Interviu

„Să redescoperim frumusețea!”

de

Cultura și societatea de astăzi sunt într-o criză profundă, pe multiple planuri. Nu este nevoie să fii analist politic, critic cultural sau sociolog ca să o constați. Se vede cu ochiul liber și se simte pe propria piele. Și, oricât am prefera să dăm vina pe conspirații, nu putem nega că există la firul ierbii un teren prielnic, o predispoziție către astfel de evoluții, pregătită de subcultura de masă și de o tehnologie mediatică ce creează dependențe și frânge relațiile interumane. Ne lipsesc spiritul critic, dialogul liber și polemica creatoare. Ne lipsesc idealurile înalte și un sens al vieții.

Ce-i de făcut? Despre soluțiile care ar putea veni prin educație ne vorbește domnul Stephen J. Blackwood, critic cultural și președintele fondator al unei noi universități din Statele Unite, „Ralston College”, care își propune revenirea la metodele și resursele educației clasice și redobândirea exercițiului gândirii critice și libere. (A.G.)

– Domnule Stephen Blackwood, să începem cu începutul: ce rol a avut familia în formarea dumneavoastră?

Familia a stat la baza întregii mele evoluții, așa că-mi este pur și simplu cu neputință să descriu rolul ei în acest sens. Am părinți minunați, buni, generoși, foarte iubitori, oameni care toată viață au muncit din greu. Ei mi-au fost pilde în multe privințe. Mi-au dăruit o dragoste profundă și necondiționată, care cred că este unul din ingredientele absolut esențiale, una din condițiile necesare pentru ceea ce în mod obișnuit numim „viață fericită”. Tot ei m-au îndrumat pe calea credinței în Dumnezeu.

Am crescut într-o familie mare ‒ suntem zece frați, eu fiind cel mai mare. Acest lucru a fost foarte important pentru mine, pentru că familia este o școală a vieții. Nici o familie nu este perfectă, dar fiecare familie oferă multe oportunități în care poți să înveți să te cunoști pe tine și să-i cunoști și pe ceilalți. În familie am avut multe responsabilități față de frații mei, iar asumarea responsabilităților mă definește și acum. A fost, într-adevăr, o anume greutate, dar și un mare privilegiu să-i văd crescând și să-i și ajut să se dezvolte ca oameni. Poți învăța multe despre ființa umană, poți înțelege ce este firea umană prin simplul fapt că trăiești într-o familie.

În familie am învățat să iubesc muzica. În familie am învățat să iubesc natura, pentru că am crescut la o fermă dintr-un loc minunat, idilic, din Insula Prince Edward, Canada. Experiența naturii a fost foarte importantă pentru mine ‒ a fost prima experiență a frumuseții. De asemenea, părinții mei au o credință creștină simplă și puternică; de la ei am învățat să-mi pun întrebări profunde, să cuget adânc la cine sunt eu și ce înseamnă să trăiești în comuniune cu ceilalți și cu Dumnezeu. De la ei am înțeles că omul are un scop care transcende lumea și viața aceasta. Din felul în care ei trăiau am învățat cum să mă raportez la lucrurile cu adevărat importante. De pildă, tata a fost medic și a stat la căpătâiul multor muribunzi. Ne spunea adesea că nici unul dintre ei, în ultimele ceasuri de viață, nu a regretat că nu a stat mai mult la birou sau că nu a făcut vreo investiție. Toți regretau că nu au petrecut mai mult timp cu cei dragi, că nu s-au rugat sau că nu s-au bucurat îndeajuns de prieteni.

În familie înțelegi prima oară ce este suferința și înveți cum să te raportezi la ea, înveți ce este iertarea, blândețea, dar și dreptatea. În sfârșit, în familia mea am conștientizat că omul este o ființă uimitoare, că fiecare om este o taină infinită.

Oamenii se nasc în familii, unde-și petrec primii ani din viață, de aceea copilăria este o perioadă foarte importantă pentru fiecare dintre noi. Atunci se formează omul, de aceea trebuie să ne gândim foarte serios la ce înseamnă familia și cum să-i ajutăm pe tineri să-și întemeieze familii bune. Trebuie să ne gândim serios care sunt nevoile reale ale copiilor, pentru că această perioadă le va afecta tot restul vieții și, implicit, va influența societatea. Familia este un element crucial pentru orice societate.

„Ce este omul?”

– Într-o cultură de nihilism agresiv, cum considerați că am putea crea un mediu care să-i stimuleze pe tineri să-și înțeleagă firea umană și să se înțeleagă pe ei înșiși?

