Dumnezeu dragoste este…

Cine vrea să-și afle măsura duhovnicească, să-și ia prin preajmă un adolescent. Dacă nu are, să-l împrumute (garantat părinții i-l vor oferi pe loc, încă și cu recompensă). Abia ieșit din copilărie, cu simțurile încă nealterate de strâmbătatea lumii, adolescentul are o calitate pe care omul matur a pierdut-o de bună voie și nesilit de nimeni: e sincer. Vede frustrare acolo unde alții văd virtute, vede invidie acolo unde alții văd morală, vede depresie acolo unde alții văd bună mireasmă. Cu alte cuvinte, este un detector fără greșeală al akediei noastre, un barometru precis și dureros al rigor mortis lăuntrice în care ne-am înveșmântat ca într-o platoșă strălucitoare a principiilor noastre înguste.

Cine vrea să-și afle măsura duhovnicească, să-și ia prin preajmă un adolescent. Dacă nu are, să-l împrumute (garantat părinții i-l vor oferi pe loc, încă și cu recompensă). Abia ieșit din copilărie, cu simțurile încă nealterate de strâmbătatea lumii, adolescentul are o calitate pe care omul matur a pierdut-o de bună voie și nesilit de nimeni: e sincer. Vede frustrare acolo unde alții văd virtute, vede invidie acolo unde alții văd morală, vede depresie acolo unde alții văd bună mireasmă. Cu alte cuvinte, este un detector fără greșeală al akediei noastre, un barometru precis și dureros al rigor mortis lăuntrice în care ne-am înveșmântat ca într-o platoșă strălucitoare a principiilor noastre înguste.

Din creștinismul nostru nu a mai rămas decât o flamură zdrențuită pe o ruină fumegândă. Un cuvânt fără sens, o măciucă pe care o folosim la ocazii pentru a ne face loc înaintea celor mai puțin înzestrați ca noi. Un fotoliu cald, la gura sobei, cu o ceașcă de ceai în mână și colinde gâdilându-ne urechea într-un mod plăcut. Un creștinism cosy, uneori ambiental și totalitar, alteori nevertebrat și jovial, care fie sare la beregată cu spume la gură, fie se gudură mărunt, pupând papucul oriental sau nike-ul occidental (că adidașii nu mai sunt la modă). Un adolescent, dacă aveți cumva nesăbuința să-l țineți prin preajmă, vă va developa fără greș ratarea ‒ ca oameni, dar și ca creștini.

„Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” ^{Ioan 13:35}. Și dacă ‒ Doamne, ferește! ‒ la Judecată nu vom avea prioritate, așa cum credem noi, doar pentru simplul fapt că ne numim creștini? Dacă acolo, dincolo, nu vor mai fi nume, etichete și terminologii, ce ne facem? Dacă singurul fel în care vom fi recunoscuți ca fiind ai Lui va fi nu numele, ci dragostea? Dragostea, care acum nu se vede, va fi atunci o cantitate bine măsurabilă, la metru sau la kilogram, și numai cei ce o au (indiferent de hramul pe care-l poartă) vor ajunge „acolo unde nu este durere, nici întristrare, nici suspin”?

Stați să fac o mică pauză, ca să ne-ntoarcem pe partea cealaltă. Căci noi, noi avem dragoste! Îi iubim chiar și pe păcătoși ‒ ce, nu ne fac ei să ne simțim mai buni, mai drepți, mai duhovnicești? „Mulțumescu-Ți, Doamne, că eu nu sunt ca ceilalți oameni…” ^{cf. Luca 18:11} a devenit rugăciunea noastră de dimineață. Da, de dimineață, atunci când ne deschidem ceasloavele ‒ pardon, ecranele ‒ și ne adăpăm, cu nesaț, din nenorocirile și morțile altora. Pesemne că numai așa ne simțim și noi mai vii. „Că eu nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca acest vameș” de care e plină presa, ptiu, ptiu! Noi suntem buni, cinstiți și cu conștiința curată. „Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi” ^{Efeseni 5:12}. Noi avem dragoste. Și, dacă nu reușim să-l convingem pe adolescentul ăsta care strâmbă din nas în fața noastră, de parcă am duhni a hoit, atunci e numai vina lui. Orbirea lui nu vede strălucirea noastră.

