„Pe calea iubirii dumnezeiești”
„Râvniți la darurile cele mai de preț!”

Sărbătoarea Crăciunului evocă, pentru mulți dintre noi, unele dintre cele mai frumoase amintiri din copilărie. Pentru alții, această sărbătoare se leagă însă de amintiri triste din viața lor.
Orice părinte iubitor își dorește să îi ofere copilului său un cadou special de Moș Crăciun, numai că unii, își permit să cumpere saci de lucruri, iar alții – doar câteva dulciuri. Cei aflați în căutarea cadoului perfect caută prin magazine zile în șir sau comandă online cu săptămâni în avans. Ceilalți fac economii sau se împrumută ca să poată să le aducă pruncilor lor puțină bucurie. Bineînțeles, mai sunt și alți mulți părinți și bunici care nu le pot face copilașilor niciun cadou, spre tristețea și dezamăgirea tuturor. (I.P.)
Tot în luna decembrie – luna cadourilor, îl sărbătorim și pe Sfântul Nicolae – atunci când copiii primesc în ghetuțele frumos curățate cadouri care, deși sunt mai modeste decât cele lăsate sub pomul de Crăciun, depășesc cu mult ca importanță dulciurile, portocalele și nuielușa pe care generațiile mai vechi le descopereau cu încântare în zorii acestei sfinte zile de sărbătoare. Desigur, în prezent, nuielușa Sfântului Nicolae este complet interzisă, semnificația ei metaforică fiind o adevărată insultă pentru generația „fulgilor de nea”. Această nuielușă amintea însă de tradiția de a pune în această zi de sărbătoare o crenguță de măr într-un vas cu apă și, dacă aceasta înflorea până la Crăciun, anul ce venea avea să aibă roadă bună. Nuielușa mai amintea și de palma dată de Sfântul Nicolae lui Arie, cel orbit cu eresul, și îi îndemna pe copii să se poarte bine și să asculte de părinți.
Sfântul Nicolae – Santa Claus în forma sa anglicizată sau Sint Niklaas – în forma germanizată, a fost episcopul Mirelor Lichiei. Acesta obișnuia să ajute familiile nevoiașe lăsându-le într-ascuns, noaptea, bănuți de aur. În amintirea sa și a neprețuitului său ajutor pentru săraci și orfani, a apărut tradiția de a pune în ghetuțele copiilor, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, fructe de culoare galbenă – în principal, mandarine și portocale, alături de o nuielușă, însă aceste cadouri simbolice au escalat treptat înspre cadouri tot mai scumpe și în abandonarea nuielușei pe măsură ce ideile de educație s-au schimbat, mai ales în ultimele două decenii.
Un obiect poate fi lucrul cel mai simplu de oferit. De asemenea, poate fi și cel mai complicat! Uneori, părinții știu exact ce își dorește copilul, alteori nu, și se poate întâmpla ca nici chiar copilul însuși să nu știe ce vrea, pentru că are deja foarte multe! Adesea, părinții și bunicii sunt cuprinși de disperare căutând zile în șir „cadoul perfect” și sfârșesc prin a cumpăra mai multe lucruri decât și-au propus inițial în speranța că, printre toate acestea, copilul lor va găsi ceea ce, poate, nici el nu știa că își dorește.
A dărui cu măsură
Sunt mulți părinți absenți sau cvasi-absenți din viața copilului lor – unii locuiesc în altă localitate, alții în altă țară, unii sunt foarte ocupați cu serviciul sau cariera profesională, alții, cu ei înșiși. Le cumpără copiilor lor cadouri consistente de câteva ori pe an și consideră că și-au făcut datoria.
Chiar dacă, omenește, toți acești părinți sunt de înțeles, a-ți copleși copilul cu daruri este o treabă păguboasă care duce la răsfăț, așteptări nerealiste, blazare, pretenții absurde. Copilul se ancorează mult prea mult în cele ale lumii materiale și, treptat-treptat, va ajunge să aprecieze afecțiunea, valoarea și chiar rostul său în viață în funcție de cât de mari, de scumpe, de rare, de multe și de sofisticate sunt lucrurile pe care le posedă.
De multe ori, părinții de condiție modestă care nu își pot permite să cumpere lucrurile pe care copilul lor și le dorește se simt vinovați și au impresia că pruncii lor sunt condamnați la nefericire și la discriminare socială, dacă ei nu îi vor ajuta să țină pasul cu prietenii lor mai afluenți. Unii dintre acești părinți sărmani, spre a curma suferința copilului lor care tânjește după ceea ce vede la alții (sau în reclame), ajung să facă eforturi extraordinare, să se îndatoreze, să se supună la adevărate cazne financiare spre a satisface cerințelor copilului lor, în timp ce acesta este frustrat de așteptarea la care a fost supus, frustrat de faptul că părinții lui îl fac să aștepte pentru niște lucruri pe care prietenii și colegii lui le obțin fără întârziere, de îndată ce afirmă că și le doresc. Am cunoscut părinți care aveau nevoie urgentă de intervenție stomatologică, dar îi cumpărau copilului ghete sport de mii de lei, bani care le-ai fi fost de mai mare ajutor lor înșiși, să își salveze un dinte cariat sau să își facă niște analize de sânge.
În loc să își aprecieze părinții pentru sacrificiile lor, adesea, acești copii îi disprețuiesc pentru că îi consideră niște „amărășteni” care îi fac de râs și, culmea ironiei, sunt în continuare nemulțumiți, pentru că nu pot ține pasul cu colegii și prietenii lor care provin din familii cu mai multă dare de mână. Rezultatul este un copil materialist, egoist, individualist, nerecunoscător, plin de pretenții nerealiste, învățat să primească și să nu dea nimic, nemulțumit de condiția lui socială și plin de resentimente la adresa părinților săi, pentru că nu sunt în stare de mai mult.
Și, iată, ne întrebăm: cât și ce să-i dăm copilului? Puțin? Mult? Scump? Ieftin? După puterile noastre? După duhul lumii? Fiecare îi dă ce poate, ce consideră că este potrivit, ce vrea. Personal, consider că este bine să–i dăm copilului cu măsură! Să fim înțelepți, să-i oferim cu moderație, chiar și atunci când ne permitem mai mult. Copilul poate să își dorească zece lucruri în același timp. Eu, ca părinte, pot să-i cer să își aleagă numai unul – unul pe care și-l dorește cel mai mult, așa încât, atunci când îl primește, să se bucure din tot sufletul și să-l prețuiască. Copiii nu au nevoie să fie obișnuiți să se înconjoare de lucruri care să îi ajute să fie fericiți, pentru că, astfel, vor ajunge sclavii lucrurilor. Se vor înconjura de obiecte și își vor dedica timpul vieții, eforturile și plăcerile de verbul „a avea”, de posesiuni lumești, uitând să trăiască cu adevărat, să se bucure de viață, de experiențe, de prieteni, de amintiri și de familie.
Experiențe transformate în amintiri
Nu vă lăsați antrenați într-o întrecere a părinților – cine face cât mai multe daruri și mai scumpe –, chiar dacă prietenii, familia și copiii vă atrag într-o asemenea competiție. Cadourile pot fi simbolice: o carte, o ceașcă de ceai/lapte, o minge, un stilou, un fular/mănuși/căciuliță, o jucărie, un pulover etc. A face împreună ceva – un tort, o vizită, decorații pentru pomul de Crăciun, a organiza un eveniment pentru prietenii de familie sau o chetă pentru oameni necăjiți, pentru copii săraci, pentru copii aflați în suferință, a duce acestora cadouri, a împărți hrană oamenilor străzii, a realiza împreună cu copiii felicitările pentru cei apropiați, a învăța împreună să facem ceva nou (de exemplu să ne dăm cu patinele pe gheață sau să cântăm un colind nou pentru a-l cânta prietenilor), iată tot atâtea ocazii de a transforma Crăciunul copiilor noștri într-o amintire unică și minunată, într-o ocazie de a dărui, nu doar de a primi.
Lăsându-ne prinși în vâltoarea consumerismului, riscăm să transformăm acest moment unic al anului într-o perioadă de alergătură, panică, enervare, claxoane, cozi, frustrare, aeroporturi aglomerate. Crăciunul înseamnă a dărui, a face bucurii, a fi alături de cei dragi, dar și de cei uitați de lume, de copiii și de bătrânii nimănui, de oamenii suferinzi, de cei săraci.
Acestea toate sunt mult mai mult în „spiritul Crăciunului” care ne umple sufletul de bucurie – nu alergătura fără rost din magazine după bucate și cadouri, traficul nebunesc, pomul „perfect”, vacanța „perfectă”, masa de Crăciun „perfectă”, cu oboseală multă, bucate grele și siesta în fața televizorului.
Sunt perfect conștientă că mulți vor găsi aceste idei drept caraghioase, demodate, nerealiste. Ce copil s-ar bucura, ce copil s-ar duce la școală să le povestească prietenilor despre ce a făcut de Crăciun, în loc să le arate ce a primit de Crăciun? Ce părinte ar risca să le strice copiilor această sărbătoare pe care o așteaptă o dată în an făcându-le cadouri simbolice? Poate greșesc, poate am rămas cu mintea la alte timpuri, dar, dintre toate amintirile legate de Crăciun, cele care îmi încălzesc și acum inima sunt colindele, serbările școlare, în mod special cele de la grădiniță, împodobirea bradului și mirosul de rășină din casă, întâlnirile cu rudele și mai ales cu verișorii, zăpada și derdelușul pe care mă dădeam cu sania, o pereche de patine de gheață și un atlas zoologic pe care mi le-am cumpărat singură din banii câștigați de la mersul cu colinda și cu plugușorul (în ani diferiți!), două volume citite și răscitite din scoarță în scoarță – „Legendele Olimpului” – povestite pentru copii de Alexandru Mitru și Sfânta Împărtășanie primită după șapte ani de așteptare.
Lucrurile se strică, hainele se demodează și se uită. Dar experiențele transformate în amintiri vor trece cu brio proba nemiloasă a timpului. Copiii au astăzi șansa de a se bucura de experiențe unice, la care generațiile părinților și bunicilor nici nu visau, multe altele decât experiența de mall. Dacă de Crăciun familiile acordă mai multă atenție altor aspecte decât cele strict materiale, copiii vor învăța să le aprecieze pe acestea. Nu mă gândesc la un Crăciun fără daruri sub pom, orice copil așteaptă acest lucru, dar nu atât darurile trebuie să conteze, cât atmosfera în care le deschidem. Un film minunat pe care îl putem viziona alături de copiii noștri chiar în aceste zile este „Charlie și fabrica de ciocolată”, o metaforă excelentă despre părinți, copii și educație.
Dacă mai importantă decât Sfânta Liturghie este masa de Crăciun, ne vom aminti mereu de cât de sătui am fost, dar nu și de ochii sărmanilor cărora le-am luminat sărbătoarea împărțindu-le din bucatele gătite de noi. Dacă mai importante sunt pentru noi locurile exotice unde ne petrecem Crăciunul peste hotare, ne vom aduce aminte de călătoriile noastre, dar nu și de tradițiile noastre. Dacă mai importante pentru noi sunt petrecerile, ne vom aminti de cât de mult am chefuit, dar nu și de importanța acestei sfinte sărbători a Nașterii Mântuitorului nostru.
O sărbătoare a dăruirii
Crăciunul este cea mai comercială sărbătoare din lume, sărbătorită chiar și de cei care nu sunt creștini. Golită de însăși esența ei spirituală, redusă la cadouri, petreceri, târguri de Crăciun, decorațiuni stradale cu luminițe, brazi, reni, căciulițe roșii și spiriduși, această sărbătoare este pentru mulți tot mai laică, în pofida scenelor „Nativității” (acele butaforii care reprezintă staulul și ieslea în care s-a născut Domnul Iisus, alături de Iosif și Fecioara Maria, îngeri și magi) ce decorează aerogările, piețele publice și marile centre comerciale.
Sărbătoarea Crăciunului este prin excelență o sărbătoare a dăruirii – Domnul Iisus Hristos ne este dăruit de Dumnezeu prin Maica Precista pentru mântuirea noastră. Cu toții putem să dăruim câte ceva cuiva: părinții copilului și copilul părinților, cei care au celor care nu au, cei ce pot colinda celor ce nu știu sau nu pot, cei învrăjbiți iertare celor cu care sunt în vrajbă și cu toții putem să ne dăruim unii altora răbdare îndelungă, respect autentic și multă bunăvoință. Este o cale sigură de a ne bucura de această sărbătoare minunată. Psiholog Dr. Irina Petrea-Sullivan
Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 191 (decembrie 2024)
Revista poate fi achiziționată din:
- Platforma digitală – în format digital online
- Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
- Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate
De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni
Trackbacks and Pingbacks