În spiritul Crăciunului
„În Biserica Ortodoxă toate au un rost”
Părintele Paisie Olaru este unul dintre cuvioșii care vor fi proclamați sfinți de Patriarhia Română în anul 2025. „Olarul cel smerit”, cum frumos l-a numt o fiică duhovnicească, a fost şi va fi un modelator, un şlefuitor de suflete prin cuvintele pe care le-a rostit şi care s-au păstrat de la sfinţia-sa. Dialogul care urmează, ȋntre Sfȃntul Paisie Olaru şi un alt mare duhovnic, Părintele Ioanchie Bălan, este dătător de speranţă pentru cei care ducem zi de zi războiul duhovnicesc. Părintele Paisie ne arată că deşi a slăbit credinţa ȋn toată lumea, avem armele duhovniceşti pe care le cunoaştem şi la care trebuie să apelăm, precum şi credinţa că Dumnezeu este permanent cu noi şi ȋn noi. (R.T.)

– Prea Cuvioase Părinte Paisie, în numele ucenicilor Sfinției-Voastre, vă cerem câteva cuvinte de folos spre mântuirea noastră.
– În numele Tatălui și al Fiului și al Sfânțului Duh. Părinte Ioanichie, îmi cereți lucruri mari, ce depind de ajutorul lui Dumnezeu care a zis: „Fără de Mine nu puteți face nimic”. Ioan 15, 5 Am gustat oleacă din primul Război Mondial și aceasta era parola noastră: „Băieți, ochiul la inamic, urechea la comandă și cu Dumnezeu înainte!”. Așa trebuie să ne purtam și în războiul cel duhovnicesc.
– Întrucât peste tot este mare lipsă de părinți duhovnicești, cum trebuie să aleagă călugării și mirenii duhovnici buni, după voia lui Dumnezeu?
– Să caute cu credință și vor găsi și să ceară de la Dumnezeu prin rugăciune și lacrimi și le va da. Că nu începe, nici se sfârșește lumea cu noi. Are Dumnezeu încă destui aleși necunoscuți, care pot să călăuzească suflete pe calea mântuirii. Iar calitățile unui duhovnic bun sunt cam acestea: să fie mai întâi om de rugăciune, să iubească biserica și pe toți oamenii, să fie smerit și blând cu cei smeriți care se căiesc de păcatele lor și aspru cu cei leneși care nu merg la biserică și nu părăsesc păcatele; să nu fie iubitor de bani și de lucruri pământești, nici să fie iubitor de laudă și cinste. Iar cununa tuturor, să fie gata la nevoie să-și pună și viața și sufletul pentru Biserica lui Hristos și pentru fiii săi sufletești.
– Cum putem cunoaște care sunt duhovnici buni pentru fiecare dintre noi?
– Pomul se cunoaște după roade și omul după fapte! Să ne rugam mai mult și vom primi răspuns.
„Întâi avem nevoie de lacrimi, de rugăciune și deasa spovedanie”
– Se observă în unele părți că se neglijează spovedania și se dă prea des și chiar necanonic Sfânta Împărtășanie. Cum este mai bine de făcut în aceasta situație?
– Nu putem renunța la Sfintele Canoane și la practica milenară a Bisericii. Să mergem pe drumul Părinților și înaintașilor noștri, pe drumul canonic al Sfintei Tradiții. Nu deasa împărtășanie ne duce la desăvârșire, ci pocăința cu lacrimi, deasa spovedanie, părăsirea păcatelor, rugăciunea din inimă. Râvna unora pentru deasa împărtășanie este semnul slăbirii credinței și al mândriei, iar nu semnul sporirii duhovnicești. Îndreptarea și sporirea noastră pe calea mântuirii începe cu deasa spovedanie și se continuă prin post și rugăciune cu lacrimi, prin părăsirea păcatelor, milostenie, împăcare cu toți și smerenie. Numai după ce facem toate acestea ne putem împărtăși mai des, așa cum arată Sfintele Canoane și tradiția Bisericii. Altfel, cum să primești pe Domnul cerului și al pământului în casă când sufletul tău este necurat, nespovedit, robit de patimi și mai ales de mândrie? Întâi avem nevoie de lacrimi, de rugăciune și deasa spovedanie, apoi toate celelalte daruri ni se adaugă. Mănăstirile noastre întotdeauna au ținut calea împărătească de mijloc.
