„Părintele este viu!”
Ne îngrozesc valurile de pervertire și fărădelege care vin peste lumea noastră. Și, pe bună dreptate, avem toate motivele să ne neliniștim. Dar dincolo de neliniște și măsurile omenești, pe care trebuie să le întreprindem, avem în această relatare o pildă de adevărată tămăduire, în profunzime, a sufletului. În definitiv, omul sfânt are adevăratele soluții la marile noastre crize – soluții care lucrează deopotrivă pentru viața aceasta și pentru cea viitoare. (T.P.)
În urmă cu mai mulți ani, am întâlnit în Sfântul Munte un tânăr foarte chipeș, înalt, cu o barbă frumoasă, al cărui chip îmbina trăsături grecești și nemțești. În miezul iernii venise îmbrăcat foarte subțire, dar elegant. Tremura. Afară ningea. Luase vaporul din Ouranoupoli pentru Sfântul Munte și s-a dat jos abia la capăt, adică la Mănăstirea Iviron. Nu s-a oprit nici la Karyes pentru a-și lua permis de ședere. Eram la Iviron cu doi bărbați care vorbeau franceză; nu înțelegeam nimic, mi-era frig și speram să se termine odată discuția, ca să pot pleca. Tânărul acesta straniu s-a apropiat de noi stingher, așa că l-am îndemnat: „Alătură-te nouă!”. Era îngândurat și întunecat la față.
Îl întreb: „De unde vii? Nu ai îmbrăcăminte călduroasă, nu ai pantofi potriviți, nu ai șosete ca lumea, nu ai pantaloni călduroși. O să îngheți! Îți dau eu niște haine călduroase!” I-am dat haine călduroase, apoi l-am întrebat: „Cum te cheamă, prietene?” „Stamatis.” „Stamatis, cum de ai venit la Sfântul Munte așa nepregătit? Ce credeai că este aici, cartierul Kolonaki din Atena?”
„Un prieten de-al meu a murit acum o săptămână”, a răspuns el. „Am venit aici, pentru că mi-au spus niște cunoscuți că, dacă vin și mă rog pentru el, prietenul meu va ajunge în Rai. Chiar dacă cineva este foarte păcătos, oamenii sfinți din Sfântul Munte se roagă pentru el și va ajunge în Rai! Prietenul meu a fost bolnav și a murit. N-a dus o viață prea bună. Am venit aici să-l văd pe Părintele Paisie și să-i vorbesc. Vrei să mă duci la el?”
Mai poți să obiectezi ceva? Tocmai mă întorsesem de la Părintele Paisie. Poate nu răspunzi pozitiv chiar din prima. De pildă, Dumnezeu te cheamă și spune: „Vangelis, să mergi în Camerun!” „Nu ai pe altcineva să trimiți acolo, Doamne? M-ai găsit pe mine!”, este prima replică ce îți vine. Și decizi să nu mergi. Dar a doua zi te răzgândești și te duci, totuși.
Așadar, am mers la Sfântul Paisie și ne-a primit. De îndată ce mă vede, îmi spune: „Ce-i cu tine din nou pe-aici?” „Gheronda, l-am adus pe acest bărbat.” Sfântul Paisie îl întreabă: „Care este numele tău, fiule?” „Stamatis. Gheronda, trebuie să vă vorbesc în privat!” Au mers puțin mai departe și au vorbit.
Fața lui începea să strălucească
Se vedea că Stamatis, care înainte era trist și întunecat, în timp ce vorbea cu Sfântul Paisie, dobândea ceva din lumina Sfântului. Nu știu cum era cu putință. Observam cum fața lui se curăța, începea să strălucească, devenea din ce în ce mai frumoasă, întregul trup i se liniștea. După ce au terminat, Sfântul Paisie m-a chemat: „Vino aici, Vanghelis! Vreau să-mi faci o favoare. Îmi promiți că vei pomeni un nume toată viața?” „Da, Gheronda.” Era posibil ca Sfântul Paisie să-mi ceară ceva și eu să-i spun că nu pot? „Vei pomeni numele Mihalis la adormiți câte zile vei avea.” „Bine, Gheronda!”
L-am luat pe Stamatis și am plecat. Strălucea, zbura. Am mers la Maica Domnului Grabnic Ascultătoarea de la Mănăstirea Dohiaríu. Avea cu el cinci pachete de țigări. De îndată ce am ajuns la Maica Domnului, a sărutat icoana și i-a spus: „Nu am altceva să-ți ofer!” Și a lăsat cele cinci pachete de țigări în fața icoanei: „Ia-le! Eu nu voi mai fuma niciodată de-acum încolo!” Cum poți să te lași de fumat așa, dintr-o dată? Dar și o singură întâlnire cu Sfântul Paisie era deajuns pentru a te lăsa de fumat și de alte patimi.
Sfântul Paisie i-a spus să-și găsească un duhovnic în Atena. A mers să se spovedească la un părinte recomandat de mine, care însă l-a oprit de la împărtășanie până pe patul de moarte. „Te-am trimis la el, pentru că l-am considerat un om sfânt”, i-am spus eu. „Ce-ai făcut, de te-a oprit de la împărtășanie până la moarte? Pentru numele lui Dumnezeu, cine ești tu, un monstru?” „Lasă-mă să îți spun cine sunt!…” „Spune-mi!” „Sunt homosexual”, mi-a răspuns.
„Da, am mai auzit de așa ceva și în armată”, îi zic. „Nu sunt doar homosexual, am și SIDA”, a continuat el. Pe atunci, SIDA era o problemă gravă, foarte gravă. Vorbim de anul 1989. Nu exista încă nici un leac. „Bine…”, îi spun. „Nu te-am șocat?”, m-a întrebat el. „Încă nu!” „Cine este acel Mihalis, pe care trebuie să-l pomenesc la adormiți toată viața?”, am continuat. „A fost partenerul meu; trăiam împreună. Iubitul meu.” „I-ai spus aceste lucruri Părintelui Paisie?” „Da, i-am spus tot.” „De asta erai atât de întunecat?” „Da, eram întunecat pentru că mă gândeam că iubitul meu a ajuns în iad și că voi ajunge și eu în iad și nu se mai poate face nimic. I-am spus tot Părintelui: «Geronda, am avut un iubit. S-a îmbolnăvit de SIDA. Eu nu contractasem încă SIDA. Dar pentru că el era bolnav, i-am cerut să întreținem relații sexuale, ca să mă îmbolnăvesc și eu. Și m-am îmbolnăvit »”.
Nu considerați aceste lucruri normale. Sunt anormale. Vreau doar să vă spun ce a ascultat Sfântul Paisie și cum a gestionat situația. Imaginați-vi-l pe Sfântul Paisie stând în picioare –subțire ca un vrăbioi – ascultând aceste lucruri.
„Apoi, Mihalis a făcut leucemie”, a continuat Stamatis. „Și după ce s-a îmbolnăvit, l-au dus la Spitalul «Sfântul Savva» din Atena. În timp ce era la spital, familia și-a dat seama că eu eram iubitul lui și mi-a interzis să-l mai văd. Astfel, omul pe care îl iubeam era la pat și nu puteam să merg să-l văd. Stăteam afară, la spital, așteptând acolo. Cu cât febra lui era mai mare, cu atât inima mea se topea. Când a scăzut de la 65 la 62 de kilograme, am început să nu mai mănânc, ca să ajung și eu la 62 kg. Când a scăzut de la 62 kg la 55 kg, nu mai mâncam nimic, pentru a ajunge și eu la 55 kg.”
„I-am spus Părintelui Paisie: «Gheronda, se poate face ceva pentru mine și, în același timp, să-l ajutăm și pe Mihalis?». Gheronda mi-a spus: «Mă voi îngriji eu de rugăciunile pentru Mihalis și vom avea și alți oameni care să se roage pentru el. Dar tu nu îl vei mai pomeni niciodată. Niciodată! Biserica se va ocupa de el!».
Apoi a urmat un dialog: «Ascultă, copilul meu, ești bogat?» «Da, sunt bogat!» «Câștigi mulți bani?» «Da, câștig.» «Ascultă. Poți merge la biserică în fiecare duminică?» «Pot!» «Poți să te spovedești de toate păcatele tale la un duhovnic?» «Pot!» «Poți găsi două persoane bolnave de SIDA în Atena și să le îngrijești de două ori pe săptămână, să le speli, să le aduci duhovnic, în cazul în care nu au pe nimeni?» «Pot!» «Poți ca, din banii pe care îi câștigi, să păstrezi o treime pentru tine, o treime să o dai la biserică și o treime, milostenie la oameni nevoiași?» «Pot!» «Poți face 50 de metanii pe zi?» «Pot!» «De vreme ce poți face toate astea, lasă-L pe Dumnezeu să lupte cu patima ta.»”
