„Biserica este casa noastră!”

În cuvinte simple, Părintele Konstantinos ne îndeamnă să dobândim pacea lui Hristos, să câştigăm bucuria duhovnicească, nu altfel decât prin rugăciune, spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Viaţa noastră trebuie să graviteze în jurul Învierii lui Hristos, ne învaţă Părintele, în familiile noastre şi în Biserică. Iar aceasta, nu stând şi aşteptând apocalipsa, ci cu trezvie luptând pentru a-L mărturisi pe Hristos în societate, apărându-ne copiii şi, nu în ultimul rând, cerând ajutorul Sfinţilor lui Dumnezeu, cum este Sfântul Ioan Iacov, ambasasorul românilor la Locurile Sfinte, mare rugător pentru poporul român. (G.F.)

– Părinte Stareț, cum vă păstrați pacea în această stare de aproape permanentă nesiguranță cu care vă confruntați aici, în Țara Sfântă?

– Pacea lui Dumnezeu nu este rodul străduințelor noastre, ci al chemării și cererii în rugăciune a păcii lui Dumnezeu. De aceea, și în Dumnezeiasca Liturghie începem cu cererea „În pace, Domnului să ne rugăm…”. Îl rugăm pe Domnul să ne dea pacea Lui și astfel să putem să înaintăm în viața noastră, indiferent de provocările pe care le întâmpinăm zi de zi. Slujbele Bisericii ne aduc pacea, câte vreme toate celelalte lucruri din afară ne tulbură și ne sălbăticesc. Atunci însă când ai pacea lui Hristos înlăuntrul tău, ea este o stâncă de care se sparg asemenea unor valuri toate tulburările și războaiele lumii. Prin Tainele Bisericii se îmblânzește și se liniștește inima noastră.

Pacea și bucuria noastră izvorăsc din Învierea lui Hristos, nu din condițiile exterioare ale acestei lumi. Nu uitați că primul cuvânt pe care l-a spus Mântuitorul după Înviere a fost „Bucurați-vă!”. De aceea, rațiunile bucuriei noastre sunt atât de solide, atât de statornice, atât de neclintit. Nu depind de nimic din vremelnicia și relativitatea care domnesc în societate, nici de nestatornicia oamenilor, ci se întemeiază pe Jertfa și Învierea Mântuitorului Însuși. Nu există motiv mai întemeiat pentru a avea pace înlăuntrul tău!

Se spune că, la un moment dat, doi monahi s-au certat unul cu altul foarte tare. „Îți dau una!”, a spus unul. „Eu, dacă n-aș fi monah și n-aș crede în Înviere, te-aș omorî!”, a răspuns celălalt. Și cugetând la acestea, s-au liniștit și s-au împăcat unul cu altul. Vedeți cum îl schimbă și îl tămăduiește pe om nădejdea Învierii? Îl face blând, îl face moale ca bumbacul, ca untul, îl face pașnic și cu adevărat bucuros.

Câtă pace și nădejde ar trebui să avem noi, creștinii, știind că Domnul nostru a spus: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!”. Câtă pace lăuntrică și încredere am avea, dacă am conștientiza în mod real că El este Stăpânul făpturii Sale, că El este Domnul vieții noastre, al întregii lumi, al întregii istorii! Dacă Hristos nu ar fi înviat, după cum spune Apostolul Pavel, zadarnică ar fi credința noastră.

Astăzi ne închinăm la Preasfântul Lui Mormânt, aici, în Ierusalim, la Mormântul nădejdii și al Învierii. Și dacă avem vreo tristețe sau supărare, să spunem: „De la această piatră care acoperă Preasfântul Mormânt începe nădejdea mea!”. Și ieșind, să lăsăm în spate toate dezamăgirile și toate nefericirile, și orice alte probleme, acolo, pe piatra Mormântului.

Mădulare ale Bisericii sau musafiri ai ei?

– Părinte, aveți aici, în mănăstire, o adevărată rânduială a liniștirii, a isihiei. Dar noi, care trăim în tumultul cetății, cum să dobândim pacea?