– Care este folosul rugăciunii în general și al rugăciunii inimii în special?
– Primul folos al rugăciunii este pacea sufletului şi mulţumirea duhovnicească. Oriunde eşti, eşti liniştit; orice faci, eşti mulţumit, ştiind că toate sunt rânduite de la Domnul. Când este cineva în pace, vorbeşte blând, înţelept şi liniştit, iar când nu are pace în suflet, este tulburat, cu chipul agitat şi vorbeşte fără cugetare şi cu păcat. Mare dar este pacea şi mulţumirea sufletească! Să le cerem permanent de la Dumnezeu în rugăciunile noastre.
Folosul rugăciunii este împlinirea scopului ei, adică iertarea păcatelor și mântuirea sufletului, indiferent că o facem cu gura, prin cuvânt, cu mintea sau cu inima. Fiecare cum îl îndeamnă cugetul, duhul și duhovnicul, așa să se roage, numai să nu piardă mântuirea. Acea rugăciune este mai de folos care izvorăște lacrimi de umilință, care ne ajută să părăsim păcatele și să creștem în dragoste, în smerenie și în credință. Fiecare să se roage cu rugăciunea care îl ajută să sporească mai mult în fapte bune și pocăință.
– Rugăciunea fără lacrimi este primită? Cum putem dobândi lacrimi de pocăință?
– Lacrimile sunt de mai multe feluri, dar cele duhovnicești nu se dau, nici nu se împrumută, ci sunt un dar de la Domnul. Deci să le cerem și atunci când vin, fie că ne rugăm cu gura sau cu inima, ele sunt mult folositoare, că sunt de la Domnul și merg la Domnul. Numai să nu ne mândrim, ca să nu pierdem lacrimile.
– Cum putem deprinde mai bine Rugăciunea inimii, căci astăzi nu mai avem dascăli de rugăciune ca odinioară?
– Rugăciunea nu este o teorie care se învață în şcoală. Rugăciunea inimii, adică cea făcută cu simțirea inimii, este o dăruire a Duhului Sfanț, dar de Sus, pe care îl primesc numai cei vrednici de acest dar. La Paști se cântă: „Să ne curățim simțirile, ca să-L vedem pe Hristos strălucind în inimile noastre”. Cine-L iubește pe Dumnezeu din tot sufletul, din toață virtutea și din toață inima sa, aceluia i se dăruiește darul Rugăciunii inimii și darul sfintelor lacrimi. Altfel, poți căpătă Rugăciunea inimii din experiență după o lungă practică, dar se pierde ușor, căci inima nu arde de iubire pentru Hristos. Eu am mai făcut cândva o experiență cu Rugăciunea inimii, la Schitul Rarău, dar acum nici eu nu o am.
– Putini credincioși și chiar monahi mai citesc astăzi Psaltirea. Care este folosul citirii regulate a Psalmilor ?
– Părinţii noştri citeau zilnic Psaltirea, ca o rugăciune permanentă. Ba unii o ştiau pe de rost şi o spuneau în şoaptă la ascultare sau mergând pe cale. Credincioşii mai ştiu astăzi doar Psalmul 50. Este păcat că noi nu mai cunoaştem puterea Psaltirii, frumuseţea duhovnicească a psalmilor. Cândva o rosteau sau o cântau, imitând pe sfinţii îngeri. Dar să nu uităm că cititul psalmilor este trupul rugăciunii, iar înţelesul adânc al psalmilor este sufletul rugăciunii. Trupul fără suflet este mort. Adică citirea psalmilor fără cugetare şi atenţie aduce puţin folos.
„Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele!”
–Unii credincioşi nu citesc Psaltirea, pentru că le face diavolul ispite. De ce se tem diavolii de psalmi?
– Se tem de psalmi, pentru că cine se roagă cu psalmi îi arde ca şi cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele! Cu aceasta părinţii de demult făceau minuni şi alungau duhurile rele din oameni. Iar dacă unii nu citesc Psaltirea, pentru că se tem de ispite, aceştia sunt creştini fricoşi, care vor să iasă la luptă cu diavolii fără arme. Or, dacă nu avem arme bune la noi, îndată diavolul ne dezarmează şi ne ia prizonieri, adică ne face robi ai păcatelor spre osândă. Psaltirea unită cu postul şi smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Cu aceasta sfinţii izgoneau diavolii din lume şi coborau îngerii pe pământ. Că cine citeşte psalmi imită pe îngeri şi cântă împreună cu ei.
– Din ce motive a slăbit râvna pentru rugăciune şi pentru toată fapta bună?
– Pentru că a slăbit credinţa în toată lumea. Astăzi fiecare creştin şi călugăr mărturiseşte că nu se mai poate ruga în prezent cum se ruga în trecut. Numai cu mare silă şi osteneală, unii călugări buni şi creştini îşi menţin rugăciunea curată de zi şi de noapte. Ceilalţi suntem mereu învăluiţi de griji, de oameni şi de neputinţe; iar când ne rugăm, mintea ne este plină de gânduri şi răspândire. Având în vedere cele trei atacuri prin care a trecut Mântuitorul pe Muntele Ispitirii, când L-a ispitit satana, întâi cu lăcomia, al doilea cu mândria şi al treilea cu necredinţa. Biruirea oricărui atac este ca: „Domnului Dumnezeu să ne închinăm şi numai Lui să-I slujim”.
Astăzi este mare ceartă între cele două surori ale lui Lazăr, Marta şi Maria, care şi-a ales partea cea bună. În mănăstiri, ca peste tot, Marta o asupreşte pe Maria şi n-o lasă să se roage mai mult, iar Maria plânge nemângâiată! Dacă vom pune întâi Biserica şi lauda lui Dumnezeu, adică pe Maria, şi apoi ascultarea şi lucrul mâinilor, adică pe Marta, atunci toate mănăstirile şi bisericile noastre ar înflori, şi diavolul ar fi izgonit dintre oameni. Iar sporirea duhovnicească a fiecăruia începe de la aceste cuvinte: „Doamne, dă să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu…”.
– Cum putem dobândi râvnă și evlavie mai multă pentru sfânta rugăciune?
– Orice creștin, fie călugăr, fie mirean, trebuie să aibă un program de rugăciune, pe care suntem datori să-l facem, până ce ne obișnuim cu ea. După ce ne obișnuim cu rugăciunea după program, și fără să vrem o facem, că obiceiul – bun sau rău – este a doua natură. Dacă am merge mai des pe la spitale, prin casele de suferință, pe la cei săraci și dacă am cugeta noi la ceasul morții și al judecații care ne așteaptă, atunci ne-am ruga mai mult și am avea desigur și lacrimi fierbinți la rugăciunea noastră. Rugăciunea puțină, făcută mecanic, din silă sau de ochii altora, este bună, dar nu ne aduce mult folos, până nu se atinge Duhul lui Dumnezeu de inimile noastre.
– Unii din duhovnici recomandă rugăciuni din Ceaslov, mai ales cele șapte Laude; alții cer acatiste și paraclise, iar alții cer mai mult rugăciunea inimii. Ce fel de rugăciuni recomandați pentru călugări și mireni?
– Spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie: „Pe acestea să le faceți și pe acelea să nu le lăsați”. Adică să le facem și pe unele și pe altele, după a noastră râvnă și putere. Nu putem renunța la Ceaslov, nici la acatiste în care se arată minunile sfinților, răbdarea mucenicilor și ostenelile cuvioșilor care le-au suferit de bună voie pentru dragostea de Dumnezeu. Prin unele rugăciuni lăudam pe Dumnezeu Cel în trei Fețe închinat și mărit; prin altele lăudăm pe sfinți și faptele credinței lor, iar prin altele ne rugăm pentru iertarea păcatelor noastre și pentru toți oamenii care prin noi cer mila lui Dumnezeu. Să unim rugăciunea citită și cântată. Adică rugăciunea din cărți, cu cea rostită în taina inimii, fără cuvinte, după sfatul duhovnicului și atunci vom spori și vom dobândi multă bucurie și pace în suflet.
(fragment)
Text preluat din Arhim. Ioanichie Bălan, „Convorbiri duhovniceşti”, Editura Mănăstirea Sihăstria, 1974, vol. I, și „Convorbiri duhovniceşti”, vol. II, 1988.
Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 191 (decembrie 2024)
Revista poate fi achiziționată din:
- Platforma digitală – în format digital online
- Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
- Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate
De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni
Trackbacks and Pingbacks