Încercările unei mame cu un copil dislexic
„Părintele este viu!”
Ascultându-l pe Părintele Arsenie Muscalu ai senzaţia că drumul vieţii duhovniceşti este foarte simplu şi firesc. Şi aşa și este! Însă pentru a ajunge la această claritate şi simplitate, trebuie să ne asumăm cu responsabilitate calea Evangheliei, a poruncilor lui Hristos, crucea fiecăruia dintre noi. Vina pentru tot răul din lume o purtăm şi noi, fiecare, atâta timp cât cu gândurile şi viaţa ne îndepărtăm de Hristos, uitând să înmulţim dragostea cea adevărată faţă de oameni şi Dumnezeu. (V.G.)
– Părinte, pentru ce ne-a făcut Dumnezeu? De ce ne-a dat acest dar al vieții?
– Dumnezeu ne-a făcut din dragoste, ca să ne împărtășim de dragostea Lui. Vedeți, noi suntem înclinați să ne dezvoltăm viața centrându-ne pe noi înșine, pe când propriu lui Dumnezeu este să împartă, să împărtășească. Să se bucure de dragostea Lui și altcineva. Dar ca să ne împărtășim de dragostea lui Dumnezeu, avem calea poruncilor dumnezeiești. Un lucru pe care pare că l-am cam uitat în zilele noastre, ne-am cam îndepărtat de dumnezeieștile porunci. Trăim mai mult după mintea noastră și după voia noastră. Dar dacă vrem să cultivăm dragostea lui Dumnezeu, avem această cale, a dumnezeieștilor porunci. Nu există o altă cale! Omul este făcut după chipul lui Dumnezeu și, odată ce Dumnezeu dragoste este, pe undeva și omul dragoste este. Deci dragostea este sădită în noi. Numai că, știți bine, apar atât de multe confuzii. Atât de multe lucruri le numim dragoste. Dar Dumnezeu, Care este dragoste, ne conduce la dragostea adevărată. Și dumnezeieștile porunci sunt calea către dragoste.
– Dar unde este dragostea, când vedem atâta ură, atâta dezbinare, chiar și războaie?
– Acesta nu-i decât semnul că noi ne-am îndepărtat de Dumnezeu. Cât de prezent mai este Dumnezeu astăzi? Priviți viața politică, viața economică, viața socială. Într-un trecut nu chiar foarte îndepărtat, prezența lui Dumnezeu era exprimată și la nivelul instituțiilor statului. Modul de viață de astăzi este însă un mod de viață înstrăinat de Dumnezeu. Și de aceea apar toate relele pe care le vedem, suferințele și dezbinările. Dar Dumnezeu nu încetează să fie dragoste. Este greu pentru omul de astăzi să accepte acest adevăr, că Dumnezeu dragoste este, când experiența de zi cu zi mărturisește contrariul. Aceasta-i o probă mare pentru credința noastră. Faptul că, pe de o parte, revelația dumnezeiască ne spune că Dumnezeu dragoste este, iar omul contemporan este plin de suferințe. Este sătul de suferințe!
„Să conștientizăm că nu suntem creștini adevărați!”
– Și cum să depășim această încercare, cum să nu pierdem încrederea că Dumnezeu este dragoste, deși noi suntem plini de suferință?
– Nu știu dacă pot răspunde la modul general la o astfel de întrebare. Mi se pare că atunci când vine cineva și e preocupat de problema asta, parcă Dumnezeu mai dă câte un mic cuvințel pentru el, personal. Dar la modul general parcă mi-e greu să răspund. Cu fiecare se întâmplă într-un fel anume, adică știe Dumnezeu cum să lucreze cu fiecare și nu îngăduie ca omul să guste mai multă suferință decât poate purta. El știe măsura fiecăruia, puterea fiecăruia. Și Dumnezeu nu încetează să bată la poarta fiecărei inimi, ca să-l conducă pe fiecare către dragoste.
– Adesea nici noi, creștinii, nu mai conștientizăm lucrarea măreață la care ne cheamă Dumnezeu, atâta vreme cât suntem debusolați și nu găsim un sens în viață!
