„Fără Hristos, lumea nu are sens (II)”

Răul, grotescul, urâtul, tragicul ‒ sau, mai degrabă, tragi-comicul ‒ ne ies în cale la tot pasul. Sunt o realitate a lumii în care trăim. Dar, după simpla constatare, dincolo de amărăciune, disperare sau de autohtonul haz de necaz, ce urmează? Yelena Popovici, regizoarea și scenarista filmului „Omul lui Dumnezeu”, ne oferă un răspuns: „Nu trebuie decât să întinzi mâna către Dumnezeu și să-I dai o șansă să te ajute!”. Este ceea ce a făcut ea însăși în greutățile propriei vieți, dar și constatând tragedia din viețile altor oameni.

Rămânem tragici pentru că încremenim cu brațele strânse la piept și capul plecat, în durerea noastră, fără să îndrăznim a întinde mâinile către Domnul și nici a privi către Cer. Să îndrăznim! Hristos abia așteaptă să fie împreună-Creator cu noi. (T.P.)

– Doamnă Yelena Popovici, ați simțit ajutorul Sfântului Nectarie în timpul realizării filmului „Omul lui Dumnezeu”?

– Am trăit mai multe minuni în timpul realizării filmului decât am arătat în scenariul filmului! Însăși realizarea filmului a fost o minune. Nu sunt Steven Spielberg și nu am putut să obțin banii ca el. Eram un regizor necunoscut la ora respectivă, iar subiectul nu era unul care să fie considerat comercial și atractiv. Sigur, eu una nu sunt de acord cu asta ‒ cred că oamenii sunt interesați de poveștile care le dau speranță. Mai ales în zilele noastre caută ceva care să-i poată înălța sufletește.

Adevărul e că, în general, în industria cinematografică ne lipsesc poveștile bune. Este foarte greu să faci filme în zilele noastre, mai greu ca niciodată. Puteți întreba orice regizor și vă va spune același lucru. Ca să vă dau un singur exemplu, nu am putut strânge bani pentru o poveste a mea despre Greta Garbo, deși are un scenariu grozav și actori mari care vor să joace. Așa că, abia după optsprezece ani în Los Angeles, am ajuns să fac un film în Grecia – un film despre un sfânt, și un sfânt grec ortodox! A fost o minune. S-a întâmplat exact ceea ce mi-a spus Starețul Efrem din Arizona: „Dacă este voia lui Dumnezeu, se va întâmpla!”. Și eu cred că a fost, și mai cred că am avut ajutorul Sfântului Nectarie de la început până la sfârșit.

La Stareța Timoteea de la Eghina nu m-am dus să-i cer binecuvântare până când nu am fost sigură că proiectul este realizabil. Nu am vrut să-i vorbesc despre un film care nu avea să se materializeze. Numai după ce am primit niște fonduri și am început pre-producția m-am dus să-i cer binecuvântarea. Mi-a dat-o și mi-a spus că maicile aveau încredințarea că Sfântul Nectarie vrea ca filmul să fie făcut. Mi-a spus că voi avea o mulțime de piedici și că va fi greu, dar că nu trebuie să-mi fac griji, pentru că Sfântul mă va ajuta. Și exact așa s-a întâmplat! Am avut multe piedici și multe momente mai puțin plăcute, dar totul s-a rezolvat până la urmă.

„Pur și simplu, a fost o minune!”

Am filmat în timpul pandemiei. Fiecare persoană era testată în fiecare zi și nimeni nu s-a îmbolnăvit. Au fost o sută de oameni pe platou, zi de zi, timp de șapte săptămâni, și nici o persoană nu a contractat COVID! Și asta a fost o minune! Dacă ar fi luat cineva virusul, ar fi trebuit să oprim producția timp de două săptămâni și asta ar fi împiedicat realizarea filmului. Nu am fi putut avea acest film în ziua de azi!

O mare minune s-a întâmplat în ultima săptămână de filmări. După mine, nu există minuni mici sau mari, dar o minune evidentă a fost cea pe care a făcut-o cu noi Arhanghelul Mihail. S-a întâmplat pe 19 septembrie, ziua de prăznuire a Minunii Arhanghelului Mihail, după vechiul calendar. Exista pericolul să nu putem filma atunci din cauza vremii. Se anunța ceva înfricoșător; urmau să vină uragane din Italia. În același timp, unul dintre actorii noștri principali, Sasha Petrov, care l-a interpretat pe Kostas, era nevoit să se întoarcă în Rusia, așa că trebuia cu orice preț să filmăm vineri și sâmbătă, pe 18 și 19 septembrie, ca să terminăm cele două scene înainte de plecarea lui. Chiar dacă buletinul meteo prevedea ploi abundente și vânt pentru vineri, am putut filma fără probleme. Și totuși, uraganul care se apropia făcuse ravagii în Peloponez, chiar la sud de Atena, și fiecare buletin meteo avertiza că sâmbătă va fi o vreme foarte urâtă. Toți spuneau că nu vom putea filma.

Vineri, la sfârșitul zilei de filmare, în noaptea de 18 septembrie, o prietenă din Serbia mi-a trimis un mesaj: „La mulți ani de Ziua Arhanghelului Mihail!”. Nu mi-am dat seama la ce se referă. Știam că Arhanghelul Mihail era sărbătorit în noiembrie, dar apoi am realizat că pe 19 septembrie era prăznuită una dintre minunile Arhanghelului. Și atunci m-am dus și le-am spus producătorilor mei că vom lucra a doua zi! Au crezut că am luat-o razna. Chiar și directorul meu de imagine, care mereu mi-a fost alături, s-a uitat lung la mine. Știam că, dacă nu anulăm filmările de sâmbătă, va trebui să plătim pe toată lumea pentru acea zi, indiferent dacă vremea ne permitea sau nu să filmăm. Dar eu aveam credința fermă că sâmbătă, 19 septembrie, se va întâmpla o minune.

Iar sâmbătă dimineața a fost ploaie, dar fără vânt! Uraganul nu a ajuns la Atena; în schimb, s-a îndreptat spre Turcia. A fost un fenomen extrem de neobișnuit. Odată cu ploaia, am putut monta și filma prima scenă, care a avut loc în biserică. Deci ne-am gândit că, dacă acea scenă cu Sasha Petrov nu putea fi filmată în aer liber, va trebui să găsim altă soluție. Și, după ce am terminat filmarea în biserică – într-o biserică închinată Arhanghelului Mihail! – ploaia s-a oprit. Am reușit să filmăm timp de opt ore și să terminăm scenele cu Aris Servetalis și Sasha Petrov fără nici o picătură de ploaie, în timp ce peste tot în jurul nostru, pe o rază de cinci sute de metri, ploua torențial!

Scepticii pot spune: „A fost o simplă întâmplare!”. Dar „întâmplarea” asta a avut loc datorită Arhanghelului Mihail, care a săvârșit minunea. După ce am împachetat totul și am plecat, dacă vă uitați la making-of, producătorul meu și unul din colaboratori dau mărturie: „Când ne-am întors în Atena încă ploua, dar acolo unde am filmat noi, nu a curs nici o picătură”. Îl iubesc pe Arhanghelul Mihail! Am o foarte puternică legătură cu el, iar primul meu fiu îi poartă numele. Ce pot să spun? Pur și simplu, a fost o minune!

O altă minune a fost aceea că „Omul lui Dumnezeu” a fost primul film creștin ortodox despre un sfânt creștin ortodox care a câștigat audiență în întreaga lume. Oamenii din țări neortodoxe, în mod normal, nu cumpără bilete la filme despre sfinții ortodocși despre care nu știu nimic. Dar filmul a fost difuzat în opt sute de cinematografe din Statele Unite timp de două seri și s-a clasat pe poziția a patra în top după „Batman”, pentru acele două zile consecutive. Biserica Romano-Catolică și bisericile protestante au susținut difuzarea filmului. Filmul s-a bucurat de o lansare specială în cinematografe din Australia, Canada, Franța, Rusia, Serbia. A rulat și în multe alte țări din Europa. America de Sud a cumpărat filmul și îl va rula în cinematografe; de asemenea, va fi prezentat în Orientul Mijlociu și Coreea de Sud.

Acest film a ajuns peste tot – și în Africa! În România, inițial urma să ruleze doar două săptămâni, dar, pentru că a avut un succes atât de mare, a fost difuzat mult mai multă vreme. Numiți continentul sau țara, și veți găsi oameni care au văzut filmul! Este lucrarea Sfântului Nectarie, nu a mea. Sper că le va deschide porțile și altor oameni să facă astfel de filme.

„Dar tu, de ce bei apă?”

– Cum ați scris scenariul?

– Metoda pe care am folosit-o a fost formulată de unul dintre profesorii mei, care spunea: „Cinematografia înseamnă a trăi în mod autentic într-un cadru imaginar”. Nu poți crea artă adevărată dacă acea creație nu devine pentru tine o experiență personală. Stanislavski le-a vorbit despre asta studenților săi, când l-au întrebat despre ce ar trebui să scrie. Răspunsul lui a fost că ar trebui să scrie doar despre acele lucruri pentru care au o înțelegere personală ‒ despre nimic altceva!

Când am citit cartea despre Sfântul Nectarie, am simțit că este o poveste relevantă pentru zilele noastre, pentru că vorbește despre un bărbat care a fost prigonit chiar în cadrul Bisericii. Am simțit că acest tip de poveste îi va ajuta pe unii oameni și-i va aduce în Biserică. De când am intrat pe tărâmul credinței, mulți veneau la mine și-mi spuneau: „De ce te duci la biserică?”. Le răspundeam tot cu o întrebare: „Dar tu, de ce bei apă?”. Mai târziu, am început eu să-i întreb pe alții: „De ce nu mergi la biserică?”. Fie că eram în Statele Unite, stând de vorbă cu un taximetrist sau cu oricine altcineva, fie în Serbia ‒ inclusiv cu propriul meu tată, care era un om bun, dar mergea mai greu la biserică ‒, răspunsul era invariabil: „Din cauza popilor și-a vlădicilor!”.

Dar filmul meu nu este împotriva „popilor și vlădicilor”! Despre mine, aș putea spune chiar că sunt ultra-ortodoxă; am avut întotdeauna respect față de ierarhia Bisericii. Am înțeles însă că și ei sunt oameni, nu îngeri, și că trăiesc în anumite circumstanțe. Nu am judecat pe nimeni. Dar sunt oameni care și-ar fi dorit să vină la biserică, numai că văd acolo o mulțime de nereguli și atunci renunță. Sensul acelei replici a Sfântului Nectarie: „Vai mie, dacă credința mea depinde de oameni!” este că noi nu putem judeca pe nimeni. Avem atâția preoți minunați, atâția episcopi minunați! Iar dacă unul sau doi sunt în neregulă, ce-mi pasă mie? Și 50% dintre ei să fie în neregulă, tot n-ar trebui să ne lipsim de Sfânta Împărtășanie și de prezența lui Hristos în viața noastră! Pur și simplu, trebuie să căutăm un alt preot care să fie pe drumul cel bun. Problemele Bisericii țin de Biserică și ar trebui să le rezolve episcopii și mitropoliții noștri, nu noi. În schimb, noi ar trebui să ne rugăm pentru ei. Dacă un cleric conduce o mașină scumpă sau are nu știu ce vilă, nu ar trebui să ne pese câtuși de puțin. Preoții și episcopii sunt într-o poziție de putere și pot cădea. Ar trebui să avem compasiune pentru ei.

Oricum ar fi, Duhul Sfânt este în Biserică. E adevărat că sunt tot felul oameni în Biserică, aceiași oameni care l-au prigonit și pe Sfântul Nectarie. Tatăl meu ar fi putut vorbi despre trecerea Bisericii prin comunism și despre preoții care au lucrat pentru sistem. Dar eu aș spune că nu ar trebui să ne împiedicăm în asemenea lucruri, ci să ne limităm la ce ne dă Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Situațiile acestea vin și pleacă, și vor reveni permanent. Întotdeauna vor fi oameni care vor merge împotriva Bisericii, ca pe vremea lui Hristos și ca pe vremea Sfântului Nectarie; dar există în același timp o mulțime de Părinți duhovnicești care fac o lucrare cu adevărat minunată. Oricând putem găsi un Părinte pe care să-l simțim aproape și care să ne poată ajuta.

Dacă te uiți în lumea occidentală, există un exod uriaș din credință; mulți oameni pur și simplu părăsesc comunitățile creștine. Filmul meu este acolo pentru a le spune acestor oameni care se țin departe: „Hei, nu ați prins ideea!”. Filmul meu nu este despre un Sfânt Nectarie care a fost prigonit în Biserică. Ideea filmului este că Sfântul Nectarie trăia o viață asemănătoare cu a lui Hristos, indiferent de circumstanțele concrete din jurul lui, și din acest motiv nu și-a ratat ținta.

„Pentru cei care suferă mult”

– Ce ne puteți spune despre distribuția filmului?

– Eu sunt actriță și știu să regizez actorii. După cum ar spune John Houston, „Îmi regizez filmele din momentul alegerii distribuției”. Dacă ai selectat actorii potriviți, ai 50% din film gata. Și am avut actori fantastici în acest film! Aris Servetalis, care l-a interpretat pe Sfântul Nectarie, este unul dintre cei mai mari din generația lui în Grecia. În plus, am fost foarte norocoasă nu numai pentru că am lucrat cu el, ci și pentru că am învățat multe de la el. A fost atât de dedicat ‒ și este, și el, un adevărat „om al lui Dumnezeu”! Are o credință tare. Și mai cred că, acordându-i acest rol, mi-am îndeplinit promisiunea față de Starețul Efrem din Arizona, care mi-a cerut să am un actor creștin ortodox care să-l joace pe Sfântul Nectarie. Simt că Aris Servetalis a fost menit să joace acest rol. Nu cred că altcineva ar fi putut să o facă mai bine!

Și Mickey Rourke! Este un actor atât de mare! Chiar a dat totul în scena din final, când se ridică și merge! A fost un moment extrem de important: să te ridici dintr-un pat de muribund și să începi să umbli după ce-ai fost paralizat! O scenă atât de reală, de mare impact! Cu siguranță a fost cea mai potrivită persoană pentru acest rol.

– Ce proiectele de viitor aveți?

– Dacă vrea Dumnezeu, dacă-mi dă sănătate, ar mai fi câteva filme… Vreau să fac un film inspirat din viața Sfântului Moise Arapul, numai că povestea va avea loc în zilele noastre, în Chicago. Voi scrie scenariul și îl voi regiza. Și am mai primit un scenariu despre Sfânta Maria Egipteanca ‒ se numește „Pocăință” și pare interesant.

Acum punem pe picioare o companie a noastră, astfel încât să putem realiza astfel de filme. Nu mai pot trece prin tot ce am trecut cu filmul despre Sfântul Nectarie, a fost mult prea greu. Vom avea anumite lucruri puse la punct pentru a face filme la un alt nivel, cu difuzare internațională. Sper să mai pot face și eu unul sau două filme; dar compania noastră intenționează să producă și filmele altor oameni. M-aș bucura nespus.

(va urma)

Interviu realizat de Tatiana Petrache

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 171 (aprilie 2023)

Revista poate fi achiziționată din:

• Platforma digitală – în format digital online
• Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
• Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate

De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni

• la revista în format digital online, de AICI
• în format tipărit, cu livrare în România, de AICI
• în format tipărit, cu livrare în străinătate, de AICI