„Fără Hristos lumea nu are sens” (I)
Hristos, Paștele nostru
Una dintre primele griji ale lui Lenin, după ce s-a instalat la putere, a fost să legalizeze avortul. Se întâmpla în 1920, și era prima oară în istorie când se lua o asemenea măsură. Astăzi nu ne mai miră că „dreptul” la avort a fost inaugurat de un regim comunist, pentru că numai o antropologie ateistă putea considera că pruncul din pântecele mamei este altceva decât om întreg.
Într-un secol de legalitate a avortului (1920-2020), în Rusia s-au înregistrat oficial 143.375.006 de avorturi, ocupând locul I absolut în lume la numărul de avorturi raportat la populație. Pe locul imediat următor vine România(!), care legalizează avortul tot în plin comunism, în 1958. Din 1958 până în 2020, scorul uciderilor de prunci la noi este de 19.237.513[1], cu o reducere în perioada restricțiilor impuse de Ceaușescu. Statisticile nu includ avorturile făcute în clinicile private și în unele spitale de stat care nu raportează datele, avorturile medicamentoase, avorturile făcute de românii plecați la muncă în străinătate (majoritatea aflați la vârstă fertilă), avorturi ilegale, situațiile în care se fac avorturi la cerere, dar se consemnează că sunt chiuretaje la sarcini oprite din evoluție. Dacă s-ar ține seama și de aceste date, numărul total al avorturilor ar fi cel mai probabil dublu. În Occident, legislația pro-avort se impune mai târziu, în anii ’70-’80. În Statele Unite este adoptată în 1973 prin celebra decizie Roe vs. Wade. De atunci, această măsură a făcut oficial 53 de milioane de victime numai în America.
A existat oare vreo conflagrație sau vreo catastrofă care să fi ucis atâtea milioane oameni? Al Doilea Război Mondial a înregistrat puțin peste 68 de milioane de victime la nivel global, iar regimurile comuniste au provocat per total în jur de 100 de milioane de victime. Considerabil mai puțin decât victimele cabinetelor de ginecologie! De aceea, inutil să ne ocupăm de prevenirea și combaterea unor flageluri precum războaiele militare, biologice, cibernetice, meteorologice etc., înainte de-a fi câștigat războiul din familia noastră sau din inima noastră. Războaiele exterioare sunt o oglindă a războaielor și crimelor pe care le provocăm ‒ sau le tolerăm, din nepăsare ‒ în viața din preajma noastră.
Vestea bună este că există încă state europene care încearcă să mai stăvilească curentul morții. De pildă, în Italia, aproximativ 70% dintre medicii ginecologi nu oferă servicii pentru avort din rațiuni de conștiință personală. Situații similare există și în Spania, unde avortul este legal, dar nu prea pot fi găsiți medici ginecologi care să îl efectueze. În plus, intervalul de așteptare obligatoriu dintre consultările pentru avort și procedura efectivă reprezintă un alt obstacol, pentru a le ajuta pe femei să nu ia decizii pripite. Polonia și Ungaria au în prezent politici și situații similare. De asemenea, și la noi în țară doar 34% dintre specialiștii în obstetrică-ginecologie efectuează avorturi la cerere, ceilalți justificându-și refuzul prin motive religioase sau etice.
Pentru o cultură a vieții
Pe 20 ianuarie a.c. a fost inaugurată la Washington D.C. seria marșurilor pentru viață de anul acesta, care marchează 50 de ani de la primul marș organizat în 1973 și un an de la abrogarea deciziei Roe vs. Wade, prin care s-a pus capăt dreptului constituțional federal la avort. Momentul a reprezentat o întorsătură în lupta pro-viață, deoarece, într-un singur an, mai bine de jumătate dintre statele americane au interzis sau restricționat accesul la avort. Vorbitorii la Marșul pentru Viață au afirmat că misiunea lor nu s-a încheiat, deoarece intenționează să promoveze o legislație care să limiteze avortul la nivel statal și federal. „Mișcarea pro-viață a înregistrat o victorie majoră, dar munca noastră de a construi o cultură a vieții este departe de a fi finalizată”, a declarat Jeanne Mancini, lidera Fondului pentru Educație și Susținere a Marșului pentru Viață.
Și la noi în țară, în perioada 1-31 martie va avea loc o serie de evenimente sub egida „Lunii pentru viață 2023” cu tema: „Viitorul este pro-viață”. Doritorii pot participa la ateliere, proiecții de filme, campanii și târguri caritabile pentru femeile în criză de sarcină, conferințe etc. pe această temă. Evenimentele vor culmina cu Marșul pentru Viață care va avea loc sâmbătă, 25 martie, în România și în Republica Moldova. Organizatorii, Asociația „Studenți pentru viață” și Asociația „România pentru viață”, declară în comunicatul de presă[2] că scopul evenimentelor este de a conștientiza societatea „cu privire la umanitatea deplină a copiilor nenăscuți și la necesitatea de a sprijini femeile care se confruntă cu greutăți în perioada sarcinii”.
„Gala Buneivestiri”[3] este un alt eveniment care marchează „Luna pentru viață” și va fi organizat de Asociaţia Life Call împreună cu Radio România, pe data de 25 martie, la Sala Radio București. Este un concert caritabil pentru susţinerea femeilor însărcinate aflate în dificultate, susținut de „Regele naiului”, Maestrul Gheorghe Zamfir, Grupul Psaltic „Tronos”, sopranele Rodica Gabriela Anghelescu şi Silvia Micu, cunoscutul tenor Vlad Miriţă şi Raluca Angel. Fondurile care se vor strânge vor susține dezvoltarea primei platforme digitale de consiliere online gratuită a femeilor în criză de sarcină, prin care peste 10.000 de astfel de femei vor putea beneficia anual de consiliere și ajutor material. De asemenea, partea de cercetare a proiectului va sta la baza unei inițiative legislative prin care aceste femei să fie în mod real sprijinite.
Să plângem și să ne tânguim pentru această rușine ca două mari țări ortodoxe să fie pe primele locuri în clasamentul pruncuciderii și să înmulțim dragostea, pentru a o șterge de la fața lui Dumnezeu!
Tatiana Petrache
[1] https://basilica.ro/wp-content/uploads/2022/02/Statistici.pdf
[2] https://marsulpentruviata.ro/index.php/2022/03/27/comunicat-de-presa/
[3] https://lifecall.ro/evenimente/gala-bunei-vestiri/
Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 170 (martie 2023)
Revista poate fi achiziționată din:
- Platforma digitală – în format digital online
- Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
- Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate
De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni
Trackbacks and Pingbacks
Războiul din sufletul femeii – MAGAZIN CRITIC
[…] comunism, în 1958. Din 1958 până în 2020, scorul uciderilor de prunci la noi este de 19.237.513[1], cu o reducere în perioada restricțiilor impuse de Ceaușescu. Statisticile nu includ avorturile […]