„Fără Hristos nu există pace!”
Să nu mai fim dezbinați!
„La ora actuală, păcatul a luat locul virtuții. Noi nu trebuie să cultivăm păcatul şi să-l scoatem în evidență, pentru că asta înseamnă subminarea neamului. Datoria noastră este să dăm o formă nouă structurii noastre creștine, opuse vieții acesteia a desfrâului și a destrăbălării. La ora actuală, problema cea mai mare este desfrâul acesta, pentru care ne va pedepsi Dumnezeu: «Fac ce vreau, spun ce vreau, gândesc ce vreau!». Nu mai e nici o normă de viață, nici un principiu!” (Părintele Iustin Pîrvu)
Pe 16 februarie a.c., toate mijloacele de informare au anunțat cu emfază că, în ciuda opoziției Bisericii, Grecia este prima țară ortodoxă care legiferează căsătoriile civile între cuplurile de același sex și adopțiile de copii de către acestea. Într-un gest politic considerat de mulți sinucigaș pentru Partidul „Noua Democrație”, în condițiile în care societatea elenă trece prin crize serioase, în special printr-o majoră criză demografică, guvernul condus de Kyriákos Mitsotákis a făcut presiuni și a mobilizat capital și forțe considerabile pentru a trece prin parlament acest proiect de lege. Primul-ministru a numit adoptarea legii „o piatră de hotar în ce privește drepturile omului și reflectă Grecia de azi, o țară progresistă și democratică”.
Pentru creștini a fost însă un moment de mare amărăciune, după ce atât Sinodul Bisericii Greciei[1], cât și Sfânta Chinotită a Sfântului Munte[2] și-au exprimat dezacordul vehement față de acest demers. În comunicatul oficial al Sfintei Chinotite, care exprimă „profunda îngrijorare și neliniște a tuturor Sfinților Părinți Athoniți”, se spune: „orice formă de căsătorie sau adopție care se opune învățăturii evanghelice precum și îndelungatei tradiții a neamului nostru binecredincios, tradiție legată de sfânta instituție a familiei, ne găsește total împotrivă”.
La scurt timp după votarea legii, Mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte a publicat o scrisoare deschisă[3], care începe astfel: „În Parlamentul Grecilor Hristos a fost din nou răstignit! Chivernisitorul universului este terfelit de către judecătorii cei fărădelege. Poporul nostru botezat, uns al Domnului, a devenit o țintă. Puterile întunericului, străine și interne, sunt complice la fărădelege. «Şi balaurul s-a aprins de mânie» împotriva celor care «țin mărturia lui Iisus» Apocalipsa 12:17. Cei care nu se conformează poruncilor globaliștilor sunt puși la încercare. Și acesta nu este decât începutul durerilor cf. Matei 24:8” [4].
În continuare, părinții grigoriați avertizează asupra consecințelor pe care le poate avea o asemenea măsură legislativă: „Urmările grele cad acum pe umerii noștri și ai copiilor noștri! Atât cei bătrâni, cât și cei tineri, încă și cei nenăscuți – toți le vom suporta. Mai ales copiii nevinovați, pentru care se pregătește cea mai rușinoasă întinare”. Apoi, referindu-se la atacul legislativ fără precedent împotriva rânduielilor dumnezeiești și ale firii, împotriva bunului simț, părinții aghioriți spun: „Tot ce s-a legiferat împotriva lui Dumnezeu a fost numit progres social. Și adulterul, și avortul, și divorțul automat. Acum «căsătoria homosexuală» va accelera «progresul». Cădem din ce în ce mai jos. Suntem atrași către antropocentrism, către idolatrie și păgânism!”4
De aceea, pentru a preîntâmpina o situație similară și la noi, care să afecteze pe termen lung familia și echilibrul mental, fizic și duhovnicesc al copiilor acestui neam, „Coaliția pentru Constituție. Familie și libertate”[5] a readus în actualitate referendumul pentru revizuirea Constituției în vederea înlocuirii termenului de „soți” cu sintagma „un bărbat și o femeie”, Din coaliție fac parte mai multe asociații civice, între care se numără și Asociația „Familia Ortodoxă”, alături de Asociația pentru Apărarea Familiei și Copilului, Asociația Pro Vita București, Alianța Familiilor din România și altele.