Despre dragoste și moarte

A fi ucenicul lui Hristos, după cum Însuși ne-o cere ‒ sigur, stai s-o trecem pe lunga listă de to do-uri a zilei. Iar dacă astăzi nu reușim s-o bifăm, ne pare rău, dar Dumnezeu sigur va înțelege, că doară uite câte avem pe cap. „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu” ^{Luca 14:26}. Bine, poate Hristos a spus-o opțional, că noi citim Evanghelia cu intermitențe și alegem doar ce ni se potrivește, ce nu ne deranjează, ce nu ne traumatizează. „Și cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu” ^{Luca 14:27}. Despre ce cruce o fi vorba? Probabil cea de la gât. Că doar n-o să ne cărăm acuma cu ditamai crucile prin aglomerația de zi cu zi!

Moment în care adolescentul nostru, turnesolul nostru cel nemitarnic, își pune căștile în urechi. Iar noi încă perorăm cuvinte înălțătoare despre dragostea lui Hristos, până când ‒ asemenea mie, parol! ‒ ne uităm în oglinda retrovizoare și vedem că Eminem are un discurs mai pertinent ca al nostru, iar autenticitatea lui brută e mai de dorit decât chimvalele noastre scârțâitoare. Și atunci, „eu am zis întru uimirea mea: tot omul este mincinos!” ^{Psalmul 115:2} , „dintre care cel dintâi sunt eu” ^{I Timotei 1:15}. Căci dragostea, pe care o trâmbițăm în cuvinte alese, nu are acoperire decât în moartea noastră. „Și încă moarte pe cruce” ^{Filipeni 2:8}.

Care moarte? Și care cruce? Cea de fiecare zi și cea de fiecare clipă. Când murim noi, ca să trăiască celălalt. Care celălalt? Aproapele, soțul, soția, fiul, fiica, părinții, vecinii, colegii, necunoscuții, vrăjmașii noștri și, mai ales, cei mai buni ca noi. „Dacă vine cineva la Mine şi nu-și urăşte sufletul său” „până la moarte, și încă moarte pe cruce”, „nu poate să fie ucenicul Meu”. Căci dragostea care nu are pecetea smereniei, a kenozei, a golirii de sine, prin acest dispreț și această scârbă și această ură de a ne mai aținti privirea doar asupra noastră, dragostea aceasta nu-i decât un decor de mucava, care va arde la proba de foc, „​pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia” ^{I Corinteni 3:13}.

Dar noi cunoaștem că adevărata dragoste „nu cade niciodată” ^{I Corinteni 13:8}, „pentru că dragostea este de la Dumnezeu” ^{I Ioan 4:7}  și „Dumnezeu dragoste este” ^{I Ioan 4:8}. O avem? Înseamnă că Îl avem pe Însuși Dumnezeu lucrând în noi, iubind în noi, rugându-se în noi. „Căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul se roagă în noi cu suspine negrăite” ^{Romani 8:26}. N-o avem? Să alergăm cu grabă să o cerem de la Domnul, rugându-L stăruitor, cu disperare, fără încetare, cu unghiile, cu coatele, cu inima, cu rărunchii, neoprindu-ne până ce o vom dobândi.

Iar când adolescentul nostru își va scoate căștile, atunci vom ști că am reușit.

Anca Stanciu

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 167 (decembrie 2022)

Revista poate fi achiziționată din:

• Platforma digitală – în format digital online
• Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
• Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

• la revista în format digital online, de AICI
• în format tipărit, cu livrare în România, de AICI
• în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI