Și de-o fi să mor…
Susține „Familia Ortodoxă”!
Continuăm interviul cu doamna Yelena Popovici, regizoarea și scenarista filmului „Omul lui Dumnezeu” ‒ viața Sfântului Nectarie în versiune ecranizată ‒, care a cucerit inimile a milioane de oameni din toată lumea. Povestea Sfântului Nectarie, ca și povestea realizării acestui film adeveresc că, în ultimă instanță, nimic nu ne poate cuceri mai mult decât dragostea autentică, nimic nu ne convinge mai cu succes decât Adevărul, nimic nu ne dă mai multă nădejde decât Însuși Hristos, nimic nu ne inspiră mai mult decât frumusețea sfințeniei. Toate acestea sunt înscrise în ADN-ul nostru duhovnicesc și nici o modă culturală sau politică nu le poate schimba. (T.P.)
– Doamnă Yelena Popovici, sunteți regizor, scenarist, dar și mamă a doi băieți. Cum poate fi găsit echilibrul între dependența de ecran și consumul cu discernământ, în special la tinerii și copiii de astăzi, care sunt invadați de ficțiune și virtual adesea pe subiecte de-a dreptul malefice?
– Consider că părinții ar trebui să aibă cel mai important rol în creșterea copiilor. Sunt sceptică cu privire la situațiile în care părinții nu sunt niciodată prin preajmă, pentru că „trebuie să lucreze”. Și nu spun asta din lipsă de respect față de cei ce muncesc din greu ca să-și agonisească cele ale traiului de zi cu zi. Înțeleg ce înseamnă o viață cu greutăți, pentru că am trăit pe cont propriu de când aveam șaisprezece ani. La 25 de ani eram mamă singură, locuind de șase ani într-o țară străină, fără părinți sau rude care să mă ajute. A trebuit să fac totul pe cont propriu, dar, indiferent de circumstanțe, am fost întotdeauna foarte apropiată de fiul meu, eram la curent cu tot ce făcea el. Nu a lipsit niciodată duminica de la Liturghie.
Unii dintre prietenii mei glumeau pe seama faptului că fiul meu petrecea mai mult timp în biserică decât pe terenul de joacă. Acum mulți mă întreabă: „Care este secretul tău? Cum ai reușit să crești un copil atât de bun?”. În afară de pune Biserica în centrul vieții noastre, cred că un alt lucru important a fost sportul. Amândoi copiii mei fac sport. După școală își petrec cea mai mare parte a timpului în aer liber, antrenându-se. Le rămâne foarte puțină vreme pentru telefoane mobile, televizor și iPad-uri. Nu am cedat părerii curente că un copil ar avea nevoie de telefon mobil încă de la vârsta de șase-șapte ani, doar pentru că au toți colegii lui. Amândoi copiii mei și-au primit telefoanele mobile când au împlinit 12 ani.
De asemenea, nu cred că este o bună strategie să-ți presezi copiii să fie cei mai buni la școală, să vrea să aibă mereu dreptate, să se angajeze în sute de activități diferite, astfel încât să poată fi „mai buni decât toți”. Cred că sufletul și mintea sănătoasă sunt printre cele mai importante elemente în dezvoltarea unui copil. Smerenia este rețeta numărul unu pentru o încredere în sine sănătoasă și succes pe orice nivel, spre deosebire de ceea ce susțin mulți din indivizii inteligenți ai acestui veac.
– Dacă ar fi să recomandați o listă de filme pentru omul de astăzi, ce ar include?
– Mă credeți sau nu, sunt o mare iubitoare a filmelor vechi alb-negru. Încă le urmăresc și le-aș recomanda tuturor. Aceste filme spuneau povești grozave ‒ ceva ce lipsește filmelor contemporane. Multe filme de animație pentru copii din ultimii zece ani, precum „Toy Story” sau „Nemo”, sunt foarte bune. Evident, aș evita filmele cu elemente agresive, mai ales cele care conțin violență doar de dragul violenței.
„Arta este menită să inspire”
– Legat de filmul dumneavoastră, „Omul lui Dumnezeu”, ce reacții ale publicului v-au mișcat cel mai mult?
– Am fost impresionată să aflu că au fost oameni care se gândeau să-și pună capăt vieții, dar, după ce au văzut filmul, s-au răzgândit. Apoi, câteva persoane care erau pe patul de moarte au cerut să vizioneze filmul și au găsit un sens în suferința lor. Sunt multe exemple… O femeie care nu era nici ortodoxă, nici creștină, a dorit să-mi trimită un mesaj. Ca parte a job-ului ei, a fost nevoită să meargă să vadă filmul pentru a scrie o recenzie. Soțul ei murise cu șase luni înainte și ea nu mai avea nici o motivație să trăiască. A rămas în viață, totuși, de dragul fiicei lor. Mi-a spus că, după ce a văzut filmul, s-a întâmplat ceva în sufletul ei – i-a revenit dorința de a trăi! Acestea sunt impresii pe care le-am primit direct.
Filmul a ajutat multă lume. Se adresează în special celor care suferă mult. Iar tinerii de azi suferă mult. Mulți îi judecă și spun: „Tinerii beau, se droghează…”. Trebuie să ne fie milă de ei. Oamenii sunt diferiți. Cu toții avem puncte tari și puncte slabe, dar, în cele din urmă, toți tânjim după liniște și dragoste. De aceea oamenii apelează la droguri. Lumea poate fi pentru ei un loc mult prea dureros. Aș vrea să le spun tuturor celor care se droghează: „Du-te să-ți găsești un duhovnic care să te asculte, căruia să-i pese de tine, și-o să vezi că poți trăi bucuria fără aceste lucruri care te distrug. Drogurile sunt terenul de joacă al diavolului. Diavolul știe că noi tânjim după liniște și iubire, așa că îi împinge pe mulți către o falsă liniște, pentru a-i distruge. Oamenii se droghează pentru că, de fapt, Îl caută pe Dumnezeu. Acea liniște pe care vrei să o găsești atunci când consumi alcool sau droguri îți poate fi la îndemână și fără să te distrugi. Nu trebuie decât să întinzi mâna către El și să-I dai o șansă să te ajute. Du-te și te spovedește, împărtășește-te și vei trăi o liniște pe care nici un drog nu ți-o poate oferi! Viața ți se va schimba și vei fi în culmea fericirii”.
Am văzut oameni care au reușit, și în același timp am văzut și oameni străluciți și foarte talentați care nu simt nici liniște, nici dragoste și se întreabă mereu: „Ce rost au toate?…”. Așa că, în căutarea disperată a unei ieșiri, ajung să facă alegeri greșite. Nu ar trebui să-i judecăm. Dumnezeu îi iubește și pe ei și, cu ajutorul Lui, pot găsi o cale de ieșire.
– În definitiv, ipoteza că un film despre viața unui sfânt nu ar atrage publicul este falsă.
– Da, este falsă. Chiar și oamenii cărora le place să vizioneze „celelalte” lucruri (divertisment, senzație, sex etc.) vor dori să vadă ceva care să-i inspire. Dacă ne uităm doar la filmele despre „celelalte” lucruri, îmbătrânim sufletește. Mulți oameni care sunt sănătoși din punct de vedere fizic și au tot ce le poate oferi lumea aceasta se simt de parcă vor s-o termine cu viața. Astfel de oameni vor fi fericiți să vadă un film de acest fel. Știu, există o agendă prin care se dorește îndepărtarea lui Dumnezeu și a credinței din lumea artelor, dar nu va funcționa niciodată. Dacă nu inspiră, dacă nu ajută oamenii și dacă nu le dă speranță, arta nu e artă! Oamenilor le place să vadă filme care să le dea speranță și curaj.
Pe de altă parte, dacă vrei să faci un film despre un sfânt, trebuie să fie un film bun și să inspire. Nu trebuie să fie propagandă ‒ fie ea și creștină! ‒, pentru că propaganda e o minciună. Oamenii răspund doar la adevăr. Personal, nu cred în predici și propagandă; nu asta am făcut în filmul meu. Nu trebuie neapărat să fie un film despre un sfânt. Poate fi un film despre oameni obișnuiți, poate fi o poveste simplă. Dar, dacă vrem să numim ceva „artă”, atunci trebuie să inspire. Trebuie să miște oamenii. Trebuie să slujească umanitatea. Și nu doar eu spun asta ‒ iată, și Bob Dylan susține că „Dacă arta mea nu ajută pe nimeni, atunci nu e artă”.
