„După întâlnirea cu Părintele, ori am înviat, ori m-am născut din nou!”
„Dumnezeu dă câte un har fiecărui om”
Ne dorim să ieșim biruitori în lupta cu păcatul, ne dorim să ne curățim sufletul de tot ce este murdar, ne dorim, de ce nu?, să ajungem la sfințenie. Părintele Hrisostom de la Mănăstirea Putna ne arată singura cale de a atinge aceste țeluri: concentrarea nu pe noi înșine, ci pe relația cu Hristos. Și astfel, punându-L Hristos mai presus de orice, privind permanent la El și la jertfa Sa, Împăratul Însuși ne va ține de mână și ne va trage din mlaștina în care suntem afundați. (R.T.)
– Părinte, omul este deopotrivă trup și suflet, dar din păcate cultura contemporană se concentrază foarte mult pe trup și ignoră sufletul. Cum putem schimba direcția?
– Cea mai mare problemă, mi se pare mie, nu este atât faptul că omul devine trupesc. Nu la oamenii trupești mi se pare mie că este pericolul, ci la oamenii sufletești. Spune Sfântul Pavel că după modul în care se comportă, oamenii pot să fie trupești, sufletești și duhovnicești. Omul sufletesc este omul moral. Omul trupesc este, după cum spune tot Sfântul Pavel, cel care se ghidează după principiul: „Să mâncam, să bem că mâine vom muri” I Corinteni 15:32. Problema adevărată apare la omul sufletesc, la omul care se mulțumește doar cu moralitatea, pentru că despre el vorbește, cred eu, Mântuitorul când spune că „Astfel, fiindcă ești căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea.” Apocalipsa 3:16 Omul care are o moralitate, care se conduce după codul bunelor maniere în mod desăvârșit, acela se află în pericolul de a se plafona. Este pericolul care constă în a confunda duhovnicia cu psihologia. Psihologia nu e duhovnicie. De aceea, dacă nu ne raportăm la Dumnezeu, nu o să reușim să devenim duhovnicești și astfel cei sufletești o să rămână blocați în direcția asta. Și ei au mai puține șanse de a-și reveni singuri. Cei trupești au mai multe șanse să-și revină, pentru că, la un moment dat, se vor lovi de propria lor gândire trupească, cum a făcut Fiul Risipitor. A ajuns la fundul gropii. Marele avantaj când ajungi la fundul gropii este că nu mai ai decât o direcție în care s-o iei: în sus. Pe când dacă rămâi suspendat între cer și pământ, cum sunt oamenii morali, doar morali, atunci e greu să-l ajuți pe unul ca el. Dar dacă noi începem să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne trezească, pe noi întâi, și după aceea și pe ceilalți, Dumnezeu o să lucreze. Numai că trebuie să avem răbdare. Trebuie să-i dăm lui Dumnezeu timp să lucreze cu inima noastră înceată. Să avem răbdare, pentru că efectele se văd târziu. Sfântul Siluan, după ce a avut experiența vederii dumnezeiești, nu se ruga decât așa: „Doamne, ajută-i pe oameni să te cunoască prin Duhul Tău cel Sfânt”. Să avem încredere în rugăciune, să avem încredere în Dumnezeu și să ne dorim ceva mai mult. Cum zicea Sfântul Pavel: „Râvniţi însă la darurile cele mai bune”. I Corinteni 12:31
„Intrați în cămara voastră cea mai dinlăuntru”
– Cum să vadă oamenii sufletești nivelul la care sunt și cum să înainteze?
– Să înțeleagă că firea omenească este mai profundă decât pare, că întotdeauna există un nivel și mai înalt, și mai luminos, dar că nivelurile astea nu se ating decât prin adâncire. Omul sufletesc se află în pericolul de a rămâne ancorat în afara lui. Pentru că, într-un fel, chiar dacă nu este egoist, el ține mai mult la imagine. Pentru el contează părerea celorlalți, pentru el contează să-și câștige un loc în lume, să-și câștige respectul celorlalți. Este respectuos, virtuos, cuminte, este la locul lui și vrea ca acest lucru să-i fie respectat. Dar asta înseamnă să fii tot în afară. Omul sufletesc trebuie învățat să se adâncească. Să înțeleagă că există niște podoabe, cum spune Sfântul Petru în prima sa epistolă, care reușesc să te transforme din om sufletesc în omul cel tainic al inimii. Podoabele din afară sunt înșelătoare. Să învăț să mă adâncesc, să descopăr că adevărata mea comoară este înlăuntru, adânc îngropată acolo.
– Cum se face concret lucrul acesta?
