„Prin rugăciunile lor rezistăm acestor timpuri”

M-am întrebat și eu: De ce ne-a cuprins o așa mare bucurie cu ocazia canonizării celor șaisprezece noi sfinți români? Cred că unul dintre răspunsuri este acela că au fost aproape contemporani cu noi. Pe cei care au viețuit în vremuri mai recente, unii dintre noi i-am întâlnit față către față și am simțit binefacerile rugăciunilor lor. Și dacă atunci când erau în viață alături de noi aveau putere în rugăciune, cu atât mai mult acum au îndrăzneală către Dumnezeu. Să le cerem ajutorul și să-L rugăm pe Dumnezeu să ne îmbogățească sinaxarele cu alți și alți sfinți. Căci lista sfinților români, necanonizați încă, este lungă. (I.M.)

Costion Nicolescu, teolog și etnolog

„Sfințenia este continuă, sfințenia este lângă noi”

– Ce sentimente ați trăit atunci când ați aflat că vor fi canonizați cei șaisprezece noi sfinți români?

– Am trăit un sentiment de mare bucurie de a-i vedea canonizați pe acești oameni care au fost cu adevărat sfinți. Un lucru mai special este faptul că au fost canonizați unii preoți cu care unii dintre noi am fost contemporani, pe care i-am atins, de la care am luat binecuvântări sau care ne-au adresat cuvinte de folos. Lucrul acesta este minunat, să vezi că un om cu care te-ai întâlnit, cu care ai comunicat, acum dispare din pomelnicul tău și trece oficial în rândul celor se roagă pentru noi și cărora noi ne rugăm. Eu am fost foarte plăcut surprins de faptul că Sfântul Grigorie Palama a fost canonizat datorită ucenicului său la doar nouă ani de la plecarea sa la Domnul, deci foarte repede.

Am avut ocazia să particip la canonizările trecute, din 1992, când au fost canonizați sfinți după 500 de ani, după 300 de ani, în fine, după mult, mult timp. Acum sunt canonizați sfinții noștri contemporani. Este un lucru care arată că sfințenia este continuă, sfințenia este lângă noi, pentru că pe lângă cei șaisprezece, mai erau pe listă doi Părinți români de la Muntele Athos, pe care trebuie să-i canonizăm împreună cu Patriarhia Ecumenică: Părintele Iulian și Părintele Petroniu de la Schitul Prodromu. Dar sunt mult mai mulți cei care ar merita să stea în sinaxare.

În afara celor care sunt vizibili ca sfinți, eu văd oameni care au în ei stofă de sfințenie, de exemplu, o maică smerită dintr-o mănăstire – pentru că prin sfințenie înțelegem pe omul care este total dăruit lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu se face transparent, și prin care Dumnezeu ajunge la tine într-un mod foarte delicat și foarte subtil. Adică vezi clar că Dumnezeu locuiește în el și prin el Dumnezeu vine la tine.

– Care dintre acești sfinți noi canonizați v-au impresionat în mod deosebit?

– Aș începe cu Părintele Dumitru Stăniloae și Părintele Sofian, pentru că am fost destul de apropiați. Pentru mine, Părintele Dumitru Stăniloae a fost și bunic, și tată, și profesor, și prieten. Părintelui Dumitru Stăniloae, eu nu i-aș fi zis Mărturisitor, ci i-aș fi zis Teolog. Părintele Ilie Moldovan de la Sibiu la un moment dat a spus: „În Biserică sunt trei Teologi: Sfântul Ioan Teologul, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Simeon Noul Teolog, dar noi românii spunem că sunt patru, căci îl avem pe Părintele Dumitru”. Și cred că așa i s-ar fi potrivit mai bine să i se zică, nu Mărturisitor, ci Teologul, Sfântul Dumitru Teologul. Părintele Sofian, toată lumea știe, era duhovnicul Bucureștiului chiar. I s-a spus pe bună dreptate așa, pentru că erau niște cozi imense la spovedit.

După mine, o lucrare extraordinară a avut-o și Sfântul Dometie de la Râmeț. Eu am ajuns la Râmeț la un an după ce el a murit. Se știe că a trecut la Domnul jertfindu-se pentru mănăstirea sa. Fuseseră niște inundații și el a murit pe drumul spre mănăstire, în timp ce căra niște desagi cu alimente. Dar ce a lăsat în urmă, câtă dragoste, cât duh! Toată obștea avea o anumită lumină care venea de la Părintele Dometie.  Prin viața sa, Părintele Dometie a fost pildă de urmat pentru toți creștinii. I-a întors pe mulți la credință, de aceea, după mutarea sa la Domnul, oamenii din zonă l-au numit „apostolul moților”.

