Olimpicii noștri

Olimpici pentru România (I)

de

Copiii români sunt de departe cei mai buni din Uniunea Europeană la olimpiadele de matematică și fizică. De ani de zile reușesc să se mențină pe primul loc, în timp ce la nivel mondial, în ultimii doi ani, ne-am clasat în Top 5 în mai multe domenii. Anul acesta, lotul olimpic internațional de matematică a obținut locul 4 mondial, după America, China și Coreea de Sud. Nu este puțin lucru!

Stăm de vorbă cu Pavel Ciurea, cel mai tânăr membru al lotului nostru, care a obținut aurul de la prima sa participare, despre cum se construiește o asemenea  performanță, dar și despre posibilitățile de susținere a echipei noastre, care a obținut un rezultat maxim cu resurse minime. (T.P.)

Pavel, de ce matematica? Cum a apărut această pasiune?

– În primul rând, în matematică nu prea există subiectivitate, adică dacă știi să faci ceva, iei punctajul maxim, primești credit. Nu există subiectivitate, ca la alte materii, ci poți vedea un lanț logic între absolut toate cunoștințele și domeniile matematicii. La geografie, de exemplu, lecția despre Carpații Orientali nu are neapărat legătură cu capitalele lumii, pe când la matematică toate se leagă între ele. Ca să dau un exemplu simplu: dacă nu știi adunarea, nu poți să faci înmulțirea, pe când, dacă ai învățat adunarea, înmulțirea vine oarecum natural.

În ce mă privește, matematica îmi aduce multă bucurie. Dacă acum n-ar mai exista  matematica, după atâtea ore investite în fiecare zi de-a lungul atâtor ani, în care a devenit parte din viața mea, probabil mi-ar fi foarte greu. Pot să spun că de fiecare dată când îmi iese o problemă sau descopăr ceva nou sau învăț un lucru pe care nu l-am mai văzut, îmi oferă o mare bucurie și mă încarcă. Același lucru îl văd și la colegii mei de olimpiade. Cei mai mulți nu urmăresc nici banii, nici să ajungă primii. Este mai degrabă o altfel de satisfacție, dacă vreți, nu știu cum s-o exprim, dar nu materială. Adică nu locul la olimpiadă aduce satisfacție, ci este mai mult această bucurie de a rezolva probleme și a descoperi lucruri noi. Normal că te bucură când vezi că ești printre cei mai buni din lume, dar nu acesta este neapărat scopul meu.

Cine ți-a inspirat pasiunea pentru matematică?

– Există multe persoane care m-au ajutat pe acest drum către olimpiadă, fiecare cu rolul lui. În primul rând, au fost părinții mei care m-au susținut. După aceea, au fost mai mulți profesori. Mai întâi profesoara mea de matematică din clasa a șasea, Doamna Toboș. Dânsa m-a pregătit gratuit și datorită ei am ajuns pentru prima oară la olimpiada națională de matematică. După aceea, au fost cei de la Upper School, în frunte cu Doamna Ivanovici (care au fost de departe cei mai importanți în pregătirea mea din gimnaziu) și cei de la Fundația Emag, în frunte cu Doamna Berindeanu. Fiecare în parte a avut rolul său foarte important. Și după aceea, la liceu m-am pregătit cu Domnul  Șerbănescu, și cu cei de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică, cu Domnul Flavian Georgescu, profesorul meu de clasă, și cu domnul Dan Dumitrescu. Le mulțumesc tuturor!

MUNCA DIN SPATELE SUCCESULUI

Câte ore lucrezi pe zi la matematică?

– Înainte de concursuri, spre exemplu anul acesta, din luna februarie, cred că am avut o medie undeva la unsprezece-douăsprezece ore pe zi. Restul anului, undeva la patru-cinci ore, după școală, și cu ce mai apucam prin timpul orelor de curs sau prin pauze. Dar, în general, lucrul greu vine ori în vacanțe, ori înainte de concursuri, când sunt săptămânile mai libere.

Deci tu lucrezi în vacanță mai mult decât în timpul școlii!

– Da, în timpul școlii nu putem să lucrăm doar la ce vrem noi. Adică, chiar dacă știi că vrei să urmezi, spre exemplu, științe exacte – matematică, informatică, fizică –, trebuie să înveți la toate materiile, pentru că așa e sistemul făcut. Și acest lucru îți mănâncă foarte mult timp. Practic, ai timp doar după ore, ceea ce, evident, e puțin. În vacanțe, fiind mai liber, poți să lucrezi numai la ce te interesează.

Din păcate, ministerul nu aprobă să avem un program special, adică trebuie să participăm la toate orele. Avem un orar normal, ca toată lumea, numai că după cursuri mai avem zece ore pe săptămână de pregătire pentru olimpiadă cu Domnul Profesor Flavian Georgescu. Pregătirea aceasta este susținută de liceu. Dar foarte important este faptul că suntem laolaltă un grup de elevi care lucrăm toți pentru olimpiade. Cinci din cei șase membri ai lotului olimpic internațional de anul acesta au fost de la noi de la liceu, unde există clase concepute special pentru performanță. Într-adevăr, este un aspect important în succesul pregătirii noastre – faptul că suntem un grup de prieteni cu interese comune. Acest lucru te ajută foarte mult ca să te motivezi, pentru că, dacă toată lumea în jurul tău lucrează la fel de mult ca tine, și tu vrei să continui să lucrezi.

Cum a fost la olimpiadă?

– În primul rând a fost șocant, pentru că, venind după un zbor de douăzeci de ore până în Japonia, am avut o zi de odihnă, după care am intrat într-o sală cu șase sute de copii, cei mai buni din lume la matematică. E destul de greu să știi că intri în competiție cu ei și, cum la mine era prima participare la un concurs de asemenea anvergură, a fost chiar mai greu. Am avut două zile consecutive de concurs. Dincolo de competiția propriu-zisă însă, m-am bucurat că ni s-a dat ocazia să interacționăm cu copii din alte țări, să vedem cum funcționează pregătirea la ei și, având interese comune, comunicarea a fost destul de bună, diferențele fiind mai mult culturale. Toată lumea lucra în aceeași zonă, toți aveam cam același stil de viață, toți munceam aproape la fel de mult.

Prima zi a fost foarte bună pentru lotul nostru, pentru că toți din echipă am rezolvat tot, ceea ce a fost destul de surprinzător. Am luat punctaj maxim. Faptul acesta mi-a ridicat moralul și am intrat a doua zi cu capul sus. Apoi, am încercat să rămânem cu picioarele pe pământ după primul succes. A venit a doua zi de concurs și după aceea ne-am confruntat cu tot stresul punctajelor și clasamentelor, dorind să știm unde terminăm fiecare, unde ne situăm în clasamentul final. Țin minte că eram la telefon cu tata când ni s-a comunicat că România a terminat pe locul patru. Noi speram chiar la locul trei. Distanța față de locul cinci a fost destul de mare, știam că vom fi cel puțin între primii patru. Evident, toți am fost extrem de bucuroși. Într-un fel ne așteptam să terminăm atât de sus, dar în același timp, când vine confirmarea, este o experiență foarte frumoasă. Echipa noastră a luat cinci medalii de aur. Nu s-a mai realizat această performanță în România de când s-a schimbat structura olimpiadei, în 1995.

„PASIUNEA NE DUCE DEPARTE!”

Cum explici această performanță?

– În primul rând, există un cerc de profesori pasionați, care se implică foarte mult. În al doilea rând, noi avem această disciplină de lucru. Diferența între noi și alte țări s-a văzut în faptul că noi am continuat să muncim și în pandemie. Adică în momentul în care olimpiadele au fost sistate, noi am continuat să ne pregătim. În clasa a șaptea am avut o dezamăgire destul de mare, pentru că nu s-au mai ținut olimpiadele, sau într-a opta, când n-au mai fost susținute de minister și au fost organizate doar de Societatea de Matematică, și n-au mai fost recunoscute ca atare. Ne-a fost destul de greu să continuăm să lucrăm, dar, până la urmă, munca pe care am făcut-o, neștiind dacă o să mai aibă loc olimpiadele, a meritat și s-a văzut acest lucru în rezultate. Poate motivația mare din partea elevilor, poate tradiția noastră românească în matematică, pentru că, până la urmă, olimpiada de către noi, prin Nicolae-Victor Teodorescu – toate au contribuit. De altfel, prima olimpiadă internațională de matematică a fost organizată în România, care a găzduit și cele mai multe olimpiade.

În 1959 au participat doar șapte țări, astăzi sunt în jur de o sută douăzeci. Acum cercul de țări participante este mult mai mare, și avem și țări precum China, America, Rusia, care investesc mult mai mulți bani decât noi. Dar, din fericire, vedem că pe noi, românii, pasiunea ne duce destul de departe.

Cum ai vedea o investiție eficientă în olimpici, așa încât România să crească mai mult în clasament?

– În primul rând, s-ar putea organiza un cerc național de matematică. Momentan, la un nivel mai restrâns, îl susține liceul unde învăț, Liceul Teoretic Internațional, unde sunt reuniți mai toți olimpicii internaționali din mai toate domeniile. Unul dintre profesorii lotului internațional,  Domnul Profesor Cătălin Gherghe, spunea într-un interviu că lotul olimpic era susținut de stat până după Revoluție. Exista acest cerc național de matematică, iar în ultimul trimestru, cum era pe atunci, olimpicii nu mai făceau alte materii, decât matematică, fizică, informatică – fiecare pentru olimpiada la care participa. Pe când acum, din păcate, nu există această libertate. Adică toată lumea trebuie să lucreze la toate materiile și să ia 10 la toate materiile. Despre America știm, de pildă, că a început să crească foarte mult pe această zonă a olimpiadelor de matematică în momentul în care Titu Andreescu, un român, s-a dus la ei și le-a oferit sistemul pe care-l aveam noi atunci. După care au început să importe chinezi care să concureze la olimpiade, dar lucrând după sistemele de la noi! Adică sistemul pe care-l aveam în România dădea rezultate, dar din păcate acum nu mai există la noi. O primă diferență față de noi este că în America au tabere mult mai lungi de pregătire. Tabăra noastră de pregătire pentru olimpiadă a fost de numai cinci zile într-o stațiune, la Bușteni. Pe când ei au tabere de pregătire de cel puțin o lună, cu elevi din toată lumea. Bugetul ultimei lor tabere a fost cincisprezece (15!) milioane de dolari. Și din România merg elevi în America și iau parte la taberele lor de pregătire. În felul acesta, americanii prind idei din toate țările, văd cum se pregătesc și pot să implementeze după aceea sistemele acestea la ei în țară. La noi nu se investește în astfel de tabere, spre exemplu. Ideal ar fi să avem și noi o astfel de tabără înainte de olimpiadă, pentru că atunci intrăm în cel mai bun ritm, așa încât, în momentul în care vine olimpiada, să fim în vârf de formă.  La noi nu se pot organiza în această perioadă, pentru că nu putem lipsi atât de mult de la școală. Dar, având în vedere că la noi nu există astfel de tabere, în orice moment al anului ar fi mai bine decât deloc. Asta ar fi o altă idee de investiție eficientă în lotul olimpic.

„NE-AM PUTEA ÎNTOARCE SĂ LUCRĂM ÎN ȚARĂ”

Crezi că există vreo șansă ca toți acești tineri, inclusiv tu, să rămâneți în țară și să vă folosiți potențialul în România?

– Mi-e greu să cred că există olimpici internaționali români care să vrea să rămână pentru studii în țară – cel puțin nu printre cei cu care am vorbit eu. Este clar că țările mari au mult mai multe resurse și pot să ofere mult mai mulți bani. Sub acest aspect, nu ne putem compara cu marile puteri ale lumii. Dar ceea ce cred că putem face, și la mine este cazul, ne-am dori ca, după ce  terminăm studiile și după ce vom fi lucrat o vreme în străinătate ca să căpătăm experiență, să ne întoarcem cu ceea ce am dobândit – cunoștințe și experiență – și să le aplicăm aici. Problema este că trebuie să simțim un pic de respect din partea celor din jurul nostru și din partea României.  Pentru că, dacă noi în școală suntem tratați cu spatele și ce spunem este luat în derâdere de către oamenii de la conducere sau lumea din jurul nostru își bate joc, de ce ne-am mai întoarce?

(va urma)

Interviu realizat de Tatiana Petrache


Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 176 (septembrie 2023)

Revista poate fi achiziționată din:

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

  • la revista în format digital online, de AICI
  • în format tipărit, cu livrare în România, de AICI
  • în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trackbacks and Pingbacks