Mărturii

Nemurire

de

Demult, în vremurile de aur ale Ortodoxiei, rugăciunile izvorâte din inimi curate se întindeau ca firele de iarbă până la Dumnezeu și-i gâdilau tălpile. El îi mângâia pe toți, și-i întărea, iar ei urcau spre nemurire. Firesc!

Acum El Își tot coboară picioarele și nimic nu-i mai gâdilă tălpile, și Își tot lungește brațele și nimeni nu mai vrea să urce.

Lumea aceasta parcă nu mai are Cer. Și nici nu-i pasă. Ea își trăiește teleghidată „noul firesc”. …

* * *

Nu știu cum să te învăț mai multe despre cele firești ale vieții și cum să trăiești pentru nemurire. Multe s-au pervertit, căci tatăl minciunii și-a obținut doctoratul în toate școlile de prestigiu ale lumii. Vreau să-ți spun doar atât: „Iubește, copilul meu! Iubește cu toată inima pe Dumnezeu și fă ce vrei!”.

Iubește pământul din care ne-a plămădit și pe care l-a promis pentru odihna oaselor noastre ostenite. Iubește-l, căci în el odihnesc fiii tuturor veacurilor trecute, prin orice geană de lumină a unui soare agățat în cer de mâna Sa. Pășește cu smerenie și ia aminte ca pașii să-ți stea vârtos spre săvârșirea binelui, căci frumoase sunt picioarele celor drepți, și pe ele le va spăla Domnul la Cina cea de Taină. Ascultă pământul și ține-l bine sub tălpi, lasă-l să-ți joace tăcut printre degete, obișnuiește-ți trupul cu el. Prețuiește-l ca pe un drag prieten, întâiul creat de Dumnezeu pentru a-ți fi întâia casă, până la mutarea ta definitivă în Cer. Lasă natura să-ți bucure zilele. Îmbrățișează copacii și miroase florile, gustă apele, mângâie pietrele, sărută holdele, sădește-ți pe retina inimii răsăriturile, sculptează-ți adânc în suflet apusurile. Ține în nări furtuna până trece și umple-ți apoi plămânii din mireasma de har a curcubeului.

Iubește oamenii și fă ce vrei! Iubește-i pe toți, și pe cei care au fost, și pe cei care vor fi, dar mai ales pe cei ce sunt. Cunoaște-i, ca să nu-i judeci, ascultă-i, ajută-i, ca să poți cu adevărat să crești. Învață să râzi de la copii, căci ei poartă în suflete crâmpeie de Rai. Joacă-te, bucură-te, aleargă după fluturi cu vântul în plete, învârtește în văzduh un băț ca și când ai vrea să amesteci lumea, să-i dai zbor. 

Învață să asculți de la bătrânii senini. Caută-le poveștile ascunse în pliurile frunților, surprinde-le luminile ochilor, ascultă atent fremătarea mâinilor aspre. Află taina tâmplelor ninse, sărută și adapă-ți buzele din sarea obrajilor osteniți de lacrimi. Îmbrățișează-i și simte-le răsuflarea încetinită de-un timp nemilos de grăbit. Descâlcește înțelepciunea înnodată în bărbi și ia cu tine măcar o boabă pe care să ți-o sădești adânc în suflet, pentru ca ochii, picurându-ți măcar o lacrimă, s-o crească mare. Învață de la bogați mărinimia, iar de la săraci cumpătarea, învață de la cei mari smerenia, iar de la cei mici simplitatea. Iubește oamenii și înconjoară-te de ei, iar dacă singurătatea îți dă târcoale, să știi că te-ai rătăcit. Să nu chinuiești nici o ființă, căci se întunecă toată Creația dacă un singur suflet se zdruncină. Și tine minte că dragostea nu moare la primul obstacol, ci crește în încercări și se desăvârșește în ispite. 

Învață de la oameni cum să înflorești, ca să fii și tu o floare vie în nesfârșitul buchet din mâna lui Dumnezeu. Oamenii sunt semințele pe care El, Bunul Grădinar, Le-a sădit atent, și din fecioria lor s-au născut crinii, din sângele mucenicilor au răsărit macii, și cu cei ce s-au sfințit s-a împodobit grădina Raiului. 

Iubește tăcerea! Învață de la luna care, de când e noapte în lume, își adună turmele de stele alături și veghează tăcută pământul, sau de la copacii care nu vorbesc decât atunci când vântul turbat le trimite între ramuri vreo întrebare nebună. 

Învață să ierți și ține poruncile! În rest… fă ce vrei, trăindu-ți viața ca pe o nesfârșită Duminică, cu totul în mâinile lui Dumnezeu.

* * *

Deși nu pare, lumea nu-i un câmp de visuri destrămate. Tot gândul bun rodește la vremea potrivită. Doar deșertăciunile și poftele născute din patimi pier. Când nu mai știi drumul, stai în genunchi, căci sufletul și mintea găsesc făgașul bun doar dacă genunchii se tocesc încet, cu rost. 

Nu te sfii să plângi, dar fă-o cu înțelepciune. Lacrimile sunt bune doar dacă picură spre Cer. Și nu uita să plângi de bucurie. Când inima e plină de har, se revarsă prin ochi și-i face vii.

Nu te îngrijora dacă ajungi să ai mâinile goale, ci îngrijește-te să ai inima plină de Domnul, căci El cântărește mai degrabă roadele inimii și mai puțin pe ale mâinilor, „fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Iisus Hristos” Galateni 2:16.

Nu te îngriji de moșteniri materiale, căci ele sleiesc omul de puteri. Grijește-te de suflet. Spovedește-te des și atent, cuminecă-te cu vrednicie, ca să nu-ți lași păcatele drept moștenire neamurilor ce vin. 

Iubește-ți crucea! Ea este cea mai de preț cârmă și busolă a vieții tale, și doar pironindu-te pe ea cu toată nădejdea vei învinge. Iubește cuiele cu care viața te străpunge și rabdă rugina ce-ți pătrunde în răni, căci aur se vor face de nu vei cârti. 

Aș vrea să-ți spun mai multe, dar nici eu nu le știu. Știu însă care e singurul Adevăr, așa că ia-mă de mână și hai împreună să trecem toată noaptea acestei vieți, așteptând luminata și sfânta zi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. 

Copilul meu, lumea aceasta e mare, și grea, și uneori apăsătoare, dar ține minte că toate stau în palma Sa și, trăite firesc întru Hristos, duc „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci doar viață fără de sfârșit”.

Iubește, copilul meu! Iubește cu toată inima pe Dumnezeu și fă ce vrei!

Bianca Sârbu

București 

Premiul I la concursul de eseuri al lunii noiembrie 2022


Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 166 (noiembrie 2022)

Revista poate fi achiziționată din:

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

  • la revista în format digital online, de AICI
  • în format tipărit, cu livrare în România, de AICI
  • în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trackbacks and Pingbacks