„Să simțim prezența lui Dumnezeu!”

În Patericul Εgiptean se povesteşte despre Αvva Siluan care, şezând odată în Muntele Sinai, „s-a dus Zaharia, ucenicul lui, la o ascultare şi i-a zis bătrânului: «Sloboade, avvo, apa şi udă grădina!». Iar bătrânul ieşind, şi-a acoperit faţa cu culionul. Deci a venit fratele la dânsul în acel ceas și, văzându-l pe el de departe, a înțeles ce a făcut. Intrând apoi fratele la dânsul, i-a zis: «Spune-mi, avvo, pentru ce ţi-ai acoperit faţa cu culionul şi aşa udai grădina?» Iar bătrânul i-a răspuns: «Fiule, ca să nu vadă ochii mei pomii şi să se smulgă mintea mea de la lucrarea ei prin dânşii»”.

Astăzi ne uimeşte un lucru asemănător, dar cu o conotaţie complet diferită. Oamenii, tot mai mulţi, preferă spaţiile închise sau umbroase şi lipsite de perspectiva şi frumuseţea naturii, dar nu pentru a se adânci în inimă, departe de lume, nu pentru a simţi cât mai mult prezenţa lui Dumnezeu, ci pentru a se uita pe sine în faţa unui ecran mic, din care parcă le izvorăşte energia şi viaţa. Odată însă scoşi din această priză, devin nervoşi, irascibili sau oricum foarte demotivaţi să mai trăiască și altceva. Viaţa se mută încetul cu încetul în lumea ecranelor.

Desigur, fenomenul a cunoscut o evoluţie în ultimele decenii, când oamenii au uitat, pur şi simplu, cum e să trăieşti fără televizor şi, mai nou, fără internet şi telefon mobil. Nu mai ştim să ascultăm liniştea, să ne privim în ochi, să răbdăm o atmosferă liniştită, dar plină de sensuri, pentru a descoperi ce este dincolo de orice cuvânt şi trăire – prezenţa lui Dumnezeu.

Acesta ni se pare cel mai îngrijorător lucru în epoca modernă, poate cu mult mai grav decât mulţimea păcatelor, mai mici sau mai mari, care ne asaltează viaţa. Cumva, am renunţat să ne păzim mintea, am părăsit-o, lăsând-o în stăpânirea fantasmelor care irump prin noile tehnologii cu o intensitate de milioane de ori mai mare decât orice altceva în istoria omenirii. În literatura de specialitate, fenomenul este cunoscut. Se ştie că saturarea câmpului de cogniţie cu anumiţi stimuli conduce la o miopie cognitivă. Un exemplu ar fi acela că nu mai poţi sesiza pădurea din cauza mulţimii copacilor care te înconjoară, sau că nu mai poţi simţi dragostea, atunci când simţurile sunt incitate cu putere de imagini care cresc excitaţia.

Cuviosului Siluan îi era frică că, furat de frumuseţea naturii, mintea i s-ar fi îndepărtat de Dumnezeu. Aceasta, în condiţiile în care oricum natura îi amintea prin raţiunile dumnezeiești de Creatorul ei. Însă el vroia să păstreze intimitatea relaţiei cu Dumnezeu, dincolo de simţuri şi raţiuni contemplative. Astăzi însă omul nu mai este dispus nici măcar să se bucure de raţiunile dumnezeiești, de Frumosul dumnezeiesc ascuns în frumuseţile naturii. Lumescul patimilor sau jocul fantasmelor ce promit plăcerea ne înconjoară din toate părţile precum întunericul nopţii, încât nu mai ştim încotro ne îndreptăm, ci pur şi simplu trăim animaţi, aţâţaţi de pregustări ale plăcerilor care, prin amânarea lor, ne fac să devenim nervoşi şi anxioşi, așa cum ne incită şi ne face să uităm de noi înșine drogul desfrânării, de pildă.

Scară către Părintele nostru

Şi atât de mult se pierde pacea minţii şi minima trezvie, încât oamenii aproape că nu mai ştiu nimic despre ei înșiși şi despre lume! Ajung să trăiască într-un fel de inerţie, cel mai adesea îmbibată cu nepăsarea faţă de toţi și toate, dar cu o sete tot mai arzătoare de satisfacere a patimilor. Acesta ajunge până la urmă singurul semn de dorinţă de viaţă, singura motivaţie pentru care mai merită să trăieşti. Din păcate, fenomenul pierderii controlului minţii a ajuns la măsuri atât de înaintate, încât chiar și pentru cei care mai caută să ţină o pravilă de rugăciune a devenit dificil, dacă nu chiar imposibil să-și mai ţină mintea aici, acum, înlăuntrul cuvintelor, cât mai departe de cele ale lumii şi cât mai aproape de simţirea prezenţei lui Dumnezeu.

Nu este vorba de faptul că Dumnezeu este mai puţin prezent astăzi în lume şi în viaţa noastră decât în trecut, de avem atât de profund sentimentul că suntem părăsiţi, ci că noi înșine L-am părăsit cu totul pe Dumnezeu nu numai prin faptele vieţii noastre, cât mai ales prin scufundarea minţii într-o lume de imagini, gânduri şi senzaţii înlănţuite de dorinţe pătimaşe, dincolo de care nu mai putem vedea Lumina raţiunilor dumnezeieşti, prin care să putem urca ca pe o scară către Părintele nostru. Lumea noastră se închide tot mai mult în faţa lucrării harului prin toate judecăţile întoarse pe dos pe care le asumă, prin încrengătura de patimi pe care le cultivă cultura de consum, prin nesfârşitele fantasme pe care le colportează lumea virtuală, prin mândria şi egoismul care fac ca dragostea dintre oameni să dispară aproape cu totul.

Să comparăm această lume cu cea a străbunicilor noştri de la sat care, în orice puneau început, se însemnau cu semnul sfintei cruci, care tot timpul aminteau în cuvinte sau în oftaturi de Domnul, faţă de Care greşim în toată clipa şi tot locul, care le făceau pe toate cu frica de poruncile Evangheliei, deşi unii dintre ei nici nu ştiau să citească, de toată evlavia pe care o respira viaţa lor cotidiană. Nu idealizăm, ci doar ne amintim de ce am mai prins în copilăria noastră timpurie. Ne amintim de bunul simţ, de sfiiciunea pe care o răspândeau. Ne amintim de pacea cu care vorbeau şi simplitatea cu care se rugau, de sfaturile bune şi îndemnul spre cele sfinte cu care ne înconjurau. Viaţa lor nu era plictisitoare, deşi era cumva repetitivă prin rutinele zilei, puţinele noutăţi şi lucruri din viaţa lor. Erau însă foarte vii, recunoscători şi iubitori unul faţă de altul la bătrâneţea lor, mai mult decât tinerii de astăzi în primul lor an de la nuntă.

În preajma bătrânilor noştrii din vremea copilăriei simţeai dincolo de cuvinte că Dumnezeu există. Îl simţeai cumva prezent, şi acest lucru îţi dădea un sentiment de siguranţă şi bucurie, o bucurie pe care nu o mai vedem la cei de astăzi. Iar toate acestea, pentru că bătrânii noștri trăiau cu simțirea că Dumnezeu este de faţă. Pentru ei, nu era un concept abstract, ceva despre care se vorbea în vremurile de demult şi la care nu avem acces, care ne răspunde la rugăciuni ca un fel de reflex automat, o lege divină, şi nu o prezenţă harică şi personală.

Cheile care să ne deschidă ușa către Împărăția lui Dumnezeu

Scriem aceste lucruri cu gândul că o astfel de perspectivă ar putea fi una dintre cheile care să ne deschidă astăzi uşa către Împărăţia lui Dumnezeu, cunoscută încă de aici, de pe pământ. Aceasta ar fi calea către reconvertirea lumii noastre într-una binecuvântată de Domnul. Este vorba de a face totul cu simţământul că Dumnezeu este de faţă. Este vorba de cultivarea trezviei, a prezenţei permanente, a disciplinării minţii la rugăciune, dar şi în toate celelalte, fugind de evaziunile în imaginar pe care ni le propune lumea virtuală.

Evanghelia spune că nu se poate să te închini la doi domni, şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu se poate să fii şi cu Dumnezeu, în prezenţa Duhului sau în inima ta, dar şi în lumea de pe internet. Aşadar, dacă vrem să reconstituim acest drum către inima noastră, izbăvindu-ne din tulburările lumii, de moartea care ne pândeşte din toate părţile, trebuie să recuperăm prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră. Trebuie să reînvăţăm să ne rugăm, să dăruim cu smerenie, să ne bucurăm de cele simple ale lumii şi vieţii, să facem binele, jerfindu-ne pentru aproapele, pe care să-l odihnim cât putem de mult, ca şi Hristos să ne odihnească pe noi. Dumnezeu nu ne cere să schimbăm lumea, ci să ne schimbăm pe noi înșine, să schimbăm orientarea noastră dinspre lumesc către inimă, dinspre minciună către Adevăr, dinspre uitare către prezenţă – prezenţa harului Duhului Sfânt în viaţa noastră, pe care nu trebuie decât să o conştientizăm, să o simţim, să o cultivăm pentru ca lumea să fie mai bună.

Aceasta cred că este şansa noastră şi poate că şi a lumii în care trăim!

Virgiliu Gheorghe

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 189 (octombrie 2024)

Revista poate fi achiziționată din:

• Platforma digitală – în format digital online
• Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
• Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

• la revista în format digital online, de AICI
• în format tipărit, cu livrare în România, de AICI
• în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI