Fericirea și surogatele ei
„Bolile” casei
Cu puțin timp în urmă, am întâlnit o persoană, un soț, un tată, un român care locuiește într-o țară europeană, într-o frumoasă comunitate de români care au construit acolo, la 2000 km depărtare, într-un sat modern și pitoresc, o mică Românie. Acesta a avut bunăvoința de a mă conduce la aeroport și am avut la îndemână aproape o oră timp să discutăm. Mi-a vorbit de dorul cumplit de locurile natale, de dorința de a se întoarce în țară, acolo unde s-a născut. Pentru el, acea localitate modestă din nordul țării era fericirea! Îmi vorbea despre cât de mult îi lipsește acel loc, plângând cum doar bărbații știu să plângă – fără niciun zgomot, cu vocea ne-tremurată, fermă, caldă. Acel petec de pământ era pentru el nu fericirea în sine, ci locul unde putea să afle fericirea. (I. P.-S.)
Pentru soția sa, în schimb, fericirea părea să fie mai degrabă legată de securitatea unui sistem de sănătate eficient și gratuit pentru ei și copiii lor și de școala privată, competentă și adecvată, unde pruncii lor studiau atât în română, cât și în franceză, cu profesori români și străini.
Fericirea are multe chipuri. Într-un articol intitulat “Different Cultures Define Happiness Differently” („Culturi diferite definesc fericirea în mod diferit”), autorul Arthur C. Brooks, profesor la Universitatea Harvard, menționează rezultatele unui studiu efectuat în 2016 pe aproape 3000 de subiecți din 12 țări diferite cu privire la fericire. Studiul le-a oferit participanților ca definiție a fericirii „o stare de armonie interioară”, dar Brooks se întreabă ce înseamnă pentru fiecare persoană „armonia interioară”?
Unii se simt fericiți atunci când își văd obiectivele și pasiunile proprii realizate, când au succes în activitățile lor, în munca lor, mai ales la serviciu și în afaceri, (în mod special americanii, spune studiul evocat de Brooks), pe când alții se simt fericiți atunci când petrec timp cu prieteni, relaxându-se (scandinavii, în mod special, danezii). Unii sunt fericiți atunci când sunt calmi și liniștiți, cuprinși de o pace interioară – precum orientalii, în mod deosebit, chinezii, japonezii, balinezii, pe când alții se simt fericiți atunci când sunt surescitați în mod plăcut și trăiesc o senzație de satisfacție intensă (majoritatea occidentalilor). Alte popoare asociază fericirea cu contexte relaționale, familiale mai mult decât individuale, așa cum sunt majoritatea latino-americanilor și a locuitorilor din sudul și sud-estul Europei.
Feluritele înțelesuri ale fericirii
În limbi diferite, etimologia cuvântului „fericire” are înțelesuri apropiate, dar și diferite. La majoritatea popoarelor europene, etimologia acestui cuvânt semnifica „noroc”, „șansă”, „întâmplare cu noroc”. Galezii fac o excepție notabilă: în limba lor, etimologia cuvântului „fericire” fiind aceea de „înțelept”. În japoneză, sunt două cuvinte diferite care exprimă fericirea: una de moment (ureshii) și cea de lungă durată (shiawase), dar, în rezumat, „fericirea” vine de la „lucrurile care merg bine pentru cineva”. În sanscrită, Sukha are drept etimologie termenii „su” (bun) și „kha” (deschidere, orificiu, ca la roată, pentru osie) și de aici sensul de „a merge bine”. În multe dintre dialectele triburilor africane, etimologia cuvântului „fericire” este legată de două dintre organele noastre: ochi și inimă. Cu alte cuvinte, fericirea este simțită în inimă și reflectată în ochii noștri, deci, pleacă din interior către exterior.
Pentru mulți, are culoarea banilor, asociați cu norocul, cu puterea, șansa și bunăstarea. Știu oameni care sunt în stare de orice pentru a face bani, sunt în stare de lucruri oribile, inumane, josnice. Sunt și mulți alții care, pentru bani, își neglijează copiii, familia, prietenii, muncind cinstit, dar excesiv. O mamă educată, cu un salariu foarte bun, preferă să lucreze în continuare la mare depărtare de familia și copiii săi, făcând economii la sânge, locuind ca un student, deși vila familiei sale este mai mult decât confortabilă și ea nu se regăsește deloc în situația dificilă a batantelor românce din Italia. Nu se poate opri și se gândește mereu la viitor sacrificând prezentul pentru bani, esența fericirii sale, însă Hagi Tudose, celebrul personaj al lui Barbu Ștefănescu Delavrancea este arhetipul hapsânului: „Hagiul se rostogoleşte în pat. Prea e fericit. Nu poate dormi. Râde şi oftează. E deştept şi visează. Ce vis! De nu s-ar sfârşi! Dacă aci, în zăduf şi întuneric, ar sta în picioare şi banii ar creşte, ca o revărsare de apă, de la tălpi în sus până peste creştetul capului… Oh! ce fericit ar fi Hagiul! Înainte să-şi dea sufletul ar vedea faţa şi vecinicia lui Dumnezeu. Moartea să aibă coasă de aur, el şi-ar înfige amândouă mâinile în tăişul ei!”
Pentru alte persoane, adesea, oameni cu un anumit talent sau cu o expertiză deosebită, fericirea înseamnă să se dedice cât mai mult artei lor, sportului, pacienților lor, științei, cercetării, invențiilor la care lucrează, în detrimentul propriilor copii, al familiei, ba chiar în detrimentul propriei sănătăți. Fericirea este pentru un anume profesor universitar și cercetător studiul migălos de ani de zile al unei anumite plante. Și-a transformat locuința în laborator, în timp ce soția și copii săi (cu care de abia vorbește când și când) locuiesc ultra-modest, cu chirie, la o oră de mers cu mașina distanță.
Fericirea poate să însemne și urmărirea unui ideal politic, social. Luptători pentru libertate gata să își dea viața pentru independența poporului lor, pentru religia în care ei cred, pentru înlăturarea unor nedreptăți sociale, pentru drepturile civile ale grupurilor etnice și rasiale pe care le reprezintă. Pentru o Ecaterina Teodoroiu, un Nelson Mandela, un Martin Luther King, un Gandhi, pentru sufragete, fericirea a însemnat să lupte și să își sacrifice libertatea și chiar viața pentru binele celor din rândurile cărora s-au ridicat. Fericirea a însemnat pentru ei să trăiască după înalte principii morale și pentru idealurile nobile pentru care au militat.
Fericirea înseamnă pentru unii indivizi să facă rău altora, să le facă rău în mod gratuit, cu sau fără vreun beneficiu personal. Sigur, asemenea, indivizi meschini sunt caracterizați ca suferind de o gravă tulburare de personalitate, dar, în universul lor mărunt, aceasta este însăși esența fericirii lor.
Pentru alte persoane, fericirea este să se vindece deplin de vreo boală grea, de vreo infirmitate ei, copiii lor, părinții lor, alți oameni dragi; pentru alții, fericirea se traduce prin a avea un acoperiș deasupra capului și o masă caldă pe zi sau o persoană cu care să schimbe zilnic câteva vorbe.
Fericirea înseamnă bani, putere, influență, lux și lene?
Sunt persoane pentru care fericirea nu este legată nici măcar de satisfacerea acestor nevoi de bază precum locuința și hrana. Pentru astfel de oameni, dedicarea deplină, constantă și pe viață lui Dumnezeu prin asceză aspră, retrași din lume în mănăstiri sau în locuri pustii este singurul scop în viață pentru că doar astfel pot spera să guste din adevărata fericire – fericirea nelumească. Avem mii de exemple de pustnici, de monahi și monahii, de stâlpnici și de zăvorâți care s-au lepădat de lume și de sine, nedorindu-și nimic altceva decât nevoința pentru Dumnezeu. Sfântul Episcop Teofan Zăvorâtul ne sfătuiește în puține cuvinte, dar cuprinzătoare: „Nu vă lăsați atrași de pământ. Toate sunt coruptibile; numai fericirea de dincolo de mormânt este veșnică, neschimbătoare și adevărată și ea depinde de modul în care ne petrecem viața aceasta!”
Cum fericirea este înțeleasă în atât de multe moduri, psihologia nu le poate reduce la un numitor comun, ci doar să le integreze pentru a ne ajuta să ducem o viață de calitate și să fim fericiți în modul în care noi înțelegem fericirea (fără a deveni antisociali!). A înțelege care este modul în care noi înșine înțelegem fericirea este deosebit de important deoarece, atunci când împrumutăm concepții care nu ne sunt proprii, există riscul unei confuzii dureroase și al unor experimente dezastruoase pentru ființa și pentru viața noastră și a celor legați afectiv de noi – familie, prieteni, precum și a colegilor sau angajaților noștri.
În prezent, există o cultură hibridă, nivelantă a fericirii, un șablon globalist care îi face pe mulți dintre noi să vâneze vânt, să ajungă nefericiți, eșuați și confuzi în legătură cu ei înșiși. Cum arată acest șablon al fericirii în linii mari: bani mulți, făcuți ușor și cu plăcere, un program de lucru scurt, presărat cu pauze de cafea și de masă, o locuință confortabilă, chiar luxoasă, autoturisme noi, gadgeturi de ultimă generație , vacanțe, festivaluri, fără prea multe angajamente, datorii și responsabilități.Pe scurt, fericirea înseamnă bani, putere, influență, lux și lene. Desigur, sunt foarte multe persoane care își doresc o carieră profesională sau artistică, copii, familie, sport, hobbiuri, implicare la nivelul comunității, timp pentru activități cu caracter caritabil, o viață cu sens, dar puțini sunt cei care văd fericirea posibilă în lipsa banilor. Șabloanele de fericire nu sunt o noutate. Să nu ai un fiu era o adevărată nenorocire, după cum tot o nenorocire era și să rămâi nemăritată – „fată bătrână”.
Din fericire, mulți dintre noi reușesc să fie fericiți, să crească copii fericiți și să aducă fericire și în viețile celor din jurul lor. Au timp pentru muncă, pentru familie, pentru ei înșiși, pentru a face bine și altora, pentru a merge la biserică, pentru a pune noi proiecte pe picioare. Cum reușesc, oare? Nu pot exista rețete universal-valabile, dar articolul profesorului Arthur C. Brooks la care am făcut referire în rândurile de la început, sugerează patru direcții care sintetizează multe dintre concepțiile despre fericire.
Fericirea vine din a avea relații bune cu cei pe care îi iubești.
A ști să creezi relații bune cu cei pe care îi iubești, a ști să coexiști în armonie cu tine însuți și cu cei dragi ție este esențial pentru a fi fericit. Patimile de orice fel – orgoliul, agresivitatea, egoismul, obiceiurile nesănătoase erodează chiar și cea mai mare dragoste. Să reflectăm cât de des putem la Epistola întâi a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni ca definiție a iubirii, să nu o confundăm cu iubirea narcisică. Copiii răsfățați, neînfrânați, crescuți într-un mod prea permisiv sau, dimpotrivă, abuzați și crescuți cu asprime, fără blândețe și empatie, se transformă în persoane dificile, agresive, egoiste, răzbunătoare, care nu știu ce este iubirea, pe care nici nu o pot oferi, nici primi.
Fericirea vine atunci când ai o conștiință cât mai înaltă.
Ne apropiem cu atât mai mult de starea de fericire, pe cât de mult ne ridicăm duhovnicește. Când nu mai stăm cu grija doar la cele ale lumii materiale și nu ne mai împrăștiem mintea, începem să ne apropiem de starea de liniște interioară care însoțește starea de fericire. Atunci când purtăm de grijă sufletului care este nemuritor, toate celelalte ni se vor adăuga. Cu cât vom căuta mai mult să avem gânduri curate, bune, pline de adevăr, sentimente curate, bune și adevărate, și fapte curate, bune și adevărate, cu cât vom vedea mai mult în jurul nostru, în cele mai neînsemnate ființe și plante, Creația lui Dumnezeu, cu cât vom respecta și iubi mai mult Creația, cu atât nivelul nostru de conștiință va urca și starea de fericire ne va fi mai accesibilă. Gândiți-vă câți oameni dau mărturie despre cum i-a salvat credința în Dumnezeu de boli, de nenorociri și chiar de la a-și pierde mințile de suferință. Copiii au nevoie să fie apropiați de Dumnezeu încă de foarte mici, educați în spiritul valorilor creștine. În mod paradoxal, atunci când sunt bebeluși, părinții îi împărtășesc foarte des, dar, pe măsură ce cresc, mulți copii dau tot mai rar pe la biserică duminica – fiind lăsați să doarmă până târziu, să se joace, să se uite la televizor.
Fericirea vine din ceea ce faci cu drag, cu plăcere, de obicei împreună cu alții.
Lenea nu aduce fericire, ci distrugere. Adultul este definit prin ceea ce face, prin activitatea sa, oricare este aceasta. Unii dintre noi își descoperă încă de mici interese pe care le vor dezvolta toată viața, ajungând campioni, artiști, meșteșugari, cercetători, inventatori etc. Învățând, jucându-se cu alți copii, făcând sport, studiind un instrument muzical, implicându-se într-o varietate de activități interesante, copii noștri vor descoperi ce înseamnă să faci ceva cu interes și cu plăcere, să ai o preocupare care se poate transforma în timp într-o sursă de venit, chiar într-o carieră profesională. Copiii lăsați toată ziua cu ochii într-un ecran, arareori învață să muncească și nu prea mai au niciun interes în afară de ceea ce fac toată ziua. Când cresc, este prea târziu să mai găsească interes și bucurie în alte preocupări pentru că lumea pe care și-au construit-o mental este sărăcăcioasă în idei și experiențe, plină de ideile și viețile altora.
Fericirea vine din starea de bine.
Oamenii sănătoși și care au conștiința curată se simt bine. Obiceiurile nesănătoase se transformă într-un stil de viață nesănătos. Obezitatea, sedentarismul sunt endemice în rândul tinerilor și le macină sănătatea. Boala este debilitantă trupește, mental și emoțional, izolează omul în suferința sa. Cei care se bucură de o sănătate bună și ajung la vârste respectabile au un tonus psihic excelent, se implică în multe activități plăcute și duc o viață plină de sens. Îi vezi pe bicicletă, plimbându-se în natură, implicați în activități comunitare, artistice sau sportive. Au în permanență un scop, o motivație bună, sănătoasă. Când însă nu poți face deosebirea între plăcere și fericire, viciul devine culmea fericirii, iar renunțarea la viciu – suferință cruntă.
Nefericirea personală este ca guturaiul – îi îmbolnăvește și pe cei din jur, inclusiv pe copii a căror bunăstare generală depinde atât de mult de starea părinților, de fericirea lor și de armonia din casă. Ca părinți, ne învățăm copiii să fie fericiți și sănătoși prin exemplul personal. Părinți fericiți cresc copii fericiți. Psiholog Dr. Irina Petrea-Sullivan
Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 192 (ianuarie 2025)
Revista poate fi achiziționată din:
- Platforma digitală – în format digital online
- Magazin România – în format tipărit, cu livrare în România
- Magazin străinătate – în format tipărit, cu livrare în străinătate
De asemenea, te poți abona la revistă, individual (un singur abonament) sau colectiv (până la 10 abonamente la aceeași adresă – reducere de până la 40%) pe un an sau pe șase luni
Trackbacks and Pingbacks