Cauzele bolilor

Mintea carcinogenă (I)

de

Neuroștiințele confirmă astăzi un adevăr pe care anticii îl știau de mult: „Nu este cu putință să dobândești sănătatea trupului fără sănătatea sufletului” (Socrate). Știința medicală de azi este capabilă să constate că acțiunile noastre mentale ne modifică biologia corpului și creează structuri care se reflectă ‒ benefic sau nociv ‒ în reacția sistemului imunitar. Acesta este motivul pentru care s-a conturat în medicină o tendință tot mai pronunțată de abordare transdisciplinară a bolii ca fenomen psihosomatic, dat fiind că în orice boală există o interconexiune între factori spirituali, psihologici și medicali. De aceea, este necesară o viziune deopotrivă psiho-socio-spirituală și biologică atât asupra diagnosticului, cât și asupra tratamentului. Abordarea psihosomatică a patologiei umane și prevenirea acesteia ar trebui să fie un loc comun în practica oricărui medic. (D.M.)

Anticii credeau că melancolia este cauza principală a cancerului. Primul text păstrat care descrie o posibilă influență a factorilor psihologici asupra incidenței tumorilor este tratatul „De Tumoribus” al lui Galen din Pergam, ultimul mare medic al Antichității (secolul al II-lea d.Hr.). El susținea ipoteza lui Hipocrate, conform căreia cancerul este asociat cu un exces de bilă neagră (fiere) – potrivit teoriei medicale antice a celor patru umori (sânge, bilă galbenă, bilă neagră, flegmă), asociate celor patru temperamente (sangvin, coleric, melancolic, flegmatic), cu patru profiluri medicale corespunzătoare. Atunci când o persoană avea ca umoare predominantă bila neagră, tipologia sa psihologică prezenta următoarele caracteristici: rece, despotic, rațional, neliniștit și iritabil, temperament melancolic. Galen susținea că acest profil psihologic este predispus la cancer.

Teoria celor patru umori a dominat medicina aproape două milenii. Astfel, medicul bizantin Aetius din Amida (sec. VI) a emis ipoteza că tumorile ar fi rezultatul „acumulării melancoliei în creier”. Câteva secole mai târziu, medicii arabi Avicenna și Avenzoar susțineau și ei că dezvoltarea tumorilor este asociată cu o stare de spirit melancolică. În secolele următoare, un număr mare de medici au continuat să creadă același lucru. De exemplu, la începutul secolului al XVII-lea, chirurgul francez Claude Chapuys de Saint-Amour scria, în tratatul său despre cancer, că tumorile sunt cauzate de durere, furie și neliniște. La fel, Guillaume de Houppeville avertiza că tristețea, durerea, dar și compasiunea și empatia excesive, precum și volumul prea mare de muncă pot exacerba melancolia și pot declanșa apariția cancerului. În 1740, chirurgul francez Gilles Le Vacher remarca, în lucrarea sa despre cancerul de sân, că poate fi provocat de o suferință psihologică intensă și de lungă durată.

Tulburările emoționale și cancerul

Astfel, cancerul și melancolia erau considerate sinonime, cancerul fiind perceput ca o urmare a unei suferințe psihologice nerezolvate. La începutul secolului al XVIII-lea, medicul francez Claude Deshais Gendron constata o legătură între situațiile de viață dificile și incidența cancerului. Câțiva ani mai târziu, medicii englezi J.A. Burrows, T.W. Nunn și R. Stern au descris rolul factorilor psihologici, inclusiv hipersensibilitatea și frustrarea, în incidența tumorilor canceroase la femei. În 1802, medicul francez J.B.A. Burdel afirma, în eseul său „Le cancer des mamelles”, că femeile predispuse la cancer de sân au un profil psihologic specific, suferind de teama îmbătrânirii și a pierderii frumuseții. El a mai observat că evenimentele neprielnice ale vieții, cum ar fi situațiile periculoase prin care au trecut femeile în timpul Revoluției Franceze, au contribuit la creșterea incidenței cancerului de sân. În 1870, un chirurg englez, Sir James Paget, în tratatul său de patologie chirurgicală, a menționat că tulburările emoționale, cum ar fi anxietatea profundă, speranța neîmplinită și dezamăgirea sunt urmate rapid de apariția și dezvoltarea cancerului. Treisprezece ani mai târziu, chirurgul american Willard Parker publica un tratat în care sugera că o depresie profundă și de lungă durată poate induce o predispoziție la boli precum cancerul.[1]

Ulterior acestei perioade de început, bazate mai ales pe intuiție și constatări empirice, cercetările oncologice s-au concentrat în principal pe factorii genetici, imuni și de mediu în declanșarea cancerului. S-a identificat faptul că un cumul de factori ‒ inclusiv radiațiile, virusurile oncogene și agenții cancerigeni chimici ‒ ar putea induce modificări la nivelul ADN-ului care să conducă la transformarea celulelor normale în celule canceroase și la progresia ulterioară a cancerului. Recent însă s-a constatat că și sistemul nervos participă la dezvoltarea mutațiilor carcinogenice de ADN. Astfel, un sistem nervos afectat poate slăbi capacitatea organismului de a-și repara ADN-ul și vulnerabilizează celulele la factorii mutageni. Aceste date arată că sistemul nervos joacă un rol semnificativ în inițierea cancerului, precum și în procesele legate de dezvoltarea și metastaza cancerului. Efectele „pro-mutagene” ale sistemului nervos sunt mediate în principal prin intermediul sistemelor responsabile de răspunsul neuroendocrin la stres, în special prin sistemul simpato-adrenal și prin axa hipotalamo-hipofizo-adrenocorticală.

Neuroștiințele au deschis astfel o nouă etapă în cercetarea cauzelor cancerului. Procesele asociate cu inițierea și progresia cancerului sunt stimulate semnificativ de sistemul nervos[2], deoarece afectează mutațiile de ADN și semnalizarea legată de oncogene, modulând răspunsurile imune asociate cu tumora. Neurotransmițătorii eliberați din nervii care inervează țesuturile tumorale contribuie la creșterea tumorii și apariția metastazelor. De asemenea, modificările sau modularea activității sistemului nervos afectează incidența și progresia cancerelor și, la rândul lui, țesutul tumoral, odată format, influențează sistemul nervos. Aceste studii, combinând abordări oncologice și neuroștiințifice, au creat baza pentru apariția unui nou domeniu în cercetarea oncologică: neurobiologia cancerului.

Recent au fost elucidate mecanismele moleculare responsabile de potenţialul pro-mutagen al al răspunsului la stresul neuroendocrin. S-a demonstrat că epinefrina, norepinefrina și cortizolul ar putea induce modificări în celulele-țintă la nivelul ADN-ului prin mai multe mecanisme, inclusiv inducerea mutațiilor ADN, suprimarea reparării ADN-ului și activarea căilor intracelulare legate de oncogene.

Stresul cronic, epidemia secolului XXI

Mulți dintre noi trăim zilnic ca niște alergători de cursă lungă, mereu pregătiți pentru o urgență, uitând să ne relaxăm și, prin urmare, provocând daune majore sănătății noastre. Stresul pe care îl trăiește omul modern nu mai este atât condiționat fizic de amenințări la viața biologică, cât mai degrabă condiționat social de alterarea relațiilor interumane și statusul social și profesional. Starea organismului este cel mai bun indicator de stres. Din păcate, foarte puțină lume realizează că afecțiunile de care suferă sunt cauzate de stres. Suntem atât de obișnuiți cu dureri de cap periodice, somn prost, tulburări digestive, răceli, oboseală, iritabilitate, nevoia de stimulente externe (cafea, nicotină) și relaxante (alcool, tranchilizante), încât le considerăm aproape normale, pretinzând că avem un fel de „distonie vegetativ-vasculară”, fără să ne gândim la motivele reale pentru care ne simțim rău.

Mai mult, ne putem „infecta” unii pe alții cu stres! După cum au descoperit oamenii de știință de la Institutul Cercetărilor Cerebrale din Germania, stresul se manifestă ca o boală de contact. Avem un „purtător principal”, iar acesta îi „infectează” pe ceilalți, care stochează stresul în interior până când acesta explodează, „infectându-i” în continuare pe alții din jurul lor.[3] Este posibil ca această „explozie de stres” să se afle în spatele epidemiilor de boli somatice din zilele noastre.

Un studiu medical la scară largă efectuat asupra funcționarilor publici britanici, cunoscut sub numele de „Analiza Whitehall”, arată că angajații cu mai puțină autonomie și stres mai mare au de două ori mai multe șanse de a dezvolta un sindrom metabolic – precursor al bolilor de inimă, diabetului și cancerului.[4] O meta-analiză ne arată că relațiile sociale negative (principala sursă de stres psihologic) sunt comparabile cu riscul pentru sănătate cauzat de consumul de tutun și alcool, obezitate sau lipsă de activitate fizică.[5] În cazurile de divorț, pierderea unei persoane dragi și alte traume psihice care duc la depresie, tulburări de somn și tulburare de stres post-traumatic, există întreruperi semnificative în activitatea sistemului nervos periferic și a sistemului hipotalamo-hipofizo-suprarenal, care stau la baza dezvoltării ulterioare a multor boli grave.

