Chestiunea românească

Este obligatorie vaccinarea copiilor? I

de

În ultima vreme am primim tot mai multe semnale din ţară de la oameni speriaţi că vor fi obligaţi să-şi vaccineze copiii. Unii se tem că cei mici nu vor mai fi primiţi la grădiniţă sau la şcoală după cum au fost ameninţaţi. Alţii chiar se tem, mai nou, de pandemia de rujeolă. Cum să întâmpinăm această situaţie? Trebuie să dăm curs ameninţărilor? Este chiar necesară o vaccinare antirujeolică? La aceste întrebări am încercat să răspundem împreună cu colegul nostru, Virgiliu Gheorghe, din perspectiva formației sale de biofizician şi bioetician. (G.F.)

– Mai întâi, domnule Virgiliu Gheorghe, cum să ne raportăm la aspectul legal privind vaccinarea?

– Când trebuie să luăm în discuţie o procedură medicală care se instituie de către stat sau oricare alt organism naţional sau internaţional cu titlul de obligatoriu, trebuie să avem în vedere experimentele farmaceutice şi medicale făcute pe oameni în perioada nazismului, care au zguduit opinia publică internaţională la momentul descoperirii acestora după al doilea război mondial. Ştiţi care a fost reacţia la aceste cercetări la care au participat chiar strămoşii instituţionali ai unora dintre cele mai mari companii farmaceutice din zilele noastre? În cadrul procesului de la Nüremberg s-a hotărât că niciodată în istorie să nu mai poată fi declarată ca obligatorie o procedură medicală. Ei bine, această hotărâre a fost adoptată de toate convenţiile internaţionale din vremea respectivă şi până astăzi. În tot ce ține de politică internaţională este precizat acest lucru, că nimeni nu are dreptul, indiferent de cauza pe care o invocă, să oblige o persoană umană la un act medical fără consimţământul acesteia.

– Credeţi însă că aceste hotărâri sunt în vigoare încă?

– Desigur! Atâta timp cât noi suntem parte a unor convenţii internaţionale pe baza cărora se desfăşoară politica noastră externă, iar în aceste convenţii este precizat acest lucru, obligativitatea actului medical este exclusă. Vedem însă că permanent se fac demersuri pentru obligativitatea vaccinării. Aceasta însă nu se poate face decât ca un abuz, ca o încălcare flagrantă a acestor acorduri şi convenţii internaţionale în special cele privind drepturile omului. Dar şi dacă se va face această încălcare de către legile adoptate de un stat populaţia are dreptul să atace aceste hotărâri.

– Şi totuşi, în multe grădiniţe şi şcoli se invocă această obligativitate pentru a fi primiţi copiii. Cum trebuie să reacţioneze părinţii?

– Cred că este important să ne cunoaştem drepturile şi să le susţinem. Să se ceară în scris această hotărâre şi temeiurile legale ale ei. Nu cred că vor da această hârtie, căci ar putea fi atacaţi în instanţă. Oricum, este o chestiune de hărţuială şi probabil că unii părinţi, mai ales dacă sunt mai simpli sau mai stresaţi, s-ar putea să cedeze.

– Credeţi că este atât de important să ne luptăm, ca să nu ne vaccinăm copiii?

Eu cred că este important să luptăm pentru apărarea tuturor drepturilor, indiferent de acestea. Iertaţi-mă, poate par răutăcios, dar nu mă pot abţine ca să nu vă întreb: Doar persoanele LGBT au drepturi pentru care trebuie să se lupte? Revenind, cred că dacă nu ne vom apăra drepturile, ne vom trezi într-o zi că trăim cu adevărat într-un stat totalitar, iar noi care am trecut prin comunism ştim ce înseamnă aceasta. Aşadar, dacă părintele copilului nu crede că trebuie să-l vaccineze, nimeni nu are dreptul să i-o impună. Prin Constituţia României, părinţii sunt cei care trebuie să hotărască pentru copiii lor şi nu statul sau altă instanţă.

– Dar dacă este să vorbim despre vaccinare în general, credeţi că trebuie să fim împotriva vaccinării? Şi noi am fost vaccinaţi când eram mici. Credeţi că vaccinarea în sine este o problemă pentru sănătatea copiilor?

– Lucrurile sunt destul de complexe. În vremea comunismului se făceau doar câteva vaccinuri, dar între acelea şi cele de astăzi există o mare diferenţă. În primul rând, nu vă imaginaţi, şi atunci erau efecte adverse ale vaccinurilor, pentru că nu toţi suntem la fel din punct de vedere genetic, astfel că şi atunci apăreau, destul de rar însă, probleme de sănătate sau chiar infirmităţi în urma vaccinării. Am de pildă un prieten care a rămas cu o pareză după vaccinarea de la doi ani. Dar acestea erau cazuri mai rare.

– Aşadar, care este însă diferenţa între vaccinarea de dinainte de 1990 şi cea de astăzi?

– În primul rând, atunci vaccinarea era o chestiune de siguranţă naţională. Vaccinurile se dezvoltau şi se produceau la Institutul Cantacuzino din Bucureşti, care era sub pază militarizată, tocmai pentru siguranţa vaccinului. Gândiţi-vă că în urma unei erori medicale sau a unui act criminal, prin vaccinare puteau fi îmbolnăviţi, transformaţi în infirmi sau chiar omorâţi zeci de mii de copii. Aceasta este într-adevăr o chestiune de siguranţă naţională. Acum însă, vaccinurile sunt făcute de o companie „Farma”. Ne putem întreba: unde au ei unităţile de producţie şi cine le poate certifica siguranţa?

Au existat până acum mai multe scandaluri internaţionale privind îmbolnăvirea populaţiei din cauza unei campanii de vaccinare. De pildă, în Franţa, în urma unei campanii de vaccinare împotriva Hepatitei B, au fost îmbolnăviţi mii de oameni de scleroză multiplă, o boală îngrozitoare. Cine a răspuns pentru aceasta? Au fost arestate câteva persoane, printre care şi Ministrul Sănătăţii din Franţa, câteva procese, dar oamenii au rămas bolnavi.

Pe de altă parte, acum se fac două, trei, cinci sau chiar şase vaccinuri odată, ceea ce înseamnă o agresiune extraordinară a sistemului imunitar al copilului. Pentru unii dintre ei este prea mult astfel că se trezesc părinţii că apar tot felul de afecţiuni, care pot fi corelate cu vaccinarea, din punct de vedere al momentului în care s-au declanşat, imediat post vaccinare, dar nu poate demonstra nimeni că aceasta au fost cauza. Numai statistic poate fi constatat acest lucru, dar statisticile nu le fac părinţii copiilor. Ei văd doar că în urma vaccinării copilul a făcut febră mare şi de atunci nu mai este ca înainte. Mai mult, după al doilea vaccin constată că afecţiunea s-a agravat. Astfel, părinţii pot presupune, dar mecanismele biologice fiind atât de fine, încât este greu de demonstrat acest lucru.

– Dar nu toţi copiii suferă în urma vaccinării?

– Este adevărat, v-am spus că suntem diferiţi din punct de vedere genetic. Pe de altă parte, nu ştim dacă toate vaccinurile conţin aceeaşi substanţă. De pildă, în chestiunea vaccinării COVID-19, s-a constatat că erau foarte diferite conţinuturile vaccinurilor. În Japonia s-au retras milioane de doze din aceste motive. Din ce-mi amintesc, au găsit cel puţin zece tipuri diferite de compoziţie. Constatând aceasta, ne putem întreba cum de mai putem avea încredere în vaccin? Ei bine, luând în considerare diversitatea genetică, dar şi a vaccinurilor, este clar că nu putem constata aceeaşi reacţie la toţi copii. Astfel, că observaţia personală nu e relevantă decât în baza convingerilor fiecăruia. Cei care au întâlnit cazuri de copii nenorociţi de vaccin şi sunt înclinaţi să creadă aceasta, vor refuza vaccinul pentru copilul lor. Ceilalţi însă care nu au întâlnit sau pentru care este mai important ce aud în mass-media decât ceea ce văd cu ochii lor vor crede în vaccin, orice ar fi.

Aşadar, constatările statistice rămân cele mai convingătoare. De pildă, în Italia a fost cu ceva ani în urmă un proces prin care nişte părinţi cereau despăgubire de la o companie „Farma” pentru că în urma vaccinării copilul lor a murit. Chiar dacă copilului după vaccinare i se schimbase major starea clinică, iar la scurtă vreme a murit, părinţii nu puteau dovedi că de la vaccin murise. Compania susţinea că este o coincidenţă. Atunci s-a apelat la statistici. Astfel s-a constatat că în urma vaccinării creştea brusc, pe o perioadă de câteva zile, sindromul morţii subite. În consecinţă, s-a putut stabili o legătură cauzală între vaccinare şi moartea subită a acelui copil. Astfel, familia a câştigat procesul. Desigur, numai ei, căci celelalte familii ai căror copii muriseră, nu au primit nici o despăgubire. Dar până la urmă ce mai contează despăgubirea când îţi moare copilul?

Ei bine, acest proces s-a desfăşurat acum 15-20 de ani când exista mai multă libertate ca astăzi, iar vaccinarea nu era promovată ca atât de importantă pentru sănătatea populaţiei. Credeţi că dacă s-ar mai petrece astăzi s-ar mai constata ceva? În România, oricum, nu, căci medicii responsabili au ordin să nu declare nici un efect advers al vaccinurilor, asta pentru că probabil nu am pierdut încă reflexul comunist de a controla statisticile în favoarea politicilor statului, iar ordinul este ordin şi nu se discută, dacă vrei să-ţi fie bine.  

(va urma)

Material realizat de Gheorghe Fecioru


Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 180 (ianuarie 2024)

Revista poate fi achiziționată din:

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

  • la revista în format digital online, de AICI
  • în format tipărit, cu livrare în România, de AICI
  • în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trackbacks and Pingbacks