– Spune Mântuitorul: prin rugăciune. Și ne învață: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie”. Matei 6:6 Ce înseamnă „intră în cămara ta”? Rupe legăturile cu exteriorul. Nu mai acorda atenție la cele ce se întâmplă în afară. Adică să nu le vedem a fi mai importante decât sunt. Să nu le acordăm atenție e ca și cum ne-am tăia simțurile cumva, pentru că nu poți să le tai altfel. Vederea o tai, pentru că închizi ochii. Poate îți astupi urechile într-un fel, dar în rest? Nu la asta mă refer, ci la atenție, pentru că atenția este aceea care mișcă lucrurile. Spune Gheron Iosif Isihastul că ceea ce macină mintea se duce automat în inimă. Și ceea ce iese din inimă, luminează sau întunecă sufletul. Dar ce pornește mintea spre a măcina, că ne vin tot felul de gânduri? Și bune, și rele, și ale noastre, și străine, tot felul de gânduri. Și atunci cum să fac eu ca mintea să macine ce trebuie să macine? Prin atenție. Cui acord atenție. Ce lucru mi se pare mie că e important, că e vrednic de dorit, că e vrednic de urmat, mintea pe acela se apuca să-l toace, să-l macine, să-l mărunțească. După care, de aici încolo ne scapă de sub control. Mintea automat aruncă în inimă, iar inima automat schimbă fața sufletului.
– Cum trebuie să ne raportăm la Hristos când mergem la spovedanie?
– Hristos spune: „Tatăl Mi-a dat judecata Mie” cf. Ioan 5:22. Și cu toate acestea, El refuză să o facă și zice: „Eu nu judec pe nimeni, ci cel care se judecă pe sine, acela nu va mai veni la Judecată” cf. Ioan 8:15. Ce înseamnă asta? Încrederea pe care I-o arată Tatăl Fiului dându-I Judecata, aceeași încredere ne-o arată Fiul, lăsându-ne nouă Judecata. Pentru că a zis: „Cel care se judecă pe sine, nu mai vine la Judecată”. Înseamnă că judecata pe care omul și-o face sieși are aceeași valoare cu Judecata lui Hristos, așa încât acesta este darul cel mare al încrederii. Eu, dacă mă duc la spovedanie și mă înfățișez înaintea lui Hristos ca înaintea unui judecător, eu nu-I primesc darul. Dacă refuzăm iubirea lui Hristos, nu putem vedea fața Lui vreodată. Și la spovedanie este un astfel de prilej, de a merge la Hristos cu mulțumire, cu recunoștință, arătându-I că am înțeles că încrederea aceasta mare pe care o are față de noi este semnul iubirii Lui față de noi și al iubirii Tatălui față de noi. Dacă înțelegem lucrul acesta, atunci când mergem la spovedanie, deja ne-am dat sentința. Pentru că nu te duci așa direct la spovedanie, eu așa am învățat de la părinți. Îți faci cercetarea conștiinței înainte. Pui genunchiul jos și vorbești cu El. „Doamne, ce s-a întâmplat cu mine? De ce nu mai sunt așa ca înainte? De ce relația noastră e așa și nu cum ar trebui să fie?”. Și eu mă judec pe mine, și-mi judec acele lucruri care întunecă relația mea cu Dumnezeu, care mă împiedică să alerg către Hristos așa cum aleargă un copil către tatăl său după ce nu l-a văzut o vreme. Când ne facem cercetarea conștiinței pentru spovedanie, trebuie să ne cercetam sufletul să vedem ce este acel ceva din el care ne oprește să alergăm către Hristos, așa cum aleargă un copil către tatăl său și abia așteaptă să-i sară de gât. Și ce ar întuneca relația noastră cu Hristos, ce este în mine care poate să întunece această relație? Nu fac un bilanț al tuturor păcatelor. Asta am făcut-o o dată la spovedania generală. Acum mă ocup de relație, nu mă ocup de persoana mea. Mă ocup de relația dintre persoana mea și persoana lui Hristos. De aceea eu îmi pun aceste doua întrebări și ȋi sfătuiesc și pe alții să-și pună aceste două întrebări înainte să meargă la spovedanie. Prima întrebare: Ce crezi că te ține pe loc de nu poți alerga către Hristos, așa cum aleargă copilul către tatăl său să-i sară în brațe? A doua întrebare: De ar fi Hristos aici în fața ta, ce crezi că te-ar determina să-ți pleci ochii rușinat în jos? Să nu te poți uita în ochii Lui și să-I zici: „Te iubesc”? Dacă găsești răspunsul la întrebările acestea, atunci vei pleca de acolo zburând, pentru că tu prin asta îi arăți lui Hristos că ceea ce îți dorești mai mult este relația cu El. …
(fragment)
Interviu realizat de Mihaela Raluca Tănăseanu
Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 184 (mai 2024)
Revista poate fi achiziționată din:
- Platforma digitală – în format digital online
- Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
- Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate
De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni
Trackbacks and Pingbacks