Rolul artei este foarte important. Ne face viața mai bună. Este menită să dea speranță și să înfrumusețeze lumea. Prin artă putem face și lucrare de apostolat. Dar nu cred în manipularea oamenilor. Cred în lucrarea aceasta a spunerii adevărului. Mulți se luptă, mulți suferă și se simt pierduți, aceasta e starea acestei lumi. Măsurile de securitate, distracția și cipul din creier care vrea să-i facă pe oameni super-inteligenți nu-i vor ajuta. Cel care îi va ajuta cu adevărat este Hristos.
Chiar și oamenii care cred în transhumanism, nihilism etc. tânjesc după dragoste, liniște și bucurie. Eu nu judec pe nimeni. Majoritatea oamenilor fac anumite lucruri pentru că au convingerea că fac ceva bun. Numai că ei înțeleg binele acesta în mod greșit. Nu sunt plini de Duhul Sfânt; sunt plini de duhul acestei lumi. Dar, odată ce duhul lumii câștigă teren, Dumnezeu dăruiește și mai mult har. Eu cred că generațiile tinere ne vor surprinde pe mulți într-un mod pozitiv, asta e părerea mea. Depinde de noi ce le oferim ‒ iar noi, artiștii, avem aici un rol important.
„Arta trebuie să aducă frumusețe vieții
– Trăim într-o lume care pare să se îndrepte către autodistrugere fizică și mentală. Credeți că arta poate oferi soluții pentru a-i face pe oameni mai conștienți de starea lor și a-i aduce la pocăință?
– Arta, prin definiție, este ceva care ar trebui să aducă frumusețe vieții. Adevăratul artist se va întrezări întotdeauna în arta lui. Când l-au întrebat pe Tarkovski ce părere are despre unul dintre regizorii de film celebri, dar care era admirator al propriei sale opere, Tarkovski a răspuns: „Nu sunt impresionat de munca lui. Văd că e îndrăgostit de sine însuși”. Adevăratul artist a înțeles, ca Tarkovski, relația personală dintre artist și arta sa. Deci arta ne ajută, ne inspiră, poate chiar să ne cheme la pocăință; dar poate face și invers. Totul depinde de cine produce acea artă.
– În realizarea filmelor, dar și a literaturii cu teme religioase și spirituale, există riscul alunecării într-o atmosferă artificială, afectată și chiar didactică. Cum ați reușit să evitați această capcană?
– Pentru că am decis să fac un film cu tematică religioasă, a trebuit să mă concentrez pe a-l face cât mai sincer posibil, din toate punctele de vedere: distribuție, regie, machiaj, costume și, bineînțeles, imagine. Am avut marea șansă să lucrez cu Panagiotis Vassilakis ‒ nu numai că este un mare director de imagine, dar m-a înțeles bine, a înțeles ce am intenționat să fac și să comunic. Am făcut echipă bună. Ne-am asumat conștient decizia să desaturăm culoarea filmului pentru a obține efectul de veridicitate al poveștii pe care o spuneam. De asemenea, am ales o încadratură diferită, cea mai îngustă, care este folosită în filmele mai vechi, pentru a face publicul să vadă lumea interioară a personajului în loc să-l concentreze asupra detaliilor din fundal. Practic, totul trebuia să fie extrem de real și, mai ales, extrem de uman.
După părerea mea, aceasta e singura modalitate de a aborda subiecte pe teme religioase și spirituale. Credința nu poate fi dramatizată. Numai relațiile umane și conflictele care decurg din ele pot crea o adevărată dramă. Iar cel mai important lucru în producerea oricărei arte este să fii sincer cu tine însuți.
– Care a fost relația cu colaboratorii în timpul filmărilor?
– Sfântul Nectarie ocupă un loc cu totul aparte în inimile multor creștini ortodocși, în special din Grecia. Nu am întâlnit o singură persoană în Grecia, indiferent dacă era credincioasă sau nu, în vârstă sau tânără, care să nu știe cine este Sfântul Nectarie. Toată lumea îl iubește pe Sfântul Nectarie. De aceea, unul dintre cele mai bune lucruri din realizarea acestui film a fost entuziasmul tuturor celor de pe platou. Toată lumea a crezut în film și a lucrat din suflet. „Omul lui Dumnezeu” a fost un efort de echipă și voi fi mereu recunoscătoare tuturor celor care au crezut în mine și au muncit din greu în fața și în spatele camerei.
Fragment din articolul publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 172 (mai 2023)
Interviu realizat de Tatiana Petrache
Fragment din articolul publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 172 (mai 2023)
Revista poate fi achiziționată din:
- Platforma digitală – în format digital online
- Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
- Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate
De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni
Trackbacks and Pingbacks