Am fost mișcat de felul cum a murit Sfântul Gherasim Iscu, care e mai puțin cunoscut. A murit în închisoare, într-un mod extraordinar, în noaptea de Crăciun. Era acolo cu el torționarul lui de la o închisoare anterioară și acela nu putea să moară. Torționarul acela, nu-i știu numele, era într-un chin groaznic și abia după ce Părintele Gherasim l-a spovedit și l-a dezlegat de păcate, au murit amândoi, în aceeași noapte, deținut și fost torționar.

Pe urmă este Părintele Ilarion Felea, despre care Părintele Dumitru Stăniloae spunea: „El era mai mare decât mine. Eu am tradus Filocalia, el o trăia!”  Îmi aduc aminte când eram proaspăt intrat în biserică, la Biserica Flămânda, unde slujea iarăși un sfânt, Părintele Iulian Stoicescu, că mă punea să citesc la strană. Am citit din predicile Părintelui Cleopa și dintr-o carte de predici ale Părintelui Ilarion Felea. Dar, pe vremea aceea, eu nu știam că a fost un martir.

Părintele Paisie pentru mine este primus inter pares, primul dintre toți părinții mari pe care i-am cunoscut, el e cel mai sus nefăcând mare lucru, ci remarcându-se prin puterea rugăciunii. Transmitea o forță extraordinară, extraordinară, pentru că aceasta se întâmplă la sfinți. Prezența sfinților transmite dincolo de fapte și de cuvinte. Eu de aceea am spun că văd și oameni din popor, care sunt sfinți, pentru că e ceva care se simte, se transmite.

Pentru Părintele Constantin Sârbu am, tot așa, o evlavie deosebită. Nu l-am cunoscut, puteam să-l cunosc, aici e și regretul meu, că pe unii aș fi putut să-i cunosc, dacă m-aș fi dus mai repede cu un an, doi, să-i cercetez. Am înțeles că moaștele Sfântului Constantin Sârbu au o mireasmă mai puternică decât a altor moaște. Așa spun oamenii.

M-am bucurat foarte mult și de canonizarea Părintelui Serafim de la Sâmbăta. Părintele Serafim se pare că a fost cu adevărat un om de o blândețe și răbdare rar întâlnite. 

– Știu că ați participat la canonizările din 1992. Vă mai aduceți aminte atmosfera de atunci?

– A fost un convoi și un alai extraordinar, am ajuns până la Sfântul Elefterie, am trecut apoi pe la Sfântul Spiridon Nou și am venit înapoi la Catedrala Patriarhală. Au fost maici multe, toți preoții din București și tot Sinodul. Cu icoane, cu cântări, am parcurs acest drum. Și ce a fost atunci extraordinar, și vreau să pomenesc asta – Horia Bernea, în 1992 a luat echipe de cercetători, etnologi și antropologi, plus cameramani și fotografi și ne-a trimis, urmărind tot lanțul de canonizări, la fiecare mănăstire unde s-au făcut canonizările – la Hurezi pentru Sfinții Brâncoveni, la Putna, unde erau Sfântul Daniel și Sfântul Ștefan, la Neamț unde a fost Sfântul Ioan Hozevitul, și la Sihăstria unde a fost Cuvioasa Teodora de la Sihla, la Prislop unde este Sfântul Ioan de la Prislop, un sfânt mai simplu, dar care mie mi-e foarte drag.

Când am intrat eu în biserică erau foarte puțini sfinți români, dar mai apoi am aflat de părinții cu viață sfântă din cărțile Părintelui Ioanichie Bălan: Convorbirile Duhovnicești și Patericul Românesc. Și acum, totuși, dacă ne uităm la noii sfinți canonizați, trebuie să mai completăm, căci nu e nicio maică printre ei. Au fost maici foarte sfinte. Este un pas care s-a făcut acum, cu acești șaisprezece sfinți: zece cuvioși și șase preoți de mir. Am înțeles că o să mai fie o etapă de noi canonizări, când vor fi incluși și câțiva mireni. Avem, Slavă Domnului sfinți printre mireni. Numai dacă ne gândim la Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide sau la pustinicul Ioan David.

Legat de sfinții noștri, cred că trebuie să ne familiarizăm cu ei, trebuie să citim despre ei și să le cunoaștem viețile. Și bineînțeles să le cerem ajutorul!

Sofia Tănase, o cititoare din Belgia

„Măreţia lor era deja cunoscută”

Trăind în Occidentul cotropit de necredinţa care câştigă an de an noi teritorii şi suflete omeneşti, întrebarea ce ne-o puneam între prieteni era cum de am rezistat noi atâtor mari ispite, nepracticanţi fiind? Răspunsul a venit în ultimii ani, pe măsură ce cunoşteam din ce în ce mai mult tăria caracterelor unor eroi ai unei generaţii care ne-a precedat în istorie. Convingerea a venit cu putere: era prin rugăciunile lor, a martirilor prigoanei comuniste, prigoană căreia noi nu i-am fi rezistat o zi, cum ne spuneau cu dragoste, dar cu convingere, Maica Mina de la Diaconeşti şi domnii Marcel Petrişor şi Demostene Andronescu. Și nu numai că am respins tentaţiile fără a fi puternici, fără a fi uniţi, dar am şi clădit comunităţi care înfloresc, spre uimirea străinilor, care prind şi ei, astfel, gustul credinţei.

Le suntem recunoscători noilor sfinți, care de-acum sunt sfinţi universali. Măreţia lor era deja cunoscută, Părintele, Sfântul Dimitrie Stăniloae era deja aclamat şi în spatiul occidental drept teologul veacului XX, dar care personal se smerea în faţa Sfântului Ilarion Felea. Teologi care au luminat cu lumina Duhului Sfânt adânci înţelesuri ale Cuvântului dumnezeiesc. Caractere luminoase care ne-au „însorit” şi mângâiat sufletele cu cuvinte, cu icoane sau sfintele lor moaşte, cum sunt Sfântul Sofian de la Antim, Sfântul Dometie de la Râmeţ, Sfântul Ilie Lăcătuşu şi Sfântul Constantin Sârbu. Apoi, recent, miile de români din Occident, printre care mă număr, au simţit cu putere ajutorul rugăciunilor Sfântului Ardealului. Au dat astfel năvală, vară de vară, la mormântul Sfântului Arsenie de la Prislop – fenomen național – căutându-l şi la poalele Făgăraşilor, la Sâmbăta de Sus, cu Sfântul Serafim şi Părintele Teofil, încredinţaţi de ajutorul primit.

Pentru mine personal, reconvertirea totală s-a făcut în cimitirul Mănăstirii Sihăstria. Într-o singură vizită la începutul anilor 2000, toate peregrinările inutile şi abaterile pe care le făceam inconştient în Occident s-au stopat, „ruperea zapisului” s-a făcut abrupt şi complet, împreună cu încetarea unei legături cu un catolic, care a lăcrimat în bisericuţa veche a Sihăstriei, spunând: „Știu că voi aveţi credinţa adevărată!”. Am încredinţarea că am primit şi eu ajutorul „părintesc” de la cei doi mari Sfinţi care au păstorit în taină poporul în timpul comunismului, i-au păstorit pe bunicii noştri, şi ne veghează pe noi şi generaţiile viitoare. Mai am bucuria, care sper să îmi dea îndrăzneală la rugăciune, că a fost canonizat Sfântul Gherasim Iscu, originar din regiunea unde m-am născut, sfânt pe care îl evoc an de an, la Crăciun, prin minunea iertării de la Târgu Ocna, fiind un model universal de comportament creştin.

Locurile dragi sufletului meu, unde simt o chemare şi merg mereu, cât pot de des, sunt acelea legate de aceşti mari oameni ai Duhului: Sihăstria, Târgu Ocna, Petru Vodă şi Paltin, Aiud, cimitirul Giuleşti.

Mesajul lor de a fi uniţi în dragostea întru Hristos, în rânduiala Duhului, sub oblăduirea Bisericii, pare greu de atins personal şi în comunităţile din care fac parte. Am încredinţarea fermă însă că nimic din ce au spus nu va rămâne neîmplinit. Şi că prin rugăciunile lor rezistăm acestor timpuri, şi că ajutorul lor va fi permanent.

Material realizat de Ioana Maxim

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 195 (aprilie 2025)

Revista poate fi achiziționată din:

• Platforma digitală – în format digital online
• Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
• Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

la revista în format digital online, de AICI

în format tipărit, cu livrare în România, de AICI