Cea mai grea „meserie”

„Prieteni dragi, de vreţi să vă pregătiţi pentru viaţă şi să nu aveţi surprize, bune sunt studiile, bună e ingineria şi mai bună meseria –, dar cea mai sigură metodă pentru a evita surprizele în viaţă şi a le putea face faţă cu oarecare calm, cea mai temeinică pregătire este studiul Calvarului şi al Golgotei. Asta e şcoala practică şi tehnică, asta e adevărata şcoală profesională a meseriei de om în lume.” (Monahul Nicolae Steinhardt)

Cultura noastră a transformat fuga de durere într-o adevărată religie – o religie a confortului și a succesului. Tehnologia a mobilizat forțe impresionante pentru a-l scuti pe om de efort, de boală, de suferință și chiar de moarte. „Dacă tehnologia ar fi îndeajuns de eficientă, suferința ar dispărea, iar moartea ar fi eradicată.” – ni se tot repetă de către ambasadorii erei digitale.

Aplicațiile îți rezolvă problemele înainte ca ele să apară. Totul este optimizat, filtrat, anticipat. Confortul este miza, iar succesul în viață este măsurat după nivelul de confort pe care l-ai atins. Orice fricțiune sau neplăcere reprezintă o eroare de sistem care poate fi remediată. Moartea însăși, când apare, este urgent cosmetizată și eliminată din peisaj. Și totuși, pe măsură ce ne debarasăm de disconfortul exterior, crește în noi disconfortul interior: anxietatea fără motiv, lipsa de sens, fragilitatea în fața eșecului, sentimentul că ar trebui să ne fie mai ușor decât ne este. Totul este la îndemână, totul este posibil. Și totuși…

Cum am ajuns atât de fragili?

Se pare că însăși mizele educației s-au schimbat profund. Școala de azi – dacă o face – pregătește copiii pentru confort și succes și aproape deloc pentru adevărata împlinire în lumea reală, în care există eșecuri, patimi, păcate, demoni și, în fiecare clipă, libertatea ta și libertatea celuilalt. Educația este asociată aproape exclusiv cu performanța și competitivitatea, cu eficiența și adaptabilitatea. Părinții zilelor noastre citesc cărți despre dezvoltarea cognitivă a copilului încă dinainte ca acesta să se nască. Aleg școli, activități, cursuri și ateliere de tot felul.

Și totuși, în miezul acestei avalanșe de oferte și instrumente educaționale, apare tot mai des întrebarea: De ce sunt oamenii de azi atât de fragili? De ce copiii crescuți cu atâta grijă, (hiper)protejați și (ultra)stimulați, ajung atât de vulnerabili în fața eșecului, a singurătății și a durerii? De ce adulți educați, competenți și realizați se simt dezorientați, anxioși sau incapabili să ducă poverile inevitabile ale vieții – asumarea unei familii, creșterea unui copil, boala cuiva apropiat, sacrificiile firești în conviețuirea cu cei dragi?

Tinerii sunt supuși unei presiuni sociale de a deveni „ceva” și „cineva”. De a avea o profesie, un traseu bine gândit, competențe multe și adaptabilitate permanentă. „Povestea ta de succes” trebuie obligatoriu să relateze despre performanțele atinse: ce ai studiat, unde lucrezi, cât câștigi, ce proiecte ai, cât de repede te updatezi la evoluția lumii din jur. Încă din adolescență, tinerii sunt întrebați ce vor „să se facă”, de parcă viața omului s-ar reduce la triada „job – venit – succes”.

Și, neîndoielnic, toate acestea sunt foarte bune, dacă și-ar păstra locul firesc în viața noastră. Monahul Nicolae de la Rohia o spune limpede: „bune sunt studiile”, „bună este ingineria”, „mai bună este meseria”. Problema apare atunci când omul ajunge foarte pregătit pentru carieră și foarte puțin pregătit pentru viață. Încă nu am conștientizat că există o diferență uriașă între a învăța o profesie și a învăța „meseria de om”. Poți să administrezi orașe și să nu știi ce să faci cu propria-ți singurătate. Poți să vorbești cinci limbi și să nu știi să vorbești cu omul de lângă tine. Poți să fii un afacerist de succes, dar să rămâi dezarmat în fața unei despărțiri, a unei boli, a unei iubiri nefaste. Poți să înțelegi sisteme complicate din lumea științei, dar să nu te înțelegi pe tine însuți.

Cred cu convingere că „studiul Calvarului și al Golgotei” despre care vorbește Steinhardt este astăzi mai actual și mai necesar decât oricând, chiar dacă expresia aceasta declanșează în noi o reacție aproape instinctivă de refuz și respingere. Ce legătură poate avea Golgota cu anxietatea, cu lipsa de sens, cu burnout-ul sau cu fragilitatea emoțională a generației actuale? Și totuși, în chip paradoxal, odată cu urcarea pe Golgota personală începe „școala practică și tehnică” a vieții. Nu pentru că suferința ar fi de dorit, în sine. Nu pentru că o căutăm, ci pentru că suferința ne oferă prilejul de a afla cine suntem cu adevărat și, dacă folosim bine prilejul ce ni s-a oferit, ne poate tămădui de egoismul adânc înrădăcinat în inimă – adevărata pricină a multor suferințe omenești.

Omul contemporan fuge de suferință

În confort și succes putem juca roluri și ne putem acoperi de măști, atât de multe, încât noi înșine nu ne mai recunoaștem chipul. În suferință însă măștile cad. În suferință se vede câtă omenie ai, de câtă răbdare ești capabil, de câtă credință, cât adevăr există în dragostea ta sau cât de liber ești față de orgoliu sau față de dorințele de control. Omul contemporan fuge de suferință. Și poate tocmai această fugă îl împiedică să se mai bucure cu adevărat de viață.

A fost creat de Dumnezeu să fie erou, să mute munții din loc, să dăruiască dragostea și dreptatea în pofida tuturor calculelor de supraviețuire, să-și păstreze pacea în mijlocul haosului. A fost „proiectat” să fie bun. A fost menit pentru sfințenie, iar aceasta nu este o condiție facilă.

Sursa fericirii stă însă tocmai în această asumare, de bunăvoie, a ostenelii și a disconfortului, pentru cei pe care îi iubești. Nepăsarea, nelucrarea, răutatea – acestea ne fac să suferim, pentru că nu este în alcătuirea omului să fie nepăsător, nelucrător, rău. Or nelucrarea dragostei generează în noi, ca o reacție a ființei noastre deturnate de la scopul ei, anxietatea, oboseala sufletească și atâta teamă de viitor, în mijlocul unei societăți incomparabil mai confortabile și mai sigure decât cele dinaintea noastră.

Domnul Hristos nu ne-a promis însă scutirea de suferință, ci umplerea ei de sensul creșterii noastre duhovnicești, al maturizării, al vindecării lăuntrice pe crucea care ne-a fost încredințată. De aceea, „meseria de om” despre care vorbește Steinhardt este cea mai grea dintre toate, pentru că nu poate fi învățată doar din cărți, ci mai ales de la cei care au exercitat-o plenar. O înveți poate de la un părinte, de la un bunic, de la un mentor sau de la un sfânt.

Cât de bine ai învățat-o se va vădi în felul cum vei reacționa atunci când va fi mai convenabil să accepți compromisul decât să-l demaști, sau să-ți trădezi prietenul sau soțul sau aproapele, oricare ar fi el, mai degrabă decât să îți dai viața pentru el. Când va fi mai ușor să îți vinzi inteligența și erudiția pentru favoruri sau pentru o pâine mai bună, frumusețea pentru bani sau chiar propria libertate pentru a supraviețui cu puțin mai mult decât semenii tăi.

Cred însă că în această cultură care și-a propus să redefinească omul, ba chiar să-l înlocuiască, cunoașterea „meseriei de om” este mai prețioasă decât oricând. Este chiar vitală astăzi când, în numele confortului și al succesului, lumea artificială ne deconstruiește tot ce știam despre om.

În definitiv, marile întrebări ale omului nu sunt profesionale, culturale sau sociale – ci existențiale. Nu „Ce carieră ai?”, ci „Ce fel de om ești?”; nu „Cât produci?”, ci „Cât iubești?”; nu „Cât controlezi?”, ci „Cât dăruiești?”. Astfel, cuvintele lui Steinhardt nu sunt o exagerare, ci par anume scrise pentru noi – o generație care știe perfect să funcționeze, dar care riscă să uite ce înseamnă să fii om.

Tatiana Petrache

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 209 (iunie 2026)

Revista poate fi achiziționată din:

• Platforma digitală – în format digital online
• Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
• Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

la revista în format digital online, de AICI

în format tipărit, cu livrare în România, de AICI