Pentru noi, românii, acest referendum este încă un prilej de a ne mărturisi credinţa în Hristos şi Evanghelia Sa. Nădejdea nu o avem în politicieni, ci în mila Lui Dumnezeu care poate să amâne sau să-i oprească de a legifera căsătoria sodomiţilor şi înfierea de copii de către aceştia. Dar Domnul vrea şi de la noi să ne luptăm, să ne opunem lucrării păcatului şi aşezării urâciunii pustiirii în locul cel sfânt. Ca iniţiatori ai acestui proiect, vă rugăm să ne ajutaţi cu strângerea semnăturilor de adeziune la acest proiect de referendum pentru familie şi libertate. Avem nevoie de peste 600.000 de semnături pentru ca referendumul să poată fi acceptat în Parlament, semnături pe care trebuie să le strângem în decurs de trei luni.
Este un mare prilej pentru fiecare dintre noi să ne mărturisim credința în fața oamenilor şi mai ales în faţa lui Dumnezeu, Care a spus că „de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său” Marcu 8:38. Dacă doriți să vă numărați între voluntarii strângerii de semnături, chiar pentru zece semnături, vă rugăm să descărcaţi formularul de pe site-ul https://familiesilibertate.ro/, înştiinţându-ne despre acest lucru la telefonul redaţiei. Atenţie, semnăturile trebuie strânse pe un tabel dedicat numai unei localităţi! Dacă strângeţi semnături de la familii aflate în localităţi diferite, trebuie să aveţi un tabel pentru fiecare localitate.
Noi doar trebuie să ne facem datoria, restul este în mâinile Domnului!
Virgiliu Gheorghe
[1] https://www.chilieathonita.ro/2024/01/24/declaratia-sf-sinod-al-bisericii-greciei-in-legatura-cu-casatoria-persoanelor-de-acelasi-gen/
[2] https://www.chilieathonita.ro/2023/12/20/sfantul-munte-ne-opunem-casatoriei-homosexualilor/#:~:text=Sf%C3%A2nta%20Chinotit%C4%83%20a%20Sf%C3%A2ntului%20Munte%20Athos%20a%20publicat,a%20legifera%20c%C4%83s%C4%83toria%20%C3%AEntre%20persoane%20de%20acela%C8%99i%20sex.
[3] https://orthodoxostypos.gr/%ce%b9-%ce%bc-%ce%bf%cf%83%ce%af%ce%bf%cf%85-%ce%b3%cf%81%ce%b7%ce%b3%ce%bf%cf%81%ce%af%ce%bf%cf%85-%ce%b1%ce%b3%ce%af%ce%bf%cf%85-%cf%8c%cf%81%ce%bf%cf%85%cf%82-%ce%be%ce%b1%ce%bd%ce%b1%cf%83/
[4] https://www.dogma.gr/dialogos/i-m-grigoriou-sti-vouli-o-christos-ksanastavronetai/195229/
[5] https://familiesilibertate.ro/
Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 182 (martie 2024)
Revista poate fi achiziționată din:
- Platforma digitală – în format digital online
- Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
- Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate
De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni
Trackbacks and Pingbacks
Legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex în Grecia - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
[…] creștini a fost însă un moment de mare amărăciune, după ce atât Sinodul Bisericii Greciei[1], cât și Sfânta Chinotită a Sfântului Munte[2] și-au exprimat dezacordul vehement față de […]
La ora actuală, păcatul a luat locul virtuții. Legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex în Grecia - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
[…] [1] https://www.chilieathonita.ro/2024/01/24/declaratia-sf-sinod-al-bisericii-greciei-in-legatura-cu-casatoria-persoanelor-de-acelasi-gen/ […]
Virgiliu Gheorghe, despre decizia Greciei de a legaliza căsătoria între homosexuali: Pentru a preîntâmpina o situație similară în România, este foarte important referendumul pentru FAMILIE – Rost Online
[…] editorial publicat de Familia Ortodoxă, Virgiliu Gheorghe a precizat că Sinodul Bisericii Greciei și Sfânta Chinotită a Sfântului […]
Virgiliu Gheorghe, despre decizia Greciei de a legaliza căsătoria între homosexuali: Pentru a preîntâmpina o situație similară în România, este foarte important referendumul pentru FAMILIE - Era News
[…] editorial publicat de Familia Ortodoxă, Virgiliu Gheorghe a precizat că Sinodul Bisericii Greciei și Sfânta Chinotită a Sfântului […]