– Vedeți, aici, la Hozeva, primim grupuri din toată lumea și din tot felul de medii. Ne dăm seama dacă pelerinii vin din orașe sau de la sat chiar din clipa în care intră pe poarta noastră. Cei care sunt din orașe au o nervozitate, vin cu gălăgie, cu o grabă nejustificată, deși aici nu au vreun motiv să se grăbească. De ce? Pentru că condițiile din societatea în care trăiesc i-au făcut să fie așa cum sunt.

Ca să dobândim adevărata pace însă, ar trebui să avem o viață liturgică, să ne spovedim și să ne împărtășim cât mai mult cu Hristos prin Dumnezeiasca Euharistie. Eu v-am înfățișat trăsăturile exterioare ale omului care trăiește în metropole, pentru că acesta este modul lui de viață, în zgomot, stres și ritmuri alerte. Dar mai mult decât zgomotul metropolei, ne tulbură zgomotul lăuntric. Atât timp cât nu ne rezolvăm restanțele sufletești și duhovnicești, păcatele care ne împovărează, fărădelegile care ne apasă, nu vom găsi niciodată pacea, chiar dacă am trăi în cel mai liniștit și frumos loc din lume.

Așadar, este nevoie de spovedanie și Dumnezeiasca Împărtășanie și, firește, să spunem neîncetat Rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, până când ea ne va deveni mai prezentă decât propria noastră respirație. Atunci când Îl invocăm clipă de clipă pe Stăpânul păcii, pe Hristos, dobândim pace și în sufletul nostru.

Îi aveți pe Părinții voștri duhovnicești, după cum spune Mântuitorul Hristos, „îi aveți pe Moise și pe Proroci” ^{cf. Luca 16:29}. Să-i ascultați în viața voastră de fiecare zi, pentru că, de multe ori, îl vedem pe preot doar ca pe un executant al Sfintelor Taine – al botezurilor, nunților, înmormântărilor –, dar lucrurile nu stau așa. Trebuie să vedem în preot pe cel care ne spală și ne curățește sufletește, care ne ajută să ne scuturăm de murdăria din inimă pentru a putea intra curați și pregătiți la Cina Domnului. Preotul duhovnic este asemenea Sfântului Ioan Botezătorul care ne îndeamnă la pocăință și la trezvie, pregătindu-ne pentru Împărăție, care prin pilda vieții sale ne spune neîncetat: „Pocăiți-vă!”. Pentru că, numai dacă vă veți pocăi, veți putea crede cu adevărat în Hristos! Altfel, credința voastră este moartă, este doar în literă. Numai dacă vă veți pocăi, va străluci viața voastră! Numai dacă vă veți pocăi, veți avea un viitor. Iar dacă nu vă pocăiți, veți trăi în întuneric, fără nici un viitor. Și atunci când nu există ieșire, domnesc în suflet întunericul, întinăciunea, deznădejdea, războiul lăuntric care îl precede pe cel dinafară.

De asemenea, pentru a avea pace și nădejde, trebuie cu adevărat să ne avem unii pe alții ca mădulare ale aceluiași Trup, fără să dăm curs la „războiul cel dintre noi”. Asta înseamnă să te miști și să funcționezi în viață ca o mare familie. Biserica este o mare familie, nu este doar clădirea bisericii. Biserica este casa noastră. Este centrul vieții noastre, Pentru că, dacă noi spunem că suntem creștini ortodocși și nu avem drept centru Sfânta Masă, pe care se săvârșește Taina Dumnezeieștii Euharistii, nu suntem nimic, suntem doar niște musafiri în Biserică, nu mădulare ale ei. Dacă însă dumneavoastră vă dăruiți viața lui Hristos, viața voastră de fiecare zi, fiecare clipă și fiecare ceas, atunci Hristos vi se dăruiește vouă cu toată inima Sa. Fie sfântul pe care îl cinstiți în parohia voastră, fie un alt sfânt la care aveți evlavie, vi se dăruiește, ca să slujească nevoilor sufletului vostru, și apoi ale trupului vostru. Vreau să spun că, atunci când noi ne dăm viața noastră lui Hristos, Maicii Domnului, Sfinților, ei sunt datori să ne ocrotească. Și aceste minuni nu le fac, pentru că  am fi noi sfinți, ci pentru a ne arăta Calea sfințeniei și pentru a ne trezi din moleșeala noastră duhovnicească.

Cât ne bucurăm când vedem o familie unită, în care părinții și copiii se iubesc și se bucură unii de alții! La fel se face bucurie și în Ceruri atunci când noi, mădularele Bisericii, ne rugăm unii pentru alții și ne avem unii pe alții ca frații. Să fiți mulțumitori și să-L slăviți pe Dumnezeu pentru faptul că viețuiți acolo unde viețuiți, acolo unde aveți prieteni, unde vă cunoașteți vecinii, unde sunteți aproape de frații și rudele voastre, și dacă bați la ușa vecinului și îi ceri să-ți dea o bucată de pâine, o să alerge să-ți dea. Aici nu avem nimic. Vedeți ce înseamnă pacea în România și ce înseamnă pacea aici, pentru că în afară de această mănăstire unde ați venit să vă închinați, bine ar fi să vă aruncați o privire și în jur, ca să vedeți ce se petrece și să-L slăviți pe Dumnezeu pentru că trăiți într-o țară binecuvântată, așa cum este țara dumneavoastră.

„Dar, noi, creștinii, ce facem?”

 – Și în România ne confruntăm acum cu încercări. De pildă, în societate, așezământul familiei este puternic lovit, iar tinerii sunt dezorientați de ideologiile progresiste, atrași spre păcate grele, spre consumul de droguri.

– Este adevărat, trăim în vremuri grele, viclene, în care suntem neîncetat puși la încercare. De aceea, se cuvine să fim rugători, să fim aproape de Sfintele Taine ale Bisericii, dacă vrem să ne mântuim ca oameni, dar și ca neam. Să fim aproape de Sfânta Masă, tocmai ca să putem dăinui ca oameni și ca neam. Dumneavoastră cunoașteți problemele societății zilelor noastre, pentru că trăiți în cetate, câtă vreme noi nu auzim decât zgomotele ispitelor prin care treceți. Dar pentru a se mântui societatea aceasta, pentru a se întări și lumina tinerii noștri, trebuie însă ca dumneavoastră, creștinii, să urmați cu adevărat Evanghelia. Din păcate, astăzi Evanghelia o ținem frumos în bibliotecă și o mai citim din când în când, pentru că ne-a dat canon Părintele duhovnicesc sau ne mai amintim uneori că suntem creștini și o deschidem, dar nu o punem în practică. E nevoie să punem în practică Evanghelia în viața noastră de fiecare zi, dacă vrem să se schimbe ceva în jurul nostru.

Pe de altă parte, întrucât am o vârstă care îmi permite să vorbesc și din propria mea experiență, pot să spun că îmi amintesc de perioada anilor 1980 în Grecia, când exista o puternică tendință a nudismului. Încercau nudiștii să găsească plaje unde să poată să-și satisfacă dorințele. În acest moment există o situație cumva similară, o tendință puternică în care sunt oameni care duc o viață sodomică și vor să dobândească drepturi, adică să fie respectați la fel ca toți ceilalți. În acest moment, singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să așteptăm să se spargă acest val. Va trece, este o modă, dar care acum a intrat într-un ritm foarte puternic. Se va retrage și dintr-o dată va dispărea, pentru că valul are un mare avânt, dar când se va izbi de stâncă, se va preface în spumă.

Pe de altă parte, vreau însă să spun că acești oameni, ca să ajungă la suprafața societății noastre, au muncit la planul lor și își fac foarte bine treaba. Dar, noi, creștinii, ce facem? Ar trebui și noi să ne facem bine treaba noastră. Și treaba noastră care este? Întâi de toate, să ne schimbăm noi înșine viața. Repet, să trăim în pocăință, să avem Părinte duhovnic, să ne spovedim și să ne împărtășim. Și atunci când noi ne schimbăm cu adevărat, în mod firesc se vor schimba și copiii noștri, și oamenii din jurul nostru, și societatea. Trebuie să facem educație duhovnicească copiilor, trebuie să afle ce este drept și ce este strâmb, ce este firesc și ce este nefiresc, ce este bun și ce este rău. Atunci, de la sine, copiii noștri vor ocoli această stare murdară.