Sursa primară și cea mai distructivă de stres cronic sunt emoțiile negative suprimate sau reprimate. Psihologia definește suprimarea emoțiilor ca pe un mecanism de apărare eronat ‒ evitarea conștientă a tulburării sentimentelor sau informațiilor negative, pentru a menține o imagine de sine pozitivă. Acest lucru este realizat în principal prin înlocuirea acestor emoții negative cu gânduri sau acțiuni care ne distrag atenția de la problema stresantă, fiind adesea asociat cu nevoia individului de a ține totul sub control. Spre deosebire de suprimare, care este intenționată, reprimarea emoțiilor are loc inconștient. Ca urmare a atitudinilor și normelor noastre sociale, credem că anumite emoții negative sunt inacceptabile, și astfel le forțăm să iasă din conștiință în subconștient, unde continuă să „trăiască”, generând un efect „poluant” deopotrivă în psihicul și trupul nostru.

Impactul somatic al emoțiilor stresante

În urmă cu optzeci de ani, Franz Alexander (1939) susținea că emoțiile suprimate găsesc o cale de ieșire în tulburarea funcțiilor vegetative. Mai târziu, s-a stabilit că persoanele care își suprimă sentimentele sunt predispuse la dezvoltarea diferitelor boli psihosomatice, inclusiv la cancer. Biochimic, mânia suprimată duce la creșterea nivelului de epinefrină, intensificând astfel starea inițială de stres. Dacă cineva este înclinat spre mânie și nu are suficient sprijin social, atunci, în condiții de stres, sintetizează mai multă interleukină (o substanță proteică ce provoacă inflamație)[6], care este un factor de risc în declanșarea cancerului.

Majoritatea celor ce trecem prin stres cronic nici nu ne închipuim câte emoții negative sunt ascunse în interiorul nostru, pe măsură ce le împingem în afara conștiinței! Credem că suntem obosiți sau supărați, cu toate că, în realitate, este posibil să trăim forme de furie reprimată. Dacă pentru a combate simptomele fiziologice ale stresului cronic putem găsi formule terapeutice cu efecte neurologice mai mult decât benefice, pentru a depăși tendințele de suprimare și reprimare a emoțiilor stresante este nevoie de un proces spiritual și psihologic prin care să devenim mai conștienți de noi înșine, de istoricul nostru traumatic și, nu în ultimul rând, de patimile și păcatele noastre, care au un impact și asupra sănătății noastre somatice.

(va urma)

Dr. Psihiatru Dragoș Matei

Clinica „ImunoMedica”


[1] Mravec B. Neurobiology of cancer: Definition, historical overview, and clinical implications. Cancer Med. 2022 Feb;11(4):903-921. doi: 10.1002/cam4.4488. Epub 2021 Dec 24. PMID: 34953048; PMCID: PMC8855902.

[2] Mravec B. Neurobiology of cancer: Definition, historical overview, and clinical implications. Cancer Med. 2022 Feb;11(4):903-921. doi: 10.1002/cam4.4488. Epub 2021 Dec 24. PMID: 34953048; PMCID: PMC8855902.

[3] Engert V, Plessow F, Miller R, Kirschbaum C, Singer T. Cortisol increase in empathic stress is modulated by emotional closeness and observation modality. Psychoneuroendocrinology. 2014 Jul;45:192-201. doi: 10.1016/j.psyneuen.2014.04.005. Epub 2014 Apr 16. PMID: 24845190.

[4] Chandola T, Brunner E, Marmot M. Chronic stress at work and the metabolic syndrome: prospective study. BMJ. 2006 Mar 4;332(7540):521-5. doi: 10.1136/bmj.38693.435301.80. Epub 2006 Jan 20. PMID: 16428252; PMCID: PMC1388129.

[5] Holt-Lunstad J, Smith TB, Layton JB. Social relationships and mortality risk: a meta-analytic review. PLoS Med. 2010 Jul 27;7(7):e1000316. doi: 10.1371/journal.pmed.1000316. PMID: 20668659; PMCID: PMC2910600.

[6] Epel, E. S., Crosswell, A. D., Mayer, S. E., Prather, A. A., Slavich, G. M., Puterman, E., & Mendes, W. B. (2018). More than a feeling: A unified view of stress measurement for population science. Frontiers in Neuroendocrinology, 49, 146–169. https://doi.org/10.1016/j.yfrne.2018.03.001


Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 174 (iulie 2023)

Revista poate fi achiziționată din:

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

  • la revista în format digital online, de AICI
  • în format tipărit, cu livrare în România, de AICI
  • în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trackbacks and Pingbacks