– Așa este. De aceea, cred că trebuie cu disperare să încercăm să ne păstrăm mintea cât mai neafectată de duhul lumesc, de duhul acesta secularist, ca să reușim să nu pierdem busola. Pentru că în Biserică avem mijloace care să ne ajute pentru asta. Uitați-vă numai la slujbe, la praznicele împărătești! Ele toate respiră și exprimă această măreție la care este chemat omul. La praznicele și la slujbele Bisericii trăim dragostea lui Dumnezeu față de noi și astfel se și trezește conștiința noastră. Ne reamintim cine suntem, la ce ne cheamă Dumnezeu.
De ce spun de praznice și de slujbe? Pentru că este un har special care lucrează. Noi putem să citim textul unui canon, de exemplu, la noi acasă sau într-o împrejurare oarecare. Dar nu știu dacă ați văzut, este cu totul altceva când îl asculți în ziua aceea de praznic și în biserică. Este un har special!
– Societatea noastră este dominată de consumerism și, în același timp, suferă de duhul deznădejdii sub multe chipuri, de unde și epidemia aceasta de depresii la care suntem martori. Cum să ne raportăm la acest fenomen?
– Ne raportăm cu împreună-pătimire. Și ca să nu fim afectați de aceste lucruri, este nevoie să ne păstrăm, să ne cultivăm credința. Prezența lui Dumnezeu este îmbucurătoare. Nu vedeți, când avem de-a face cu un om optimist, cu un om care are o stare bună, ne transmite și nouă ceva din optimismul lui, ne simțim și noi bine în preajma lui. Dacă am fi și noi mai atenți și am face priză cu prezența lui Dumnezeu, ne-am îmbogăți cu bucuria pe care Dumnezeu o transmite. Observați ce bucurie de a trăi transmite facerea mâinilor lui Dumnezeu: animăluțele, plantele. Nu știu dacă ați observat că, atunci când sunt pui, toate animăluțele se joacă. Toate transmit bucurii, este o sărbătoare a vieții. Dacă se întâmplă așa prin mijlocirea lucrului mâinilor lui Dumnezeu, dar prin Dumnezeu Însuși!
– O stare de lipsă de însuflare și elan o vedem la mulți dintre tinerii de azi, care nu mai au idealuri, nu mai văd sensul vieții. Ce putem face pentru ei?
– Acest lucru ne responsabilizează cu atât mai mult. Probabil că nu văd nici în noi o mărturie vie a credinței. Dar, cum spuneam, acest lucru ne responsabilizează și ne cheamă la o lucrare mai serioasă. Pentru că eu cred că, dacă ar simți mai multă viață în noi, ar fi ajutați și nu le-ar fi atât de greu să redescopere bucuria de a trăi și sensul vieții. Dar probabil că la noi găsesc mai mult lozinci, mai mult reguli, respectarea formală a unor datini. Nu găsesc credința aceasta vie. Iarna, când este frig, te lipești de o sobă, nu? E fierbinte și te încălzești. Așa ar fi firesc să fim și noi, ca și creștini. Numai prin prezența noastră – Nu că am fi noi nu știu cine! – să se încălzească sufletește ceilalți. Adică degeaba le dăm lecții și degeaba știm ce e de făcut sau ce au ei de făcut, dacă noi înșine nu suntem o mărturie vie. Asta e cea mai mare nevoie în zilele noastre: să conștientizăm că nu suntem creștini adevărați! Și o sinceritate tot este de folos pentru tineri.
Dar în momentul în care suntem îmbrăcați cu o armură de lozinci, de precepte morale și de predici n-o să putem să-i ajutăm pe copii sau pe tineri. Predicile nu mai au efect! Tocmai pentru că sunt golite de viață. Chiar și copiii care vin la biserică și sunt crescuți de mici în Biserică, mulți dintre ei se îndepărtează, din motivul acesta, că nu simt în noi bucuria vieții cu Dumnezeu.
„Fața ta este scăldată în Lumină!”
– Probabil că ar trebui să învățăm de la Sfântul Serafim de Sarov că sensul vieții este dobândirea Duhului Sfânt.
– Întocmai! El însuși îi spune lui Motovilov în convorbirea pe care au avut-o – Motovilov era negustor și Sfântul Serafim face comparația cu negustoria – așa cum un negustor ia pulsul pieței și știe cu ce produse aduce mai mult profit, așa fiecare om simte. Unul simte că postind agonisește harul Duhului Sfânt, altul simte că mai mult rugându-se, altul simte că citind, altul simte că făcând milostenie. Ele toate sunt mijloace de dobândire a harului Duhului Sfânt.
Vă aduceți aminte convorbirea Sfântului Serafimcu Motovilov? Îi spune: „Privește-mă!” Închipuiți-vă un om care vă vorbește din mijlocul soarelui. Și spune Motovilov: „Nu pot să te privesc, pentru că fața ta este scăldată în Lumină.” Și apoi întreabă: „Și ce mai simți?” „Simt o căldură.” „Și ce mai simți?” „Simt o mireasmă.” Toate acestea sunt mărturii ale prezenței Sfântului Duh. Sfântul Serafim spune: „Iată cât de bun este Dumnezeu! M-am rugat ca Dumnezeu să-ți dea să înțelegi ce înseamnă să fii în Duhul Sfânt și îndată a ascultat rugăciunea mea.”
Noi ne împărtășim de experiența pe care a avut-o Motovilov cu Sfântul Serafim prin istorisirea lui. Dar cred că oricare dintre noi a avut astfel de momente și are astfel de momente în care simte – poate nu în măsura în care a simțit Motovilov atunci, poate nu vedem Lumina necreată sau nu simțim bogăția miresmei duhovnicești sau bogăția căldurii duhovnicești, dar avem fiecare dintre noi momente în care simțim că ne cercetează Dumnezeu. Și ne mai putem și păcăli uneori, mai confundăm stările, niște simple stări emoționale să le considerăm stări de har. Însă cu ajutorul spovedaniei, al sfătuirii cu duhovnicul, prin sinceritatea și rugăciunea noastră, Dumnezeu ne ajută să deosebim situațiile unele de altele și să dobândim un simț prin care să recunoaștem cercetările Sfântului Duh.
– Cum se transmite Duhul Sfânt de la o persoană la alta? Motovilov a căpătat Duhul Sfânt de la Sfântul Serafim.
– Asta când vrea Dumnezeu. Știți Sfântul Porfirie cum a primit harul Sfântului Duh? Doar privindu-l pe un bătrân pustnic cum se ruga. Uneori Dumnezeu face așa, într-adevăr, ca un om să primească harul Duhului Sfânt prin intermediul altui om. Cred că este de folos lucrul acesta și pentru că astfel ne apropiem unii de alții, ne unim unii cu alții, așa cum vrea Dumnezeu să fim și suntem feriți de pericolul mare al slavei deșarte, al părerii de sine, când știm că nu prin noi sau de la noi, ci prin cineva am primit harul Duhului Sfânt.
– De ce ne părăsește Duhul Sfânt?
– Ne părăsește. Uneori ne părăsește pedagogic. Uneori ne părăsește, ca să avem un mai mare folos duhovnicesc. Alteori ne părăsește și-n chip pedepsitor, atunci când întristăm, atunci când jignim harul Sfântului Duh, El ne părăsește și avem nevoie să ne cercetăm fiecare pe noi înșine, să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să înțelegem dacă e ceva ce am făcut noi. L-am supărat pe Dumnezeu cu ceva sau pur și simplu trebuie să avem răbdare. Dumnezeu desfășoară cu noi o pedagogie pe care o vom înțelege mai târziu. Deocamdată să răbdăm această stare de părăsire și nădăjduim că Dumnezeu ne va ajuta să înțelegem la un moment dat ce s-a întâmplat sau ce anume a vrut Dumnezeu să ne spună prin această părăsire. Dar la modul absolut Duhul Sfânt nu ne părăsește niciodată. Se ascunde cumva, adică face în așa fel, că nu-I mai simțim lucrarea, dar în mod absolut nu ne părăsește.
Interviu realizat de Mihaela Raluca Tănăseanu
Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 188 (septembrie 2024)
Revista poate fi achiziționată din:
- Platforma digitală – în format digital online
- Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
- Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate
De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni
Trackbacks and Pingbacks