De altfel, dumneavoastră, românii, ați trăit o perioadă foarte grea, anume comunismul. Și scânteia credinței nu s-a aprins dintr-o dată, în momentul în care a căzut comunismul. Scânteia exista, jarul ardea mocnit, și îndată ce a căzut comunismul, a ieșit la suprafață. Această scânteie a credinței pe care o are poporul român, și eu mă înclin în fața acestui popor, această credință ține astăzi România. Această scânteie a credinței să o păziți, ca să ardă în familii și să o puteți transmite mai departe generațiilor viitoare.

Să vă iubiți familia și să-i purtați de grijă, pentru că trecem prin vremuri grele și dumneavoastră știți acest lucru mai bine decât mine. Arătați-le tinerilor ce este sfințenia prin propria voastră viață, nu atât prin cuvinte de învățătură!

– Noi, ca creștini, ar trebui să ne împotrivim sistematic acestei mișcări progresiste, sau s-o lăsăm să treacă așa cum a venit, concentrându-ne fiecare atenția pe familia sa?

– Aceștia au drepturi, pentru că trăiesc și ei în societate. Noi însă, care suntem majoritatea, nu avem la rându-ne drepturi? Noi, singurul drept pe care ni l-am revendicat în ultima vreme este acela de a dormi pe noi. Dormim somnul dreptului. Trebuie și noi să ne organizăm, trebuie și noi să facem asociații. Aceștia vor să facă în școli educație sexuală? Noi, ca părinți, nu trebuie să permitem ca copiii noștri să participe la așa ceva. Trebuie să se înființeze organizații și să ne mișcăm în acest sens.

Dacă școlile private creștine oferă un cadru mai potrivit pentru creșterea copiilor dumneavoastră, mai bine să dați un ban în plus, dar să știți că copiii dumneavoastră nu-și vor pierde sufletele. Zice Hristos: „La ce-ți folosește lumea toată, dacă-ți vei pierde sufletul?”. Să zicem că nu mai mâncați la fel de bine, nu mai mergeți în vacanțe, trăiți mai modest, dar plătiți acești bani la o școală privată, ca să puteți dormi liniștiți când veți fi la bătrânețe. În schimb, dacă acum dormiți nepăsători față de sufletul copiilor voștri, nu veți mai putea închide ochii când copiii vor crește și nu îi veți mai putea ajuta.

Un mijlocitor neadormit

– În încheiere, vă rugăm să transmiteți un cuvânt poporului român, dată fiind legătura care ne unește prin sfintele moaștele ale Sfântului Ioan Iacob Noul Hozevit!

– Vreau să mă adresez poporului român și să spun că România are ambasadori și consuli aici în Țara Sfântă, și la fiecare trei-patru ani ei se schimbă. Să știe însă poporul român că în această mănăstire a Hozevei are un „ambasador” și un „consul” neadormit, care nu este schimbat, ci rămâne aici și mijlocește pentru nevoile românilor, dar nu numai. Pentru că Sfântul Ioan Iacob, așezat aici spre închinare, este un Sfânt al întregii lumi creștine, și vin să i se închine oameni de unde nici nu vă puteți închipui. Vin ortodocși din Hawai, vin din Panama, din toată lumea, și cer să se închine la moaștele Sfântului Ioan. Acest lucru adeverește starea lui de sfințenie și neadormita mijlocire pe care o săvârșește pentru noi toți.

Cea mai mare minune a Sfântului Ioan este că urechile lui sunt deschise zi și noapte și aude cererile tuturor oamenilor care îngenunchează înaintea lui și îi cheamă numele și dă soluții imediat. Eu vă voi spune doar următorul lucru, ca egumen al sfintei mănăstiri, că mănăstirea noastră, ca orice mănăstire, se confruntă cu probleme și greutăți. E de ajuns să ne gândim – fiți atenți la acest lucru! – să facem rugăciune la Sfântul Ioan pentru problemele noastre și el deja ne-a dat soluția. Înainte chiar de a ne așeza noi la rugăciune! Doar ne-am gândit și el deja ne-a dat soluția. Multe, multe asemenea mărturii există!

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți, pentru mijlocirile Sfântului Ioan Iacob!

Interviu realizat de Tatiana Petrache

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 187 (august 2024)

Revista poate fi achiziționată din:

• Platforma digitală – în format digital online
• Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
• Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

• la revista în format digital online, de AICI
• în format tipărit, cu livrare în România, de AICI
• în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI