Mărturii

Mângâiere

de

Mergând odată Avva Macarie prin pustie, a aflat craniul unui popă idolesc și, clătinându-l cu toiagul de finic, acesta i-a grăit: „Tu ești Macarie, purtătorul de Duh și, în orice ceas te vei ruga pentru cei ce se chinuie, află puțină mângâiere”. Și i-a zis Bătrânul: „Care e chinul și care e mângâierea?”. Și i-a răspuns lui: „Pe cât este de departe cerul de pământ, pe atât este focul dedesubtul nostru. Și nu este cu putință să se vadă cineva față către față, ci fața fiecăruia e lipită de spatele celuilalt. Dar, când te rogi tu pentru noi, din parte vede cineva fața celuilalt. Aceasta este mângâierea”. Și a suspinat Bătrânul: „Vai zilei în care s-a născut omul, dacă aceasta este mângâierea chinului!”.

***

Încă din adolescență am avut probleme de comunicare. Singurul cu care puteam vorbi deschis era profesorul de Filozofie, om profund și neformalist. În rest, cu ceilalți, ne vedeam „din parte”, dar, datorită optimismului specific vârstei, atmosfera era acceptabilă.

În tinerețe însă a fost mult mai greu. Căutam o relație profundă și, de câte ori mă întorceam cu fața către cineva, mi se întorcea un mare spate. Cu timpul, durerea adâncă, dar încă luptătoare, s-a transformat în deprimare, dezintegrare a eului. Eu însămi nu mai puteam oferi cuiva o „față”, ci doar o masă de carne vie.

Iar când durerea a devenit suficient de mare ca să mă întorc cu fața către Dumnezeu, El mi-a dat o soluție. M-a trimis către un om al Său, un duhovnic, și cu el am putut să stau față către față, inimă către inimă. M-a privit cu ochi curat, fără prisma deformatoare a egoismului, și am putut să mă deschid până în adânc. Un adânc pe care eu însămi nu mi-l bănuiam. Și sufletul meu (care era tot mai gol și căuta doar să construiască un personaj care să facă față realității), a început să capete conținut. Mi se transferau, din plinătatea sufletului lui, atât cât puteam cuprinde, pace, bucurie, profunzime. Mângâiere.

De atunci mi-am găsit echilibrul și demnitatea. Eu, care de atâtea ori mă lăsasem copleșită de marginalizare, aveam pe cineva care mă prețuia, mă iubea necondiționat și-mi dădea putere să mă bucur de viață. Mă regăseam total în versurile Sfântului Ioan Iacob către duhovnic: „Blândețea ta ne-a fost dulceață / În amărâta noastră viață, / Iar sfatul tău cel părintesc / Ne-a fost balsamul sufletesc”.

Mulți ne-am aprins de la căldura inimii lui și i ne-am adunat în preajmă. La început am fost recunoscători, deschiși, lucrători. Și asta ne dădea bucurie. Dar, cu timpul, am ajuns la obișnuința cu binele. Am început să avem senzația că, fiind Părinte, ne e dator cu dragoste și înțelegere necondiționată, că totul ni se cuvine de drept. Am început să fim nemulțumiți că nu e infailibil, că nu ne mai înțelege de fiecare dată 100%.

Însă, în ultima vreme, am citit că și sfinții au particularitățile lor omenești, uneori surprinzătoare pentru idealismul nostru, și că, deși sunt sfinți, nu le putem interzice să fie oameni.

Și am început să mă întreb: până la urmă, cu ce e el dator față de noi? Putea, asemenea multora, să ne privească „din parte”, să ne dea câteva sfaturi omenești, puțină mângâiere și, în rest, să-și vadă de viața lui. Dar a ales să se lepede de sine și să-i odihnească pe ceilalți, să coboare în adâncul inimii, și acolo să se unească cu Hristos și cu toți oamenii, pe care să-i iubească ‒ jertfelnic, nu politicos ‒, să dea lupta înfricoșătoare cu duhurile căzute, pentru a dobândi pacea lui Hristos și a ne-o oferi nouă, cu firesc și delicatețe, ca și cum ni s-ar cuveni. Pentru a dobândi pentru noi cuvânt de la Dumnezeu. Și noi, ca niște copii răsfățați, ne bucurăm de toate, fără a-i înțelege jertfa.

Omenește vorbind, el nu ne este cu nimic dator; dar, din dragoste de Dumnezeu, a ales să ne privească în față, cu ochi curat, nedeformat de patimi. Cu Ochiul lui Dumnezeu. Să ne iubească cu iubirea lui Dumnezeu și să ne ofere mângâierea lui Dumnezeu, pentru că s-a făcut lăcaș al Mângâietorului.

Viorica M., Slobozia

Premiul I la concursul de eseuri al lunii iulie 2021


Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 174 (iulie 2023)

Revista poate fi achiziționată din:

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

  • la revista în format digital online, de AICI
  • în format tipărit, cu livrare în România, de AICI
  • în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trackbacks and Pingbacks