– Nu există un răspuns simplu la întrebarea dumneavoastră, pentru că o cultură  umană este un fenomen complex și dinamic. Ea implică familia și, să zicem, agricultura, tradiția și instituțiile politice, instituțiile artistice, instituțiile de învățământ. Implică o întreagă gamă de aspecte interconectate: de la arhitectură la comunicare, media și divertisment și toate aceste lucruri. Fiecare civilizație umană, fiecare cultură umană reprezintă acest fenomen complex, nuanțat și dinamic. Și ar fi o greșeală să ai o abordare reducționistă. În plus, ar fi o greșeală să credem că s-ar putea controla acest lucru de sus în jos. Tocmai aceasta este și pretenția neomarxistă: puterea vă permite să recreați lumea. O cultură autentică nu poate fi decât una a înfloririi umane, a libertății, care favorizează o permanentă actualizare în raportarea noastră la noi înșine și la lume, o continuă dezvoltare a ființei umane, trăsătură care ține de însăși natura omului.

Este important, de pildă, să ne înțelegem pe noi înșine, mai întâi de toate din punct de vedere biologic; există realități biologice naturale valabile pentru fiecare ființă vie. Fiecare ființă vie are o natură, o fire, un dat, la nivelul sistemelor și al statutului speciei sale. Acestea nu pot fi ignorate. Pe de altă parte, aceste realități biologice nu spun povestea completă a omului, deoarece ființele umane sunt creaturi conștiente de sine. Ține de natura lor să se cunoască pe sine. Și trebuie să putem răspunde la întrebarea: „Ce este natura umană?”, pentru că nu poți începe să te gândești la ce ar trebui să fie o cultură în care să înflorească omul și societatea umană, dacă nu știi ce este în mod real o ființă umană. Trebuie să știm care este finalitatea, scopul și natura ființei umane, pentru a putea proiecta sau gândi ceva trainic. Indiferent dacă ești părinte sau profesor, politician sau medic, aceasta este o întrebare la care trebuie să dai cel mai bun răspuns posibil.

Pe de altă parte, nu există nimic despre care să se fi scris mai mult și căruia să i se fi dedicat o analiză mai atentă decât întrebarea: „Ce este omul?”. Poți să începi cu Homer; în tradiția europeană, vă puteți apleca asupra întregii culturi elene și romane, creștine și iudaice, și puteți găsi răspunsuri foarte cuprinzătoare la această întrebare. Așa văd eu lucrurile. Trebuie să citim cărți, trebuie să studiem istoria și să încurajăm în noi înșine reflexivitatea. Nu poți fi conștient de tine fără să te gândești la tine. Nu într-un mod narcisist, ci vreau să mă gândesc, de fapt, ce fel de făptură sunt. După ce tânjesc? Ce caut? Ce mă face fericit? Ce mă deprimă? Care este natura mea? Dacă ai încerca să crești un copac, un măr, de pildă, sau un răsad de roșii, te-ai gândi mai întâi care este natura acestui lucru. De ce are nevoie? De câtă apă, de câtă lumină, în ce fel de sol crește, de ce fel de nutrienți are nevoie? De ce fel de îngrijire? Trebuie tuns? Are nevoie de un arac de sprijin pentru a se înălța?

Atunci și în abordarea ființelor umane trebuie să gândesc la fel. Dacă vrei ca o ființă umană să înflorească, trebuie să te gândești la ce fel de mediu îi poate stimula creșterea pentru a-și manifesta întregul potențial. Tocmai de aceea avem nevoie de toată înțelepciunea trecutului, pe care umanitatea a acumulat-o făcând multe, multe greșeli, pe care și noi înșine le vom face. Dar aflând ceea ce alții au învățat din experiență sau au înțeles din trecut, putem fi mai capabili, dacă avem smerenie, să abordăm situațiile complexe, dificultățile și problemele, dar și oportunitățile vieții noastre. Poate am să vă surprind, dar, după mine, o prioritate vitală astăzi este să înțelegem frumusețea din lume și din oamenii de lângă noi.

Nihilismul care erodează societatea

În ce măsură  actualul sistem de învățământ este responsabil pentru criza prin care trece lumea noastră?

– Cred că există două probleme. Prima este, în esență, că ideile care ies din universitate au o mare influență de sus în jos, în toate sferele despre care am vorbit. Uneori îmi place să vorbesc despre universități ca despre un sistem de aprovizionare cu apă care, în loc de apă, transmit idei prin fiecare „robinet” din casele oamenilor ‒ fie că „robinetul” este arta, muzica, arhitectura, politica, viața de familie, educația, asocierea voluntară pe plan social sau politic. Toate aceste „robinete” sunt acum subminate și deconectate de la izvoarele lor reale (credința într-un Adevăr absolut, credința în om și în dragoste, libertatea de gândire și opinie) prin influența acestui nihilism plin de cinism răspândit în toată cultura noastră. Și da, cred că este un curent extrem de puternic, ca forță negativă, aflat într-o relație de cauzalitate cu toate aspectele vieții. Dar mai este o problemă ‒ și mă limitez să vorbesc doar despre studenții din universități: li se refuză tinerilor instrumentele indispensabile pentru a face față problemelor foarte complexe cu care se confruntă și cu care se vor confrunta atât în prezent, cât şi în viitor.

Fără îndoială, una dintre cele mai mari probleme este problema ideologică, nihilismul acesta neomarxist. Și acest lucru grav pare să fie larg răspândit în mai toate părțile lumii. Problema este că această ideologie, care capătă diverse forme și manifestă o întreagă gamă de subtilități, este inerent cinică și nihilistă. Ea respinge vehement însăși posibilitatea vreunei realități transcendente, a Adevărului însuși, a Binelui și Frumuseții, a iertării și dreptății. Este o viziune care erodează cultura și societatea, este degradantă și înjositoare, pentru că face imposibilă dobândirea unui sens al vieții. Este o poziție profund deprimantă, pentru că elimină tot ce ține de orizontul sau sfera unui sens, de vreme ce sensul nu poate fi aflat decât în ceva mai presus de noi.

Este o viziune care, de fapt, ne obligă să reinterpretăm lumea ca pe o serie de relații de putere Și, în această cheie, nu există adevăr, ci doar putere. Este o poziție foarte toxică, pentru că otrăvește relația noastră cu instituțiile, cu ceilalți oameni și cu trecutul. Suntem văzuți doar ca simple instrumente de manipulare ale altor persoane, sau noi îi vedem pe ceilalți ca ținte ale propriei noastre manipulări. Însăși posibilitatea iubirii, a reciprocității, a schimbului de experiență, a sacrificiului de sine devine imposibilă, iar relațiile care fac ca viața omului să fie bună și împlinită sunt respinse cinic drept „instrumente de oprimare”. O asemenea viziune este preluată de întregul nostru mod de viață, de exprimare, în arta noastră, în arhitectură, de pildă, ca în stilul brutalist.

„Oamenii caută Frumosul”

O astfel de experiență arhitecturală am avut în țara noastră. De pildă, orașul București, din „micul Paris” a devenit „o mare închisoare”. Este greu să ai senzația de frumusețe într-un astfel de loc.

– Deși nu cunosc Bucureștiul, intuiesc că ceea ce spuneți este adevărat. Simpla folosire a cuvântului „închisoare” este semnificativă în acest context, pentru că, vedeți, este legată de ceea ce spunem despre operele de cultură – de filosofie, de teologie, de arte – și anume, că sunt eliberatoare. Ne eliberează de constrângerile necesității, mai ales de greutățile vieții interioare. Ne ajută să ne împăcăm cu greutățile și, într-un anumit sens, să depășim ceea ce ni se pare a fi fatalitate și hazard în viața noastră, duritatea realității însăși.

Dimpotrivă, ideologia dominantă nu acceptă că ar exista vreo eliberare. Acceptă că există doar asuprirea omului de către om, subjugarea nesfârșită exercitată de voința de putere. Și aceasta este un fel de închisoare, dar una culturală, ideologică, iar arhitectura poate deveni o reflectare a acestei idei. Să ne gândim la ce presupune brutalismul: o confruntare brutală, la nivel estetic, cu o clădire urâtă, ce trezește în om senzația de opresiune. Aceasta este chintesența a ceea ce învață ideologia în sine. Și viziunea aceasta se poate extinde asupra discuției despre educație sau despre orice instituții, despre dezintegrarea oricărei tendințe de asociere liberă a oamenilor.

Acum, trebuie spuse două lucruri. Primul, că există mulți alți factori, nu este la mijloc doar factorul ideologic ‒ există factori materiali și culturali cu o influență uriașă: există internetul, există transportul și comunicarea în masă, există piața globală, precum și multe alte cauze. Există rolul tehnologiei în viața socială și cea personală. Am fost de curând în vacanță și am stat câteva zile într-un hotel. În sala de mese, toți stăteau cu ochii în telefoane, deși erau în compania celor dragi cu care veniseră în vacanță! Nu poți spune: „Aceasta este ideologie!”. Aceasta este o realitate materială indusă de piață, legată de o viziune asupra lumii și căreia doar un anumit tip de viziune asupra lumii poate să-i reziste, dar nu poți, pur și simplu, să dai vina pe ideologie pentru existența tehnologiei.

Celălalt lucru pe care vreau să-l spun este că ideologia neomarxistă nu este doar greșită, ci este evident greșită. Și poate fi demonstrat că greșește din punct de vedere filosofic și rațional. Cred că majoritatea oamenilor știu că este greșită și, în definitiv, foarte puțini trăiesc ca și cum ar crede că este adevărată. Oamenii caută frumosul, caută prietenia, caută să fie cunoscuți de alții și să-i cunoască pe alții într-o relație autentică. Oamenii caută dragostea în viața lor, ascultă muzică, se roagă, caută să fie iertați atunci când greșesc și să-i ierte pe alții când le greșesc. Urăsc răutatea și nedreptatea și compătimesc cu victimele. Aproape fiecare ființă umană pe care am întâlnit-o vreodată conștientizează că este implicată în realități pe care ea însăși le consideră transcendente.

Un antidot la nihilism

Ați venit cu o soluție concretă la această criză culturală și educațională, inițiind întemeierea unei universități private  în Statele Unite, „Ralston College” (statul Georgia) . Care sunt principiile și intențiile care îi stau la bază? 

– Principiile care animă această universitate în devenire sunt simple. Întâi de toate, căutarea adevărului, fără a exercita vreo cenzură și fără a ne fi rușine să-l spunem. Nu este ușor să creezi un mediu în care oamenii să poată gândi în mod real și unde să aibă curajul să le împărtășească altora ceea ce cred. Trăim vremuri în care mulți oameni se tem să spună ceea ce gândesc, din cauza reacțiilor de cenzură și punitive cu care se confruntă. Acesta este un lucru rău pentru toată lumea, nu-i așa? Mulți vorbesc despre libertatea de exprimare ca și cum ar fi doar libertatea de a spune lucruri jenante și insultătoare. Această abordare este cu adevărat o rușine. Dar libertatea de exprimare presupune să ne împărtășim unii altora ceea ce gândim și înțelegem noi despre lume; presupune curajul de a-l avertiza pe celălalt asupra unor pericole reale. Dacă spun: „Opriți-vă, nu traversați strada, trece un autobuz!”, aceasta este libertatea de exprimare. Poate că stăteai cu ochii în mobil și nu ai fi observat. Dacă vă spun: „Mâine va fi furtună, așa că anulăm picnicul din parc” sau: „Acest roman al Virginiei Woolf m-a ajutat să înțeleg fragilitatea naturii umane” ‒ acestea sunt exemple de libertate de exprimare. Ceea ce dorim să creăm este un cadru în care tinerii să poată împărtăși lucrurile în care cred. Iar asta presupune să existe o cultură în care oamenilor să nu le fie rușine să gândească și să se exprime.

Al doilea principiu este apărarea tuturor libertăților pe care se întemeiază adevărul: libertatea de gândire, libertatea de opinie, libertatea de asociere. În al treilea rând, redescoperirea frumuseții în toate formele ei. Iar al patrulea rând, frățietatea, prietenia, care este atât o condiție a acestei preocupări în relație cu ceilalți, cât și rezultatul acestei preocupări. În mod firesc, devenim prieteni cu cei cu care căutăm împreună Adevărul și Frumosul. 

De asemenea, ne propunem ca studenții să aibă un contact nemijlocit cu opere literare și de artă, ca să poată să-și pună cu mai multă seriozitate niște întrebări fundamentale. De pildă, la masterul nostru de Științe umaniste avem un program intensiv de predare a limbii grecești. Se poate spune că limba greacă a constituit matricea științelor umaniste, chiar și atunci când nu sunt articulate în limba greacă. Să luăm dar categoriile de gândire ‒ acestea reprezintă moștenirea și influența limbii grecești asupra culturii europene. Grecia însăși este creuzetul civilizației apusene ‒ nu doar ca origine, în sens istoric, ci pentru că deține bazele lingvistice și intelectuale ale oricărui demers de inițiere, dacă vreți, în cercetarea umanistă. Dar acest proces îi cere învățăcelului smerenie și străduință, fără de care nu se poate lucra pe texte, nici nu se poate face o interpretare pertinentă a operelor de artă și literatură.

Nu cred să existe răspuns la problemele, crizele și provocările din cultura noastră care să nu implice descoperirea acestor comori perene către tinerii noștri. Nu cred că există alt antidot la nihilism în afară de redescoperirea și reînvățarea tocmai a realităților pe care nihilismul le neagă. Nu poți fi pur și simplu anti-nihilist ‒ trebuie să reînveți ce înseamnă Frumosul și Adevărul și Dreptatea, să le trăiești și să le împărtășești și altora. Acesta este un răspuns în sine, care singur va birui orice nihilism.

Material realizat de Ana Gheorghiu


Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 165 (octombrie 2022)

Revista poate fi achiziționată din:

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

  • la revista în format digital online, de AICI
  • în format tipărit, cu livrare în România, de AICI
  • în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *