rândul copiilor prin producțiile sale, au pierdut unul dintre cei mai valoroși animatori ai săi în favoarea lui Dumnezeu – Tom Bancroft, creatorul celebrelor desene „Lampa lui Alladin” sau „Mulan”, a părăsit Disney pentru a înființa propriul studio de animație dedicat desenelor creștine, prima dintre producții fiind „Light of the World” (Lumina Lumii) 2025, un film animat 2D despre viața lui Iisus.
Cupa Mondială de fotbal din 2026 va include o Paradă LGBTQ la Seattle chiar în ziua în care pe terenul de fotbal este programat meciul dintre două țări homofobe – Egipt vs Iran, în timp ce personalități de renume din sport precum Novak Djokovic sau Neymar și-au riscat cariera susținându-și poziția fermă cu privire la homosexualitate, chiar dacă acest lucru ar fi putut însemna colaps financiar și reputațional. Fotbalistului brazilian chiar i-a fost oferit jumătate de milion de dolari pentru a renunța la emblema lui cu „100% Jesus” cu care se afișa la meciuri sau în apariții publice. Neymar a refuzat oferta, alegând să recunoască binecuvântarea lui Dumnezeu pentru cariera sa și să încurajeze și alți tineri să se roage Lui pentru reușite în viața personală și profesională. Asemenea lui, actorul de comedie Chris Tucker a refuzat o ofertă de 10 milioane de dolari pentru a juca un rol care contravenea principiilor sale religioase. Pentru a nu promova consumul de droguri, violența și desfrâul în rândul tinerilor de culoare, Tucker a preferat să nu facă parte din distribuția respectivei producții cinematografice.
Și, din păcate, am putea continua cu încă multe pagini. Despre toate aceste exemple enumerate fugitiv se găsesc detalii și surse în presa neafiliată, care încă mai are curajul de a transmite informații necenzurate. Aici, am amintit doar câteva dintre realitățile cutremurătoare care se petrec sub ochii noștri orbiți de …întuneric.
Putem concluziona resemnați că trăim vremuri paradoxale. Pentru unii, de înaltă trezire spirituală. Pentru alții, de adâncă înrobire demonică. Dincolo de haosul de suprafață, echilibrul va dănui. Credința celor puțini va fi mai intensă și mai fierbinte decât de demonizarea celor mulți.
Să fie binecuvântat și contagios martiriul celor care astăzi îl mărturisesc pe Dumnezeu cu fruntea sus în fața lumii, dar cu capul plecat în fața Lui!
Lavinia Bădeanu
Strateg în comunicare
Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 205 (februarie 2026)
Revista poate fi achiziționată din:
- Platforma digitală – în format digital online
- Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
- Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate
De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni
în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI
la revista în format digital online, de AICI
în format tipărit, cu livrare în România, de AICI
Trackbacks and Pingbacks