„Dragostea nu poate dăinui decât în adevăr”

Mitropolitul Panteleimon al Antinoei este unul dintre acei viteji ai vieții duhovnicești, care trăiesc în cuvântul Domnului: „Împărăția cerurilor se ia cu năvală, și numai cei ce dau năvală pun mâna pe ea”. ^{Matei 11:12}

Un grec născut și crescut în Statele Unite, a fost chemat de timpuriu la slujirea preoțească, râvnind de copil la lucrarea de apostol. A făcut misiune în Africa de Sud, Egipt și Gana, aducând multe suflete la cunoașterea Adevărului. A trecut prin multe încercări, fiind de cinci ori bolnav de cancer și tot de atâtea ori primind minunată vindecare. Este autorul mai multor cărți apologetice și liturgice în limbile greacă, engleză și arabă și în continuare un neobosit apostol. Căci, deși cu trupul este foarte neputincios și bolnav, cu duhul este viu și arzător pentru Hristos, neîncetând să învețe Adevărul Lui. (T.P.)

− Înaltpreasfinția voastră, sunteți ierarh, teolog, ați avut o importantă lucrare de apostolat în Africa, dar mai presus de toate sunteți Părinte duhovnicesc. Cum vedeți, ca Părinte duhovnicesc, tămăduirea acestei înclinații a omului spre neadăvăr și minciună?

− Cu harul lui Dumnezeu, am fost învrednicit să intru în rândurile clerului de tânăr. A fost dorința mea încă de la 14 ani, deoarece credeam că astfel voi putea fi mai aproape de Dumnezeu și de semenul meu. Și, cu harul lui Dumnezeu, am stat în preajma unor Părinți duhovnicești sfinți, precum Sfântul Amfilohie Makris din Patmos, Părintele Pavel Nikitaras, Părintele Augustin, duhovnicul de la Mănăstirea Sfântului Sava din Kalymnos, și alții.

Din tinerețe am avut dorința de a face apostolat, mai ales în Africa, și de aceea, când Dumnezeu m-a învrednicit să fiu hirotonit preot și arhimandrit, am cerut să merg acolo. În Africa de Sud, mi-a încredințat Dumnezeu o lucrare importantă mai ales în rândul tinerilor. Spun și cred că o biserică fără tineri este o biserică fără viitor. De aceea, fiecare slujitor al Bisericii se cuvine să se străduiască să-și concentreze atenția și lucrarea asupra modului în care îi poate câștiga pe tineri, ca ei să fie aproape de Biserică și să trăiască viața Bisericii, să participe la Sfintele Taine. În viața lor în lume să trăiască și să lucreze ca niște creștini adevărați, să se străduiască să-I urmeze lui Hristos Însuși. Asta înseamnă să aibă o viață hristocentrică, să aibă dorința de a dobândi viața lui Hristos: răbdarea Lui, iubirea Lui, puterea Lui de a ierta, îndelunga-răbdare, iertarea vrăjmașilor.

Acum, legat de întrebarea dumneavoastră, am înțeles din experiență, de atâtea și atâtea ori, uneori cu multă suferință, că trăind în minciună, nu ai cum să-L urmezi pe Hristos – oricât de ofertantă și justificată ar fi minciuna. Noi, creștinii, nu urmărim pur și simplu să devenim oameni buni, nici în primul rând să fim abili în problemele vieții și ale societății; nu dorim mai presus de orice să fim instruiți și cultivați; nu ne interesează întâi de toate succesul în carieră sau în ierarhia socială. Ci scopul nostru primordial este să devenim temple ale Duhului Sfânt. Înțelegerea scopului nostru ne reorganizează cu totul prioritățile. Or Duhul Sfânt, care nu este al acestei lumi, nu se poate uni cu minciuna; nu se poate sălășlui într-o inimă în care se lucrează fărădelegea, falsitatea, ipocrizia, dorința de a-i manipula pe ceilalți. Vedeți, Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al libertății; nu ne ademenește, nu ne constrânge, ci ne cheamă la o asumare liberă și pe deplin consimțită a Dragostei pe care ne-o pune înainte.

Pe cât de înaltă este chemarea Sa, pe atât este și de grea. Pentru că ne vrea hristofori, ne vrea teofori, ne vrea purtători de Duh Sfânt – Care ne va călăuzi la tot adevărul, în viața noastră, în trăirile noastre, în gândurile noastre. Cu orice preț, chiar cu prețul pierderii privilegiilor personale, sociale, economice, politice. Nu există altă cale, pentru că înaintea lui Hristos se cuvine să stăm cu fața curată, noi înșine, nu cu măștile ego-ului nostru, cu măștile demonilor cu care conlucrăm în viața noastră. De altfel, avem astăzi o adevărată știință a uneltirii și amăgirii în care suntem inițiați de mici. Realitatea lumii noastre este acoperită de fețele vicleniei ca de niște pânze care ne-o ascund dinaintea ochilor. De aceea, avem de purtat o luptă și o lucrare de a da la o parte aceste văluri ale minciunii și a le nimic, atât în lumea noastră lăuntrică, cât și în lumea noastră dinafară, ca să putem vedea Adevărul.

Pe de altă parte – și o spun ca duhovnic – când omul este sincer, în primul rând cu sine însuși, când caută adevărul, cred că acest lucru îi dă putere să și mustre pentru a tămădui neputințele sufletești și rătăcirile celuilalt – fie este în erezie, fie în schismă, fie într-un mod greșit de viață. Sfântul Dumnezeu al Adevărului nu poate coexista cu minciuna, cu erezia. Când omul, oricât de „bun” ar fi, este „molipsit” de erezie și schismă, îi este cu neputință să se sfințească, decât printr-o spovedanie sinceră, pocăință și prin lepădarea concepțiilor și pozițiilor sale eretice sau schismatice. Așadar, cum să îndrăznești să îndrepți și să vindeci, dacă tu însuți nu ești în Adevărul lui Hristos și în adevărul personal?

În ultimă instanță, sinceritatea își are izvorul în Dragostea lui Hristos; cel care iubește cu adevărat – pe Dumnzeu, pe aproapele, propria mântuire – este sincer, este în adevăr, tocmai pentru că dragostea nu poate dăinui decât în adevăr. Nesinceritatea, dimpotrivă, se naște din indiferență, din interes, din ură. Iar aceste lucruri sunt cu atât mai acut resimțite în relațiile de familie – între soți, între părinți și copii – unde trebuie să existe o sinceritate deplină și nu minciună între unii și alții.

Când Dumnezeu i-a creat pe protopărinții noștri, pe Adam și pe Eva, între ei exista o relație de sinceritate deplină: fiecare îl vedea pe celălalt după chipul lui Dumnezeu. În schimb, nesinceritatea l-a condus pe om să-l vadă pe aproapele ca pe un rival și un dușman, și de aici s-au născut ura, războaiele, vrăjmășiile, răutățile și toate lucrările negative ale omului. Însuși Domnul nostru ne-a încredințat spunând; „cuvântul vostru să fie ce este da, da și ce este nu, nu” ^{Matei 5:37}, pentru că cele care trec dincolo de aceste cuvinte sunt de la cel viclean.

(fragment)

Interviu realizat de Tatiana Petrache

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 205 (februarie 2026)

Revista poate fi achiziționată din:

• Platforma digitală – în format digital online
• Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
• Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

la revista în format digital online, de AICI

în format tipărit, cu livrare în România, de AICI