„Venise să găsească mângâiere”
Omul venise să găsească mângâiere atât pentru cel pe care îl iubea, cât și pentru el însuși. Și, cu adevărat, Dumnezeu este îndelung-răbdător, milostiv și drept, dar nu după standardele omenești. M-am dus la Sfântul Paisie și i-am spus despre canonul lui Stamatis. Iar el a replicat: „Nu așa, nu așa, nu se poate să fie oprit de la Împărtășanie până la moarte! Pentru numele lui Dumnezeu, du-l în altă parte!”
L-am dus la Părintele Ieremias Foúntas, Mitropolitul Gortinei și Megalopolei (♱2021). Pe atunci nu era episcop. Părintele Ieremias a primit spovedania lui, i-a citit rugăciunea de dezlegare, și i-a spus: „Tinere, vrei să fii de-acum sub îndrumarea mea?”. Înțelegeți? A ieșit din iad și a pătruns în Rai.
Apoi, l-am trimis pe Stamatis la o mănăstire aghiorită cu adevărat duhovnicească și ascetică, pentru a primi călăuzire. Însă acolo diavolul îl întâmpină cu o altă ispită. Într-o seară, omul a vrut să intre în mănăstire, dar i-au spus: „Starețul a zis să nu înnoptezi în mănăstirea noastră. Vei rămâne afară.” În plină ninsoare, bolnav de SIDA, a dormit afară, lângă zidul mănăstirii. Dar sfinții ctitori ai mănăstirii se milostivesc de toți oamenii în suferință. Cei doi ctitori i s-au arătat și i-au spus: „Stamatis, ți-e frig?” „Da.” „Ți-am adus niște pături și niște haine.” Și sfinții ctitori l-au învelit bine, l-au îmbrăcat și a putut dormi omul. Dimineața, când i-au deschis poarta mănăstirii, l-au întrebat: „Stamatis, de unde ai găsit păturile și hainele?” „Aceștia doi mi le-au dat”, le-a arătat el icoana sfinților ctitori.
Să continuăm! Omul a căzut însă în deznădejde din cauza hărțuirilor, a respingerilor; a revenit la vechile obiceiuri, ca în pilda cu demonul care s-a întors și a chemat alți o sută de demoni în lăcașul sufletului. Și omul curat a devenit mai rău decât înainte. A cui era vina?
Mă duc și îl găsesc: „Stamatis…”. Îmi spune: „Ascultă! Ceva este în neregulă. Sunt complet disperat. Cred în Hristos, cred în Maica Domnului, dar nu vreau să mai știu de nici un creștin.” A rămas alături de el doar o fată, care apoi a devenit călugăriță, pe nume „Ana”. Orice ar fi făcut Stamatis, ea era alături de el. Nu l-a abandonat. Pe noi nu ne mai voia. Ea însă a rămas lângă el, nu-l contrazicea, nu-l mustra. Îl însoțea în spitalele unde îi ajuta pe bolnavii de SIDA, îi spălau, le tăiau unghiile. El însă nu mai voia să meargă la biserică, nici la spovedanie.
Dar ce a făcut Dumnezeu? A îngăduit ca un nepot al lui Stamatis să se îmbolnăvească de leucemie. În acel moment, Stamatis se hotărăște să meargă din nou la spovedanie și îi spune duhovnicului, Părintelui Ieremias: „Această lecție este pentru mine, Părinte. Nepotul meu s-a îmbolnăvit din cauza mea. Îmi dai voie să fac o rugăciune? Îmi dai voie să-I cer lui Dumnezeu să-mi dea mie boala nepotului meu, să mor eu și să se vindece el?”. Duhovnicul îi spune: „Să fie binecuvântat!”
Stamatis L-a rugat acest lucru pe Dumnezeu și, din senin, s-a îmbolnăvit de leucemie. Nepotul lui s-a făcut bine. Tocmai când a fost anunțat că nepotul se făcuse bine, el a aflat că are leucemie. A mai trăit zece luni și a murit în Sâmbăta lui Lazăr. Din păcate, la vremea respectivă, eram în misiune în Camerun și nu am participat la slujba lui de înmormântare. A fost îngropat într-un loc necunoscut, nu știu unde îi zac osemintele. El a dorit să nu fie pus nici un semn deasupra mormântului lui.
Pr. Evángelos Papanikoláou
De pe OTElders.org
Traducere de Elena Tulea
Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 188 (septembrie 2024)
Revista poate fi achiziționată din:
- Platforma digitală – în format digital online
- Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
- Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate
De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni
Trackbacks and Pingbacks